România în franciză Sau KNOW-HOW – ul “Semnului lui Cain”

România în franciză
Sau KNOW-HOW – ul “Semnului lui Cain”


Există două feluri de cititori, unii care citesc şi alţii care…nu citesc. Ei bine, eu mă adresez primilor, fără sclifoseli şi abstractizări paradigmatice. Poate şi această categorie se împarte la rîndu-i în două sau mai multe, ce ştiu eu?! Una care citeşte de plăcere şi cu viu interes şi alta care citeşte încercînd să critice sau să arunce cu noroi. Asta nu mai este treaba mea, aşa că încep să-mi aştern gîndurile deoarece orice aş face, fiecare dintre noi are dreptul să-şi afirme păcatele şi virtuţiile (J.Gait). Da, cu siguranţă România este dată în franciză oricui doreşte. Francizaţii, de orice culoare a tenului şi orice formă a urechii, au de ceva ani, dreptul de a exploata “afacerea România” şi a o dezvolta conform planurilor lor talmudice, după bunul plac, orice domeniu, serviciu, folosind tehnologia care le convine. Am lămurit că “dreapta” – stînga şi sateliţii lor sînt francizaţii, dar cine e Marele Francizor, vă întrebaţi poate? Bineînţeles, cîrcotaşii pot argumenta în contra vîntului şi scoate elucubraţii volteriene, dar fie vorba între noi, tot păduchi flauşaţi vor rămîne, pentru că nu se află în “luminozitatea care constituie fiinţa însăşi” (A.de Vaelhens) a Vieţii şi a românismului. Din păcate, omul recent din cetate este azi dezbrăcat de sentimentalul unei autohtonii de la care ar fi trebuit să se revendice şi astfel ar fi umplut de mireasma personală locul unde îi este dat să vieţuiască (nu să trăiască, vieţuirea depăşeşte simpla trecere a anilor, prin viul ce atot-ţine zilele conştiente ale persoanei). Cu siguranţă ştiţi că nici o persoană nu este o unitate abstractă, dezbrăcată de orice determinare şi prin urmare identice cu ceva-ul actual, fiecare caracteristică a felului unic de vieţuire este dacă vreţi centrul ei ontologic, viaţa personală actualizată mereu de energiile telurico-cosmice cu care se intersectează subtil în permanenţă. Eul nu este o simplă entitate ipostasială înzestrată cu forţa de a constitui un organism omenesc şi atît. Nici unul dintre Euri nu este identic cu altul dar nici nu putem trage concluzia că diferenţele ar veni doar din influenţele externe, din împrejurările în care trăiesc persoanele respective, altfel nu am deosebi clar de ce fraţii (fie gemeni sau nu) născuţi din aceiaşi părinţi, primind aceeaşi educaţie, trăind aceeaşi viaţă, se deosebesc enorm întreolaltă. Părintele Stăniloaie spunea că experienţele înaintaşilor, istoria lor, “au străbătut de la suprafaţa sufletului treptat, în curs de generaţii, spre adîncimi ontologice, arătîndu-se în urmaşi ca determinante ale eurilor lor” Ca urmare, procesul de variere şi dezvoltare a persoanelor nu e determinat numai de Dumnezeu şi nici numai de iamnenţă, ci de o conlucrare misterioasă ce scoate la suprafaţă chipuri de oameni cu însuşiri noi, cu gîndiri noi. Aşadar, în ideea titlului, lăsînd introducerea poate prea ocolitoare, cine au fost francizaţii atîtor generaţii care au adus lumea românească în acest stadiu, uneori de declin pînă la starea de suicid? Cine a fost, sau este Marele Francizor care, ca un păpuşar, nu lipsit de ingeniozitate, trebuie să recunoaştem, fie ea chiar diabolică, a condus sufletele şi minţile atîtor cetăţeni (nu le zic intenţionat români) încît acum în nemul nostru dacă de abia mai recunoaştem românismul şi chiar instituţiile sale fundamentale: Biserica, Familia, Armata, Administraţia? Ce a ajuns România francizată? Ce fel de păduchi volterieni sau condesatori ai vidului mişună prin ea, cu pretenţii de călăuzitori ai nemaului? Ce repere mai există, care elite mai vieţuiesc? Întrebări la care cu siguranţă singuri, găsiţi răspuns, nu-l aşteptaţi de la mine. Naţionalismul este comercializat în franciză, adică dat de la o persoană, sau mai multe la alta, pentru foloase materiale în aparenţă, dar spirituale în esenţă, deoarece diavolul cu sluga lui, Antihristul nu vrea lumea aceasta (carantanian vorbind) că nici pe asta nu o are, ci o vrea pe celaltă, mai subtilă, talpa lumii – sufletul! Vedem pseudo elitele, pseudo conducători de partide, de Biserică, de case, de ţări, etc., cum îşi etalează izmenele fraudate, cînd de fapt nu-s decît nişte trepăduşi efemeri şi ne întrebăm cum s-au francizat toate valorile româneşti, prin ce alchimie s-a întîmplat dezastru de acum de nu mai ştim aproape nimic şi de nimeni? KNOW-HOW – ul, adică ansamblu de formule, procedee prin care sufletul neamului a fost stîlcit în minţile românilor recenţi a fost unul uzurpator fără îndoială, dar de o fineţe extremă, de vreme ce nici acum nu există linie clară între authentic şi kisch. Asistăm de ceva vreme la un veritabil KNOW-HOW ca “Semn a lui Cain” care ne va urmări pretutindeni, de nu ştim să rămînem la izvor, înlăturînd mizeriile indiferent din ce direcţie venite.


Iulian Gavriluţă