newsbuzau.ro - NEWS BUZAU TV - ON AIR!

newsbuzau.ro - NEWS BUZAU TV - ON AIR!

newsbuzau.ro - Un ALTFEL de RADIO - NEWS BUZAU

newsbuzau.ro - Un ALTFEL de RADIO - NEWS BUZAU

Despre “Noi” sau “Otravurile lui Mithradates” din fiecare

Motto: “Nu intri in rai maine, nici poimaine, nici peste zece ani; intri ACUM, daca esti sarac si rastignit”

Cand ati stat de vorba cu voi insiva ultima data? Nu in mod psihanalitic, nu mistic, nu scalambat in mundan sau hazliu in infantilismul tarziu….ci pur si simplu…cand? Potrivit “Pastorului lui Hermes” una dintre cele mai vechi scrieri crestine, fiecare dintre noi are atat un inger cat si un demon interior. Nu de putine ori suntem sfasiati in interiorul nostru prin adasarea lui “da-nu” si cedam cel mai adesea variantei care ne convine. Intotdeauna ne vom gasi la granite subtire a lu Schiller si Goethe, adica la limita introversiei si extroversiei, la omul din interior versus cel din exterior, la fasonarea, spoiala eonica a gardului vopsit si a fiorosului leopard din interior. Si oare cine a construit aceasta cusca, oare cine a hranit gratiile ei infame, oare cine a facut aceasta dedublare de acum? Totul ni se pare ca niste “otravuri ale lui Mithradates” – relatia cu orice fel de rau, care printr-un procedeu anume isi pierde efectul fatal, facand sa devina totul suportabil la modul cel mai surprinzator? Cine isi mai adice aminte de “carpe diem-ul” “Cainelui din Sinope” – Diogene? Care prin faimosul sau “butoi” face elogiul supravietuirii la limita, sfidand conventiile? Suntem robi si sa recunoastem, un rob nu are decat elibertatea lantului sau….nu suntem liberi deloc! Cine crede ca este liber se imbata cu apa rece…suntem noi in noi insine mai departe de noi decat noi de noi, deci suntem robii nostrii eterni atata timp cat nu ne descatusam cu noi si pentru asta trebuie sa ne cunoastem. Pare un sofism ieftin, de cafenea tip “Capsa” interbelica, sau “La Felinare”-le buzoian…dar nu este. Suntm proprii nostri robi intre un “da” angelic si un “nu” demonic ce se luptaatat de Talmudic in noi. Luxurianta vorbarie tip: ia pastila, citeste cartea asta, asculta-ti instinctele, descatusaza-ti energiile, etc nu sunt decat glume bune in fata acestui “Noi”. Cat de mult ne intelegem noi, pe noi insine? Cat de mult ne cunoastem? Cat de des fugim in altii de noi insine? Am o vorba…”mine-insuti” si “tine-insumi” si este perfect adevarat! Ne confundam, murim de dorul contopirilor efemere pentru a nu ramane noi cu noi insine niciodata singuri. Ne drogam lent cu Hammerfall, cu INNA, cu Mozart – Eine Klaine, cu AC DC, cu Adriani (ne)minuni si altele numai sa nu dam cu ochii de “noi – insiva”…oare de ce? Nu trebuie sa cauti raspunsuri sleampete in Faust, la Wagner – Parsival, la Schopenhauer, la Nietzsche – Zarathustra sau in Feud - “Interpretarea viselor” si nici macar la Tarkovsky sau Dostoievsky ca sa gasesti raspunsurile, sau ca sa te afle ele pe tine…ci totul e mult mai simplu decat crezi….IN NOI! Faceti-va timp sa vorbiti cu voi, cu noi, cu el-ea, cu ea-el si veti fi mai mult castigati decat daca cititi tomuri intregi de carti sau cartea servita cu “Adevarul” sau “Jurnalul National”. Amnezia copilariei, denuntata de Jung incepe atunci cand nu mai vorbesti cu tine insuti, cand nu mai suspini din interior odata cu…”Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi?” (Ps.41.6). Limita minimei rezistente trebuie depasita si nu inseamna “eo ipso” – evitarea neplacerii (ce zice lumea daca ma aude vorbind “singur”???), ci echilibrul (“Calea imparateasca” – parintii neptici) dintre placerea de a vorbi cu tine si neplacerea asta, incastrata in psihoterapie mundana. Unde este sarbatoarea Junimii in noi? “Cand a venit Creanga la Junimea si si-a citit el singur povestile – zice Panu – a fost o adevarata sarbatoare” – imaginati-va cum este sa-ti citesti singur dialogul cu tine insuti….fenomenal! Am gasi caile de comunicare si puntile de legatura intre “Eu” si “supraEu”, intre miscarea elicoidala a sufletului si cea rectilinie a mintii. Realizati asta, vorbiti cu voi, din cand in cand, altfel veti muri pentru voi insiva.
“Pasesc inaintea gandurilor mele intr-o mare coloana de liniste” L.Bloy.

Iulian Gavriluta din “Recente si Incomode”

“Pascha” – Marea Trecere ce nu trece, sau despre sfortarile victoriei “a la Pyrrhos” a lui “homo anonymous”

Motto: „Cine nu stie ce este, pentru ce este, de unde vine si incotro merge, este un zero absolut, care vine din zero absolut si se îndreapta tot spre un zero absolut – adica un NIMENI ENORM!”

Pastele, “Pascha” – Marea Trecere, care ne ingheata neuronii si ne dilata aorta, este culmea culmilor omenesti, punctul de strategica rupere a rarunchilor gandirii si a logicii carteziana…este pedagogie divina “high level”…clar! Totul este “Pascha”! “Homo anonymous”, var cu “homo ludens” si frate cu “homo vanitas” este cel care in mod uzurpator s-a cocotat pe mintea si sufletul lumii de azi si nu se mai vrea dat jos nici cu batul. El, capusa veacurilor armaghedonice, introneaza renascentist scofalsitoarea-i minte in locul minunii, daramand arhetipurile “precum in Ceruri asa si pe pamant”, intr-un tapsan al kisch-ului monden. Pirus (Pyrrhos), a fost pentru o scurta perioada si rege al Macedoniei, dar cu ce pret? Victoria-i a fost la fel de costisitoare ca si esecul…la fel cum omului recent ii este indiferent Pastile sau Craciunul…de aici si confundarea lamentabila, mediatizata atat de belzebutian de tembeliziunile de acum. Prea des, saltimbancii valorilor actuale, traduc”sabahtani-ul” iisusiatic cu persoana intai, timpul trecut – “a abandona”, desi el poate fi foarte bine in ebraica tradus si cu “a slavi” (“Eloi, Eloi, lama sabahtani” = “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit”, poate fi tradus fara nicio problema si asa: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, cat M-ai proslavit”!). Oare unde ne e speranta? De multe ori am crezut ca de fapt traim in romanele lui Orwell si nicidecum in anii de gratie ai zidirii, altfel nu-mi explic de ce simbolurile onirice le interpretam mereu prin prizma psihanalizei freudiene si nu prin ce a seductiei filocalice (“filos+kalos” – iubire de frumos). Uite un exemplu: Pastele…ce mai inseamna el pentru crestinii de astazi? Cozonaci, oua rosii, gratare, urari sablonoide luate cu “copy paste” de pe internet sau de aiurea si c-am atat. Trist! La biserici, preotii super aglomerati de nimicurile “care-I va judeca” savarsesc o Liturghie mumificata, in mod mecanicist, fara sa intelaga ceva din ea si fara sa dea “cofita cu apa vie”, ascultatorilor cascati…la propriu. Si totusi, “minunea minunilor”, Hristos intelege “huma insufletita” si vine an de an si aprinde Lumina Sfanta la Mormantul Domnului si toata sleatha de Mosad-ari, CIA-isti, NSA-isti si NASA-isti nu reusesc sa explice minunea venirii de peste 2000 de ani a “Luminii Sfinte”, care este altceva decat foton sau caldura…..este “lumina Zilei a8-a Creatiei”, “Lumina dumnezeiasca a Taborului”…cati se duc in Tenerife si cati la Ierusalim? Nu am auzit sa fie ingramadeala pe biletele de turist pentru acea destinatie. Fiti cu ochii pe “Lumina Sfanta” de la Mormantul Domnului din Ierusalim….cand va fi un an in care nu o sa mai apara, luati-va degrab patul si mutati-va in munti, sfarsitul este aproape si lasati horoscopurile din “Can-Can” si alte calendare mayase de perete. De ce atata putinatate in gaoacele mintii umane? De ce vrea asa degrab “ludens-ul” sa treaca in “anonymous”? Ati fost la Inviere? Ati luat Lumina Sfanta? Pastrati-O in voi insiva, in privire, in minte, in inima, in aproapele si departele vostru si in case….fiti voi insiva, atat cere Cerul si Pamantul in aceasta seara minunata. Inchei cu Leon Bloy, citat de Vulcanescu – martirul inchisorilor comuniste, in “Chipuri ale spiritualitatii romanesti”: “Doua lucruri adanc uitate de toti crestinii, aproape fara exceptie… Intai: Avem dreptul sa cerem tot lui Dumnezeu. Al doilea: Dumnezeu nu are nimic sa ne refuse”….Voi, cititorilor ce ati cerut la primul “Hristos a inviat!”? “Adevarat a inviat!”….eu stiu ce am cerut si-mi va fi! Sarbatori line, romanesti!

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,

Pr.Iulian Gavriluta

De mult, de putin....!

De mult nu mai visez ca s fulg/
De mult nu mai merg la inmormantari de vise hade
De putin timp nu mai scriu mirosuri calde
De foarte putin nu mai te aud in tine...tarandu ti picioarele prin mine!
Dar ma voi regasi in picatura de roua
in diminetile ti umede de suflul iesirilor din mine
Si voi umple golurile materiei ce plange dupa noi
Voi intra in ele si ele in mine si vom fi una
odinioara, pe aria vietii, visam gandul lumii!

« Emfaza » timpului-hazuv

« Emfaza » timpului-hazuv


Motto : « Casa este pantecele, este Universul si este uterul care adaposteste sufletul, este templul in care viata capata sens, este insasi dimensiunea antropologicului... » Andrei Tarkovski «Filmul ca rugaciune »

Exista cu siguranta randuri care se citesc usor, unele care nu se digera bine si altele care nu pot fi inmuiate. Mi-ar place ca aceste asterneri din buricele degetelor, pe tastele calculatorului sa fie in toate aceste trei stari sau turnate intr-o a patra dimensiune (unificarea spatiu-timp, Einstein). Interesant cum sufletul si gandurile se coboara ca niste imense arhetipuri jungiene, sau ca « mirul ce se coboara pe crestet...» si se toarna pe calea impulsurilor sau a bitz-ilor in mintea si sufletele dumneavoastra. Cu siguranta nu exista intamplare ca, voi dragii mei cititi aceste randuri, e doar minunata « gravitatie informationala » sau alegoria unui fulg de zapada adasand pe crengile copacilor goi de ei insisi. Ca in filmele lui Andrei Tarkovski, « ne-casa » timpului cu acel prezent continuu din « casa » nu este decat concentricitatea lumilor deplina dar si distincta in inimile unui Eu ce experimenteaza inca mustul vietii. Pentru unii, fuga de ei insisi, de problemele lor este si « ne-casa » vremurilor. Vedem tot mai des calatorii, poze filmuletze de pe meleaguri straine ale unora dintre apropiatii sau departatii nostrii si nu stim cum s ale interpretam, s ane bucuram sau nu ? Dar oare cand se pleaca nu se pleaca si cu...toate cele ale interiorului, cu desaga mintii si sufletului la spinare ? Omul este asadar alcatuit din ansamblul amintirilor care ii predetermina prezentul si ii coordoneaza visele din viitor, a fugi de ele e ca si cum ai fugi de prezent, sau macar ai incerca sisific sa schimbi viitorul. In Solaris, de Tarkovski, « ne-casa » este spatiul din afara a aventurii inselatoare a betiei de moment din care te trezesti...Berton sugera ca vinderea sufletului pentru o clipa in aventura « ne-casei » face ca o « bucata » din sufletul tau, o imagine a atasarii emotionale (Jung) sa ramana acolo si sa ceara totul....care odata chemat, datorita unicitatii sufletului (parintii neptici) tinde sa se implineasca, si astfel il poti pierde si sa nu mai fi tu insati, sa iesi din pijamalele metafizice ale sinelui si sa intri in fracul conventionalismelor de calator ambulant in neverland. Bun, dar care e casa si care « ne-casa », care e tipul pierzaniei si care cel al recuperarii si restaurarii eu-ului ? Aici e intelepciunea si particularitatea, pentru ca, ceea ce este pentru unii « casa », este « ne-casa » pentru altii si invers. Oare de ce personajele din Solaris cad de acord, la un moment dat, asupra ideii ca : « Iubim ceea ce riscam sa pierdem » ? Nu va pripiti sa rapsundeti...ganditi-va si la urmatoarea intrebare : « De ce trebuie sa fiu intotdeauna nebunul indicibil care se arunca in foc? » (Scrisoare a lui Jung din 17 februarie 1954 catre reverendul E.Evans). Cu siguranta, calatorul in afara de sine, in « ne-casa » universului nu isi mai pune intrebari, tocmai de aia pleaca si din el...sa ia totul de-a gata, dar atentie, acel gata il va da gata...curand ! « Mysterium tremendum », este mai actual decat credem, in acest timp, care ne este dat sa-l folosim, in sens bun desigur, la maxim. Staniloaie Cel Mare ar fi spus, daca statea cu noi acum la sfat ca este, doar « distanta dintre dorul catre cineva drag si rapsunsul aceluia », dar omul recent este raspandit si imprastiat si nicidecum asa cum a fost facut si « recuperat » de Creatorul din nou al lui si de aici tragedia emfazei timpului prezent...

« Suflare de duh imi sunt, cand imi sunt
Adiere de har imi esti...cand imi esti
Dar cine stie cand esti, cum esti
Sau cine sunt, cand nu-mi sunt... »


Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta

“Fragmente şi fragmentări”

“Fragmente şi fragmentări”
Sau
despre reflexia “Idelor lui Marte”, în mundane

Motto: “Două lucruri adânc uitate de toţi creştinii, aproape fără excepţie:
Întâi: Avem dreptul să cerem tot lui Dumnezeu. Al doilea: Dumnezeu nu are nimic să ne refuze” - Leon Bloy, în “Chipuri spirituale”, de Mircea Vulcănescu


“Leomer”-ul pe care vreau să vi-l împărtăşesc este unul simplu, mai simplu nici că se poate: este vorba aşadar despre “a vorbi” (“leomer” în ebraică) în limbajul oamenilor vechi cu sinele nostru (“Căci dinauntru, din inima omenească, ies gândurile rele…” Marcu 7, 21). De când nu aţi mai stat de vorba cu voi înşivă? De când nu aţi vorbit cu inima voastră (nu în mod psihanalitic, rece şi distant), ca şi cu un prieten bun, cel mai bun, vechi…cel mai credincios? Geniul dialogului cu noi înşine străbate istoria şi devine, când conştientizăm acest fapt, ca un argument puternic (“Idele lui Marte”), de netăgăduit, prin numeroasele sale înţelesuri, sensul şi nu scopul existenţei, în mundan. Cu cât vorbim mai puţin cu noi înşine, cu atât suntem mai puţin noi înşine şi, cu atât mai mult avem nevoie de dialogul cu “afar’de sinele” nostru. „Unde eşti când nu eşti în tine însuţi?” („Immitatio Chisti” – Thomas de Kempis). La prima vedere, logica aristotelică cu care am fost infuzaţi în anii de şcoală, unde 1+1=2, pune degetul la tâmplă şi ne arată o posibilă hibă sau de ce nu, alienare mintală, totuşi, ea rămâne corijentă pe tărâmul sufletesc. „Psihe’ ” – ul jungian aplicat (refulat de pro-freudienii de serviciu), nu se mulează de loc pe gândirea pavloviană a omului recent şi ca atare respinge orice altă normă de cunoaştere supra-arhetipală (Frankl, Dostoievsky, Grigorie Palamas) ce ar putea răzbate din aritmetica divină, unde unu şi cu unu dau întotdeauna alte valori. Pe când logica şi calculul contabilicesc („dracul şi contabilul îs acrii” – Parintele De La Rohia, Steinhardt) predispune la târguiala clasică, tărâmul religiei, metafizicului (Nae Ionescu şi filosofia nimicului) este acela ce este şi va fi dincolo de calculul exact, cu virgulă chiar, al vieţii de zi cu zi. Aşadar, în aceste lumini...v-aţi vorbit vreodată? Tu şi cu tine...sufletul tău şi ieşirea din tine...cu tine. „A vorbi” este cu mult mai mult decât „a gândi”, pentru că este „a avea” după „a fi”. Gândeşte ca şi cum ai sta de vorbă cu cel mai bun prieten (ionatanian vorbind, chiar aşa este!), care nu te va părasi niciodată, pe pământ, în iad sau rai fiind. Pe rând toţi, dar absolut toţi te vor părăsi...prietenii, părinţii, iubitele....numai el, singurul voievod al inimii...nu! Şi când vei simţi pe buzele minţii acest gust, sigur te vei întreba...dar, nu am ştiut că se poate, că există, că trebuie...nu este scuză mefistofel-ică mai acătări de perfidă ca aceasta, pentru că, singura realitate este negată cu înverşunare şi ascunsă singurei „realităţi”, de către duşmanul Vieţii - Dezbinatorul. El, sufletul, este mai aproape de noi înşine, decât noi...de noi înşine...numai să conştientizăm acest lucru. Tot el, este cel mai desăvârşit genteleman al tuturor eonilor ştiuţi şi neştiuţi: de aceea, Împăratul împăraţilor, Hristos, stă de vorbă cu el....undeva în pridvorul fiinţei noastre....când bate la uşă (în iconografia creştină, Hristos stă la uşa sufletului şi bate, dar uşa nu are decât pe dinăuntru clanţă, deci nu se deschide decât în sens unic!). „Hristoidica asemănare şi Iisusiaticul chip” (Giovanni Papini – „Fiul lui Dumnezeu”) se prelinge de pe pragul gândirii filosofice în mireasma sufletului însetat de Cunoaşterea lui Dumnezeu – Vladimir Lossky, (în accepţiunea postmodernistă, „filosofie” – iubire de frumos, Sofia - este egal cu „filozofie” – dar, lucrurile nu stau chiar aşa...cuvântul - filosofie este unul compus din „filo” care are înţelesul de iubitor, şi „sofia” care înseamnă înţelepciune, deci filosofia înseamnă iubitor de înţelepciune. Se pare că „zofia”, contrar înţelepciunii, înseamna „nebunie”, ceea ce ar schimba complet sensul cuvântului. Sursa: Dex online). Aşadar, fragmentarea gândirii şi îmbrobodirea ei cu minciunile acestui veac hâd, nu duce decât la ascunderea adevărului: nevoia intrinsecă de a vorbi cu tine însu-ţi (sau cum zic eu, scandalos pentru unii: „tine însu-mi”, sau „mine însu-ţi” – în ideea impropierii adevăratei cunoaşteri a aproapelui, prin iubire, când, pătrunzi în sâmburele fiinţei celuilalt şi-l cunoşti din interior, nemaiştiind exact de unde începe el şi unde te termini tu, ca şi cunoaştere, fără identificare sau contopire panteisto-hindusă. Părintele Stăniloaie, a lansat ideea aceasta de apofatisf-catafatism, specific Răsăritului Drept-măritor!). Fragmentele adevăratei spiritualităţi se cer regăsite în veacul fragmentărilor de tot soiul şi o cale, după mine este dialogul cu sufletul fiecăruia...atât de bătut de valuri, mai abitir ca marea în furtună.

Oricine pentru alţii,
Acelaşi pentru cei care mă ştiu,

Iulian Gavriluţă

„Căderea în sus”

„Căderea în sus”
Sau
Aflarea „Firului Ariadnei” în „Labirintul lui Dedal”

„Tot ce se-ntîmplă e vrednic de slavă pentru că nimic nu se petrece în afară de gîndul dumnezeiesc” Leon Bloy - „Începutul lui Cristof Columbul”

Probabil vă întrebaţi din nou…ce mai vrea şi ăsta să zică?…”Căderea în sus” a cuvîntului ce zideşte nu este decît firul întins (al vechii Ariadne) care ne călăuzeşte prin locul rătăcirii, al confuziei şi încurcăturii primejdioase din abramburita lume de ieri de azi şi mai dihai de mîine…pînă la finalul eonului. Să fie clar aceste rînduri nu-s adresate orşicui, ci acelor „prieteni răniţi ai Mielului” după cum ne spune Kierkegaard, de aceea ceilalţi sînt invitaţi politicos să deschidă televizorul la telenovelistica de preţ valutar sau chaturile de socio-tembelizare depersonalizantă facebook-iană sau de alt soi. Despre acest soi de cuvînt („logos”, „davar”, etc) vreau să vă vorbesc, scriind. Adicălea, ce veţi murmura în barbă…pai hotărăşte-te omule, ori spui…ori scrii. Păi îs mai hotărît ca întotdeauna….aşa cum Einstein a conceput a „patra dimensiune” prin conexia spaţiului cu a timpului, aşa şi eu vreau să vă aduc o boare prin cuvîntul spus-scris. Aduceţi-vă aminte despre Mamunkan, o carte celebră a Budismului Zen care spune ce zic toţi înţelepţii: „Cuvintele nu exprimă lucruri, frazele nu exprimă mişcarea minţii. Cel care primeşte doar cuvinte este pierdut, a te opri la fraze înseamnă a fi indus în eroare” Şi are dreptate, „davar”, expresia pentru cuvînt din ebraică înseamnă şi ce am scris, dar şi..lucru. Să mă exprim mai precis…Wurmbrand (pe care l-a salvat de la moartea din puşcăriile comuniste, „Sfîntul închisorilor” – Valeriu Gafencu, - cum povesteşte Nicu Steinhardt), pe cînd l-am vizitat în fugă în America, printre alte lucruri mi-a zis: se spune că un orb a cerut unui amic să-I descrie laptele. Amicul i-a zis ca laptele este alb, etc…Orbul, nedumerit l-a întrebat atunci….”Ce înseamnă alb?” amicul, zîmbind: „Albul este culoarea lebedei”…”Cum este lebăda?”, replică orbul. Amicul exasperat îi spune orbului: „Este o pasăre cu gîtul îndoit”…etc…Orbul a ridicat din umeri şi sprîncene, atunci amicul ia zis: „Atinge-mi cotul şi acum vei înţelege ce am vrut să zic” (un mundan, la hristoidicul: ”vino şi vezi!”). Aşadar Cuvîntul este şi lucru, iar ştiinţa modernă a demonstrat cum că, cea mai mică particulă din sosmos…quarcul cu dimensiunea de 10 la minus 14 din metru, vine din….”nimic”, tocmai ce zicea şi Biblia. „Căzutul în sus” este Cuvîntul lăsat să lucreze şi nu să pună termopane sau să anvelopeze telenovelistic manelele….ci să zidească, să mişte, să crească! „Ceea ce cuvîntul spune, imaginea arată în tacere”, spun Sfintii Părinţi ai celor şapte Sinoade. Duhul frumuseţii („care va salva lumea” - Dostoievsky) este o poezie fără cuvinte. Se spune că frumuseţea vine din interior şi aşa este numai că referirea se face la prima treaptă a uceniciei cunoaşterii, deoarece depaşind acete nivel, vezi apofatico-catafatic tot cosmosul frumos, (prefer acest termen deoarece e tot frumuseţe şi nu numai utilitarism…univers!) pentru că ea, vine din toate părţile, cu condiţia să fie reflectată de lumina din interiorul fiecăruia. Ştiţi bine că nu putem vedea fără reflexia luminii obiectele, aşadar nu putem fi frumoşi fără ca Lumina să fie în noi înşine, fără ca acel cuvînt (spaţiu-timp) să lucreze, transfigurîndu-ne dar rămînînd la fel de conştienţi că sîntem noi înşine, sau poate „El-înşine”! „Îi transformă în lumină pe cei care-I luminează” – Sfîntul Simeon. Cînd eram mic mergeam cu mama de mînă şi ma uitam în jur şi vedeam sau căutam albul şi negrul şi în mintea mea, dincolo de filmele holywoodiene, ştiam că albul va învinge, îmi imaginam ca şi cum ar fi soldaţi îmbrăcaţi asemenea, luptîndu-se de zor. Mai tîrziu, bătînd bibliotecile şi consumîndu-mi ultimul ban pe cărţi, am învătat, regăsindu-mi ideea că, de exemplu în Hexaimeron, nu se cunoaşte noaptea…”a fost seară şi a fost zi…” Seara nu este decît o pasivitate luptătoare, plină de lumini încă nedeclanşate, aşa cum în negru şi alb sînt cuprinse toate nuanţele curcubeului. Îmi aduc aminte de Sf. Serafim de Sarov cel „învăluit în lumină” în experienţa Luminii Celei de a 8 a zi, ziua nesfîrşită, Taborică, cu Motovilov, extraordinar pasaj….ne relevă dimensiunea…”căderii în sus” aşa cum „lumina luminează în întuneric…şi întunericul nu a cuprins-o”. Grigorie de Nyssa spune cum omul care înţelege… „cade în sus”: „Ai devenit frumos, apropindu-te de lumina-Mi”. A fi în lumină înseamnă a fi într-o comuniune lămuritoare care descoperă imaginile fiinţelor şi lucrurilor, le cuprinde logosurile conţinute în gîndirea divină şi iniţiază astfel în integritatea lor desăvîrşită, cum frumos grăieşte Paul Evdokimov în „Arta icoanei, o teologie a frumuseţii”. Dincolo de explicaţiile exhaustive nu ne rămîne decît acea senzaţie mistică (atenţie condesatori ai vidului cum înţelegeţi acestea!) de a ne aparţine nouă, celor din jur si întegului cosmos, după cum undele unei pietre aruncate în apă încep de la ea să se propage şi într-un final se întorc tot la ea…îmbogăţite.

Acelaşi pentru cei care mă ştiu,
Oricine pentru alţii,
I.G.

Expozitie Grafica si Fotografie!

Expozitie de Grafica si Fotografie - "Cotidian"
27 - 29 august, Buzau, B-dul N.Balcescu, nr 37, la Cafe-cinema Bel Ami;

Vernisaj Vineri, 27 august 2010, ora 17.00
Expun, Sandu Miroiu (Grafica, pictura si mulaj), Iulian Gavriluta (Fotografie).

Va asteptam!

Antirealitatea, Sau trendul “Cavalerul tristei figuri”

Antirealitatea,
Sau
trendul “Cavalerul tristei figuri”

Motto: “Daca nu vom deveni chenotici pana in maduva fiintei, sigur ne configuram ca arhetip ai antieroismului cervantes-ian”
I.G. (“Caiete teologice”)

Dincolo de orice forma desantata a iscusitului hidalgo don-Quijote-an, se afla puntea de masuri arhetipale ale finite romanesti, ancorata in exhatologic. Stati asa, preaiubiti cititori si nu va strambati, ci mai abitir, cititi si altceva decat rezumatul telenovelistic al saltimbancilor de doua parale, actuali ori ba, sau nu va mai zgaiti…“In gura presei”, ci filtrati totul prin mintea ce va fost data de “Cel Vechi de zile”, puteti…stiu sigur, atltfel nu mai citeati aceste randuri….sigur, dragii mei, mai sigur decat ziua de maine! In regula, ce vreau sa va transmit? Nimic din ce nu stiti…..s-a scris totut, tomurile si google-rele demonstreaza mai acatari decat randurile mele ca s- a scris totul, si ce……dar nu s-a inteles, nu s-a patruns totul! Ascultati-ma, ascultati-l pe Evdokimov Paul: “Intr-o lume a carei origini si esenta e unitatea si dragostea harica, nici o separare, nici o patima rusinoasa nu poate fi totala sau definitiva. Nici un adanc al satanei – Apoc.2, 24 - nu poate desfinta “fiinta”. Caci fiinta e anterioara oricarei dedublari” (P.Evdokimov – L’Orthdoxie” ). Nu-I asa ca vi se zbarleste parul pe pana patrunzand nerecent aceste randuri? Nu-I asa ca-ti vine sa lasi Pc-ul sa-si odihneasca bitzii sau ventilatorul procesorului intel-celeronic si sa faci metanie? Dar de ce palavragesc eu totusi? Ieri am fost la un concert al unui jidan..oare de ce se tem de acest cuvant jidan? De la englezescul “Jew”, romanizat dealtfel, nu anti-Semitist vorbind, deoarece cu verii lor, araboii, nu am nimic, nu? Am fost cu urmasul meu, la concertul de Blues, a lui A.G. Weinbeger (am acest pacat …c ami place chitara si tanguirea ei…). Un tare chitarist, dupa unii cel mai bun din tara si printre putinii din lume, autentici. Lucrez la o televiziune, radio si ziar locale, nu conteaza, nu face publicitate aici si nu slavim omul….si acolo, inaintea spectacolului, l-am intrebat cu putin de a intra in emisiune, de ce are pe frontispiciu un citat din Biblie, (Matei7, 7) “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide… Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. ...” cand el e evreu, ca nu interveneam….dar prea incepea sa se dea in stamba si noi nu suntem de al lui Tesu Solomovici (rusinea de carte “Romania iudaica” sponsorizata de minsitru culturii de atunci, Razvan Theodorescu), care zicea ca Romania a fost parasita total de populatia bastinasa si inlocuita cu…evrei. Da, ati citit bine! Si i-am zis celui care de altfel a muncit mult sa ajunga asa, de apreciat, jos palaria ca..om,…cantand cu presedintele Americii si altii mai artisti….. “nu va suparati, eu am fost in State si am si formatie teologica ce sutneti dumneavoastra, roman, evreu, mozaic sau iudeu?”…el zice…”sunt evreu..etic” :D I am zambit, el… avea 2 metri, eu 1, 68, dar cei 18 ani de arte martiale imi dadeau destula stapanire de mine sa-I intorc ranjetul “copitei nedespartite” cu siguranta omului care sties a…respire….in fine, nu s-a putut sa se abtina sa fie profesionist bun si atat, ci cu orice prilej de numea “curve” si ranjea spre mine. Il priveam in ochi fix, pana el lua tinta spre alte…dudui de “prêt valutar” care jucau alba neagra cu circumcizia lui evidenta! Sa fim seriosi dragilor, eu nu ma lupt cu morile de vant, ci doar prezint, voba lui Puric Dan...Romania paralela…..stratificata. Traim cu siguranta intr-o antirealitate, una vorbim, alta dorim, alta simtim si alta facem, totusi, nu va deznadajduiti, Elohimul vegheaza si creeaza, ciudati ca mine, care striga din amvoane netlogiene ori ba, sau ca voi care cititi, mai sunt….a pastrat antibaal-ian Dumnzeu Dragutu’… destui! Nu suntem Cavalerii tristei figuri, ci luptatori ai adevarului si Luminii si frumosului, care va salva odata lumea (Dostoievski) si o sa vina vremurile cand cei prigoniti vor sta cu indrazneala in fata prigonitorilor, fiti siguri!

Le citam de la….ai lor, Din Tora si Mizdrah nu din traducerile Cabalistice… din aceia, pe care i-au ucis….autoblestemandu-se:

"Atunci cel drept va sta cu multă îndrazneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale.
Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului”
(Înţelepciunea lui Solomon: 4, 14)


Acelasi pentru cei care ma cunosc,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta