www.newsbuzau.ro O ALTFEL DE PRESA!

ORICINE PENTRU ALTII, ACELASI PENTRU CEI CARE MA STIU!

CINE NU STIE CINE ESTE, DE UNDE VINE SI INCOTRO MERGE, ESTE UN NIMENI CARE VINE DE NICAIERI, SI SE INDREAPTA SPRE NICIUNDE, ADICA UN NIMENI ENORM!!!

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 12 decembrie 2010

« Emfaza » timpului-hazuv


« Emfaza » timpului-hazuv


Motto : « Casa este pantecele, este Universul si este uterul care adaposteste sufletul, este templul in care viata capata sens, este insasi dimensiunea antropologicului... » Andrei Tarkovski «Filmul ca rugaciune »

Exista cu siguranta randuri care se citesc usor, unele care nu se digera bine si altele care nu pot fi inmuiate. Mi-ar place ca aceste asterneri din buricele degetelor, pe tastele calculatorului sa fie in toate aceste trei stari sau turnate intr-o a patra dimensiune (unificarea spatiu-timp, Einstein). Interesant cum sufletul si gandurile se coboara ca niste imense arhetipuri jungiene, sau ca « mirul ce se coboara pe crestet...» si se toarna pe calea impulsurilor sau a bitz-ilor in mintea si sufletele dumneavoastra. Cu siguranta nu exista intamplare ca, voi dragii mei cititi aceste randuri, e doar minunata « gravitatie informationala » sau alegoria unui fulg de zapada adasand pe crengile copacilor goi de ei insisi. Ca in filmele lui Andrei Tarkovski, « ne-casa » timpului cu acel prezent continuu din « casa » nu este decat concentricitatea lumilor deplina dar si distincta in inimile unui Eu ce experimenteaza inca mustul vietii. Pentru unii, fuga de ei insisi, de problemele lor este si « ne-casa » vremurilor. Vedem tot mai des calatorii, poze filmuletze de pe meleaguri straine ale unora dintre apropiatii sau departatii nostrii si nu stim cum s ale interpretam, s ane bucuram sau nu ? Dar oare cand se pleaca nu se pleaca si cu...toate cele ale interiorului, cu desaga mintii si sufletului la spinare ? Omul este asadar alcatuit din ansamblul amintirilor care ii predetermina prezentul si ii coordoneaza visele din viitor, a fugi de ele e ca si cum ai fugi de prezent, sau macar ai incerca sisific sa schimbi viitorul. In Solaris, de Tarkovski, « ne-casa » este spatiul din afara a aventurii inselatoare a betiei de moment din care te trezesti...Berton sugera ca vinderea sufletului pentru o clipa in aventura « ne-casei » face ca o « bucata » din sufletul tau, o imagine a atasarii emotionale (Jung) sa ramana acolo si sa ceara totul....care odata chemat, datorita unicitatii sufletului (parintii neptici) tinde sa se implineasca, si astfel il poti pierde si sa nu mai fi tu insati, sa iesi din pijamalele metafizice ale sinelui si sa intri in fracul conventionalismelor de calator ambulant in neverland. Bun, dar care e casa si care « ne-casa », care e tipul pierzaniei si care cel al recuperarii si restaurarii eu-ului ? Aici e intelepciunea si particularitatea, pentru ca, ceea ce este pentru unii « casa », este « ne-casa » pentru altii si invers. Oare de ce personajele din Solaris cad de acord, la un moment dat, asupra ideii ca : « Iubim ceea ce riscam sa pierdem » ? Nu va pripiti sa rapsundeti...ganditi-va si la urmatoarea intrebare : « De ce trebuie sa fiu intotdeauna nebunul indicibil care se arunca in foc? » (Scrisoare a lui Jung din 17 februarie 1954 catre reverendul E.Evans). Cu siguranta, calatorul in afara de sine, in « ne-casa » universului nu isi mai pune intrebari, tocmai de aia pleaca si din el...sa ia totul de-a gata, dar atentie, acel gata il va da gata...curand ! « Mysterium tremendum », este mai actual decat credem, in acest timp, care ne este dat sa-l folosim, in sens bun desigur, la maxim. Staniloaie Cel Mare ar fi spus, daca statea cu noi acum la sfat ca este, doar « distanta dintre dorul catre cineva drag si rapsunsul aceluia », dar omul recent este raspandit si imprastiat si nicidecum asa cum a fost facut si « recuperat » de Creatorul din nou al lui si de aici tragedia emfazei timpului prezent...

« Suflare de duh imi sunt, cand imi sunt
Adiere de har imi esti...cand imi esti
Dar cine stie cand esti, cum esti
Sau cine sunt, cand nu-mi sunt... »


Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta

duminică, 31 octombrie 2010

“Fragmente şi fragmentări”


“Fragmente şi fragmentări”
Sau
despre reflexia “Idelor lui Marte”, în mundane

Motto: “Două lucruri adânc uitate de toţi creştinii, aproape fără excepţie:
Întâi: Avem dreptul să cerem tot lui Dumnezeu. Al doilea: Dumnezeu nu are nimic să ne refuze” - Leon Bloy, în “Chipuri spirituale”, de Mircea Vulcănescu


“Leomer”-ul pe care vreau să vi-l împărtăşesc este unul simplu, mai simplu nici că se poate: este vorba aşadar despre “a vorbi” (“leomer” în ebraică) în limbajul oamenilor vechi cu sinele nostru (“Căci dinauntru, din inima omenească, ies gândurile rele…” Marcu 7, 21). De când nu aţi mai stat de vorba cu voi înşivă? De când nu aţi vorbit cu inima voastră (nu în mod psihanalitic, rece şi distant), ca şi cu un prieten bun, cel mai bun, vechi…cel mai credincios? Geniul dialogului cu noi înşine străbate istoria şi devine, când conştientizăm acest fapt, ca un argument puternic (“Idele lui Marte”), de netăgăduit, prin numeroasele sale înţelesuri, sensul şi nu scopul existenţei, în mundan. Cu cât vorbim mai puţin cu noi înşine, cu atât suntem mai puţin noi înşine şi, cu atât mai mult avem nevoie de dialogul cu “afar’de sinele” nostru. „Unde eşti când nu eşti în tine însuţi?” („Immitatio Chisti” – Thomas de Kempis). La prima vedere, logica aristotelică cu care am fost infuzaţi în anii de şcoală, unde 1+1=2, pune degetul la tâmplă şi ne arată o posibilă hibă sau de ce nu, alienare mintală, totuşi, ea rămâne corijentă pe tărâmul sufletesc. „Psihe’ ” – ul jungian aplicat (refulat de pro-freudienii de serviciu), nu se mulează de loc pe gândirea pavloviană a omului recent şi ca atare respinge orice altă normă de cunoaştere supra-arhetipală (Frankl, Dostoievsky, Grigorie Palamas) ce ar putea răzbate din aritmetica divină, unde unu şi cu unu dau întotdeauna alte valori. Pe când logica şi calculul contabilicesc („dracul şi contabilul îs acrii” – Parintele De La Rohia, Steinhardt) predispune la târguiala clasică, tărâmul religiei, metafizicului (Nae Ionescu şi filosofia nimicului) este acela ce este şi va fi dincolo de calculul exact, cu virgulă chiar, al vieţii de zi cu zi. Aşadar, în aceste lumini...v-aţi vorbit vreodată? Tu şi cu tine...sufletul tău şi ieşirea din tine...cu tine. „A vorbi” este cu mult mai mult decât „a gândi”, pentru că este „a avea” după „a fi”. Gândeşte ca şi cum ai sta de vorbă cu cel mai bun prieten (ionatanian vorbind, chiar aşa este!), care nu te va părasi niciodată, pe pământ, în iad sau rai fiind. Pe rând toţi, dar absolut toţi te vor părăsi...prietenii, părinţii, iubitele....numai el, singurul voievod al inimii...nu! Şi când vei simţi pe buzele minţii acest gust, sigur te vei întreba...dar, nu am ştiut că se poate, că există, că trebuie...nu este scuză mefistofel-ică mai acătări de perfidă ca aceasta, pentru că, singura realitate este negată cu înverşunare şi ascunsă singurei „realităţi”, de către duşmanul Vieţii - Dezbinatorul. El, sufletul, este mai aproape de noi înşine, decât noi...de noi înşine...numai să conştientizăm acest lucru. Tot el, este cel mai desăvârşit genteleman al tuturor eonilor ştiuţi şi neştiuţi: de aceea, Împăratul împăraţilor, Hristos, stă de vorbă cu el....undeva în pridvorul fiinţei noastre....când bate la uşă (în iconografia creştină, Hristos stă la uşa sufletului şi bate, dar uşa nu are decât pe dinăuntru clanţă, deci nu se deschide decât în sens unic!). „Hristoidica asemănare şi Iisusiaticul chip” (Giovanni Papini – „Fiul lui Dumnezeu”) se prelinge de pe pragul gândirii filosofice în mireasma sufletului însetat de Cunoaşterea lui Dumnezeu – Vladimir Lossky, (în accepţiunea postmodernistă, „filosofie” – iubire de frumos, Sofia - este egal cu „filozofie” – dar, lucrurile nu stau chiar aşa...cuvântul - filosofie este unul compus din „filo” care are înţelesul de iubitor, şi „sofia” care înseamnă înţelepciune, deci filosofia înseamnă iubitor de înţelepciune. Se pare că „zofia”, contrar înţelepciunii, înseamna „nebunie”, ceea ce ar schimba complet sensul cuvântului. Sursa: Dex online). Aşadar, fragmentarea gândirii şi îmbrobodirea ei cu minciunile acestui veac hâd, nu duce decât la ascunderea adevărului: nevoia intrinsecă de a vorbi cu tine însu-ţi (sau cum zic eu, scandalos pentru unii: „tine însu-mi”, sau „mine însu-ţi” – în ideea impropierii adevăratei cunoaşteri a aproapelui, prin iubire, când, pătrunzi în sâmburele fiinţei celuilalt şi-l cunoşti din interior, nemaiştiind exact de unde începe el şi unde te termini tu, ca şi cunoaştere, fără identificare sau contopire panteisto-hindusă. Părintele Stăniloaie, a lansat ideea aceasta de apofatisf-catafatism, specific Răsăritului Drept-măritor!). Fragmentele adevăratei spiritualităţi se cer regăsite în veacul fragmentărilor de tot soiul şi o cale, după mine este dialogul cu sufletul fiecăruia...atât de bătut de valuri, mai abitir ca marea în furtună.

Oricine pentru alţii,
Acelaşi pentru cei care mă ştiu,

Iulian Gavriluţă

sâmbătă, 18 septembrie 2010

„Căderea în sus”


„Căderea în sus”
Sau
Aflarea „Firului Ariadnei” în „Labirintul lui Dedal”

„Tot ce se-ntîmplă e vrednic de slavă pentru că nimic nu se petrece în afară de gîndul dumnezeiesc” Leon Bloy - „Începutul lui Cristof Columbul”

Probabil vă întrebaţi din nou…ce mai vrea şi ăsta să zică?…”Căderea în sus” a cuvîntului ce zideşte nu este decît firul întins (al vechii Ariadne) care ne călăuzeşte prin locul rătăcirii, al confuziei şi încurcăturii primejdioase din abramburita lume de ieri de azi şi mai dihai de mîine…pînă la finalul eonului. Să fie clar aceste rînduri nu-s adresate orşicui, ci acelor „prieteni răniţi ai Mielului” după cum ne spune Kierkegaard, de aceea ceilalţi sînt invitaţi politicos să deschidă televizorul la telenovelistica de preţ valutar sau chaturile de socio-tembelizare depersonalizantă facebook-iană sau de alt soi. Despre acest soi de cuvînt („logos”, „davar”, etc) vreau să vă vorbesc, scriind. Adicălea, ce veţi murmura în barbă…pai hotărăşte-te omule, ori spui…ori scrii. Păi îs mai hotărît ca întotdeauna….aşa cum Einstein a conceput a „patra dimensiune” prin conexia spaţiului cu a timpului, aşa şi eu vreau să vă aduc o boare prin cuvîntul spus-scris. Aduceţi-vă aminte despre Mamunkan, o carte celebră a Budismului Zen care spune ce zic toţi înţelepţii: „Cuvintele nu exprimă lucruri, frazele nu exprimă mişcarea minţii. Cel care primeşte doar cuvinte este pierdut, a te opri la fraze înseamnă a fi indus în eroare” Şi are dreptate, „davar”, expresia pentru cuvînt din ebraică înseamnă şi ce am scris, dar şi..lucru. Să mă exprim mai precis…Wurmbrand (pe care l-a salvat de la moartea din puşcăriile comuniste, „Sfîntul închisorilor” – Valeriu Gafencu, - cum povesteşte Nicu Steinhardt), pe cînd l-am vizitat în fugă în America, printre alte lucruri mi-a zis: se spune că un orb a cerut unui amic să-I descrie laptele. Amicul i-a zis ca laptele este alb, etc…Orbul, nedumerit l-a întrebat atunci….”Ce înseamnă alb?” amicul, zîmbind: „Albul este culoarea lebedei”…”Cum este lebăda?”, replică orbul. Amicul exasperat îi spune orbului: „Este o pasăre cu gîtul îndoit”…etc…Orbul a ridicat din umeri şi sprîncene, atunci amicul ia zis: „Atinge-mi cotul şi acum vei înţelege ce am vrut să zic” (un mundan, la hristoidicul: ”vino şi vezi!”). Aşadar Cuvîntul este şi lucru, iar ştiinţa modernă a demonstrat cum că, cea mai mică particulă din sosmos…quarcul cu dimensiunea de 10 la minus 14 din metru, vine din….”nimic”, tocmai ce zicea şi Biblia. „Căzutul în sus” este Cuvîntul lăsat să lucreze şi nu să pună termopane sau să anvelopeze telenovelistic manelele….ci să zidească, să mişte, să crească! „Ceea ce cuvîntul spune, imaginea arată în tacere”, spun Sfintii Părinţi ai celor şapte Sinoade. Duhul frumuseţii („care va salva lumea” - Dostoievsky) este o poezie fără cuvinte. Se spune că frumuseţea vine din interior şi aşa este numai că referirea se face la prima treaptă a uceniciei cunoaşterii, deoarece depaşind acete nivel, vezi apofatico-catafatic tot cosmosul frumos, (prefer acest termen deoarece e tot frumuseţe şi nu numai utilitarism…univers!) pentru că ea, vine din toate părţile, cu condiţia să fie reflectată de lumina din interiorul fiecăruia. Ştiţi bine că nu putem vedea fără reflexia luminii obiectele, aşadar nu putem fi frumoşi fără ca Lumina să fie în noi înşine, fără ca acel cuvînt (spaţiu-timp) să lucreze, transfigurîndu-ne dar rămînînd la fel de conştienţi că sîntem noi înşine, sau poate „El-înşine”! „Îi transformă în lumină pe cei care-I luminează” – Sfîntul Simeon. Cînd eram mic mergeam cu mama de mînă şi ma uitam în jur şi vedeam sau căutam albul şi negrul şi în mintea mea, dincolo de filmele holywoodiene, ştiam că albul va învinge, îmi imaginam ca şi cum ar fi soldaţi îmbrăcaţi asemenea, luptîndu-se de zor. Mai tîrziu, bătînd bibliotecile şi consumîndu-mi ultimul ban pe cărţi, am învătat, regăsindu-mi ideea că, de exemplu în Hexaimeron, nu se cunoaşte noaptea…”a fost seară şi a fost zi…” Seara nu este decît o pasivitate luptătoare, plină de lumini încă nedeclanşate, aşa cum în negru şi alb sînt cuprinse toate nuanţele curcubeului. Îmi aduc aminte de Sf. Serafim de Sarov cel „învăluit în lumină” în experienţa Luminii Celei de a 8 a zi, ziua nesfîrşită, Taborică, cu Motovilov, extraordinar pasaj….ne relevă dimensiunea…”căderii în sus” aşa cum „lumina luminează în întuneric…şi întunericul nu a cuprins-o”. Grigorie de Nyssa spune cum omul care înţelege… „cade în sus”: „Ai devenit frumos, apropindu-te de lumina-Mi”. A fi în lumină înseamnă a fi într-o comuniune lămuritoare care descoperă imaginile fiinţelor şi lucrurilor, le cuprinde logosurile conţinute în gîndirea divină şi iniţiază astfel în integritatea lor desăvîrşită, cum frumos grăieşte Paul Evdokimov în „Arta icoanei, o teologie a frumuseţii”. Dincolo de explicaţiile exhaustive nu ne rămîne decît acea senzaţie mistică (atenţie condesatori ai vidului cum înţelegeţi acestea!) de a ne aparţine nouă, celor din jur si întegului cosmos, după cum undele unei pietre aruncate în apă încep de la ea să se propage şi într-un final se întorc tot la ea…îmbogăţite.

Acelaşi pentru cei care mă ştiu,
Oricine pentru alţii,
I.G.

marți, 24 august 2010

Expozitie Grafica si Fotografie!


Expozitie de Grafica si Fotografie - "Cotidian"
27 - 29 august, Buzau, B-dul N.Balcescu, nr 37, la Cafe-cinema Bel Ami;

Vernisaj Vineri, 27 august 2010, ora 17.00
Expun, Sandu Miroiu (Grafica, pictura si mulaj), Iulian Gavriluta (Fotografie).

Va asteptam!

joi, 3 iunie 2010

Antirealitatea, Sau trendul “Cavalerul tristei figuri”

Antirealitatea,
Sau
trendul “Cavalerul tristei figuri”

Motto: “Daca nu vom deveni chenotici pana in maduva fiintei, sigur ne configuram ca arhetip ai antieroismului cervantes-ian”
I.G. (“Caiete teologice”)

Dincolo de orice forma desantata a iscusitului hidalgo don-Quijote-an, se afla puntea de masuri arhetipale ale finite romanesti, ancorata in exhatologic. Stati asa, preaiubiti cititori si nu va strambati, ci mai abitir, cititi si altceva decat rezumatul telenovelistic al saltimbancilor de doua parale, actuali ori ba, sau nu va mai zgaiti…“In gura presei”, ci filtrati totul prin mintea ce va fost data de “Cel Vechi de zile”, puteti…stiu sigur, atltfel nu mai citeati aceste randuri….sigur, dragii mei, mai sigur decat ziua de maine! In regula, ce vreau sa va transmit? Nimic din ce nu stiti…..s-a scris totut, tomurile si google-rele demonstreaza mai acatari decat randurile mele ca s- a scris totul, si ce……dar nu s-a inteles, nu s-a patruns totul! Ascultati-ma, ascultati-l pe Evdokimov Paul: “Intr-o lume a carei origini si esenta e unitatea si dragostea harica, nici o separare, nici o patima rusinoasa nu poate fi totala sau definitiva. Nici un adanc al satanei – Apoc.2, 24 - nu poate desfinta “fiinta”. Caci fiinta e anterioara oricarei dedublari” (P.Evdokimov – L’Orthdoxie” ). Nu-I asa ca vi se zbarleste parul pe pana patrunzand nerecent aceste randuri? Nu-I asa ca-ti vine sa lasi Pc-ul sa-si odihneasca bitzii sau ventilatorul procesorului intel-celeronic si sa faci metanie? Dar de ce palavragesc eu totusi? Ieri am fost la un concert al unui jidan..oare de ce se tem de acest cuvant jidan? De la englezescul “Jew”, romanizat dealtfel, nu anti-Semitist vorbind, deoarece cu verii lor, araboii, nu am nimic, nu? Am fost cu urmasul meu, la concertul de Blues, a lui A.G. Weinbeger (am acest pacat …c ami place chitara si tanguirea ei…). Un tare chitarist, dupa unii cel mai bun din tara si printre putinii din lume, autentici. Lucrez la o televiziune, radio si ziar locale, nu conteaza, nu face publicitate aici si nu slavim omul….si acolo, inaintea spectacolului, l-am intrebat cu putin de a intra in emisiune, de ce are pe frontispiciu un citat din Biblie, (Matei7, 7) “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide… Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. ...” cand el e evreu, ca nu interveneam….dar prea incepea sa se dea in stamba si noi nu suntem de al lui Tesu Solomovici (rusinea de carte “Romania iudaica” sponsorizata de minsitru culturii de atunci, Razvan Theodorescu), care zicea ca Romania a fost parasita total de populatia bastinasa si inlocuita cu…evrei. Da, ati citit bine! Si i-am zis celui care de altfel a muncit mult sa ajunga asa, de apreciat, jos palaria ca..om,…cantand cu presedintele Americii si altii mai artisti….. “nu va suparati, eu am fost in State si am si formatie teologica ce sutneti dumneavoastra, roman, evreu, mozaic sau iudeu?”…el zice…”sunt evreu..etic” :D I am zambit, el… avea 2 metri, eu 1, 68, dar cei 18 ani de arte martiale imi dadeau destula stapanire de mine sa-I intorc ranjetul “copitei nedespartite” cu siguranta omului care sties a…respire….in fine, nu s-a putut sa se abtina sa fie profesionist bun si atat, ci cu orice prilej de numea “curve” si ranjea spre mine. Il priveam in ochi fix, pana el lua tinta spre alte…dudui de “prêt valutar” care jucau alba neagra cu circumcizia lui evidenta! Sa fim seriosi dragilor, eu nu ma lupt cu morile de vant, ci doar prezint, voba lui Puric Dan...Romania paralela…..stratificata. Traim cu siguranta intr-o antirealitate, una vorbim, alta dorim, alta simtim si alta facem, totusi, nu va deznadajduiti, Elohimul vegheaza si creeaza, ciudati ca mine, care striga din amvoane netlogiene ori ba, sau ca voi care cititi, mai sunt….a pastrat antibaal-ian Dumnzeu Dragutu’… destui! Nu suntem Cavalerii tristei figuri, ci luptatori ai adevarului si Luminii si frumosului, care va salva odata lumea (Dostoievski) si o sa vina vremurile cand cei prigoniti vor sta cu indrazneala in fata prigonitorilor, fiti siguri!

Le citam de la….ai lor, Din Tora si Mizdrah nu din traducerile Cabalistice… din aceia, pe care i-au ucis….autoblestemandu-se:

"Atunci cel drept va sta cu multă îndrazneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale.
Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului”
(Înţelepciunea lui Solomon: 4, 14)


Acelasi pentru cei care ma cunosc,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta

joi, 20 mai 2010

Pagini de istorie neagrã a Basarabiei reflectate în arhivele buzoiene

Pagini de istorie neagrã a Basarabiei reflectate în arhivele buzoiene.
28 iunie - 3 iulie, zile de coşmar.
Motto: “ Eşti ţară de dor Basarabie”

În vara anului 1940, România se găsea într-o situaţie extrem de critică, ca urmare a victoriilor înregistrate de Axa fascistă şi a politicii revizioniste a statelor vecine. Cercul se strângea tot mai tare în jurul României, care devenise o ţară izolată din punct de vedere politico-militar.
Profitând de această situaţie, U. R. S. S. A daresat României la 26 si 28 iunie 1940, două note ultimative în care cerea cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
În urma unor dezbateri aprinse în Consiliul de Coroană, s-a aprobat cedarea fără luptă a Basarabiei si Bucovinei de Nord, decizie motivată prin imposibilitatea armatei române de a rezista în faţa agresiunii colosului militar soviatic.
După acceptarea retragerii armatei şi a autorităţilor române din teritoriile cuprinse în notele ultimative sovietice, graniţa de est a României Mari se prăbuşise, iar sute de mii de români din Basarabia de Nord şi Ţinutul Herţa au luat drumul pribegiei, retrăgându-se pe teritoriul vechiului Regat al României.
Populaţia românească din aceste teritorii a fost surprinsă de notele ultimative sovietice şi se găsea într-o panică de nedescris în momentul intrării trupelor sovietice. Sutem de mii de refugiaţi basarabeni si bucovineni au reuşit să treacă in Vechiul Regat, dar mulţi dintre ei au fost atacaţi şi împiedicaţi să se retagă, de către trupele sovietice care înaintau în devans faţă de trupele române.
Din păcate, atitudinea majorităţii populaţiei evreieşti şi rusofone din aceste teritorii a fost ostilă armatei române şi populaţiei româneşti aflată în retragere. De exemplu, în judeţul Lăpuşna, evreii atacau şi jefuiau pe români, savârşind chiar asasinate, aşa cum se arată în Dosarul nr. 15/1940, fila 145, al Fondului Poliţiei Buzău. Mai departe se arată că:”opulaţia românească a fugit peste câmpuri, prin păduri, până când a ajuns unităţile militare româneşti, care i-au luat sub pază”, iar în judeţul Orhei:”comuniştii şi evreii constituiau bande care jefuiau la drumul mare pe refugiaţi...femeile evreice, în plină criză de histerie urlau contra romănilor şi pentru comunism.”
Ştirile despre atrocităţile comuniste împotriva refugiaţilor şi militarilor români continuă în acelaşi Dosar, nr. 15/940, al Poliţiei Buzău:”La punctul Herţa, judeţul Dorohoi, unde trupele sovietice au depăşit linia, de demarcaţie, un locotenent.... ...şi un caporal au fost împuşcaţi de evreii din Herţa, iar Comandantul Unităţii de Cavalerie a dat ordin şi s-a tras focuri asupra evreilor.”
La 3 iulie 1940 guvernul sovietic a închis complet noua graniţă cu România. Ziua de 4 iulie(acum, ziua Americii! - n. R.)a fost decretată ca zi de doliu naţional, în capitală şi în toată ţara, iar la orele 13 s-a păstrat un moment de reculegere, steagurile româneşti fiind îndoliate.
Situaţia românilor din teritoriile cedate s-a agravat. Prin instaurarea regimului stalinist-soviatic a început un lung şir de crime şi atrocităţi:genocid, deportări, înfometare, interzicerea oricăror legături cu ţara, etc.
Într-un ordin circular din 26 august 1940 trimis Legiunii de Jandarmi Râmnicu-Sărat(Dosar nr. 19/940, fila 4)se prezintă această situaţie a românilor din teritoriile ocupate de soviatici:”...Viaţa românilor din Basrabia şi Bucovina a devenit foarte grea, mulţi dintre ei fiind arestaţi în puterea nopţii, bătuţi şi împuşcaţi de către organele O.G.P.U. Care sunt compuse din evrei...populaţia românescă este scoasă din teritoriul Basarabiei şi Bucovinei şi dusă departe în fundul Rusiei, în loc aducându-se bolşevici din alte părţi...Copiii mici au fost luaţi de lânga părinţii lor şi duşi în alte părţi, spre a fi crescuţi în credinţa bolşevică...Lipsa de hrană e din ce în ce mai mare. S-au ridicat de bolşevici alimentele, nerămânând populaţiei decât foarte puţin, oamenii hraănindu-se cu cartofii noi...”.
Atraşi de propaganda sovietică, mulţi minoritari evrei şi rusofoni din Basarabia şi Bucovina de Nord, s-au pus în slujba U.R.S.S.-ului după Marea Unire din 1918, respingând ideea unirii acestor teritorii româneşti cu Patria-mamă; desfăşurând o intensă activitate de spionaj, organizând chiar incidente armate în 1924 la Tatar-Bunar, Nicolaevska, Cişmele, Nerusai, Galileşti, etc. Aceasta au facut-o, pentru a destabiliza situaţia din zonă şi a grăbi dezmembrarea României Mari.
Pentru stabilirea adevărului istoric trebuie menţionat faptul, că nu toţi evreii din Basarabia şi Bucovina de Nord s-au făcut vinovaţi de actele de agresiune contra armatei şi populaţiei româneşti aflată atunci în retragere. Însuşi mareşalul Ion Antonescu a recunoscut că nu toţi evreii din acle provincii româneşti, au fost implicaţi, dar că nu mai puteau fi aflaţi “devăraţii vinovaţi, toţi vinovaţii” şi că ei” sunt mulţi, sunt acoperiţi”.(vezi:”Mareşalul Ion Antonescu, secretele guvernării. Rezoluţii ale Conducătorului Statului - sept.1940 - aug. 1944, editura Românul, Bucureşti, 1992, pag. 75.)
Trecutul istoric cu luminile şi umbrele lui trebuie cunoscut sub toate aspectele sale; el trebuie să stea mărturie pentru generaţiile prezente şi viitoare.
“Cine uită istoria riscă să o repete.” Toţi aceia care acuză România de holocaust, nu au voie să ignore tragicele evenimente petrecute în vara anului 1940 în Basarabia şi Nordul Bucovinei, precum şi în Ţinutul Herţa, reflectate, printre multe alte documente şi în aceste arhive locale, precum şi în memoria unor personalităţi din acele timpuri. Atrocităţile şi manifestele antiromâneşti ale minoritarilor evrei şi rusofoni din teritoriile cedate U.R.S.S.-ului în 1940, vor contribui la tensionarea relaţiilor dintre români şi evrei, la manifestările antievreieşti din 1941, soldate cu victime şi deportări, după ce ramata română a eliberat Basarabia şi Nordul Bucovinei de sub dominaţia sovietică.

Nota Redacţiei: După câteva materiale extrase din Arhivele Naţionale buzoiene, pe această temă, la care avea oricine acces, brusc ele au fost ridicate şi transportate la I.G.P. - În Bucureşti, “pentru microfilmare” - zic oficialii...deci cine a apucat să extraga astfel de adevăruri, bine! cine nu....nu mai are de unde!? Coincidenţă? Haida de! - vorba părintelui Steinhardt. Pe când studiul asupra Holocaustului evreiesc la români se predă în şcoli(chiar înainte de a se finaliza ancheta comisiei respective!!), Arhivele româneşti dispar, iar manualele de istorie tac!
CONCLUZIA ...O TRAGE-ŢI VOI!
Noapte bună România!!!

“Forţa pumnului evreiesc vine din mănuşa de oţel americană şi din dolarii care o capitonează.”
Yeshayahou Leibowitz, Israel şi Iudaism

miercuri, 12 mai 2010

NEW AGE - PARADIGMA HOLISTA

NEW AGE - PARADIGMA HOLISTA

„DACĂ V-AŞ SPUNE CĂ SUNTEŢI CREDUL ŞI NAIV; DACĂ V-AŞ SPUNE CĂ NU ÎNŢELEGEŢI NIMIC DIN SCHIMBĂRILE DIN JUR?(CARE VĂ AFECTEAZĂ IREMEDIABIL VIAŢA!)
DACĂ V-AŞ SPUNE CĂ EI V-AU PUS OCHELARI DE CAL DE CÂND V-AŢI NĂSCUT? SUNTEŢI UN COBAI…INIŢIAŢII, PĂPUŞARII SUFLETULUI OMENESC VĂ MINT ŞI VĂ FOLOSESC FĂRĂ SCRUPULE.
TREBUIE SĂ VA DESCHIDEŢI OCHII!

“Primul lucru pe care il face o conspiratie este sa convinga lumea ca nu exista nici o conspiratie!”
Dr. James Lucier

NEW AGE - PARADIGMA HOLISTA (Revrăjirea viitorului)
ŞCOLILE WALDORF - Promotoarele educaţiei NOII ORDINI MONDIALE

Am fost “sfătuit”, înainte de a începe acest articol: “Las-o mai moale cu...Waldorf, New Age, Francmasoneria, Noua Ordine Mondială, Iluminaţii, Rottary, etc., Schimbă şi tu numele acestea, sunt perimate, dar şi periculoase,...!” Am întrebat: “Dacă sunt perimate, de ce periculoase? Iar dacă sunt doar închipuiri, cine se teme de ceva inexistent?”. Am lăsat pe acest “corupt ontic” să-şi vadă de cele 18-20 de grade ale sale (nu celsius!) pe care cu mândrie le afişa(ca şi insigna cu rigla şi compasul) , şi m-am pus pe treabă. Pe lângă dibuitorii lamentabili de mici secrete (de cele mai multe ori citite din cărţi), sunt şi unii (din păcate prea puţin cercetaţi!) care cunosc într-adevăr toate “transpiraţiile” acestor sisteme, poleite pentru naivi cu aura de “club select al oamenilor de succes” , care în final converg prin cercuri din ce în ce mai concentrice în adularea Marelui Arhitect al Universului (Antihristul - Satana). Bineînţeles că asta nu este destul de cunoscută ”profanilor”, dar beţia acestor veacuri hâde ne cere să luăm mai cu seamă aminte la schimbările ce se produc în jurul nostru (să nu ne folosim de soluţia “struţului”, pentru că astfel ne facem părtaşi prin omitere şi non-acţiune, la răul ce se instalează treptat, dar definitiv). Iată cum ni se pregăteşte subjugarea totală a trupului şi a sufletului nostru: “Ne trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ POLITICĂ deoarece cea veche a colapsat, a produs numai neînţelegeri şi războaie; ne trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ ECONOMICĂ, deoarece cea veche nu a putut soluţiona crizele economice mondiale; ne trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ RELIGIOASĂ, deoarece cea veche este depăşită, anacronică; iar neînţelegerile inter-religioase par să nu mai aibe sfârşit...într-un cuvânt: O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ!” Aici ne-am propus să ne oprim doar la NOUA ORDINE MONDIALĂ EDUCAŢIONALĂ (parte integrantă din NOUA ORDINE MONDIALĂ RELIGIOASĂ)., sau de “Schimbarea paradigmei-adică Holismul”.
Noi ne propunem să prezentăm pericolele la care se expun oamenii lăsându-şi copiii să parcurgă aceste forme de învăţământ satanice şi să tragem un semnal de alarmă; ar fi prea frumos ca să credem că putem schimba acest curs apocaliptic, de aceea rugăm pe eventualii colaboratori, opozanţi să ia legatura cu noi pentru mai multe detalii şi clarificări! Pentru început, la rugămintea multor cititori, facem o descriere în paralel a Vechii Paradigme educaţionale, cu Noua Paradigmă, uzând de descrierea exactă a specialistului în New Age, Bruno Wurtz, în cartea sa: “New Age”:
Principiile Vechii Paradigme (P.V.P.): - Accentul cade pe conţinut, pe însuşirea de informatii “corecte”, odată pentru totdeauna, definitiv;
Principiile Noii Paradigme (P.N.P.): - Accentul cade pe învăţarea învăţării permanente, pe totalitatea conexiunii sensurilor, pe receptivitatea faţă de conceptele noi, pe modul accesului la informaţii definitive;
P.V.P. - A învaţa este un rezultat, o sosire o destinaţie;
P.N.P. - A învăţa este o evoluţie, o cale fără sosire, a învăţa este un proces;
P.V.P. - Structura ierarhică şi autoritară, conformismul e recompensat, rebeliunea gândirii diferite e descurajată, imparţialitatea este dezavuată;
P.N.P. - Principiul egalitarist, antierarhic, antiautoritar, toleranţă faţă de imparţiali şi faţă de cei ce gândesc altfel. elevii şi dascălii se preţuiesc reciproc ca oameni, nu ca roluri. Promovarea autonomiei.
P.V.P. - Structură relativ rigidă, programă analitică obligatorie;
P.N.P.- Structură relativ flexibilă, predomină opinia că există multe căi şi mijloace în predarea unei teme date;
P.V.P. - Proces prescris. Cunoştinţele se însuşesc într-un ritm obligatoriu pentru toţi. Accentul cade pe vârsta potrivită pentru diferitele activităţi. Separarea vârstelor;
P.N.P. - Flexibilitate şi integrarea vârstelor. Elevul nu e legat în mod automat prin vârsta de anumite teme. Ritmurile înaintării în materie pot fi diferite;
P.V.P. - Prioritate randamentului, a performanţelor, a reuşitei;
P.N.P. - Prioritatea sinelui, a valorii propriu a individului-care generează performanţele;
P.V.P. - Accentul cade pe lumea exterioră. Experienţa lăuntrică e considerată ca neavenită;
P.N.P. - Existenţa launtrică trebuie considerată ca liant şi coeziune în învăţare. Se promovează activarea imaginaţiei, povestirea de istorii, scrierea de jurnale ale visurilor, cercetarea sentimentelor, etc;
P.V.P. - Instituţiile şi ideile care se abat de la convingerile generale sunt dezabrobate;
P.N.P. - Instituţiile şi ideile care se abat de la convingerile comune sunt promovate, ca parte a procesului creativ;
P.V.P. - Accentul cade pe gândirea analitică, liniară, a emisferei stângi;
P.N.P. - Se fac eforturi pentru a constituii si instituii o educaţie care să solicite întregul creier. Raţionalitatea emisferei stângi e complementată prin strategii holistice, neliniare si intuitive. Se urmareşte insistent confluenţa şi contopirea ambelor procese;
P.V.P. - Utilizarea etichetării în aprecierea elevilor, în caracterizarea lor şi a performanţelor obţinute, o practică ce duce la stigmatizarea şi la fenomenul “autoîmplinirii profeţiei”. Educabilul se plafonează la limita exprimată de eticheta care i s-a aplicat;
P.N.P. - Limitarea etichetării la un rol auxiliar, descriptiv si subordonat. În nici un caz, ea nu trebuie sa devină valoare fixă, ce stigmatizează prin aplicarea pe biografia educabilului.
P.V.P. - Preocuparea faţă de norme. Încrederea acordată prioritar cunoştinţelor livreşti, teoretice, abstracte;
P.N.P. - Preocuparea faţă de performanţele individului în conceptele potenţialului propriu. Predomină interesul pentru punerea la încercare a limitelor exterioare şi pentru depăşirea limitelor percepute, indentificate. Completarea cunoaşterii teoretice prin experiment şi experienţă. Învăţarea are loc atât în sala de clasă cât şi în afara ei. Se practică diferite incursiuni în cercetare, ucenicia meşteşugărească, demonstraţii practice şi întâlniri cu experţii;
P.V.P. - Sălile de clasă se proiectează potrivit cu scopul şi destinaţia lor specială. Condiţionare birocratică. Rezistenţă faţă de propunerile colectivitaţii.
P.N.P. - Preocuparea pentru ambianţa învăţării se extinde asupra condiţiilor de iluminare, de cromatică a interioarelor, de aerisire, de comoditate fizică, asupra nevoii de alternanţă dintre claustrare şi interacţiune dintre activităţile liniştite şi exuberante. Propunerile colectivităţii găsesc sprijin. Există chiar şi un control obştesc;
P.V.P. - Educaţia e considerată necesitate socială pentru o anumită perioadă, în vederea formării unui minim de aptitudini şi în vederea interpretării unui anumit rol. Se învaţă pentru prezent, nu pentru viitor. Reciclarea e consecutivă progresului;
P.N.P. - Educaţia e privită ca evoluţie de-a lungul întregii vieţi. Ea are o legătura doar tangentială cu şcoala. Se învaţă mereu pentru viitor, progresiv, derulându-se mult mai repede decât viteza succesiunii generaţiilor. Reciclarea anticipează progresul.
P.V.P. - Încerderea crescândă în mijloacele tehnice (dotare audio-video, computere, tehnică de prelucrare a textelor, profesor robot, etc.). Dezumanizarea învăţământului. Numai dascălul emite cunoştinţe, sens unic al fluxului instructiv-educativ;
P.N.P. - Utilizarea strict instrumentală a unor mijloace tehnice adecvate. Dascăl uman, relaţiile dascăl-elev de neînlocuit. Dascalul învaţă şi el de la elevi. Reciprocitatea învăţării.”
Atragem dintr-un început atenţia asupra a doua aspecte lămuritoare: 1) Ambele modele educaţionale (atât P.V.P. cât şi P.N.P.), conţin în ele însele şi lucruri bune, dar, nu uitaţi, ele sunt creaţia aceleaşi “ELITE”, ale ILUMINAŢILOR, deoarece P.N.P., este o ALATĂ ETAPĂ, în programul lor satanic de subjugare a conştiinţelor. Tot Ei au creat şi P.V.P., Pentru ca umanitatea să fie suprasaturată de “insuccesele” ei şi să vrea o “schimbare”, apoi ca nişte “părinţi luminaţi”, vin şi ne arunca în braţele P.N.P., Arătând cu degetul optuzitatea şi perimarea P.V.P.! Să nu uităm că aceste procese se desfăşoară pe perioade întinse de timp, pentru a scăpa şi celui mai atent observator, mai ales când sunt “stropite” din belşug cu ...fonduri de împrumut din “rezervele N.O.M.”- de aici şi obligativitatea aplicării lor în cel mai scurt timp şi întocmai! 2)Aceste studii se adresează cunoscătorilor familiarizaţi atât cu limbajul New Age-ului, cât şi cu cel al pedagogiei educaţionale actuale.
Dacă primul model pare rigid şi dogmatic (aşa cum a vrut să şi pară!), fiind atribuit învăţământului de tip tradiţional-conservator, cel de-al doilea pare mult mai flexibil, deschis, încurajând autoînvăţarea, autoevaluarea, autonomia de orice tip. Dar ce-i rău în asta, vă veţi întreba? Copii vor fi mai pregătiţi pentru viaţă, mai practici. Să ne înţelegem de la bun început: una este libertatea ca dar a lui Dumnezeu şi alta este ecoul lozincilor revoluţiei franceze (libertate, egalitate, fraternitate), adică autonomia uzurpatoare, declanşatoare de conflicte emoţionale distructive. Ştiţi cine a vrut să fie prima creatura autonomă? Lucifer, bineînţeles! Tatăl minciunii şi al mândriei new-age-iste, Desbinatorul (diabolos-cel ce desbină!), Marele Arhitect al Francmasonilor, Marele Iluminat al New-Age-ului. Aceste modele “noi” îşi au începutul concret în cartea: “The Aquarian Conspiracy”, a binecunoscutei Marilyn Ferguson, dar şi în cărţile teosofului şi antropozofului Rudolf Steiner-fondatorul modelului educaţional-WALDORF.

Ce e HOLISMUL?

A sosit momentul să explicăm ce înseamnă-HOLISM. Dacă până acum s-a mers pe o idee liniară în observarea şi studierea tuturor aspectelor vieţii (adică pe doua dimensiuni, cum ar fi: lungime-lăţime, cantitate-calitate, etc.) acum se vrea ca HOLISMUL (HOLOS-o imagine în trei dimensiuni: lungime, latime, adâncime-profunzime) să fie o totalitate a fenomenelor din care nu ne mai putem retrage, deoarece vom provoca o catastrofă. Acest HOLISM (fundamentul NOII EDUCAŢII MONDIALE) pare un panteism liric, tandru, în aparenţă o dragoste neţărmuită pentru toate vieţuitoarele (şi nevieţuitoarele), oferă o faţă blandă, surâzâtoare, ademenitoare prin noul ce-l aduce. Cu aceasta faţă surâzâtoare şi aparent paşnică se acaparează multe suflete miloase, doritoare de mai bine şi cărora încet, încet le sunt spălate creierele fie prin abaterea de la problemele fundamentale ale vieţii, fie prin împrăştiere sau prin diferite tehnici speciale. Iată cum un întâintemergator new-age-ist (Herman Schultze-Berndt-apud Ruppert) defineşte pe scurt New-Age spirituality:
“1) Depersonalizarea lui Dumnezeu;
2) Divinizarea panteistă a omului;
3) Derealizarea lumii, realitatea obiectivă fiind declarată iluzie şi loc vremelnic de joacă a spiritului pur (mai târziu se alunecă inevitabil în reîncarnare).
4) Propovăduirea “mântuirii”, de fapt a automântuirii prin diferite tehnici şi ritualuri de dobândire a stării de iluminare (de la simple tehnici de relaxare până la “complicatele” meditaţii transcedentale de sorginte yoghină.
5) Identificarea răului cu starea de ne-iluminare spiritulală(”de ce să existe existe o personificare a răului-satana, când nu există Dumnezeu-persoană?”- Zic ei.); Şi cum se fac toate acestea? Treptat printr-o “aură” semi-stiinţifică şi semi-raţională. Iată, concret cum se desfăşoară aceasta, prin tehnici şi metode ca: “bio-feed-back, antrenamentul autogen, strategii de “dezvoltare a conştiinţei”, grupuri de autoîntrajutorare, hipnoză şi autohipnoză, meditaţia de orice fel: zen, budism tibetan, meditaţie transcedentală, cabalistică, Kundalini, Raia Yoga, Tantra Yoga, psihosinteză, sufism, Koans, dansul derviştilor, tehnici şamaniste, E.S.T.(Erhard Seminary Training), S. M. C. A.(Silva Mind Control Actualizations), Lifespring Arica, teosofia lui R. Steiner şi Gurdjieff, logoterapia lui Victor Frankl, Procesul Fischer-Hoffmann, terapia gestalistă, nenumăratele discipline mascate sau terapii aşa-zis fizice de tip Hatha-Yoga, terapia Reich, Sistemul lui Bates pentru ameliorarea văzului, Jogging+homeoterapy, Rolfing, bioenergie-radiestezie, tehicile Felderkrais şi Alexander, Kinesiologia aplicată, experienţe transpersonale, etc.(lista ar putea continua foarte mult!).Trecând peste faptul că multi părinţi îşi “abandonează” copiii în braţele acestor veritabile tehnici de manipulare şi spălare a creierelor, unii făcând-o din lipsă de cunoaştere a implicaţiilor pe termen lung a “noii educaţii”, iar alţii din mirajul cu care este înconjurat această “nouă paradigmă”, cu promisiunile de a-şi vedea copiii în afara ţării, în lumea aşa-zis “civilizată”; se vede că avem de-a face cu o gravă violare a intimitîţilor sufleteşti şi mentale ale copiilor, uzându-se de noţiuni pompoase, de promisiuni luminate, când de fapt este vorba despre o faţă gri a demonului. Toate duc spre un singur ţel: SUBJUGAREA UMANĂ TOTALĂ, DE BUNĂ-VOIE ŞI FOLOSIREA ACESTOR “ROBOŢEI” PE POST DE SOLDAŢI AI VIITOAREI NOI ORDINI MONDIALE.

I.G.

"Într-o lume a cărei origine şi esenţă e unitatea şi dragostea harică, nici o separare, nici o patimă ruinătoare nu poate fi totală sau definitivă. Nici un “adânc al satanei” (Apoc2,24)nu poate desfinţa “fiinţa”. Căci fiinţa e anterioară oricărei negaţii şi unitatea e anterioară oricărei dedublări.” Pr Staniloaie

Avem cea mai teribilă poruncă: să înviem! Trebuie să înviem, dar nu oricum; să nu ne înşelăm: dacă vrem să înviem, trebuie să murim; daca nu trecem prin moarte autentică, să nu ne aşteptăm la Înviere autentică. Altfel este doar talk-show cu iepuraşi! Numai Hristos ne poate plini această nedeplinătate!”

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii
I.G.

sâmbătă, 8 mai 2010

Crucea istoriei si Invierea neamului

Blog 90

* Modifica

Cuvintele is visele transfigurate in concret...fie ele scrise cu penelul sau cu buricele degetelor pe tastatura....poti zidi lumi, sau darama constiinte, poti vindeca sau injunghia, totul depinde de energia si sensurile cu care le umpli si de disponibilitatea celuilalt de a prinde nivelul la care ai scris...restul e hazard! VA INVIT ASADAR, LA "DAVAR" ("CUVANT", in ebraica)....infruptati-va si lasati un gand decent despre cele citite...

*
Crucea istoriei si Invierea neamului

Crucea istoriei si Invierea neamului

“Sã ia aminte Europa! Sã stie popoarele civilizate! Noi ne luptãm pentru dreptatea noastrã cea asupritã de a veacurilor nedreptate!” Avram Iancu

"Telul final nu este viata. Ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului Iisus Hristos. Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor. Avand fiecare neam locul sau inainte tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, “invierea din morti”, este telul cel mai inalt si mai sublim catre care se poate inalta un neam.
Noua, romanilor, neamului nostru ca orisicarui neam din lume, Dumnezeu ne-a sadit o misiune. Dumnezeu ne-a hotarat un destin istoric. Cea dintai lege pe care un neam trebuie s-o urmeze este aceea de a merge pe linia acestui destin, implinindu-si misunea icredintata. Neamul nostru n-a dezarmat si n-a dezertat de la misune oricat de grea si de alunga i-a fost calea Golgotei lui. Si acum ni se ridica in fata obstacole inalte ca muntii. Fi-vom noi, oare, generatia debila si lasa, care sa lasam din mainile noastre, sub presiunea amenintarilor linia destinului romanesc si sa parasim misiunea noastra ca neam in lume?” C.Z.C.

Mostenirea Dacica, coordonata esenþialã a sufletului si al neamului nostru

Crucea istoriei a fost şi grea dar şi uşoară, după cum ne-o descrie din letopiseţe cronicarii noşti, când împinşi de clevetirile neamurilor înconjurătoare au fost nevoiţi să aştearnă istoria neamului nostru. A fost uşoară crucea istoriei, pentru că a fost frumoasă, unică, ca orice cruce de altfel, dar grea atât datorită altora care ne puneau poveri peste poveri, acelor ce le întinsese mâna pentru ajutor la nevoie dar care ne-o scuipaseră de atâtea ori, cât şi pentru simplul faptul că atunci când s-a întipărit din ea nu prea au avut alt sprijin (poate nici nu se voia) decât limba vorbită de popor cu mărturiile ei.
Grigore Ureche şi Miron Costin, amândoi trecuţi prin colegii iezuite din Polonia, leagă limba românească cu cea latină pe care o învăţase la şcoală (şi nu cu „latina populară vulgară” care era de fapt o latină dacicizată), au scris letopiseţe stângace în care se străduiau să convingă că:”De la Râm ne tragem” (Grigore Ureche) . Dimitrie Cantemir, contemporan cu ei aminteşte de daci, dar insistă că întreaga ţară, pe careo locuiseră, a fost prefăcută în provincie romană şi că: „poporul dac a fost parte nimicit, parte risipit încoace şi încolo”. Numai stolnicul Constantin Cantacuzino, pomenit mai cu bun simţ al istoriei decât dintr-o cunoaştere a trecutului, spunea că: „Din Dachi şi Gheţi erau încă mulţi rămaşi, că nu s-au putut stinge toţi oamenii dintr-o ţară, cum nice că poate, ci tot au rămas.” Şi mai adăugă: „Dachii şi Romanii multă vreme tot într-un loc trăind şi locuind bine unii cu alţii, s-au amestecat prin rudenie, unul luând fata altuia, altul feciorul altuia atâta s-au amestecat şi s-au unit, cât mai pre urmă tuturor Dachi le zicea”. Având slăbiciunea sufletească venită cine ştie de când, în haine străine “şcoala ardeleană” de mai târziu prin Samuil Micu susţinea că după “descălecarea romanilor în Dacia”, aceştia i-au „stârpit” pe daci; acelaşi lucru scriindu-l şi Gheorghe Şincai. În romanitatea pură a poporului nostru a crezut şi Petru Maior. Iar nu demult un cărturar ca I.I. Russu, de data aceasta fără scuza lipsei de informaţii, a scris că populaţia Daciei, în aproape doua veacuri după venirea romanilor a fost supusă unui „voit proces de deznaţionalizare, violent şi rapid, care a avut o primă urmare: înlocuirea treptată a limbii dacice cu adoptarea limbii romane”. Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu să ne „încerce”, să ne „ispitească” cu astfel de scriitori ai istoriei care se „dedau” după aşa zisele „mari popoare”, nu de alta ci pentru a le fi bine sau pentru socoteala greşită de „a crede că ne fac un bine”. Dar era “un bine forţat” şi deci un fals căci spun Sf. Părinţi ai ortodoxiei: “Un bine nu este bine decât dacă este făcut bine.” Primul care “dovedeşte moştenirea dacică, ca o coordonată esenţială a sufletului nostru” a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu, deschizând drumul pe care-l va bătători N. Desuşianu, Vasile Paravan şi atâţia alţii. Cu mintea spunea: “Suntem romani, mai romani decât francezii, decât spaniolii, decât italienii, în sensul că totul am moştenit de la romani.” În inimă însă şi cu ciuda lipsei de cunoaştere adauga: „Nobleţea noastră este veche ca pământul, dar aceasta nu poate fi demonstrată decât reconstituind viaţa şi antica civilizaţiei dacilor, elementul primordial al fiinţei poporului nostru.” În studiu său „Pierit-au dacii?” folosind texte din Eutropiu, Dio Cassius şi alţii, criticând apoi pe reprezentanţii şcolii ardelene pentru chipul greşit de a tălmăcii unele cuvinte latine, conchide că Traian a supus dar nu a stârpit pe daci, că după moartea lui Traian numai o parte a Daciei a rămas sub stăpânire romană şi că timp îndelungat după cucerirea Daciei şi că timp îndelungat după cucerirea Daciei, dacii îşi păstrau vechea lor naţionalitate. Tot el îl pomeneşte pe istoricul latin Appian, care prin al patruzeci şi treilea an de la cucerirea Daciei vorbea de: „romanii ce-i stăpânesc peste Dunăre pe geţi, ce îi cheamă tot daci”. După Haşdeu însă nici unul din cele “câteva elemente” aflate la temelia neamului nostru „n-au fost predominante” iar „firea acestor elemente şi chipul cotropirii lor în unul singur, au fost ca noi să fim o viţă neatârnată … ale cărei însuşiri acum sunt de istov deosebite însuşirile fiecărei părţi consecutive, din cele ce au fost dinr-un început introduse în ce.”
Mai presus de morfologie şi sintaxă, dincolo de nestinsele întinderi ale minţii de a pipăii înţelesuri neaflate în lucruri si oameni, dincolo de „împrumuturile” cu care neamurile se înfruptau din agonisirile limbii altor neamuri, duhovnicia vede atât la obârşia cuvintelor, cât şi la temelia neistovitelor izvodiri de înţelesuri, Cuvântul lui Dumnezeu.De aceea, cum spune „patriarhul neîncoronat al ortodoxiei româneşti” părintele Dumitru Stăniloaie: „Cuvintele au în ele virtualităţi nesfârşite pentru că nesfârşite sunt virtualităţile Celui în care au ele ultimul izvor, Cel care îi sileşte pe oameni să cuprindă tot mai mult din înţelesul Lui şi din ale lumii create de El şi să le exprime”. Cuvântul este însoţit de o putere care nu decurge din cuvânt dar care nu se manifestă niciodată în afară de cuvânt ci numai prin cuvânt şi în cuvânt.

Noi

Iar darurile acestei puteri, izvodită odată cu însăşi cuvântul din mintea cuvântătoare, sunt inepuizabile şi diverse, vădindu-se ca tot atâtea înţelesuri. De altfel un părinte al bisericii noastre, contemporan cu noi, spunea că: „Orice cuvânt are trei niveluri de energie: unul informatic, altul informaţional şi al treilea şi cel mai important: de comuniune. Acestă din urmă dacă-l pierdem atunci trăim în comuniune cu cel ce a scris sau a spus cuvântul, fiind deasupra timpului sau a spaţiului”. Acesta este de altfel, şi înţelesul primelor cuvinte din fiece Sf. Evanghelie: „În vremea aceea …”, ele fac legătura, puntea comuniunii cu acele timpuri şi personaje, ridicându-ne în afară de temporal în lumina dumnezeieştilor Bune-Vestiri.
În limba strămoşilor noştri din a care-i structură şi chivernisire s-a împlinit limba ce-o vorbim, se nevoia o destoinicire ne-aflată în nici o limbă şi pe care numai trăirea în duh o poate explica. E vorba de topirea împreună a unor cuvinte într-un cuvânt nou cu înţeles unitar. Constantin Noica socotea această lucrare osârduitoare a minţii şi a inimii spre atingerea neajunselor praguri duhovniceşti, drept un „fenomen propriu limbii române”, prin care ea dospeşte „sinteze specifice”. Iar teologul secolului, părintele Dumitru Stăniloaie dă ca exemplu cuvântul: “Dumnezeu”, ” născut din topirea împreună a lui Dominus şi Deus. Nici un popor latin (dar nici alte popoare) n-au putut crea un astfel de cuvânt şi un înţeles nou. Deus, prin topirea cu Dominus - atotstăpânitor, ia cuvântului Dumnezeu caracterul distant şi rece al stăpânirii folosit pentru domnii feudali romani şi pentru împăratul aşezat pe soclu de zeu. Dumnezeu devine atotstăpânitor lăuntric, ascultat prin iubire care nu Se sfieşte să-Şi lucreze milele Sale chiar şi in cei păcătoşi. Pe de altă parte, prin topirea cu Dominus, este vădit că Deus e ridicat din planul puterii de ordin lumesc mai presus de orice orânduială omenească sau a zeilor. El nu este stăpânitor dar nici un zeu oarecare, ci este Unic. El nu poate fi pus în rând cu nimeni şi cu nimic. Dumnezeu a dobândit astfel un înţeles paradoxal: e foarte osebit de toţi şi de toate şi foarte apropiat … “Confundarea noţiunii de Domn în cuvântului Dumnezeu, poate face pe credincios să spună: Doamne Dumnezeule! fără să aibe sentimentul că se repetă. Vocativul crează o stare de apropiere, chiar dacă se pune înaintea lui Dumnezeu: „Doamne!”, spunea acelaşi mare teolog român.
Dumnezeu a ajuns atât de lăuntric, apropiat, încât poporul nostru Îi va spune mai târziu, folosind un cuvânt slav: „Dumnezeu Drăguţu”, nu în sens de diminuare păcătoasă, ci prietenie, apropiere intimă, personală, îndrăznire dată datorită sfinţeniei şi lucrării virtuţilor. Germanii vor zice: „Der liebe got”, iar grecii: „Agapitos teos” şi latina literară: „Deus amantus”, dar nu vor simţi afecţiunea pe care o simte românul când spune: „Dumnezeu Drăguţu”.
La fel se întâmplă şi cu o seamă de alte cuvinte cum ar fi: vreme, Fecioară (Măicuţa Domnului), dor, mioară, gingăşie şi altele. Împletirea aceasta de pozitivism şi de misticism o întâlnim în graiul nostru. Noi avem de pildă pentru marea realitate a timpului nu numai termenul geometric şi fizic de măsurare a lungimii, „timp” cum e cazul la toate popoarele latine. Noi avem şicuvântul “vreme”, de trăire sufletească a timpului. Cuvintele: “vreme”, “vremelnicie” n-au marginile înţelesului retezate în mod precis şi pozitivist ci plutesc într-un abur, într-o atmosferă de înţelesuri, de sugestii producătoare de trăiri totale ale fiinţei noastre, nu numai de sensuri mentale. Aceste cuvinte sunt ferestrele firii noastre spre orizontul de mistere. Prin ele respirăm curatul aer „de afară”, de dincolo de închisoarea pozitivistă. Termenii folosiţi de celelalte popoare latine, sunt lipsiţi în general de polenul misterului. Prin aceasta, însă, nu voim să zicem că numai termenii din limba românească au virtutea sugerării realităţilor tainice. Termenii latini vechi din vocabularul nostru românesc încă au această putere. Nu numai cuvântul slavon „veşnicie” exprimă mai bine realitatea vieţii viitoare, faţă de termenul rece, fizic şi impersonal „eternitate” (exemplele se pot înmulţi) dar şi cuvântul latin „Fecioară” are un înţeles cu mult mai învăluit de vraja înalt sufletească decât termenul catolic, comun celorlalte popoare latine, de „Virgină”, termen care are un înţeles de precizări fiziologice, fiind aproape jignitor pentru simţirea noastră religioasă. Să nu mai vorbim despre faptul că poporul nostru a dat un plus de apropiere caldă spunând Fecioarei: “Maică a Domnului”, iar în elanul mistic cei înduioşaţi o cheamă cu „Măicuţa Domnului”, termen mai fierbinte şi apropiat sufletului de român dreptcredincios (acest ultim termen este netraductibil în altă limbă, ca şi alţii de acest fel.)
„Explicaţia nu poate fi decât aceea că Ortodoxia şi-a coborât în cuvintele religioase româneşti (indiferent slavone, sau latine) vraja ei mistică…”, spunea părintele Staniloaie Cel Mare.

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii
Iulian Gavriluta

luni, 3 mai 2010

Meltenii virtuali Sau cum te poti depersonaliza pe internet

Meltenii virtuali
Sau cum te poti depersonaliza pe internet

Motto: „Sufera ingerul rau de schizofrenie intre aripi?”

Melteanul (neam-prost, marlan, mitocan), o caricatura de om, terfelit prin ungherele tenebrelor sale si-a facut aparitia si printre internauti. Pai, ce va ganditi voi ca scapa acest domeniu de putuarea sa? Intrebat odata un mare om (Monahul De La Rohia – Nicu Steinhardt) care este cea mai mare „inventie” a fostului regim...raspunde frapant: navetistul! Staniloaie preia ideea si o dezvolta....ulita satului, in care te vedeai cu vecinul si aveai contact cu natura este transformata pe o verticala uzurpatoare in scara de bloc, unde cel mai adesea te vezi cu „aproapele de apartament” o data pe luna. Navetistul, dupa mine, nu e nici taran (in acceptiunea arhetipului frumos), nici orasean (locuitor al „gri”-urilor ceausiste), vine cu aerele sale de necizelat si infumurat, de prost crescut si obosit la brantzuri mirositoare si tample cu gel ieftin, sa-si verse putoarea sa in... oras si, evident strica tot (omul strica locul!). La fel, pleaca dupa ce iese de la munca lui si se duce in sat, cu aere de orasean...cu pantofi cu lac si sosete albe flausate, ascultand manele „de pret valutar”. Situatia citadin-armaghedonica, este asa, pentru ca, Ceasca a vrut blocuri la sate si tarani la oras, ca sa munceasca in uzine, nascand acest hibrid monstruos.....navetistul! Nu e mai mare inventie ca aceasta si stiti de ce? Pentru ca oriunde ar fi, cu putoarea sa laxa strica toate relatiile si toate arealurile in care paseste balegos.

Melteanul „up-gradat”

Va sa zica aceasta noua tipologie a fost scoasa de la fenzandat de nimeni altul decat dusmanul omului, evident. Totusi, se pare ca si printre ingeri exista schizofrenie, nu in placi ci intre aripi, sau o fi avand paduchi la pene, de vreme ce crede ca prin aceasta noua gaselnita puturoasa, recte - Melteanul virtual – poate sa mai ameteasca pe unii cu radacini in pamant si in cer. Parafrazandu-l pe Murphy, care zicea ca „prostii si nidrogenul este omniprezenti in univers”, pot zice ca si extraterestrii de ar exista au...meltenii lor. Cum descoperim un meltean virtual? E sec, are familie, sau nu, nici nu importa’....e insa copy-paste-ist de elita chiar, ...nu are nimic original, atrage muste ca si el, pe tapsanul gaunos al pseudo-elitei si al aculturalismului recent, dudui si cuconet frustrant de libidinoase. In fine se da carturar, isi face o bruma de gagici, racolandu-le din zoaia de familiste ajunse la menopauza intelectuala, le imbrobodeste cu ceva de genul: „suntem doar amici, avem in comun filme, atentii, muzica, mici distractii...”, in timp ce tasteaza doar cu o..mana, alta avand treaba.... Ii mai recunosti cum invadeaza PC-ul copiilor ca sa vb cu....meltenii sai virtuali, fie ca-s fatalai sau fufe....si de altfel se dau casnici si insurati si afiseaza poze cu progeniturile lor. In fine, cum gasesc ceva original care nu incape in gaoacea lor, asemenea unui „mare” condesator al vidului, sar ca arsi ca-s raniti in orgoliu lor de lingecredinciosipicioarele si de manelo-ciobani. Vi se pare ca vorbesc dur? Va inselati, traiti putin de voie, de nevoie, in preajma acestei „aure puturoase”, necrestinesc vorbind, si veti scoate mai dihai epitete decat mine despre aceasta monstruozitate care se fatzaie in cyber-spatiu. Depersonalizarea acestor hibrizi e totala si ar fi bine ca oamenii de bine, din toate domeniile sociale sa se aplece putin asupra studiului de caz prezentat. „Sinner”-ian vorbind, pe net te poti da orice, oricand, oricum.....chiar daca in realitate esti scofalsitor de habarnavist si ce mai pui ca molipsesti si pe alte persoane nevinovate...la inceput. In fine, se pare ca in noua gaselnita diabolos-ista se inoata c-am greu si inca o data doar spiritele incercate pot deosebi duhurile, sau pleosnitele de albinele purtatoare de nectar si miere. NU exista reteta! Din pacate, fiecare experienta e personala, obictivism neexistand, asa ca internautilor, daca ati adulmecat un astfel de personaj, ascultati-ma pe mine...nu are vindecare, departati-va cat mai rapid, pentru ca, desi nu e destept, are o viclenie venita din strafundurile-i experimentale si deci poate sa pacaleasca, doar....naivii(ele), evident! Fi-ti voi insiva!

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta

joi, 1 aprilie 2010

The Fragmented man, sau enclavizarea trairilor

The Fragmented man, sau enclavizarea trairilor
(Se asfalteaza Drumul Damascului!)

Aud vibrand vocea ta in toate zgomotele lumii. ( Paul Eluard )

Fara a incerca “a pune la Index” explicatiile despre starea omului de azi, sau a proba o explicatie exhaustiva a conditiei mundane, a traitorilor acestor vremuri, incerc sa va descriu, pe highway-ul elementarului bun simt despre suferinta “lipsei lui Dumnezeu”, chiar si la cei care au fuste lungi si fac metanii pana sub talpa lumii. Pe strada, daca esti foarte atent vei vedea pe acel scapat parca de la nebuni, sau prea zelosul din matricea urbana….”fragmented man”. Ochi rosi de la zapping-ul de canale TV sau de la tastatura sa multifuncionala de la PC, imprastiat, rupt, faramitat, nervos, aflat intr-o permanenta agitatie, cu casti in urechi, rupt de cer si pamant, eventual cu o carte ce se livreaza gratuit cu un ziar anume si cu saculetul cu laptopul cu baterii incarcate full… El este prototipul care infuleca un hamburger in fuga si bea cafea de la automat in graba fie catre scarbici, fie catre vreo prezentare MLM. Mai are un singur pas si trece in alt nivel de…”break-down person”, dar nu-I pasa deloc. Se uita tamp cu mancarea in gura si laptopul pe genunchi pe vreo banca din parc cand vede vreun crestin ca se inchina, trecand pe langa o biserica, sau pur si simplu rugandu-se in taina. El este!….”Ecce homo ludens!”. “Omul satului mondial” (Mc.Luhan) nu mai are timp sa observe ca mijeste frunza sau ca mierla canta deasupra bitzilor cu care alearga pe “tzeava netului” de la chat la Wikipedia, pe ritm de Bullet for My Valentine sau Linkin Park, in timp ce se unge cu gel antibacterian ca de….a atins marginea unei banci, cand a aruncat un banut cersetorului din coltul strazii. Pentru acest babuin monden, cu lac pe unghii, portofel doldora de carduri de platina si cu gel de TCM-uri, nici nu mai conteaza acel zambet diafan al copilului care-si trage cu o ata jucaria de plastic, alaturi de bunica lui si care-I zambeste nevinovat….pentru el, difuzoarele din fata catedralelor care canta taraganat o muzica psaltica plina de trigorgoane, is ofensa nedemocratica si provocare la alt “civic process”, impotriva celor care le-au amplasat fara acordul majoritatii laxe. Pentru omul fragmentat, aceasta muzica este de nepatruns si plictisitoare pana la infamie. Ar prefera mai curand un “swing dance” decat o metanie in vinerea mare, o gresie de baie si masaj erotic decat un pres amarat intr-o biserica ponosita de cartier, ar prefera un obraz cu pudra si lotiuni de pret, decat sa sarute o litografie a unei icoane, tocita de buzele amarastenilor. Sa-i vorbesti acestuia, pe care, numai un Dumnezeu il poate iubi si numai dumnezeii il inteleg, sa-I vorbesti despre iubire, despre iisusiaticul chip ce trebuie sa treaca in hristoidica asemanare? Despre roseate din obraji, cand iti iei prietena de mana? Nici gand, el este, fara sa vrea, promotorul NOM si a faliei de imensi condesatori ai vidului spiritual care o urmeaza ca un “lingecredinciospicioarele”! Lumea este foarte bolnava si nu ma refer la marile maladii ale omenirii, in mare parte fabricate ca si marile atentate asa-zise, sau ca armele care produc cutremure, schimbari de clima sau alte bazaconii, ci e suferinda de ASPIRITUALITATE si de NONSENS!!

LA POLUL OPUS: Oleaca de anamneza!

Si Domnul a zis: “Fetele lui Telofhad au dreptate!” (Numeri 27, 7). Lui Dumnezeu ii plac indraznetii, cateodata, ascultati-ma pe mine El, Elohim-ul Elohe, ii place sa fie “fortat” si sa fie “fortat” (convins) sa faca ce vrea, creatura lui libera – Omul! Desi este des folosit in Biblia ebraica, acest “El” nu poate fi pronuntat, deoarece este scris cu literele Alef, un fel de sunet mut si L. Deci uneori El se poate pronunta si AL. Numele Sumerian si ugaritic este asemenea…IL. La Samuel 22 gasim: “Sa nu arunce imparatul nici o vina asupra robului sau…”. Vechii oameni, nefragmentati si impartiti in mundane, stiau ca daca pronunta EL, atunci cu siguranta celalt layer (nivel) din noi spune AL (“sfatul discret”). Deci o ruga sau convorbire cu Dumnezeu implica aceste doua nume, adica a scuzei Lui, pentru ca Dumnezeu nu e habotnic ci vrea…co-laborare, creatie impreuna, dialog si punte cu ambele sensuri si nu monolog. El vrea Talk-show divino-uman de pret si nu doar o revista a presei telurice! De exemplu, in Postul Mare se stie ca, Iisus a strigat pe cruce : ”Eleoi, Eleoi, lama sabahtani” (Marcu 15, 34) si majoritatea traducerilor zic asa: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”, desi, “meshabeah” inseamna “a abandona”, dar si “ a slavi”, “sabahtani” fiind la persoana intai, fireste. Deci iata cum “davarul” (cuvant in ebraica) poate fi tradus si asa: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, cat m-ai proslavit!” Si este perfect authentic…si corect! Inca un fapt….nu numai cuvintele au sensuri multiple, dar si spatiile si chiar ceea ce reprezinta ele ca numerologie arata extraordinara adancime de sens a Bibliei si a celor care o urmeaza (credinta este” supra-ratiune” – Staniloaie - , pentru ca nu se foloseste de dovezi sau nu numai de dovezi palpabile ci trece dincolo…nadajduieste la cele ce nu se vad…). Vechile popoare nu aveau sisteme zecimale ci doar heximal, adica sase cifre plus zero. Bineinteles ca trecut si pe vechiul continent, mai ales printre arabi si chiar din urmele acestei treceri supravietuieste pe la francezi, care nu au cuvinte pentru saptezeci, optzeci sau nouazeci, ci respectivele cifre sunt exprimate ca saizeci si zece, patru ori douazeci si asa mai departe. Asa si in Vechiul Testament, cele scrise in limbile ebraica si greaca nu aveau simboluri scrise pentru cifre, ci fiecare litera era folosita si pentru a exprima cifre. Asadar, fiecare cuvant din Scriptura poate fi inteles poate fi inteles si ca parte a cuvantului, dar si ca cifra. Suma valorica a numerelor descoperite prin litere ii da o anumita valoare matematica. Primul cuvant al Vechiului testament (Bereshit) are valoare numerica 913, deoarece B este 2, R este 200, A este 1, Sh, este 300, J este 10 si T este 400. Cifra cheie din Biblie este 7 si nu ne vom opri aici la explicatii detaliate, 6 fiind opusul ei! Asadar toata lumea este plina de sensuri si revenind…..toate acestea cand mai pot sa adaseze in mintea lui “Fragmented man”? De aceea, sa nu ne mai imprastiem, sa ridicam ochii la cer vazand frunzele cum se clatina in bataia vantului caldutz, sa ne aducem aminte de El (AL/IL) si sa o coboram la pamant sa fim atenti la gazele ce misuna intelept pe jos, in stanga sa vedem cine ne este alaturi si ce nevoi are si la dreapta, pentru a zambi, sau plange pentru aproapele si astfel….vom savarsi o liturghie zilnica, facand pururi semnul cruci cu privirea, fapta, simturile si mintea noastra si cu siguranta ne vom pazi ontologic de starea deprimanta si nevrotica pana la isterie a lui… “break-down person”!

Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,

Iulian Gavriluta

Tranta dintre Mihail şi Lucifer

Tranta dintre Mihail şi Lucifer
Sau zbaterea persoanei actuale, între Scylla şi Charibda

„Dumnezeu e incomprehensibil si singurul lucru comprehensibil este incomprehensibilitatea Lui!” Teoclit Dionisiatul

Marginalii de bun simt

Propuneti-va sa fiti pentru o clipa atenti si sa inchideti ochii sa renuntati la messenger, la bloguri, la Otv, la mp 4 sau la Rammsteinarii si sa va concentrati pe degetul mic de la piciorul stang, acum...pe unghia lui....veti realiza simplu, ca este(cum zicea si C.G.Jung in „Imaginea omului si imaginea lui Dumnezeu”)! Asa si cu acest post si aceste sarbatori....opriti-va din zbaterea citadina, mirobolant de paradigmatica si flausat de alba-neagra si ganditi va ca ati trai acum 2000 si ceva de ani, ca ati fi pacatosi, apasati si constienti de vinovatie si Iisus va va spune : ”pacatul vostru e greu si meritati cea ce ati cerut cu ardoare, dar maine eu voi fi pe cruce si voi muri si suferi pentru voi, astfel veti fi mantuiti....”, ce ati raspunde? Intr-o lume mecanicista, steinhardian vorbind „da-mi sarmaua ia-ti paraua” a face o fapta buna a te jertfi, a mantui, scandalizeaza. Pai dracul, (diabolos=cel ce desparte) nu stie sa fie fin, deoarece e un impostor, tolerat, un valutist cazut din Eden si un politician paduchios. Dracul a fost intotdeauna scofalsitor, strambator de creatie, pentru ca pentru el portile viitorului si ale creatiei sunt inchise. El a cautat sa imite, neavand originalitate (pana si omul il intrece sau poate... in rautate sau in sfintenie). Giovani Papini povesteste in „Martorilor Patimilor” ca un mare rabin ofera papei covertirea tuturor evreilor, cerand in schimb stergerea din Evanghelii a „davarului” (cuvant-energie, din ebraica) referitor la crucea rastignirii. Culmea nesimtirii am zice cei recenti, dezbracat de Sf Cruce, Crestinismul e o mare gluma buna, un fel de confucianism second hand. Crucea, simbolul Jertfei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu „smiteala pentru pagani si putere pentru crestini”, este sarutul maximal al cerului cu pamantul, prin cele doua brate si intersectia dintre ele. Iata ce nu avea Dumnezeu....nu cunostea suferinta umana, nu ne puteam mantui prin departare(reincarnarea si vindecarile exterioriste prin Reiki sau alte bioenergii is glume bune dar...doar atat!), pentru ca trebuia aceasta restaurare ontologica, fiintiala (Pr. Staniloaie) sa fie facuta din interior, nu din spoiala formei fara fond a exteriorului centrifug. Si atunci pe Cruce, Dumnezeu Cel ce a facut Universul cunoscut si necunoscut a gustat...moartea dar inghitand momeala, moartea, a explodat in lumina zilei a 8 a (pt necunoscatori simbolul infinit din matematica, acel 8 culcat vine din teologica a 8-a zi a Creatiei, Ziua nesfarsita, fara de sfarsit, prefigurata in Tabor si continuata in eonul viitor).

„Grajdurile lui Augias”

Dincolo de neozoistii(„Zoi” din greaca, ideal si metoda pietista) recenti, gen Yannaras si ale paleozoistilor Pannayotis si Trembelas, ajungem prin „Grajdurile lui Augias”, adica locul definit ca superlativ de murdarie si neoranduiala prezenta in „Labirintul lui Dedal”, loc al ratacirii, al confuziei, al incurcaturii primejdioase, unde „firul Ariadnei” (crestinismul rasaritean, catafatico-apofatic) este simbolul calauzei salvatoare. Ganditi-va numai ca valoarea etica a unei actiuni este judecata nu doar prin faptul ca raspunde anumitor reguli morale, ci si prin roadele de lunga durata (aviz popilor – nu preotilor – care au doar o singura dimensiune: a lua! „Mama mama...”, ar fi cantat manelistii teologiei actuale, ce o sa dea ei inapoi si cu dobanda inca!).exista, spun de multe ori o subtirime si finete a credintei, si anume gen avva Alonie din Patericul egiptean care zice: „daca nu vei minti, multe pacate vei face!”...da! Ati citit bine.....! sau ce ar fi fost daca Rebecca si Iacov nu ar fi uneltit si mintit in imprejurarea binecuvantarii intai nascutului? Atentie, din genealogia lui Hristos (vezi la Wurmbrandt Richard...pe care l-am intrebat cu regretatul Parinte Calciu, cand eram in America) lipseste un nume. La Matei 1:17 gasim afirmatia ca de la Avraam la Hristos sunt 42 de generatii...dar consultand in paralel la Luca 3 si in Vechiul Testament ies.....41! Te dai peste cap si bei cafele in post si tot nu gasesti a 42 –a generatie.Cine e acela? E „jidovul ratacitor”, e Catehonul din 2 Tesaloniceni? Nu cred....ci...ESTI TU! Wurmbrandt salvat de Sfantul inchisorilor (pe care B.O.R.-ul nu vrea sa-l canonizeze ca a fost legionar! )Valeriu Gafencu, inmulteste talantul si-l salveaza pe blandul Calciu, parintele....care mi-a zis acest mic secret si i-a pus intrebarea pastorului neoprotestant. TU ESTI, EU SUNT! Acesta e neamul ce lipseste, dar numai daca ne asumam Crucea aju gem la Inviere. Am vrea sa fie fara Cruce sa fie doar Inviere....mde, pacoste capatata recent de omul subtire al conturilor valutare si fotoliilor moi ale teologilor cu sprancene albe si titluri de academicieni, de azi. Rascumpararea, sau restaurarea omului nu poate ocoli Crucea! Clar! Si restaurarea nu inseamna sa scapi doar de iad si de rau (viziune babistica ca la gura santului), ci sa te reintregesti si sa fi mai sus ca Adam, de tine o sa asculte creatia si chiar ingerii! In aceste veac curvar, iata ce se face („experimentul Lucifer”, incepe de azi experimentul de la Geneva Big Bangul aiuristic – vezi articolul meu mai vechi, legat de minciuna asta si de discutiile mele cu directorul general de la CERN, la fel ruleaza filmul „Antihristul”, blasfemic, etc...) si iata ce se poate (cunosc familii care nu au bani de un ou rosu pe masa sau de medicamente sau chiar de lumanari sau de banii de contributie de la biserica, ceruti cu cerbicie de cuierele negre de jeg spiritual). Putem citi tomuri de schmemann-isme si de Psaltiri, daca ramanem laxi, cu siguranta ca Lumina Sfanta va fi doar de la bricheta cumparata de la buticul din coltul strazii. Sa incercam sa inchidem ochii, asadar, pentru o clipa si sa ne imaginam cum a fost prima clipa petrecuta sincer in compania lui Hristos cel rastignit de noi si Inviat...tot de noi si din mireasma lumanarii care se jertfeste in tacere, raspandind lumina, sa luam putere, pentru „Cunoasterea lui Dumnezeu” (Paul Evdokimov) in adevar, debrasati de civismul gaunos, dar si de crestinismul habotnic al acestor veacuri hade.

Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,
Iulian Gavriluta

Poze cu si din....mine!

Poze cu si din....mine!

Lumini si umbre...

Lumini si umbre...

Agape'!

Agape'!

I.G.

I.G.

La Birou, in pauza...

La Birou, in pauza...

The old jedi...

The old jedi...

Citind o recenzie...

Citind o recenzie...

Premiul I la concursul national de Proza Vasile Voiculescu

Premiul I  la concursul national de Proza Vasile Voiculescu