Background-ul eonului actual
“VOCATUS ATQUE NON VOCATUS, DEUS ADERIT” (Chemat sau nu, zeul va fi prezent)
Cu adevărat „estemul”(Tarkovski), adică semnul estetic al lumii post moderne de azi este urîtul, schimonoseala şi fala deşeartă. Succesul aşa zisei civilizaţii contra vechii lumi este de fapt o victorie „a la Pyrrhos”, unde succesul a fost la fel de costisitor ca şi eşecul, şi atunci pe drept cuvînt te întrebi ce rost are?Da, ne plecăm oarecum în faţa descoperirilor recente, care îl fac mai trufaş pe om, nu neaparat mai bun. Să exemplificăm: doi evrei deştepti, Isidor Rabi, laureat al premiului Nobel şi William Markowitz au descoperit „timpul universal”, un sistem care este mai exact decît măsurătoarea astronomică. Secunda nu mai este definită ca o fracţiune a timpului în care pămîntul parcurge o orbită, ci este timpul în care un electron apropiat de stratul din afară al unui atom de cesiu vibrează de 9 192 631 770 de ori. Este minunat, aşa-i? Este! Dar ce au descoperit cei doi, ceva nou, cumva? Nicidecum, deoarece cifra respectivă este un multiplu a cifrei celei vechi, sacre, 7, care este pecetea matematică a creaţiei lui Dumnezeu. Deci cu ce este mai bun eonul acesta decît cel vechi? Cu absolut nimic! Să mai zicem ca Enoh, dreptul lui Dumnezeu din Vechiul Testament vedea pămîntul de sus, dinanintea tehnologiei rachetelor spaţiale? O primă concluzie se poate trage, nimic nou nu este pe pămînt, ci cel mult altfel, diferit! De la ontologia cuantică, la cosmogonia antropică (Parintele Stăniloaie) nici un vis sau faptă nu tulbură pacea şi înţelegerea lumilor. De aceea spunea Ţuţea că preferă o babă decît un raţionalist, doctor în ştiinţe, pentru că primul personaj merge la esenţă şi nu se pierde în amănunt. Bineînţeles, dacă baba lui Petrică nu este habotnică, iar raţionalistul nu este doar îngîmfat, deoarece cerul de dincolo este plin de sfinţi înţelepţi, iar iadul la fel, ochi, de săraci mîndri. Aduceţi-vă aminte de săracu Lazăr şi bogatul nemilostiv din Evanghelie, săracul Lazăr (i se dă numele deci nu este anonim ca bogatul, identitatea i se relevă) nu a intrat în rai pentru că era sărac, la fel, bogatul nu a fost condamnat că era bogat, ci nemilostiv. Deci, dobîndirea, ataşamentul şi întrebuinţarea averii îţi dă valoare ontologică şi de aici exhatologică. Aşadar, vorba lui K.Gustav Jung, trăirile interioare şi legăturile cu ele eclipsează întotdeauna evenimentele exterioare (În „Amintiri, vise, reflecţii”), de fapt aici fiind „împărăţia lui Dumnezeu”, eonul veşnic. Acum poate o să întrezăriţi şi marea minciună-tupeu a diavolului încercată asupra Creatorului Hristos: „îţi dau lumea toată, dacă mi te închini mie” (în Carantania). Care lume, a cui, stîlcitura şi schimonosirea creaţiei? asta e lumea lui, tot ce poate oferii el de atunci pînă azi, diabolos nefiind decît aburitor de profesie şi un mare tolerat, el neputînd de fel să fie creator. La fel, Uspensky, în expresia vizuală a transfigurării propunea surprinderea profilului sacru atît a persoanei cît şi a celor din jur care stau cu mîinile întinse spre om, veriga ontologică cea mai iubită, în aşteptarea îndumnezeirii, spiritualizării, personificării. Adevărul este că în eonul pe care-l străbatem chiar şi suferinţa care a născut odinioară sfinţi şi idealuri este atrofiată, mai dihai ca bucuria (Tarkovski în „Filmul ca o rugăciune”). Ce contează că lumea de azi se confruntă cu războaie, mai rău este să fie pace decît război (ma refer la erodarea eshatonului de către o linişte aparentă care adoarme trezvia). Întodeauna războaiele, acţiunile vrăjmaşului din afară a dat naştere sfinţilor (dar nu există nicidecum o condiţionare ca în celelate religii, a binelui cu răul), şi culmea, acum, diabolosul ştie şi asta şi-a adaptat look-ul înşelătoriei prin aşa zisa pace ecumenico-mondialistă, condimentată cu zaţul nivelării statelor, persoanelor, etc. („Internaţionalismul este laptele bătut al comunismului” – Ţuţea Petre). Sigur, din huzur nu va ieşi ceva bun (C.Z.C.). Am cunoscut lumea arabă ca şi pe cea evreiască, europeană sau americană şi vă pot mărturisii cu mîna pe inimă nu există nici o deosebire (în afară de „Ciocnirea civilizaţiilor” lui Huntington), cei de rînd ca şi înţelepţii neamurilor respective se regăsesc undeva sus, păpuşarii sînt alţii, care alimentează conflictele şi urmăresc meschinic interesele insuflate sau răsuflate, ale propriilor lor minţi deşanţate. A fi antisemit astăzi este îndeobşte un lucru rău şi condamnabil, dar gîndiţi-vă că arabii şi evreii sînt cel puţin verişori, descendenţi din Sem. În Biblie, Ilie proorocul a fost hrănit de corbi, aşa se ştie (orevim, din ebraică), dar acelaşi termen se foloseşte şi pentru arabi, deci cine şi pe care a hrănit, de fapt ce mai contează dacă Jihadul este război sfînt (în genul războiului creştin împotriva păcatelor) şi a fost interpretat altfel? Ce mai contează că tot în Coran scrie că : „de fiii Mariei să nu te atingi”, referindu-se la episodul ascunderii lui Mahomed la o familie de creştini din pustiu? Ce mai contează că evreii s-au autoblestemat din neam în neam şi acum se miră de ce sînt urîţi? Ce mai contează că şi-au omorît proorocii, tocmai pentru că deranja şorţurile de miel şi glugile păpuşarilor locali? Şi exemplele ar putea continua de ambele părţi. Păpuşarii strîmbă ca şi tatăl lor mincinos lumea asta neiubind adevărul. Din păcate background-ul eonului actual este unul urît mirositor de sorginte diavolească, iar noi, cei care încă mai respirăm între 2 lumi, avem vina neaprofundării şi al orgoliului orwell-ian care ne macină în voie. Nu ne putem debarasa de făcătura kisch-ului politic, al traiului de hazna (the daily programme) pentru a vedea şi vieţui în azi, ancoraţi în ieri şi cu visul în mine! Nu vă îmbătaţi cu apă rece, “Profeţiile Cassandrei”, adică acele schiţe ale perspectivei de mîine, incredibile în aparenţă, se vor împlini întocmai. Depinde cum ne găseşte pe fiecare….alegeţi!
Iulian Gavriluţă
www.gavrilutaiulian.blogspot.com
Postări
