ANTIHRISTUL!

Antihristul


Vladimir Soloviov - cu 4 comentarii a unor teologi filozofi rusi G.P. Fedotov, Anastas Mateina, Boris Malcelov, S.N. Bulgacov. Cine este Antihristul? Care este esenta sa? (I. Ioan 2.22) < (4,2...3) În aceasta să cunoaşteţi pe duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte ca Iisus: Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume>>
(II Ioan 1,7)<>
Esenţa spiritului antihristului este: tagăduirea plenitudinii Dumnezeului - om Hristos
Hristos este adevăratul Dumnezeu şi adevăratul om El este totalitatea ipostatică.
Antihristul este pretutindeni unde Hristos este adevărat cât de puţin: în filozofie, în artă, în viaţa socială sau în starea unui individ luat izolat. Oriunde se manifesta aceasta, acolo este antihristul. Antihristul este obiesctivarea unui Hristos adevăratul. El este "taina fărădelegii" care acţionează impotriva lui Hristos (II Tes. 2,7). Orice negare istorică a Fiului lui Dumnezeu, nu este în fond altceva decât o continuare şi o evoluţie a acelei negări rimare care s-a infăptuit în ceruri.
Este posibil ca la sfârşitul istoriei cand puterile divine şi demonice se vor manifesta cu tărie, aceasta orientare negativă generală să capete aspect personal.
Sfânta Scriptură oferă temeiuri în acest sens: Cond. Sf. Ap. Pavel previne pe tesalonicieri în privinţa credinţei în grabnica venire a lui Hristos, el indică pe antihrist ca un semn al sfarşitului istoriei care se apropie:
"Să nu vă dezamăgească nimeni, cu nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi, până ce mai întâi nu va veni lepadarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu."(II Tes. 2,3-4)
Dacă istoria pământească, înseamnă o sporire neîncetată a răului, nu este deloc imposibil ca această putere malefică să se concentreze într-un singur punct, şi că personalitatea umană vă abdică o victorie neobişnuită concepând o anume "întruchipare", o imitare a întruchipării lui Dumnezeu. Apocalipsa oferă temeiuri pentru traterea Antihristului ca persoana, aceeaşi Apocalipsa arată că Antihristul este un fenomen permanent al istoriei. Sf. Ap. Pavel spunând foarte desluşit în acest sens: "Pentru că taina fărădelegii se şi lucrea. Până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege(II Tes. 2,7-8). Antihristul ca persoană va fi cea mai coaptă roadă a eternului spirit antihristic(I Ioan 2,18): "...şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat." - duhul care nu-l mărturisesc pe Iisus Hristos "este chiar în lume" (4,1-3)
Vremea din urmă a istoriei a început odată cu urcarea lui Hristos la ceruri.
Semnele spiritului Antihristului
Antihristul nu este un ateu. Crede in Bine, Dumnezeu, Mesia, dar de iubit se iubeşte numai pe sine - crediinţa şi iubirea sunt separate. Înzestrat cu o minte scurtătoare el nu tăgăduie pe Dumnezeu, pentru că numai un nebun spune ca Dumnezeu nu există:
(Iacob. 2,4) "Demonii cred şi se cutremură. Una este să-l aflii pe Dumnezeu cu mintea şi cu totul alta este să-L mărturiseşti cu inima şi să-L iubeşti."
(I Ioan 4,2) "In aceasta să cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu (şi duhul rătăcirii): orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu."
Altfel spus: cine cunoaşte şi mărturiseşte plenitudinea divino-umană a lui Hristos este de la Dumnezeu; iar cine nu cunoaşte şi nu mărturiseşte pe Hristos ca Dumnezeu şi om, acela este antihrist. El poate crede în Dumnezeu şi Mesia, ca Antihristul lui Soloviov şi ca mulţi reprezentanţi ai lui în lume. Poate oferi religiei drepturi considerabile şi ********** cât de mare, poate să se declare protectant şi cârmuitor al bisericii. Însă nerecunoaşterea lui Hristos il aşează în rândul aderanţilor fiarei şi toate eforturile sale ajung să fie doar o acoperire pentru lupta sa cu Mielul.
A-l exclude pe Hristos din creştinism înseamnă a exclude conţinutul său ontologia, transformându-l într-o relaţie pur morală cu Fiinţa Supremă.
Orice antihrist recunoaşte mai mult sau mai puţin cu dragă inimă valorile creştinismului. Mai mult, orice antihrist considera religia sa ca fiind cea mai de preţ în susţinerea umanităţii, moralităţii, în înfăptuirea păcii, democraţiei şi ridicarea culturii.
Cu toate acestea nici un antihist nu recunoaşte conţinutul ei ontologic, care este Iisus Hristos
Nici un antihrist nu mărturiseşte substanţa supranaturală a creştinismului.
Nu recunoaşterea teoretică a lui Dumnezeu sau a binelui este semnul Mielului (Hristos), nu ajubrul material sau juritic constituie manifestarea duhului dumnezeiesc, ci însuşi Hristos: cunoaşterea şi mărturisirea Sa, afirmarea caracterului supranatural al creştinismului, venerarea Lui ca Mesia dumnezeiesc.
Ca să dezvălui adevărata faţă a năzuinţelor şi faptelor pământeşti trebuie să te măsori prin însuşi Hritos.
Relaţia faţă de Hritos dezvăluie atât spiritul unei persoane luate izolat cât şi al unei întregi perioade istorice.
Spiritul antihristic nu neagă existenţa istorică a lui Histos.
Hristos este negat ca început şi sfârşit
Chiar nerecunoscând istoricitatea lui Hristos spiritul antihristic încearcă să vadă în El doar un precursor al său.
Nu credinţa în Hritos - Mesia este trăsătura deosebită a conştiinţei creştine ci credinţa în învierea lui Hristos.
Negarea învierii lui Hritos este semnul semnul indiscutabil al spiritului antihristic.