Suntem noi…orice
am face si oriunde suntem! Dar oare mai suntem…noi? Ce inseamna in definitiv a
fi …”noi”? “Damaschian” vorbind (Sf Ioan Damaschin) “Nu Trupul intineaza
sufletul…ci invers”… Gandirea religioasa (Jaspers, Lacroix) distinge intre “origine”
si “inceput”. Originea e in afara timpului, iar inceputul se situeaza in timp…e
o dimensiune a naturii… “Timpul incepe odata cu creatia” (Sf. Vasile, Fer. Augustin).
Originea e necreata, inceputul…creat, si el insusi partas apoi la creatie…
Orice inceput nou se misca “intre bucurie si sacrificiu” (L.Laveile). In aceste
puncte cardinale ma “misc” si eu, cu amintirile si dorurile mele… Sunt eu, dar
cat sunt eu, din mine insumi? Sunt putin tu, ca ma citesti…sunt putin “ei” ca
m-au nascut…din ei (dar nu apartin lor - Tagore)..deci in difinitiv, aceste
sarbatori – Craciunul, de la “creatio”= a creea din nou”, nu sunt decat borne
metafizice..opriri ale timpului si spatiului…depasiri de fapt ale lor, in campul
unificat einstenian! Parintii mei…”Ei”….inceputul
dar nu si Originea mea…fara ei sunt fara marturie, verificarea inceputurilor,
dar sigur cu cel al originii mele! “Zidinu-ma” dupa Chipul Sau, Dumnezeu “imi” daruieste
prin har ceea ce are El prin…Fiinta” (Sf. Grigorie de Nissa) si astfel devin o
concluzie, o incununare a creatiei…si totusi: IMI E DOR! “Dorul” acest cuvant
intraductibil in alte limbi…e de fapt “distanta dintre chemarea si raspunsul la
ea, al fiintei noastre” (Staniloaie Cel Mare). Daca, prin absurd, “Dumnezeu ar
primi inapoi exact ce a dat omului, atunci faptura ar fi lipsita de orice dinamism
si libertate…aceasta arata ca Dumnezeu cauta la om un raspuns personal, inventiv…creator”
(“Vrea sa-l faca Co-creator dupa har nu dupa fiinta, sa-l responsabilizeze
creational” – I.G. – “Caiete teologice”), ceea ce tradus, pentru vulg insemana
clar faptul ca odata nascuti, “inceputi” nu suntem si …creeati…dar totodata se
asteapta imbogatirea acestui unic moment cu raspunsul nostru personal, pentru
ca exista o creatie continuua (“Pnevmatologia” ca si caracterisca definitorie a
Rasaritului crestin!) Deci, eu ce ar trebui sa simt acum, de Sarbatori?
Multumire si….voci ascunse, sau doar resemnare (Nietzsche)? Clar! Imi e dor de “ei”!
Asta pentru ca atunci cand imi e greu “in furtuna” (Psaltire) ma intorc la “ei”!
La minele/tinele….nostru! De unde incepe dorul meu si unde se sfarseste al lor,
de mine? De unde puterea asta care iese din mine si se odihneste in ei (Sf
Grigorie Palamas)? Craciunul fara ei e mai dureros de partea asta! De ce? Pentru
ca e mai ambiguu (Newman). Toata creatia e harica prin firea ei si semnifica
ordinea divina, care e o icoana sacrificiala…iar faptul ca se poate oferi
orice, ca darurile se duc din acest regn al existentei, ne duce la acea viziune
in care “jertfa realizeaza un fel de liturghie cosmica” (Dr. Lienhardt).
Craciunul fara “voi” e un pic de Craciun “fara mine”…desi, vorba desteptului
asta de Newman: “Craciunul insemana moartea vechilor noastre deznadejdi”! In
aceste perioade ale EONULUI de Craciun,
incerc sa-mi “enipostaziez” persoana (P. Evdokimov) si sa privesc din afara,
dar intr-un mod ciudat (“amestecat intr-un mod neamestecat – Sf Ioan Gura de Aur),
raza Stelei de la Rasarit ma face frate cu Cosmosul…imi aduce aminte,
encomiastic de mirosul de cozonaci…acea dospire a undelor quartice ale galaxiei,
amestec de praf de stele cu mainile mamei mele si lacrimile trudei sisifice ale
tatalui…ingredintele-mi fiind amintirile…este el…Marele Cozonac – preschimbat in
“Euharistie cosmica” (Cabasilas). Minunea a ceea ce simt si vad acum..in Craciunul
plin de “bogatia” lipsei Lor, nu e “incalcare
a legilor lumii cazute, ci restaurare a legilor Imparatiei Lui” (Mitropolit
Antonie de Suroj). “O, Tu, care esti Singur intre cei singuri, si totul in toti”
(H. de Lubac). Iubirea mea pentru voi este in spirala, urcand din inceputuri,
prin inceputuri care nu au niciodata sfarsit (Avva Galeriu citand pe Maxim
Marturisitorul)…cu toate ca nu va vad (“I trust, I make my self obscure…!” – “Jurnalul
fericirii” – Nicu Steinhardt) va simt in mine, participand “La Marele Ospat” si
traiesc prin voi si voi prin mine, bucuriile altei lumi devalmasite dar pline
de Taborul Fagaduintei… In definitiv, ramane doar atat: Craciunul fara Voi este
plin..de Voi! Totul intr-un mod miraculos si frumos (Acel “Frumos” care va
salva, odata, Lumea - Dostoievschi)! Amin!
Iulian