Personalităţile – model, noduri gordiane ale vietii

Personalităţile – model, noduri gordiane ale vietii

« Valoarea unei vieti nu este data de numarul de diplome de facultate sau de conturi din banca, ci de modul cum intelegi lumea si cum te aliniezi la marele flux al trairii »

Intr-o vreme cand valorile sunt inversate si cele autentice is ingropate in puterea vulgului ca intr-un grajd al lui Augias, unde superlativul murdariei umane si al neoranduielii e la ea acasa. Democratia cu hiba ei, conducerea vulgului, ca si cealalta extrema, dictatura, sunt sortite falimentului iremediabil si asta pentru ca, niciodata vulgul nu a stiut, nu are in menire, nu poate sa conduca(cantitatea in detrimentul calitatii), iar dictatura nici ea nu i mai breaza, datorita unei singure vointe bolnave si mandre, ahtiate dupa putere. Deci care este modelul ? Conducerea dupa modelul Arhetipurilor divine, aici pe pamant: conducerea in sobor a elitelor, acele valori crescute in generatii si generatii. Daca vreti modelul monarhic e mai aproape de adevar, desi si el are pacatele sale si a subcombat lamentabil in istorie. Vorba lui Tutea, care desi suferise pentru idelaurile nationaliste in inchisorile de temut ale comunistilor, dupa 1991, la alegerea lui Ilescu ca presedinte, spunea : « sa faci 13 ani puscarie pentru un popor de idioti ! », socanta afirmatie din partea « romanului absolut ». totusi cei care-l cunosc stiu ca aceasta afirmatie trebuie coroborata cu alta : « trebuie facuta o diferenta dintre neam si popor, neamul cuprinde pe cei dinainte, prezenti si viitori care traiesc si simt romaneste, pe cand poporul este secventa neamului in timp...poporul poate fi deplorabil la mmentul asta in marea lui majoritatea, dar neamul e sublim ». De aceea, trebuiesc elitele sa conduca nu no-name-urile din partide sau iviti ca ciupercile dupa ploaie. Iata o mica abordare a catorva chipuri de romani, adevarate faruri ale neamului (de unde vine si notiunea de natiune, nationalism). De altfel, tot Tutea spunea ca "poti fi patriot de 10 ori in viata, potrivit tarii de adoptie, dar nationalist numai o singura data, acolo unde te-ai nascut !"

Arheologia valorilor : Eliade, Cioran, Noica, Tutea

Tinerii din ziua de azi au anumite valori, pe care nu si le pun in evidenta, probabil datorita varstei si a psihologiei adolescentului. Astfel, ei cauta un anume model pe care sa-l urmeze, pentru a-si cladi un viitor stabil, apeland la personalitatea, puterea de persuasiune, intelectualul,statutul social al respectivului model. Insa ce e trist, este faptul ca tinerii gasesc modele (pentru ei) demne de urmat in persoanele in care nu ar trebui sa se increada. Asa cum spunea Mircea Eliade: ”acesti tineri sunt imuni la orice fel de lectii de morala,dar inca pot trai si respira in lumina unui model”, acea viata marturisita ar putea sa insemne un reper si o schimbare de destin. Avem exemple de peroanalitati ale perioadei interbelice, care s-au impus in societatea romaneasca din mai multe puncte de vedere: politic, social si cultural,care sunt adevarate modele demne de urmat. Dat fiind faptul ca vom vorbi despre perioada interbelica, putem selecta anumite peronalitati din mai multe domenii,cum ar fi: politica - in politica un nume mare il constituie Petre Tutea, care, hartuit in permanenta de regimul comunist prin autoritatile sale represive, a avut curajul sa-si exprime convingerile sale nationaliste pana in ultimele clipe ale vietii lui marete: ”Un Roman absolut trebuie sa fie legionar”, spunea el. ”C.Z.C. a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenteaza ambianta prin simpla lui forta “harismatica”; un om cu har”. Analog lui Petre Tutea, un alt mare om politic si filosof desavarsit se inalta vertiginos in clasamentul personalitatilor-model, Constantin Noica. In paralel acesta duce o politica de dreapta si este devotat acesteia, pe cand alte personalitati din domeniul atat literaturii cat si politicii-si anume Mircea Eliade si Emil Cioran pleaca din tara dupa perioada adolescentei, negand faptul ca au avut conceptii bazate pe nationalism(potrivit conceptiei Bisericii, Dumnzeu a vrut d ela inceput neamuri, si al final vor fi judecate separat sia cestea): ”au fost doar “valurile” tineretii care m-au determinat sa gandesc astfel. De fapt, pentru ca eram inca in plina formare, indreptarea mea politica de la acea vreme nu se justifica”. Revenind la Constantin Noica, in sufletul acestuia, ca de altfel in sufletul tuturor adolescentilor, poţi întîlni coexistenţa a două tendinţe contrarii, a două atitudini pe cît de opuse pe atît de fireşti: pe de o parte, o tendinţă centripetă pe care o poţi numi foarte bine "spirit de frondă"; pe de altă parte, o tendinţă centrifugă, şi anume nevoia inerentă a oricărui suflet tînăr de a se dărui unei cauze din afara lui. Graţie celei dintîi tendinţe, cauţi instinctiv să te defineşti opunîndu-te uzanţelor şi obiceiurilor, încercînd să faci ceea ce ceilalţi nu fac. E pornirea de a te deosebi de ceilalţi, de a fi excentric, de a ieşi în evidenţă. Graţie celei de-a doua tendinţe, simţi nevoia să-ţi defineşti fiinţa aderînd la spiritul sau umoarea ce frămîntă minţile semenilor tăi. Din derularea acestor două mişcări potrivnice a prins fiinţă personalitatea lui Noica şi metabolismul vieţii lui interioare. Elev fiind la liceul Spiru Haret, în firea lui Noica se face simţită vibraţia lirică. Începe să scrie poezii aşa cum încep să scrie toţii tinerii: dintr-o vagă euforie expansivă şi din dorinţa nemărturisită de a-şi epata colegele. Terminînd liceul, Constantin Noica se înscrie la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1931. Timp de trei ani de zile va trăi sub vraja celui care a dat, ca nimeni altul, tonul filozofic al epocii interbelice: Nae Ionescu. Omul acesta cu chip de lup şi cu sprîncene arcuite drăceşte, a cărui privire pătrunzătoare îţi dădea fiori şi a cărei faimă era direct proporţională cu scandalurile în care se lăsase tîrît, omul acesta desprins de tot şi toate, neavînd parcă nimic sfînt în el, dar reuşind, printr-un har pedagogic fără pereche, să însămînţeze în sufletul studenţilor nebunia filozofiei, omul acesta capabil să calce în picioare orice canon universitar şi orice normă de conduită profesorală cu o uşurinţă frizînd impertinenţa, omul acesta care venea în faţa studenţilor şi le spunea: "Ehee, voi sînteţi studenţi, aşadar trebuie să citiţi. Eu? Eu sînt profesor, aşadar nu mai citesc...", ei bine omul acesta a fost, se pare, cel mai mare profesor de filozofie pe care l-a avut România vreodată. Dupa ce v-am prezentat pe scurt o comparatie intre Petre Tutea,Mircea Eliade,Emil Cioran si Constantin Noica,in continuare ne vom axa pe doua dintre cele mai importante personalitati: Mircea Vulcanescu si Nae Ionescu.


Mircea Vulcanescu si Nae Ionescu

In anul 1904, la 3 martie, se nastea la Bucuresti Mircea Vulcanescu. A fost (“primus inter pares”) intr-o generatie miraculoasa, din care mai faceau parte in ordinea ivirii pe lume, Petru Comarnescu(1905), Mircea Eliade(1907) si Emil Cioran(1911). Ajunsa la sorocul creatiei in perioada interbelica, aceasta generatie avea sa lase in urma opere si fapte ziditoare de vesnicie. Dupa marturia lui Constantin Noica, Mircea Vulcanescu se arata capabil de a satisface trei exigente: sa intelegi ce vrei, sa tii minte ce vrei, sa exprimi ce vrei; altfel zis, raspundea la criteriile genialitatii absolute. A facut studii de filosofie, sociologie, drept, economie. A fost fascinat de “pesimismul eroic” al lui Vasile Parvan, ca sa-si modeleze ulterior personalitatea sub inrurirea metafizicii a lui Nae Ionescu si a pozitivismului promovat de Dimitrie Gusti. S-a savarsit astfel Mircea Vulcanescu, in 1952,in temnita de la Aiud, indemnul sau testamentar ”sa nu ne razbunati!” - proiectand in jurul finite sale o autentica aura de martir. Pe de alta parte, George Voicu se concentreaza mai intai asupra figurii profesorului de metafizica Nae Ionescu, a cerui personalitate a fascinat o intreaga generatie de intelectuali straluciti si a influentat orientarea unora dintre ei, in anii ’30, spre identificarea antisemitismului Garzii de Fier. Cine a fost acest misterios Nae Ionescu, care le-a putut lasa contemporanilor sai o imagine atat de controversata, osciland intre un personaj demonic-genial si un cabotin cu o opera filozofica? ”Nae Ionescu(1890-1940), logician roman, metafizician, filozof al religiilor...” Intorcandu-se la surse-bogata activitate publicistica a lui Nae Ionescu-, Voicu examineaza gandirea lui politica, dovedind si inaintatea afilierii sale entuziaste la Garda de Fier, in 1933,Nae Ionescu a fost consecvent antidemocrat si antiliberal, adept al unei teorii colectiviste si al unui absolutism de dreapta. Inamicii cei mai periculosi sunt pentru el si pentru ceilalti intelectuali mentionati mai sus, cum e de asteptat, rationalismul si iluminismul, iudaismul si masoneria, gandirea anglo-saxona si fireste, Liga Natiunilor. Unii lideri de opinie din viata intelectuala si academica vad inca in Nae Ionescu un model cultural de gandire mistica,ocultind fondul politic, ca si formele facute de anti-Semitism “rafinat” justificat teologic. Pentru altii, nu putini, Nae Ionescu e un personaj fabulos, un sfant roman, ale carui contururi raman mereu ambigue.
“Cred, cu toate ca este absurd; cred tocmai pentru ca e absurd; caci in dusmania mintii fata de credinta eu vad tocmai putinta unei vieti mai inalte.” (Nae Ionescu)

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
I.G.