www.newsbuzau.ro O ALTFEL DE PRESA!

ORICINE PENTRU ALTII, ACELASI PENTRU CEI CARE MA STIU!

CINE NU STIE CINE ESTE, DE UNDE VINE SI INCOTRO MERGE, ESTE UN NIMENI CARE VINE DE NICAIERI, SI SE INDREAPTA SPRE NICIUNDE, ADICA UN NIMENI ENORM!!!

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 august 2008

A privi!

A privi!

Cu siguranta, privirea ne este cel mai de pret simt…..dar cine mai stie sa priveasca ? Multi dintre cei aproape sau din ce mai departe se uita, da rnu privesc! Cum vine una ca asta? Forte simplu! Nu trebuie sa contemplezi prea mult fiinta umana de pe o scara a lui Iacob ca sa fi atent la miscarile elicoidale ale sufletului celui de langa tine. Evident imi veti aduce argumente de genul subiectivismului sau al obiectivului incarcat de varianta adevarului pe care se zice ca-l poseda orsicine. Vedem, dar nu stim sa privim, ne uitam, dar nu privim, fixam cu ochii, formandu-se in tapetum imaginea, dar nimic nu urca mai sus de bastonase! De fapt, nu, rectific….ne e teama sa privim! Sunt sigur ca in drum spre service sau scoala, ne uitam doar la ce avem de facut, la sireturile de la pingelele de pret, luate de la solduri sau nu, la conturul barbii sau buzelor la parul de pe cap, la chei, la carduri, la facturi, la mobil, la trepte, la autobuz sau autoturism, la calculator sau altele……dar intre timp….atunci cand asta exista, uitam sa vedem frunzele copacilor, norii, sclipirile sau nu din ochile aproape-departelui. Tarkovski surprindea foarte bine privirea…..o ingheta ca un prizonier al timpului cascada (in “Oglinda”). Acolo deja se trecea in alta dimensiune, eonul curgea lin ca intr-o doina sau ca o nota sol pe care un fir de iarba o canta, cand creste. E trist, totusi sa observi fara sa stii sa privesti….dincolo de forme si culori, de aparente si schimonosiri de mers citadin. E ca si cum ai fi aflat “Comorile lui Montezuma” (Le tresors de Monthezuma), dar in acelasi timp ai fi asistat ca si cel in cauza, cel mai bun rege al mexicanilor, la aflarea si decaderea simtamintelor celor din jur. Daca m-ar fi auzit, K.G.Jung ar fi ridicat imediat doua degete si ar fi argumentat ca, “selectia pretinde directie”, deci in ce directie privim? Ce selectam…..? Nu fac un rechizitoriu, dar tare mie teama ca selectia nu exista decat in notiunile abstracte pe care constiinta noastra le manuie ca sa se scuze. Asa cum zicea George Gaylord Simpson: “Toate procesele reale decurg ireversibil…” (in “Ubiformitarianis,…Method in Geohistory and Biohistory), deci atunci cand esti centrat spre un obiect-subiect, fie inteleasa ca si o idée, te absorbi in ea sau ea te cheama sit e inghite si atunci din interior prin stare empatetica, cunosti maximal acela ce putin mai devreme era altul decat tine. Daca vreti, pentru a simplifica sa recurgem la imaginea icoanei bizantine, “fereastra” este deschiza ca in Dali de ambele parti inspre tine si dinspre tine, tzatzanii sunt simbolurile de care eul nostru interior uzeaza pentru a se orienta. Cand privesti o icoana nu stii cat te priveste ea sau cat tu….dimensiunea deja nu ami este si nici spatiu, este contopit ina patra dimensiune, vezi Einstein Albert. Anahoretii nu aveau nevoie nici macar de acest mod de a privi, deoarece ei “vedeau inainte”. Imi aduc mainte de un film excelent, pe care nu trebuie sa l ratati: “Ostrovul”, de rusi, magnific, cred ca si Dostoievschi tresare cand cineva il vede, deoarece din imagini din ce se intampla acolo poti scrie un tom. Imi e ciuda pe mine ca nimeni dintre cei cunoscuti nu se prind in hora pentru…creatie, tot Tarkovski: ”Trecutul trebuie protejat cu grija, ca o zestre nepretuita, trebuie adapat cu apa timpului fluviu, al prezentului, caci el este leaganul, este parintele, este izvorul prezentului, el zugraveste in fiecare clipa, icoana prezenta a omului. Trecutul trebuie iubit” Bineinteles gondacii recenti vor argumneta ca ce e trecut nu mai conteaza ca nu mai pote fi schimbat, etc….saracii….mintile lor se asemuiesc cu un degetar in care tu vrei sa torni o cascada de apa! Trecutul nu este decat prezent arhivat, iar viitorul este tot prezent continuu. Nimic din creatia Lui nu este static, eonul lumii care va sa fie este de fapt un prezent continuu, ca si creatia, care se recreaza mereu. In fapt nimic nu e static, dar ca asa percepem noi. “Toate dovezile omului ar incape intr-un sicriu, si a colora ar fi bine sa stea…” zice Lyall Watson in “The wather people”, si mare dreptate are! Sa ne aducem aminte ca “lumea in sine” a lui Kant nu se gaseste nicaieri, nimeni nu a vazut de asemenea mergand pe strada oamnei, ci numai persone, sau cine a zarit vreo omenire, sa mi o aduca mie sa o intreb de sanatate. Nimeni! Obiectivitatea nue ste decat in raport de subiect si deci in oarecare masura este plina de subiectiv. De fapt, tot cosmosul (prefer aceste termen celui de univers pentru ca ne releva frumuseti!)este subiectiv, este plin de personalitate,d ar nua sa cum credem noi. Si printre sensurile pe care un crestin trebuie sa le implineasca aici este sia cela de a personalize, implinii, subietiviza totul in jur. Se stie ca langa persoanele luminoase (e vorba mai ales de lumina spirituala…a zilei a 8 a , far’ de inserare!) si animalele sau natura este altfel…..! de asemenea mai exista un fel de a privi…zice se, fiecare cu adevarul sau, sunt mai multe carari care de fapt duc in acelasi loc, varf, etc. Numic mai fals! Mai multe adevaruri este egal cu nici unul! Gandirea oamenilor recenti, seamana mai mult cu chiuitorile de gang, decat cu ariile cantata de pe aripile norilor. NU exista decat pareri si un singur Adevar! Adevarul meu,a devarul tau…..risc sa reactionez ca si Tutea…partzz! Asta cand citea despre “omul autonom” a lui Kant. Adevarul nu este o categorie pe care fiecare individ, nu persoana sa o ia cum vrea el, El este si atat! Restul, cum am zis sunt idei mundane mai aproape sau mai departe, dar sigur elipsoidale. A privi, deci nu tine decat de subiectiv, de persoana, numai o persoana care e constienta ca exista ca are una numit destin…poate privi! In categoria arhetipala a timpului te poti incadra cu felul tau de a privi, cu ideile tale, cu experienta ta acumulata si impregnate de energiile necreate si de cele create. Poti misca pentru lume pentru aproapele sau departele caruta adevarului unic. Sa nu va fie teama sa priviti cerul sau inima omului, si sa nu uitati ca teama vine de fapt dintr-o legatura viciata cu divinitatea. Vorba lui Henric al VI-lea: “Dintre toate patimile, frica este cea mai blestemata!”

I.G.

marți, 26 august 2008

Studiu de caz…de pe un blog de hazna!

Studiu de caz…de pe un blog de hazna! (descoperiti voi care!)

Cuvintele ei:
“Aseara, dupa cum cere traditia , am fost intr-unul din pub-urile mele favorite sa celebrez ultima zi in care mai puteam spune ca am 38 de ani. In mod normal oamenii care il frecventeaza sunt pe placul meu, cel putin din punct de vedere al gustului..pe care eu in aroganta mea il cataloghez, logic nu , ca bun spre excelent. “

Comentariile mele:
Exista in lumea asta stresata si bulverata un soi de creaturi care bantuie printre noi cu pretentii de diletanti si cu aere de universitari si ataoatestiutori. Ii recunoasteti sigur…fumeaza mult, sunt blonzi, marea majoritate, trecuti de prima tinerete, fumatori inraiti, bautori pe ici pe colo, desi nu recunosc…sunt sobolanii citadini cu creiere murate si pentru care nimicul sau familia este desuet…


“Trecand peste evidenta mea lipsa de modestie, care intre noi fie vorba nu intotdeauna face bine la ..suflet.., ne-am incins intr-o "dezbatere" mai mult sau mai putin in contradictoriu, despre vesnica mea obsesie: Maria Sa Toleranta. Alanis a omis una dintre frecventele ironii ale soartei in Ironic. Cand argumentezi o presupusa calitate mai intotdeauna vei fi contrazis de o intamplare, in principiu stupida, care te va provoca la o reactie contrara discursului. Ca si cum Donald (a nu se confunda cu simpaticul personaj) ar declara din kitchiosul sau turn newyorkez: Apreciez simplitatea!
Ce s-a intamplat de fapt? Cum sedeam noi adunati in jurul unui "pocal" si ne aruncam in duel pretioasele idei dupa modelul luptelor de cocosi , la masa alaturata s-au asezat un el si o ea.”

Bineinteles, cititorilor, se fofileaza prin viata genul trendy brandy de don Juan sau Bonaventura care zice ca prinde prin cartarismele kafka iene si lipsa de modestie…dar nu cade nimeni in fund de placere decat paduchii volterieni ca ei. Da…in jurul uni pocal/tzucal…sau olita ….si se discuta discutii, bineinteles aceste subspecii ale tenebrelor pub (ele), termen pretentios cu fitze…acum tine ti va bine isi regurgiteaza frustrarile, cosmarurile si constipatia….psihedelicii de recenti…

“Nimic spectaculos..inca. Pentru inceput nu pareau genul care sa fie satisfacuti estetic si muzical in acel loc, dar in fine..aparentele pot insela (hm). El comanda o bautura..ea apa....tacere....mai multa tacere. Ea statea asezata chiar in raza mea vizuala..si cum apropierea exceda limita intimitatii..vedeam si auzeam fiecare gest, respectiv cuvant. Privirea ei arata un soi de dispret care ii adunase toata fata in jurul pupilelor..mai ca arunca flacari. Am presupus ca tinta este omul din fata ei...asa era.”

Sunt genul de fiinte care studiaza oamenii stiti voi… toata lume face asa cand vrea sa si ascunda frustrarile metafizice….cred ca asta e noul soi de distractie al asa ziselor elite fara galoane, care nu s in stare sa aibe alt sens al vietii decat barfa cu pretentii, evident. Sunt viitoarele babe care se uita pe vizor si consemneaza totul….fiti va rog atenti la limbaj….satisfacuti, estetic, muzical….vi se par cunoscute ideile? Sunt ele imbracate giumbuslutic dar ascund aceiasi perfidie si vina. De fapt, psihanalitic vorbind ele au ce au cu femeile nu cu barbatii… observati va rog ca aceasta este in centru atentiei, un fel de sentiment de calugarita sade aparent cu figura angelica…..inconstientul acestor tipologii este de mult masculinizat se vede clar si din felul cum se imbraca cum strang pumnii cum vorbesc cum se poarta si nu in ultimul rand cum arata. Ele au trecut de mult de frustrarile si dezamagirile din dragoste si sunt ciudoase pe ele insele si pe toate femeile pe care le considera cu mici exceptii curve si asta, tolerant vorbind. Superficialitate crasa, in singuratatea lor, astfel de persoane sunt depresive si nevrotice pana la paranoia. Pentru ele, curioasa mutatie, femeia nu barbatul este de vina…pt ca ele nu I asa, nu au putut si nici nu vor putea sa aibe ce au celelate….

“Puncul culminant al fierberii a fost atins cand el si-a aprins o tigara. Ea s-a ridicat brusc si a ramas asa in picioare undeva la vreo doi metrii de masa cu bratele incrucisate intr-o asteptare tensionata. Ce e drept, atentia noastra era deja pe jumatate concentrata la banalitatea de reactie a femeii careia i-am dat amploare de eveniment. Aveam senzatia ca ceva interesant(sic) va urma. El a intrebat-o ce face. Ea a explodat ca o grenada si a inceput sa-i reproseze ca fumeaza in prezenta ei, ca ea s-a saturat, ca nu mai suporta, ca el este un om de nimic..etc..evident pe un ton care a atras atentia tuturor. Filmul de la zece se anunta plin de suspans. El nu zicea nimic, doar panorama imprejurimile pe sub sprancene, jenat de faptul ca iubita lui l-a adus in lumina "reflectoarelor". “

Un biet cuplu cu problemele sale a devenit sub lumina reflectoarelor de experte(a se citi versate) gen sex in the city subiect de discutie…..sigur citate din contemporani si din suculenti….in rest argumentele si coatele date pe sub masa, poate chiar o calcatura tandra pe picior ca sa nu vada nimeni nu au avut decat efectul unei festile cu miros acrit. Nici un fel de istetime in observatie, in tragismul acelui cuplu. Banalitate de reactie….evident reflexia este sa dai…sa lovesti paranoid in ce crezi tu ca e banalitate….tu cel sterp vorbesti de pustiul din altii…pentru specimenele de observatorii de la tzucalul bahic er aun film…pentru ceilalti era cel mult jenant si pt cuplu…o tragedie…se bucurau sexoasele si sexosii in the city de problemele si toleranta si dinamica de cuplu, neinteleasa…..va intrebati de ce atat judecata? Cred ca ar merita o intreaga carte scrisa despre reactia celor din jur. Homo hominis lupus!

“Dupa cateva minute de scandal, ea incheie apoteotic..de asta vii tu in locuri ca asta..numai ratati si nenorocite. Pe moment am pastrat toti un moment de "reculegere" ca mai apoi sa ne cenzuram pofta de ras cu un zambet strunit intr-o parte si ochii in pahare. Ne simteam ca la scoala. Ea se ambala ca o Dacie si scotea din ce in ce mai mult fum..daca nu vii ACUM acasa ..nu mai ai ce cauta..ai inteles? sa dormi aici ..ai auzit? Mie personal mi-a fost mila de omul acela cand l-am vazut rusinat de reactiile femeii..s-a ridicat, a lasat banii pentru consumatie pe masa, si a plecat in urma vulcanului..nu fara a spune cu voce scazuta...ne cerem scuze...e nervoasa..sper ca nu v-am deranjat. Ei ..gradul asta de toleranta eu personal nu l-as fi avut..demonstratia ne-a pus pe ganduri..se poate vorbii de toleranta ca o virtute atunci cand cineva isi manifesta agresiv dominanta?”

Cititi ce comentarii schizofrene, gen dacie ambalata cu mult fum, ratati si nenorocite…..cunoastem in limbajul de specialitate acest mod nevrotic de manifestare paranoida….bare mi ei aveau casa nu tzucal…ca era el un obisnuit al barurilor asta e alta poveste dar cert este ca mila pe care o resimte protagonista cu cazier care scrie asa ceva, este criminala….habar nu au de acest sentiment sublim…ati fi mila nu inseamna a astepta sau a da pomana…ci a fi empatic pana la confundare cu problema celuilalt…ce a facut el…a fost evident de bun simt, cei drept c am tarziu, pentru ca a dat celor fara casa prilej sa comenteze multa vreme de acum in colo evenimentul, uitand ca daca ar fi ei sub lupa ar avea toata lumea ce scrie despre dispret, intoleranta, feminism acrit, anticasnicie, strerilitate, antisocial etc…incheierea este apoteotica…se poate vorbi despre toleranta ca o virtute? Adica marele nimic poate fi circumcis? Ati inteles ceva, ? nu! Asa si trebuie…si totusi…….vedeti va in acel ansamblu….si discerneti spre ce se indreapta unii care merg pe langa noi si se cred viitorii modelatori de constiinte…mie unu mie sila….bine acum urmati va instinctul si comentati, sau nu!

I.G.

joi, 21 august 2008

TEOLOGIA ZAMOLXIANĂ, KOGAIONUL

TEOLOGIA ZAMOLXIANĂ, KOGAIONUL

ŞI

SPECIFICUL ROMÂNESC UNIC

Iulian Gavriluţă*

Orice am face. Oricine am fi, oriunde şi oricând ne definim prin acestea trei: HRISTOS, APROAPELE ŞI ROMÂNIA, pe coordonatele lor creştem sau descreştem

Lucrarea de faţă, vrea să arate predispoziţia neamului nostru la îmbrăţişarea unică a creştinismului. Şi de unde unică? Din faptul ca suntem moştenitori ai unui neam străvechi(cca. 4578 de ani), cu o credinţă henoteistă (într-o divinitate unică, revelată – ca şi evreii), cu o înţelepciune şi vitejie aparte. Vom prezenta pe scurt aceste baze şi rădăcini puternice pline de înţelepciune, isteţime şi frumos, rămânând ca în altă ocazie să reluăm mai pe larg şi mai în adânc aceste demonstraţii. Afirmăm ca o concluzie temeinică: coordonata dacică mai mult decât cea romană este esenţa sufletului românesc.

Motto: „Cine nu ştie ce este, pentru ce este, de unde vine şi încotro merge, este un zero absolut, care vine din zero absolut şi se îndreaptă tot spre un zero absolut - adică un nimeni enorm!”

“Cugetări duhovniceşti” - Jurnal I

(I). Introducere

Până în a doua jumătate a mileniului al II lea I.Hs., triburile trace, dordonii fondează Troia, tracii ahei şi dorienii făuresc lume greacă, iar traco ilirii ajung în Italia de azi[1] Până în mileniul al III lea se vorbeşte de „ pretraci”, după aceasta dată şi ce mai mare parte a primei jumătăţi a mileniului II lea sunt numiţi„traci străvechi”, iar locuitorii spaţiului Carpato-Dunărean de la sfârşitul epocii bronzului până la Hallstatul mijlociu, cca sec. XIV-VIII Î.Hs, în denumirea de „ geto-daci vechi”. Începând cu secolul al VII lea Î.Hs., se poate vorbii despre geto-daci, respectiv geţii de la Dunărea de Jos. În sfârşit din secolul al VII lea până la începutul sec. I I.Hs şi de dacii din Transilvania, Crişana şi Banat.[2] Din „ Honograful” scris de Caldei la anul 3360 de la Creaţie (pe vremea lui Avraam Patriarhul)tradus în limba greacă de Gheorghe Chedrinul din Constantinopol la anul 1000, iar în chirilică în anul 1837, se desprinde pomenirea neamului strămoşilor noştri. Dacă anul I al lumii este considerat anul ieşirii lui Adam din Rai şi anul 2572, anul cînd Noe împarte lumea fiilor săi, atunci putem zice că avem prima menţionre a „firului roşu” a străvechilor noştri strămoşi. În capitolul 10 din Facere, Biblia pomeneşte nemul lui Iafet (fiu al lui Noe din care se trag strămoşii noştri dacii) care primeşte moştenire actuala Europă. Mai departe descendenţii lui Iafet, Magog-sciţii, Tiras-tracii moştenesc astfel bătrânul continent în întregimea sa. A doua pomenire în Biblie este la Cartea II Macabei capitolul 4, 47 unde se spune: ” Şi pe Menelau, capul a toată răutatea. L-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia care măcar şi la sciţi, de şi-ar fi spus pricina s-ar fi slobozit nevinovaţi…” [3]

În concluzie, prima menţiune a strămoşilor noştri este datată acum 4578 de ani(2572+2006=4578), iar a doua menţionare este de 2181 ani (2006+175=2181), deoarece Cartea II Macabei a fost scrisă aproximativ între anii 175-161 Î.Hs.

(II). ”Teologia” zalmoxiană : premiză a “îndumnezeirii”

Toate neamurile au primit aceeaşi făgăduinţă a mântuirii şi aceeaşi descoperire a credinţei s-a vădit tuturora la vremea potrivită (“plinirea vremii”). În fond, virtutea acestei făgăduinţe unice, este dată la orice neam - “Fond monoteist originar”. Dar pierzând râvna mântuirii şi risipindu-se în Babilonul împreunărilor cu cele plăcute simţurilor, au ajuns să ridice chipuri cioplite atât celor care le prilejuiau plăcere, cât şi celor care le iscau teama de durere. Prăbuşindu-se în petrecerea istoriei din afară, li s-a schimonosit chipul dumnezeiesc şi odată cu aceasta şi-au smintit şi trăsăturile omeneşti, iar Fondul monoteist original s-a sfâşiat cu totul. Este însă foarte posibil ca la geto-daci, tocmai datorită lui Zamolxis, să fi păstrat anumite trăsături duhovniceşti pe care le asociem de obicei lucrării cele mai presus de firea a harului; să fi prins rădăcini atât de tainice, încât I-a singularizat pe de o parte printre celelalte neamuri, iar pe de alta i-a învrednicit să primească şi să iubească firesc, mântuirea lui Hristos. Herodot a zăbovit mai îndelung asupra lui Zamolxis spunând că geţii “nu cunosc vreun alt zeu afară de al lor” şi că unii “îl cred acelaşi cu un alt zeu Gebeleisis”. Gebelesis, nume secund al lui Zamolxis ar veni din “Kefalitis =Kefali Dis =Kefali Dios”, ceea ce înseamnă “Capul lui Dumnezeu”. [4]

De aici s-au risipit în toate direcţiile părerile celor care vieţuiesc în curţile cele vechi ale istoriei. Cei mai puţini au spus că dintre toate neamurile trace, geto-dacii credeau într-un singur zeu; alţii că slăveau o pereche de zei, iar cei mai mulţi au socotit că ei credeau într-o mulţime de zei, la fel de numeroşi ca şi al altor popoare păgâne. Şi iarăşi alţii, pentru a netezi confuziile au susţinut că erau Henoteişti, adică adorau o divinitate principală ca şi cum ar fi fost una singură fără a fi însă singura divinitate. Deşi celelalte zeităţi erau periferice şi fără o prea mare importanţă în viaţa strămoşilor noştri ele au fost de multe ori scoase în evidenţă doar de viziunea şi interesul cercetătorilor pentru că este greu de spus şi nici nu e important de altfel, de aflat, câţi zei s-au născut din patimile şi rătăcirile geto-dacilor şi câţi au venit cu haine împrumutate de la greci, romani sau alţii. Cert este faptul că Zamolxe nu era cinstit ca zeu pentru înţelepciunea omenească, ci pentru că “îndumnezeit” putea să le vorbească despre dumnezeire; n-a ajuns la aceasta prin “ierarhizare” nici prin “transfer în nonimediat ”(Blaga) ci pentru ca numai ca zeu şi nu ca simplu om putea să dea oamenilor nemurirea şi fericirea veşnică.

Pentru cei narativi la istorie, este poate important să-şi adune cu grijă grămăjoarele de date şi epoci, să numere veacurile ca pe galbeni sau să-şi şerpuiască mintea prin găvanele timpului şi nedumeriţi să iscodească de unde a năzărit şi cine a fost Zamolxe. Pentru noi este important că “învăţătura stăruită de el şi ţesută din pregustarea unei alte lumini decât cea a firii”(Dinu Cruga), nu îngăduia “reprezentarea figurată a divinităţii”.[5] Şi de aceasta nu putea intra în cuibul priceperii lumii greco-romane, năpădită de zei care mişunau din templu în templu şi ale căror statui înfiorau până şi pietrele din care erau ciopliţi. E adevărat că mai demult în aceeaşi ceată a timpului în care Zamolxe îi mână pe geto-daci pe tărâmul neştiutei nemuriri, grecii înălţase cu temere un altar pe care era scris: ”Dumnezeu necunoscut” şi pe care l-au cinstit deşi nu l-au cunoscut până în amiaza zilei când Apostolul Pavel l-a vestit. Dar acest “Dumnezeu necunoscut”, de la greci a fost o ciudăţenie şi nicidecum orânduiala. “Preferinţa pentru non-figurativ explicată de unii prin cvasi-aniconismul religiei dacice, devine tot mai relativă datorită noilor descoperiri”, afirmă un dezgropar al trecutului, socotind pesemne nu absenţa statuilor ci prezenţa artelor mărunte. Deci acelaşi spune: ”Lipsa totală a sculpturii monumentale şi a picturii murale este compensată de artele minore, orfevrărie, argintărie, decoraţia vaselor de ceramică şi prin plastică”.[6] Când romanii au cucerit Dacia, au distrus templul de la Grădiştea Muscelului, fapt similar numai celui din Ierusalim. ”Religia lor, a geto-dacilor nu putea fi asimilată, încorporată Romei politeiste”, spune părintele Constantin Galeriu.[7] Iar părintele Dan Ilie Ciobotea adaugă: ”Întrebarea de ce Zamolxis n-a intrat în panteonul roman (cum se întâmpla cu zeii popoarelor cucerite), comportă un sens profund care relevă o anumită diferenţă sau nepotrivire între Zamolxis şi zeităţile romane.[8]

Cei ştiutori în rostirile pietrelor, citind Munţii Orăştiei au aflat sanctuare în vechile “Cetăţi de la Costeşti , Blidaru, Piatra Roşie, Baniţa, Piatra Creivii, Balta Doamnei, Barboşi şi Grădiştea Muscelului”. “Rezemate pe grumazul înălţimilor”, spune părintele N. Macsim, [9] ”Toate sunt orientate în raport cu punctele cardinale şi cu steaua polară”, ceea ce denotă încă o dată înaltă spiritualitate pe de o parte, iar pe de alta tehnica avansată dar şi deosebirea de celelalte popoare. “Autorii antichităţii precum şi specialiştii romani în istoria veche românească cum ar fi: Vasile Pârvan, Mircea Eliade şi alţii”, au folosit termenul de Zalmoxe şi nu de Zamolxe, de la ZAL ce înseamnă moş, (străbunic), veriga, legătura, zală (a neamului); pe când Zamolxe vine de la Zamul, Zemili ceea ce înseamnă pământ. Consider că ambii termeni sunt corecţi pentru că şi în primul caz (Zalmoxe)se arată legătura marelui rege şi profet cu neamul său, dar şi în cel de al doilea caz (Zamolxe)aceasta legătură a geto dacilor cu pământul, nu în sens panteist, păstrată până în ziua de astăzi de neamul nostru, scoate în evidenţă accentuând şi confirmând lupta pentru apărarea acestui pământ “sfânt”. Dar pentru că marii noştri istorici folosesc termenul de Zalmoxe, mă voi opri şi eu tot la el. “Om înţelept, învăţător, binefăcător, profet, preot, rege, zeu între alţi zei, el ajunge prin ierarhizare divinitate supremă venerată şi iubită”.[10] Trecând peste “ne-serioasele” comentarii ale unor scriitori (L. Blaga, Radu Vulpe şi alţii), care spun că Zalmoxe nu ar fi existat în realitate, numele lui fiind doar un “calificativ” [11] sau că el ar fi “smuls din imediatul terestru şi transpus în non-imediat, ca realitate spirituală prezentă”, [12] sau că ar fi fost “sclav al lui Pitagora în insula Samos” [13] şi că ar fi învăţat semne de “proorocie şi vrăji” de la egipteni; putem afirma cu toată convingerea că el nu era deloc o abstracţie filozofică sau un “jalnic imitator “al superstiţiilor egiptene, ci a existat cu adevărat “îndumnezeindu-i pe geto-daci, aşa cum Hristos îndumnezeieşte pe creştini.” [14]

Ipostasul fiecărui om vine de la Dumnezeu dar vine străbătând prin mediul unui trecut acumulat în părinţii pământeşti şi acest drum se integrează în actul constituirii sale după imaginea ce o are în jur—deci nu poate spune că cineva dacă ar vrea să renunţe la naţional, ar putea şi să facă acest lucru de fapt, pentru că nu se poate întoarce din nou la starea sa de puritate apriorică. Şi asta pentru că, calitatea naţională nu stă într-un colţ al sufletului sau este “supraadăugat” la el, ci este una cu sufletul. De la cel mai mic gest la cea mai înaltă gândire, izul naţional, farmecul lui penetrează totul, dându-i frumuseţea originală unică şi irepetabilă. Întrucât natura umană este dar de la Dumnezeu şi omul este chil al lui, atunci nu poate fi ceva rău în componenţa naţională, Omul experiază cele ale vieţii cu toată fiinţa lui, cu toată personalitatea lui, de aceea această lucrare “în sobor” a calităţilor sale nu înseamnă deloc uniformitate, ci armonie. Este asemenea corzilor unei chitări, care deşi sunt separate, totuşi sunt unite atunci când se interpretează o arie de cântec, fiecare aducând în parte “ceva”, fără de care respectiva arie nu ar mai fi frumoasă. Şi aria cântecului este şi viaţă, o viaţă de omeste ca o “arie de cântec”. Harul dumnezeiesc se lasă turnat în tiparul sufletului naţional dându-i acestuia strălucire ceresc—pământească. Naţiunile sunt asemenea unor flori parfumate de câmp, încălzite de acelaşi soare, udate de aceeaşi ploaie, îngrijite de Acelaşi Mare Grădinar, care deşi sunt de diferite forme, culori şi miresme, totuşi sunt ca într-o simfonie ce-ţi încântă ochiul. Cine a văzut un câmp înflorit înţelege toate acestea. Creştinismul fără naţional este şi “supranaţional” –fiind de origine divină dar şi naţional, pentru că este şi de origine umană; mai corect spus este de origine divino-umană. Cincizecimea a arătat aceasta; Duhul Sfânt s-a pogorât în limbi de foc dându-le putere Sf.Apostoli de a vorbi în limbi, deci nu într-o singură limbă –cum greşit mai fac unii dintre fraţii noştri cei întru Hristos, confirmând faptul că este (naţionalul)voit de Dumnezeu. “În cusătură şi în crestături de lemn se ţine linia dreaptă, sobră, care exprimă discret subliniat sentimentele. Se fereşte linia curbă care uşor degenerează în umflătură şi vulgar – tehnica noastră populară deosebită. Icoana bizantină cu linii drepte, sau icoana ortodoxă românească, are expresii ale purităţii, cu priviri în care nu se insinuează nici meritul dar nici păcatul; l-a învăţat pe român ce este discreţia. Românul ştie în arta lui un lucru pe care numai un aristocrat îl ştie: ce trebuie să omită……el este chemat să realizeze o cultură de un clasicism original, de-o limpezime, de-o armonie dar şi de o adâncime neajunsă încă pe faţa pământului. ”Cine nu a văzut îmbinarea şi mulţimea culorilor portului nostru naţional, îmbinare unică, vie ce nu egalizează în bogăţie şi frumuseţe vreo altă tradiţie” . “Dar această chemare să se realizeze, trebuie să nu ne forţăm a ieşi din originalitatea noastră care este legată de Ortodoxie…..Căci mai aproape de Ortodoxie înseamnă mai aproape de noi înşine şi de misiunea noastră”. [15]

În fine, ”naţionalismul” în sine luat nici nu mântuie, nici nu pierde, dar în practică orice naţionalism sau mântuie sau pierde, după cum este sau nu este străbătut de credinţa creştină. [16] Dacă este să amintim de cultura noastră naţională putem spune că ea ne-a fost cultul poporului nostru pentru idealurile noastre naţionale. Cu atât mai mult am avut o înţelegere mai adâncă şi mai luminoasă pentru religiunea noastră, pentru moravurile, datinile şi obiceiurile noastre, pentru arta populară, cu cât ne-am adânci în naţional unde am găsit “infinitul de frumos şi de înţelepciune”. O viaţă simplă rurală a unui sat cu un cult religios, plin de artă şi obiceiurile sale pământeşti—divine este un “centru de adevărată cultură, un rai sufletesc”, cum spunea domnul Aurel Popovici.[17] Această viaţă a celor de aici este o viaţă elevată, plină de cultură şi de energiile necreate ale harului dumnezeiesc, în care nimeni nu se simte singur, pe lângă viaţa petrecută în cele mai moderne şi elegante oraşe unde este mai mult o “sălbăticie rafinată”, unde covârşitoare est animalitatea şi atrofierea simţurilor este extrem de mare. ”Cu un fir de iarbă românul nu se simte singur, dar cu un zid da”—spunea părintele Dumitru Stăniloaie.

Cu asemenea înţelepte, seculare, splendide şi deci trainice idei şi virtuţi, neamul românesc este chemat de Dumnezeu să fie făcător de cultură (să insereze culturii duhovnicie)adevărată, apărător al neamurilor creatori de civilizaţie creştină, originală, curată şi sănătoasă.

(III). Ortodoxie şi Românism

“Noi în lume cât vom sta”, spunea domnul Aurel Popovici, pe Dumnezeu, voinţa Lui şi Evanghelia Lui,i-l vom reprezenta!Şi prin El numai pe noi înşine! Căci noi suntem o firmă în lumea aceasta largă, nu samsari! Poate cea mai veche firmă in Europa, şi poate cea mai onorabilă din câte au fost şi sunt. Căci pe nimeni, n-am asuprit, n-am jupuit. Noi pe nimeni n-am pus pe rug pentru credinţa lui, pe nimeni n-am căutat să-l dezbrăcăm de naţionalitatea lui, de sufletul lui. Neam de oameni blând şi bun şi cu frica de Dumnezeu, românii au fost şi sunt un popor de o evanghelică tolerantă şi înţelepciune, ca puţine altele. Neam de păstori şi lucrători în via Domnului, ei au crescut şi s-au dezvoltat, de mii de ani, în aerul liber al naturii. În codrii şi câmpii, sub cerul senin şi în căldură, dar şi sub cer noros, în crivăţ şi zăpadă. Ei au cunoscut şi cunosc tainele firii mai bine decât toate colegiile profesorale din lume. Căci ei nu cărau natura cu bucata, în ateliere şi laboratoare. Şi n-o priveau cu ochelarii negrii ai fuduliei, ci cu sufletul curat, cu ochiul ager. De aceea o cunosc de minune”.[18] De minune o cunosc şi în lumină o cunosc, pentru că suntem singurul popor de pe tot pământul care spune lumii, lumina, anticipând nu numai cuvintele Evangheliei, ci şi cele mai noi descoperiri ştiinţifice care au demonstrat că la baza materiei înconjurătoare stau corpusculii de lumină.

Singurul popor care a găsit soluţia vindicativă împotriva răului, care a anulat astfel teribila teamă de cel rău şi de moarte cu care Apusul este terorizat, prin acea sublimă expresie, unică: ”a face haz de necaz”. Aceasta reprezintă o înţelepciune şi o cunoaştere a mecanismelor minţii, extrem de înaltă, pentru ca numai atunci când urâtul, moartea, necazul sunt luate în râs.(“nu de râs”, nu naiv şi desprins de realitate),numai atunci răul şi necazul nu mai are puterea distrugătoare asupra sufletului omenesc, ci i se anulează toate efectele lui negative, preschimbându-le în efecte pozitive. Prin această atitudine maleficul este forţat să devină benefic altfel se dizolvă de la sine “precum se topeşte ceara de la faţa focului”. Trăsătura fundamentală a sufletului românesc, această veselie sfântă, acest surâs îngeresc(care nu este râs nebunesc şi zbuciumat),acest, ”râs patriarhal” stă alături de “dreapta socoteală” şi de OMENIE, CUMSECĂDENIE ceea ce este de asemenea ÎNDUMNEZEIRII, făurind omul integral şi integrat în universul creştin. Să ne amintim numai isprăvile lui Făt—Frumos din basmele noastre populare căruia îi vine puterea de a birui cele mai mari încercări nu din puterea fizică sau din întortochelile minţii, ci din curăţia lui sufletească, omenia şi puritatea lui. Sau de Dănilă Prepeleac, ţăranul simplu, care însă râde de diavol şi-l păcăleşte făcându-l să-l slujească. Ce pline de încărcătură şi înţelepciune sunt basmele noastre ,adevărată spiritualitate şi cultură a poporului român, care s-a născut poet, după cum afirma V.Alecsandri. Acest popor poet şi creştin a fost să fie aşezat la răscruce de vremuri şi de lumi şi cine ştie cum bat vânturile la răscruci? Dar aceasta în loc să-l doboare, mai mult l-au întărit, l-au lămurit căci “popor plămădit în plenitudinea firii, românii au fost şi sunt o naţie de voinici.

Subliniind ca niciodată nimeni nu a văzut abstracţiuni ca denumirile de: pomi, flori, copaci, ci toată lumea a văzut: viorele, trandafiri, pruni, meri şi aşa mai departe, aşa nici nu a văzut nimeni vreo “omenire”, ci numai neamuri şi naţionalităţi ; acest neam al nostru a fost greu încercat, a avut o cruce grea(dar frumoasă) de purta în istorie, cu toate că a apărat toate neamurile Apusului şi Răsăritului, fiind la poarta a două lumi diferite; el a rămas bătut şi neapărat de nimeni. Dar ca pasărea legendară Phoenix, a reînviat căci niciodată nu a fost supus, îngenunchiat de tot. Iată care era portretul fecioresc şi frumos al poporului român, descris de profetul—poet al neamului nostru—Eminescu: “Când zicem “român”, fantasma psihologică care trece pe dinaintea ochilor noştri în acest moment e un om a cărui semn distinctiv e adevărul. Rău sau bun, românul e adevărat! Inteligent fără viclenie, rău—dacă e rău—fără făţărnicie; bun fără slăbiciune; cu un cuvânt ni se pare că atât calităţile cât şi defectele românului sunt întregi, neînchircite. El se arată cum este. N-are cocoaşă intelectuală sau fizică ce caută a o ascunde, nu are apucăturile omului slab, îi lipseşte acel iz de slăbiciune care precumpăneşte fenomenele vieţii noastre publice sub forma linsă a bizantinismului şi a expedientelor. Toate figurile acele făţarnice şi rele, viclene şi fără inteligenţă, toate acele câte ascund o duplicitate în expresie, ceva hibrid nu încap în cadrul naţiunii române. Poate deci că acei oameni nu au avut timp să se asimileze, poate apoi ca să fie din rase mai vechi, prea osificate, prea staţionare, pentru ca prin încrucişare să poţi scoate ceva din ele.” [19]

( IV). Kogaionul, „muntele sfânt”, Athosul duhovniciei geto-dace

Acest mare Zamolxe trăia retras pe vârful sau în peştera unui munte, loc cunoscut doar regelui şi câtorva slujitori apropiaţi ai acestuia.Strabon zicea: “Muntele a fost socotit sfânt şi aşa-l numesc. Numele lui este Kogaion, la fel cu al râului care curge pe lângă el”. Mai târziu au locuit în el toţi marii preoţi de după Zamolxe. Părintele P. I. David spune că este: “Un munte unic în felul lui în istoria religiei popoarelor” [20], iar părintele Iova Farca adaugă: “Până în prezent nu a putut fi localizat,orice încercare de localizare fiind controversată".[21] Încă nu se ştie de fapt care este numele corect al lui, întâlnim astfel mai multe variante ca: Kogaionon, Cogaenum, Cogheon, Gogaion, cert fiind ca doar ochiul duhovnicesc îl poate desluşi, el fiind: “…jumătate-n lume,jumătate-n infinit, cum spune poetul nostru naţional Eminescu,sau cum am spune noi teologii: “este în lume dar nu şi în lume”îmbrăcându-l într-o aură apofatică areopagiană. “Poate că muntele cel ascuns,spunea Mihail Sadoveanu, va rămâne necunoscut până la sfârşitul timpurilor. El era un loc oprit, păstorii din toate zările au semne, bouri bătuţi în copaci străvechi şi, nu treceau cu turmele lor peste acest hotar. Locul unde sălăşuia proorocul lor cel bătrân,nu trebuia să fie cunoscut şi cercetat decât de unii din învăţăceii lui; şi acei învăţăcei, când coborau între oamenii din lume, aveau limba legată pentru orice nume şi orice lămuriri;asupra muntelui tainic putea primi numai Dumnezeu cu ochii lui de stele şi numai El putea glăsui cu tunetul Său”.[22] Toate marile revelaţii dumnezeieşti s-au întâmplat pe culmile munţilor: “Toţi munţii pe ale căror vârfuri au avut loc teofanii sau epifanii, ca Sinaiul şi Taborul, sau pe care au sălăşuit zei ca Olimpul şi Ida cretană, au fost consideraţi ca munţi sacri”, [23]spune părintele Iova Fârcă. Mircea Eliade sublinia că: “În imensa arie Carpato-Danubiană şi Balcani, ca dealtminteri şi pretutindeni (Asia Mică, Iran, India)încă din cele mai vechi timpuri până la începutul veacului nostru,vârfurile de munte şi peşterile au fost ales al asceţilor, călugărilor şi contemplativilor de tot felul”.[24] Văile, munţii şi codriicei deşi formau metoacele Muntelui Sfânt, iar cei ce trăiau în ele,erau toţi cu metania din Kogheon.Creştinii de mai târziu au dat denumirea de Muntele Sfânt-Ceahlăului, care împreună cu împrejurimile lui formează după tradiţie, una din cele mai vechi vetre de sihăstrie de pe pământul ţării noastre. [25] Aceasta fiind şi prima încercare de identificare a Kogheonului. M.Sadoveanu urca Kogheonul în Munţii Călimani, iar francezul d”Anville (în sec. XVIII-lea) îl caută în regiunea Caşin. N.Densuşianu încerca să-l identifice cu munţii Bucegi având ca vârf -Omul.Ion Andreescu vorbeşte despre zona Muscelului ca zonă unde s-ar fi aflat tainicul Kogaion.

“La complexul anahoretic rupestru din partea de vest a străvechiului sat Piaţa,azi satul Corbi,unde un magalit ar infantisa un mare preot dac”. [26] Această ultimă încercare este de la bun început, considerată un eşec pentru ca “zalmoxismul nu a admis reprezentarea configurată a divinităţii” iar “vatra isihastă de la Corbii de Piatra nu este mai veche ca cea de la Alunişul Nucului (Buzău),adică în primele decenii ale sec.XIV,chiliile de aici fiind ale unor călugări ortodocşi şi nu ale unor anahoreţi zalmoxieni”.[27] Savantul peruvian Cusco împreună cu alţi cercetători au identificat Kogheonul cu Muntele Cozia, unde se găsesc o sumedenie de stânci cu aspect ciudat, cărora li s-a dat tot felul de nume.Alţii ca, Doru Todericiu observa că în aceşti munţi(Cozia) între Mănăstirile Cornetu şi Stănişoara există trei peşteri suprapuse spre care conduce o potecă marcată cu chipul balaurului dac. [28] Acest lucru poate fireşte dovedi, că ar fi fost aici o veche vatră ascetică geto-dacă dar nu neapărat însăşi Măria Sa -Kogheonul. După Constantin şi Adrian Daicoviciu urmaţi de D.M.Pippidi, Kogaionul nu ar fi altul decât Dealul Muncelului sau Dealul Grădiştei de azi, din Munţii Orăştiei cu complexul lui de sanctuare,[29] unde s-ar fi ridicat apoi Sarmisegetuza, capitala Daciei.Deşi această capitală a Daciei a fost la început la Argedava (Popeşti Novaci pe Argeş) şi mutată apoi aici de Burebista, totuşi nu se poate trage o concluzie clară şi definitivă că aici ar fi fost Kogaionul. Şi aceasta pentru că localizarea se izbeşte de faptul lipsei de peşteri din zonă şi apoi nu trebuie uitat nici faptul esenţial că în alegerea Kogaionului ca munte sfânt a fost important ca acel loc să fie cât mai izolat, retras faţă de aşezările omeneşti, tocmai ca Marele Preot să poată trăi in singurătate, meditaţie şi în contact cu Divinitatea,[30] deci nicidecum un centru mai populat şi cu atât mai puţin capitala ţării. Altă ipoteză mai plauzibilă dar nu prea clară a fost inclusă de Alexandru Borza(Cluj)Kogheonul este Muntele Gugu, situat la hotarul dintreBanat Transilvania şi Oltenia, în extremitatea occidentală a masivului Retezat, între Oslea, Godeanu, Ţarcu şi Retezatu.[31] Victor Kernbach, e şi el de aceeaşi părere, aducând câteva argumente optice.Acest cel mai înalt pisc al Masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus şi e senin şi,soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu, poate fi învăluit în ceaţă, sau cine ştie cum şi ce,fiindcă pentru vedere apar numai cerul şi orizontul,caşi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta,poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde…[32] De altfel la poalele acestui măreţ munte sunt menţionaţi locuitorii lui care îşi zic gugani sau mai degrabă gugulani, frumoşi la chip,mândri şi tăcuţi,care păstrează o anume tradiţie a lor,despre care vorbesc cu zgârcenie.Ei spun că neamul lor este acolo pe muntele Gugu, de la potop sau de la începutul lumii; ba mai mult, că ei, guganii sunt primii oameni de pe pământ înaintea cărora nu au mai fost alţii. Să ne amintim că Pausanias se referea la pelsalgi ca la prima populaţie hiperboreanăde după deluviu.[33] Din toate aceste încercări de a găsi locul unde a a fost Kogheonul nu se poate decât să tragem următoarele concluzii:

1.Dumnezeu nu a vrut încă să ne descopere această vatră duhovnicească îmbibată de teologia zalmoxiană sau poate nu a venit încă timpul acesta

2.Întreaga salbă a Carpaţilor este presărată cu vetre duhovniceşti geto- dace şi este de neânchipuit că ar fi fost vreo vreme când codrii , desişurile stâncile şi văgăunile carpaţilor să nu fie mişunate de “călugării geţi” cum îi numeşte V.Pârvan sau monahi ai lui “Zalmoxe”,după marturisirea lui M.Sadoveanu.

Datorită acestora geto-dacii l-au primit pe Hristos, recunoscându-l fără ezitare ca fiu al lui Dumnezeu. Iar în Duhul Sfânt au recunoscut izvorul de viaţă veşnică curgător din Hristos,din care bând puteau dobândi nemurirea despre care vorbise Zalmoxe. [34]

(V). Încheiere

“Voi care mergeţi să îngenuchiaţi la morminte vedeţi-i aşa cum au murit ca să înţelegeţi ce suflet s-a îngropat la temelia României şi să respiraţi teribilul duh al morţii lor care e viaţa noastră.” - agrăia Nichifor Crainic. [35]

“Românul absolut” - Ţuţea Petre spunea: “ Întotdeauna când gândesc în spiritul poporului român mă mut cu arme şi bagaje în viitor...” [36], Deci se cuvine să rostim peste veacuri o “Rugăciune de Seară: ”Rugă aducem Ţie Hristoase, să păstrezi România şi pe români la pieptul Tău pacinic şi săi încălzeşti cu Duhul Cel Sfânt ca după seara necredinţei şi a întunericului să răsară şi soarele dreptăţii în dimineaţa nemului, ca să te slăvim şi în “Ruga de Dimineaţă” Amin!”

BIBLIOGRAFIE ŞI NOTE:

[1] Alex. Câmpeanu, „Recenzie la I.Ctin. Drăgan”, Mitropolia Banatului, nr. 1-3, 1980, pg. 204

[2] Pr.I.Ionescu, „Crearea primului stat dac centralizat şi independent condus de Burebista”, Glasul bisericii, nr.6-9, 1980, pg.559

[3] Diac. Gheorghe Băbuţ, „Pelerinul Român”, Editura Credinţa Noastră, Oradea, 1991, pg.152

[4] Pr. Dan Ilie Ciubotea, „Elemente ale religiei Geto-Dacilor favorabile procesului de creştinare a strămoşilor”, Studii Teologice, 1976, pg.616

[5] Pr. Iova Fârcă, „Unde a fost Kogheonul?”, Mitropolia Banatului, 1980, nr.1-3, pg.48

[6] Silviu Sanie, „Viaţa spirituală a Geto-dacilor”, Mitropolia Moldovei, 1980, nr.6-8, pg. 502

[7] Pr.Prof.Dr. C-tin Galeriu, „Autocefalia B.O.R., retrospectivă istorică”, Glasul bisericii, 1975, nr.11-12, pg. 1142

[8] Pr. Dan Ilie Ciubotea, Op.cit., pg.616

[9] Pr.I.Macsim, „Timpul şi spaţiul sacru în spiritualitatea Geto-Dacică”, Mitropolia Moldovei, 1980, nr.6-8, pg.513

[10] Pr. Teodor Voştinariu, „ Permanenţele spirituale Daco-Romane”, Mitropolia Banatului, nr. 1-3, 1980, pg.28

[11] Radu Vulpe, „ Aniversarea a 2050 de ani de la primul stat Geto-Dac centraliyat”, B.O.R., nr.7-8, 1980, pg.748

[12] Pr. Teodor Voştinariu, „ Trilogia culturii”, Bucureşti, 1969, pg.365

[13] Silviu Sanie, Op.Cit., pg.501

[14] Pr. Teodor Voştinariu, Op.Cit., pg.501

[15] Pr.Prof.Dr.Dumitru Staniloaie, „Otrodoxie si românism”, Editura Asociaţiei Românilor din Bucovina de Nord, 1992, pg. 125

[16] Aurel C.Popovici, „Naţionalism sau Democraţie”, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, pg 28

[17] - [18] Ibidem, pg. 59 - 60

[19] Ibidem, pg. 189

[20] Diac. P.I.David, „Religia Traco-Dacă şi Celtobritană”, B.O.R., 1975, nr.3-4, pg.400

[21] Pr. Iova Fârcă, Op.Cit., pg. 43

[22] - [23] Ibidem, pg. 45 - 46

[24] Mircea Eliade, „Zalmoxix un Dumnezeu vanitos”, Editura Episcopiei Americii de Nord şi Canadei”, Chicago, 1972, pg. 44

[25] Ieromonah Ioanichie Bălan, „Vetre de sihastrie Românească sec.IV-XX”, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1982, pg. 122

[26] Pr. Iova Fârcă, Op. Cit., pg. 47

[27] - [33] Ibidem, pg. 48 – 54

[34] Pr. Iova Fârcă, „Asceza la geto-Daci”, B.O.R., 1980, nr.7-8, pg. 796

[35] Nichifor Crainic, „Ortodoxie şi Etnocraţie”, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, pg.220

[36] Petre Ţuţea, „322 de vorbe memorabile”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, pg. 86

*

miercuri, 20 august 2008

Scriere străveche sau hartă schematică...la Buzau

Scriere străveche sau hartă schematică?
Bucăţi din piatră, purtătoare de simboluri necunoscute

Cotate printre cele mai sălbatice şi inaccesibile masive muntoase din ţară, zona Buzăului îşi dezvăluie încet tainele ascunse printre crăpături

Legendele din vechime leagate de zona Buzăului nu încetează să-şi dezvăluie din ce în ce mai mult secretele, uimind specialiştii din lume aîntreagă. Dacă cu aproape 20 de ani în urmă în satul Scăieni din Bozioru din întîmplare un sătean a descoperit cranii şi oase ale uriaşilor de peste 2,4 metrii ce au trăit se pare în această zonă, mai aproape de zilele noastre, la Alunişul Nucului, se dezvăluia publicului larg, chilii ale unor călugări ortodocşi, din secolul al XIV-lea pe amplasamentul unor mai vechi aşezări ale anahoreţilor zamolxieni. Noutatea era, printre altele şi aşa zisa “crucea egipteană” scrijelită pe pereţii locuinţei din stîncă, care s epare că era anterioară secolului I e.n. Acum seria descoperirilor vine să confirme şi mai mult faptul că la curbura Carpaţilor exista din vremuri imemoriabile o vatră de cultură deosebită. Mărturia este adusă de data aceasta de o piatră cu simboluri ciudate descoperită zilele acestea în zona Brotari, din comuna Colţi.

"Piatra însemnată"

Alertaţi de localnici, arheologii Muzeului Judeţean Buzău au descoperit în zona aşezărilor rupestre o bucată dintr-o piatră inscripţionată cu simboluri ce aparţin unei civilizaţii necunoscute. “ Mai degrabă sînt simboluri decît semnele unei scrieri, adică pătrate, steluţe, mici dreptunghiuri şi altele de acest fel. Am săpat în preajmă şi am descoperit o bucată mult mai mare de piatră cu însemne, decît era cea iniţială. Pînă la această dată nu ştim decît că sînt făcute de o fiinţă umană dar nu putem preciza epoca sau ceea ce vor să însemne ele”, precizează Doina Ciobanu, directorul Muzeului Judeţean Buzău. “Piatra insemnata", este în formă de ciupercă şi se află în celebrele aşezări rupestre, Aghaton şi Fundul Peşterii, care cuprind simboluri începand din Epoca Bronzului şi pînă în perioada creştinismului timpuriu. Din primele informaţii luate de la reprezentanţii Muzeului Judeţean, se pare că, scrierea va fi prezentată în luna septembrie istoricilor din întreaga lume cu prilejul Simpozionului internaţional de la Sinferopol, Crimeea, unde sunt invitaţi şi istoricii buzoieni.

Iulian Gavriluţă

Galceava Diasporei cu Exilul

Galceava Diasporei cu Exilul
(Romani, vi se pregateste ceva!!!)


Motto: “ Fie-va dor de-a pururi
De umbra lor curate
De clipa-n care totusi in noapte au trecut,
Tinand in pumni tarana si-o stea insangerata,
Sa nu se simta singuri in platosa de lut!”
(Versuri anonime, Piata Universitatii, decembrie 1989)

PUTINA ISTORIE RECENTA!

Va mai aduceti aminte de 1989? Unii da, altii nu! Unii vor zice ca a fost Revolutie, altii lovitura de stat, etc….Eu zic ca au fost amandoua. Deoarece cei ce au iesit in strada, nestiind ce fel de “imbarligaturi” se clocesc pe la securitatea aservita KGB-ului au crezut cu adevarat in “Lumina” (sa dovedit ca “Lumina de la capatul tunelului” a fost farul locomotivei securiste care ne-a lovit direct in cap…si inca o mai asteptaram!!!) si destinul romanilor. Nu au decat cei ce se “pregateau” de lovitura sa ia puterea, ei, martirii nu au fost mai putin martiri pentru asta. Nu au murit degeaba! “Singura Revolutie cunoscuta in care multi stateau in genunchi si ziceau “Tatal nostru!” , iar altii aduceau flori in varf de tanc…” zicea regretatul parinte Galeriu C-tin.
Ce s-a intamplat dupa? Asta-i alta poveste…trista, adevarat!
Dupa 1989, securitatea ramasa(in numar indestulator, vezi datele recente ale lui Paceputza) a inceput lucratura ei obisnuita, reactivand vechii sai colaboratori, atat in tara cat si in diaspora. De ce in diaspora? Deoarece “imaginea” trebuia pastrata iar eventualele opozitii anulate.
De obicei, “puterea” de imagine si “veniturile” pentru campanile viitoare vin de acolo, de unde altadata veneau si “protestele”, acum transformate in libidosenie si lingareala in dosul vechilor cadre securiste si de partid.
O serie de ziare si reviste din “afara” incep sa semnalizeze de ceva ani incoace(cat au fost lasate si cat au vrut!) – Romania Libera – Cuvantul Romanesc, cum incepand de la Goebbles(Vasile Dancu) - [ imi amintesc cum a fost primit fostul presedinte Constantinescu in America si cum a dezamagit el….oarecum se compara cu vizita lui Basescu in State(2005), cand si el a fost intampinat cu urale si nici o injuratura…si el va dezamagi, caci face parte tot din fosta nomenclatura…ce repede uita romanii lectiile istoriei! ] - si alti K(KT)GB-isti si ucenici naimiti incep reconstructia unor organizatii ce vor sa reprezinte ramasitele Exilului romanesc. Pe zidurile gri ale CONGRESULUI ROMANO-AMERICAN, cresc acum buruieni otravitoare ca: C.O.R.A., C.M.R. si altele(le vom numerota mai la fine si va vom da adresele lor si persoanele de contact….ca sa stiti cu cine aveti de a face).
Alta filiera se incropeste cu ziare prefabricate (“Dreptatea”, New York, “Tricolorul”, Toronto) sponsorizate din plin de la Bucuresti. Ele pentru ce militeaza? Target-ul lor este special: sa se lupte impotriva anti-comunistilor veritabili, prin intoxicari si farse. C.O.R.A. cu Armand Scala(cardasit si cu fete-spate bisericesti-IPS N(S)athaniel de la “Vatra”) un neroman, mason celebru(se pare ca este un polonez) si unii pestisori folosibili mai mici, ca “boeri”ce doresc sa faca cluburi si cafenele din Bisercile ce le umplu in chip zoios, atragand la cate o “geambara” pe bietii romani(studenti….) care nu stiu pe unde si de ce sunt(avem informatii despre un asemenea Boier de boier pe la Columbus-OH, mason,din tata in fiu).
Repet, acestia sunt in marea lor majoritate niste analfabeti-libidinosi si gandaci de bucatarie flausati reactivati de Iliescovici pentru a produce o “nebuloasa” printre adevarati si din ce ince mai putinii anticomunisti veritabili.
Adjunctul lui Scala este una numit Mark Meyer(fost consilier personal al lui Ilici), presedintele Camerei de Comert Romano-Americana(o practica invatata probabil din America de la evrei - acestia isi inventeaza cate o genealogie). Acest Meyer inventeaza si el genealogia bunicii “scufitei rosii” (dar cine este lupul?). Alta practica uzanta este aceia de a aburii lumea cu schimbul de functii pe la diferitele comitii si organizatii(exemplu: La C.O.R.A. - Scala pres’, Meyer-Vicepres’; la Camera de Comert: Meyer-pres’, iar Scala –vicepres’). Mereu sunt trei, deci apare pe scena si al treilea ied: Wexler si el patron la tristul ROMANIAN-VOICE si bineinteles vice si el la C.O.R.A. si Comert.
Mircea Geoana cu al sau pupil: Armand Scala pe care il prezinta pe la diferite chermeze de la O.S.C.E. defileaza si il arata pe acesta ca reprezentan al comunitatilor romanesti(care comunitate monser? A ta? A lu’ tactu? Cine esti enormule NIMENI?)
Acum intra in scena C.M.R. cu al lui Mircea Popescu(CA, din 1989) care este construit pe scheletul CONSILIULUI ROMANO-AMERICAN, care si el vrea un ciolan de putere si astfel colaboreaza zice-se cu DEPARTAMENTUL PENTRU ROMANII DE PRETUTINDENI din Guvernul Romaniei(cica are si un forum de discutie pe internet cu peste 100 de participanti din tara si strainatate, dar ce nu stiu acesti pioni mici si neinsemnati este faptul ca tot ce-si scriu se duce direct pe mail-urile porculetului de Nastase hedonistul, tatucul actual al celor numiti). E la moda sa se faca Congrese si intalniri sleampede cu ecusoane si receptii….deci si C.M.R. a facut primul sau Congres la Atlanta cu “asa mare numar de participanti”: 15 din SUA si Canada, 4 Romania si 15 Republica Moldova(acestia nu au fost de accord si au plecat, la fel si Parintele Calciu).
Nea Popica(Mircea Popescu) declara paturician: “ C.M.R. este trasura de legatura, mijloc de comunicatie” - hai bre fi baiat finut si cara-te cu prostiile tale!
Acel numit, Neculae Popa, scriitor cica si fost detinut politic(vezi psihologia inversarii torturii de la Pitesti!), trecut de la ortodoxie direct in teleguta Greco-catolica, delapidator de bani(dupa Revolutie a strans o gramada de bani de la naivii din America si Canada, vezi Doamne pentru ajutorarea romanilor amarasteni si nici pana azi nu a dat vreo socoteala ce si cum ia cheltuit. Se aude ca vrea sa repete figura si acum cu inundatiile!). Bineinteles ca este la moda ca sa se duca toti diasporenii in Basarabia si sa “minta” cu ajutoare, nu de dragul amaratilor de acolo, ci doar pentru propria lor imagine si plimbarica. Asa si cu Neculae Popa care l-a tarat dupa el si pe Parintele Calciu, dornic si el de afirmare(Romfest-esecul romanilor de pretutindeni si de nicaieri).
De ce sunt asa de imprastiati si dez-uniti romanii din Exil-Diaspora? Un posibil raspuns este si acela ca nu mai sunt uniti in jurul elitelor si al Bisericii(nesecuriste, daca mai exista asa ceva!). Acest laicat fara vocatie este factorul cel mai destabilizator cu putinta(exista un complex aproape eudip-ian si Adler-ian – Alfred Adler cu al lui psihanaliza a puterii ).
Acesti mutanti patologici nu suporta sa le vorbesti de nationalism(de la neam!)si nici chiar de patriotism(vorba lui Tutea: ” Nationalist poti fi o singura data in viata, referitor la locul unde te-ai nascut, dar patriot poti fi de mai multe ori, potrivit tarii sau tarilor care te adopta!”) Si chiar daca le vorbesti, atunci ei te eticheteaza ca o “oaie neagra” a comunitatii si te evita sau elimina de la “chiolhanurile” lor caragialesti. (de multe ori primesti acestea: ”Prostii aia care au ramas in Romania….!”, chiar daca au parinti, rude acolo si ei, nu conteaza…Imi aduca aminte cum “realizatii” de aici cand se duc in tara cumpara lucruri de la Dollar Tree si se dau mari la rudele sarace care casca gura la nimicurile aduse de ei, made in Taiwan sau China). Cei ce mai vorbesc de bine tara(si ziarele de foarte proasta calitate care tot circula: “Curentul International” sau “Tribuna Romaneasca” dau numai stiri daca nu false apoi de duzina si alese pe indelete cu referire la “relele” din tara! Cu ce scop, amatorilor ziaristi? )sunt repede indepartati si li se scot din maneca “pete negre” la dosar, pentru ale taia accesul la public si reputatia.
Luminoforii care trebuiau sa fie, preotii din Exil sau Diaspora(vom face o deosebire mai la vale…) cand mai au timp dupa rosul “roscovelor” Americane si de aiurea(marea majoritate le este rusine de ceea ce fac si nu vor sa se stie ca sunt in timpul liber si oameni de sevici si spalatori de laturi, gunoieri si altele…) sunt si ei in cardasie cand cu securitatea cea de toate zilele a romanilor, cand cu vreo organizatie dubioasa ori masonica. Cand sa mai citeasca ei cate ceva authentic, cand sa mai invete si pe altii? Intre doua tipsii de daruri stranse pe la slujbe(obicei protestant!)nu mai au timp nici chiar de familiile lor, dar de altii?! Citeam undeva ca anumiti studenti canadieni ar fi scos, dupa astfel de neingrijire culturala, un studiu in care ei demonstaru ca :”Ardealul este fara dubiu al ungurilor”, saracii studenti analfabeti….pai ce sa citeasca ei in diaspora securista? Gasesc altceva? Nu!
Parca stiti despre povestea de la 28 Oct 2004 cand D.R.P.(Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni de la Guvernul Romaniei) alocase vreo 555.000.000. lei(14.600 Euroi) de la amarasteniide contribuabili romani(rusine expoliatilor!)pentru :”organizaarea lucrarilor de constituire a UNIUNII ROMANILOR DE PRETUTINDENI (URL)”; (anuntul lor zicea:” Lucrarile de constituire a URP vor avea loc intre 5-7 Nov 2004, Tzeapa mare! La Haga a fost alt Simpozion – “SOS Danube Delta”, organizat de World Wide Group). Tocmai la sfarsitul sus numitei conferinte, Theodor Ban, Schafer Garleanu, Florin Rapan a cutezat sa deschida gura despre: ”sa facem un fel de NETWORK, umbrella care sa uneasca organizatiile romanesti din lume si sa apere de intemperii…” (gaselnita masono-securista!). Daca reprezentanta guvernului roman zice in pauza: ”nu stiu nimica despre asta, nu este in agenda, vorbiti cu Bucurestiul” apoi nu va miroase a interese straine romanilor de pretutindeni(dar nu din-totdeauna si pentru toti!)? Apoi acestia nu erau pentru toti romanii, deoarece au participat doar cateva organizaatii(“ROMA-NIA” din Italia, “DACIA” din Germania – Nurnberg si “UNIREA” din Austria). De fapt, ce tot vor astia? Ei doresc o mondializare a monitorizarii grupurilor de dialog ale diasporenilor (RWW). Acestia au ca scop principal atragerea in special a romanilor naivi din diaspora care pentru o muzica romaneasca si un pick-nic cu sarmalute si mici sa adere neconditionat si fara “sapaturi” la sarada lor de organizaztie. De pe site-ul lor (Romanian World Network) se desprinde o noua viziune postrenascentisto-futurista(desprinsa din Matrix parca!) a acestui fel de retea(vechea structura piramidala a misterelor egipteano-evreiesti cu ochiul omnipresent in cap se desfinteaza!):
“ Reteaua(www - in traducere cifrica, din alfabetul ebraic inseamna 666!!! nota mea)sau Network este o structura fara periferii si fara centru omnipotent care acopera eficient o mare suprafata. Nu exista centru unic, ci mai multe centre, formate tocmai din membrii sai, intre care se creeaza legaturi. Reteaua este mobila, avand mecanisme de autoreglare. In conditiile in care un nod dispare, lipsa este suplinita imediat de vecinatate. Aderarea la aceasta retea nu presupune delegarea nici unei competente sau puteri decizionale de catre cineva de “mai sus”. Spre deosebire de structurile piramidale, reteaua nu poate fi confiscate de nimeni nici politic, nici economic, nici ideologic.
Structura asigura independenta absoluta membrilor, cu beneficial unui plus de putere sumat si asumat din periferia temporara catre centru temporar. Un nod de retea poate fi o asociatie sau o personalitate.
Crearea retelei presupune in primul rand activarea unor canale de comunicatie permanente intre membri.
In acest fel, din orice punct al retelei ar veni o initiativa, prin circulatia informatiei, devine important pentru reteaua intre care se creeaza legatura.
Reteaua este mobila avand mecanisme de autoreglare.
Daca intr-un punct al retelei se intampla ceva( a se intelege: cineva “se opune”, nota mea!) instantaneu atentia tuturor celorlalte componente se indreapta intr-acolo si in consecinta se vor cauta cele mai bune mijloace de actiune. In acesta retea, nu vor exista membrii de diferite ranguri. Un nod al retelei este reprezentat de autoritatile romanesti cu drepturi ca toate celelalte.”
Asociatiile care au participat la Haga(mentionate mai sus) anunta prin ROMANIAN GLOBAL NEWS, deschiderea portalului : www.REPEREROMANESTI.RO(organismul lor de propaganda, in care sunt amestecate stiri adevarate cu cele false si ascunse cele adevarat romanesti!)
Si in fine, in August, anul acesta(2005), la Mangalia, atunci cand tara se zbatea sub potop, altii se delectau(recte: “romanii de pretutindeni”….) cu conferinte, serate(acces doar pe baza de card), murfatlar, fete goale…etc. Se colecteaza tot de la Guvern, circa 136 miliarde lei(3.400 Euroi!)pentru Diasporenii “saraci” si constituirea de Organizatii. Cum, cand trebuiau sa aduca banii acestia in tara, ca ajutor(asa cum au facut polonezii din America cand au trimis tarii lor natale bani ca jutor pt sinistratii apelor!), acestia vin si jupoaie de buna voie guvernul….? Rusine, pe cine mai reprezentati voi mai gandacilor de bucatarie securisto-masonica?
Si ce se fac cu ei? Se traduc carti de poezie indoielnica, facatura de membrii lor(distribuite gratuit, bineinteles), pentru a justifica macar in parte cheltuielile. (pentru sceptici si naivi, vezi: Dan Rockhoff, “anchete.ro”, 10 aprilie 2005; Liviu Iacob, “soc.culture Romanian”; Andrei Badin, “www.ortodox.net”, 15 martie 2005, s.a.m.d. )

DIASPORA SI EXIL
(incercare de critica tautologica!)

Motto: “Cine in Lumea Noua nu pleaca duhovnicesc pana in trup, devine repede carnal pana in duh!”(Parafrazare la Fer. Augustin)



A sosit momentul sa disecam putin termenii acestia(Diaspora si Exil), fara a face-o neaparat in spiritual lui Jaspers si Lacroix(care faceau diferenta intre origine si inceput!). Pe noi ne intereseaza sensurile recente ale termenilor si mai ales spiritul lor.
“Iubirea de sine”(a diasporenilor) “urateste totul”(Sf Ioan Damaschin)
Printre multe alte teluri ale “apostolilor”(fie laici fie clerici) in SUA este si acela de a raspunde in mod crestin obiceiurilor nesanatoase ca de pilda: Halloween-ul, sau pesterile cu paie lustruite si Iisusi cu becuri colorate.
Newman spunea: “Craciunul inseamna moartea vechilor deznadejdi!”, noi avem o misiune(nu aceea de a colecta roscovele occidentului sau banii amarastenilor de romani de pretutindeni si de nicaieri!): Sa aducem “mireasma unica”(Sf Vasile Cel mare) a datinilor noastre in marele camp universal al Lumii Noi. Aici trebuie sa personalizam mai mult decat altundeva, aici este mai greu, de aceea trebuie!
“Persoana e o categorie a spiritului si nu o parte (cum e individul!) ci contine in ea totul, fapt care explica capacitateae de a enipostazia” (P.Evdokimov). Prea putini romani din “afara granitelor” se comporta ca personae inter-legate(dar nu in Retea!)si isi ascut mereu individualismul, umbland si umpland vorba aceea care circula:” sa te feresti de romanii din afara!” Uitam ca telul nostru este de a “restaura legile imparatiei lui Dumnezeu!”(si ale neamului, nota mea!)-(Mitrop. Antonie de Surog), oriunde ne-am afla. La asta este chemata istetimea, adaptabilitatea romanului din-afara granitelor tarii sale. Nu la smenul borfasesc si capsunar incurajat de securisti si ciudati.
Multi romani de peste hotare se plang de lingusitorii care sunt mai vechi pe aceste meleaguri straine…acestora le raspund cu un cuvant al Filocaliei(Filo-Kalos - “Iubire de frumos”): “Placerea de a-ti cere sfat ascunde in ea o mandrie. Nu te increde in cel ce-ti cere sfat, caci poate o face ca sa te linguseasca sau e pericol sa te lasi ispitit de slava desearta” (Filocalia XII, pg.225). Multi mi-au spus ca au incercat gustul amar al acestor experiente. Daca emigratia noastra este plina de DIALECTOLOGI de ocazie sau nu, ar trebuii ca noi sa le raspundem, de stim cu APODICTICA Ortodoxiei (demonstrabila!). “Cele din afara sunt frumoase cand sunt si cele dinauntru!” (Teoclit Dionisiatul, Sfantul Munte Athos). Oare ne-am intrebat vreodata cum ar fi privit Sf. Apostol Pavel sau alti apostoli, Occidentul de azi (recte, America!) cu problemele lui? Sigur cu cuvintele lui de la Romani 14, 14: “ Stiu si sunt incredintat in Dumnul Iisus ca nimic nu este intinat prin sine, decat numai pentru cel care gandeste ca e ceva intinat; pentru acela este intinat” (raspuns pentru cei care ba urasc Romania si vin in America, ba urasc America si vin in Romania!). Aici s-ar cuveni o aducere aminte de spusele lu Paul Goma (de unii adorat, de altii hulit….maestre, bine ca nu este lumea indiferenta la opiniile tale, asta ar fi cu adevarat rau!) despre “instrainarea” de pestera natala. “Intors, ti se spune tradator…:” ce stiti voi ce e aici, ati plecat, plecati sunteti”, nu mai esti bine primit in tara ta….invidiosi, “neam prost”. Maestre, am devenit neam prostit, nu prost (vorba altuia – Tutea: “Ce face poporul roman este mai putin important, decat ca el exista!”), stii prea bine asta(amestecara de sange, obiceiuri, cultura…).
Hulim fara deosebire totul si toate, zicem: America (sau unii: Romania) satanizata, materialista…etc…dar uitam ca: ” Materia tot din bine se trage!”(Sf Dionisie Pseudo-Areopagitul). Romania cum a iesit din sondaje? Natiunea cu cei mai multi ortodocsi, dar in realitate, paradoxal, cu cei mai putini credinciosi!
Intelegem pe dos de la o vreme. Dovada? Un evreu convertit in inchisoare, Parintele Steinhardt, de la Rohia , citand un mare ganditor rus din exil zicea: ”Datoria materiala pentru aproape este datorie spirituala.”
Trebuie inteles ca, chipul Diasporei trebuie sa treaca treptat in asemanarea Exilului(poate pe undeva pierdut!). Asemenea unor monahi albi, noi trebuie sa luam cu noi tara toata cu datinile ei si sa ne “canonim” cu ele in inima si fapta romaneasca, iar biruinta noastra va fi si biruinta neamului(Vasile Voiculescu). Intr-adevar, diasporeni nostrii nu mai vad chipul aproapeleui decat prin ochii lui Mamona, nu mai vede in el, “bucuria intalnirii personale” (de doua ori!) – Sf Serafim de Sarov: una a aproapelui si alta a Persoanei Supreme. Vede bicisnicul eventual ”folos” si astfel facand obiect pe cel din fata, devine obiect si el insusi! Mai mult ca oricand si oriunde suntem chemati in afara causului stramosesc sa fim martiri gnostici.
DIASPORA, se contureaza astfel la renuntarea de “a fi”, pentru “a avea”, pe cand EXILUL renunta la “a avea” pentru “a fi”, sau cel putin asta este in teorie! EXILUL daca nu duce la creatie nu-si mai are justificare. Din pacate si cu tristete constatam ca Diaspora este revers al EXILULUI.
Se vede o adevarata galceava intre paradigmele Diasporene si Exilice pe care fiecare incearca sa o resolve cum si cat poate. Se simte nevoia unei explicatii din partea Elitei Exilului, care tace, tace….de ce oare?
DIASPORA cu singura ei dimensiune de “a primi” se opinteste in ultima vreme sa puna pumnul in gura EXILULUI, din gelozia ca acesta, EXILUL a dat cele Doua Dimensiuni: “a primi” si “a darui”. Observam, dar ramanem la “ale noastre” si apoi ne lamentam! In EXIL te re-creezi tu ca un TU deosebit, cu coloana vertebrala si personalitate, in DIASPORA te diluezi si devi un animal in turma, fara coloana, in patru labe si un numar pe site-urile trepadusilor cica reprezentativi. Nu am vrut sa comentez ad-literam ce inseamna acesti doi termini(DIASPORA si EXIL) tocmai pentru a nu da criticilor mei prilejul de exhausiva analiza. Am lasat la latitudinea fiecaruia sa se incadreze unde se simt bine, unde le convine, am subliniat deci numai cateva calitati si defecte ale EXILULUI si DIASPOREI. Cu siguranta exista si determinari precise ale termenilor, dar scopul meu a fost de a exemplifica cateva trasaturi esentiale si atat (unii impart romanii de peste hotare in : EMIGRANTI - cei ce au venit pentru o viata mai buna si mai comoda; EXILATII – cei care nemaiputand indura ticalosia guvernelor lor au plecat pentru a se alatura celor care lupta din afara, in lumea “libera”; DIASPORENI, de la dispersie, imprastiere – Paul Goma- indicand semintia aici).
Cert este ca EXILUL are o alta dimensiune ontological si eshatologica si ca nu oricine are accedere la el (a se citi cu atentie romanul lui Vintila Horia: ” Dumnezeu s-a nascut in Exil”). EXILUL, el si numai el, poate fi si un “sfarsit al duplicitatii” (Mircea Martin). Se poate merge si mai departe cu analiza si observa mici diferente intre EXILATI, ca de pilda: poate exista categoria EXILATILOR CLASICI (Ovidiu din romanul lui H. Vintila), adica nu de buna voie….cum a fost marea masa a fostilor detinuti politici sI luptatori anti-comunisti si EXILATII MODERNI (ca voluntari si nu prin impunere!). Oricum ar sta lucrurile se impune o Recuperare a Exilului romanesc dar numai prin expunerea acestor adevarate “Psihologii ale Exilatilor”.
Romania are de ales intre o DIASPORA stupida pana la prostitutie si un EXIL imbatranit si “prea cuminte”. Depinde de noi cei de aici si cei de dincolo ce alegem! O posibila cadere irecuperabila a Romaniei vine si de aici!

INTRE DOUA DESTINE, DE DIASPOREAN SAU EXILAT, SA ALEGEM !

Frumoasa adormita sau Biserica sub anestezie

Frumoasa adormita sau Biserica sub anestezie


A fost odata ca niciodata, mai bine nu s-ar mai fi povestit asa, o Frumoasa (deoarece Biserica la noi este de gen feminin, desi Trupul lui Hristos este de genul neutru, sa fie aceasta un semn de androgenism edenic?) ca nimeni alta cu o mostenire mai tare ca piatra si mai duioasa ca Miorita si Luceafarul. Dupa ce veacuri la rand Ea ne-a purtat pe « aripile lui Pegas » mustind a duhovnici si teologi de cel mai inalt soi domnesc, acum odata cu deschiderea portilor universitare de peste noapte, ca un adevarat « cal troian » au patruns si agamitii si dandanchii acolo unde se intra doar odata pe an, sin u fara de jertfa(re-creare!) in Sfanta Sfintelor.
Lipseste acel timp al memoriei ciclice, acea « Oglinda » Tarkovschiana care te face sa te vezi exact asa cum esti, gol de hainele imparatului, adulate de contemporani. Altfel nu-mi pot explica ce s-a intamplat cu Frumoasa de a adormit brusc(a palito somnul!) acum cand se cere o mai treaza trezvie. « Cavalerul tristei figuri » ranjeste astazi obraznic de dupa catapeteasma rupta sau tocita de scolastica gaunoasa si se expune cu nerusinare ridicolului si neintelegerii omului recent fie prin prea-preocuparea de un cult neinteles, necatehizant, fie prin non-actiunea si indiferentismul clerical grosolan. Cele mai noi cuceriri ale stiintei, ale culturii, ale literaturii ii lasa rece pe prea-latii clerici de contrabanda. Nimic nu misca « iconostasurile », adica bardahanele umplute cu sarmale si vin domnesc, spre o mica iesire din jugul administrativ al « furcilor caudine » oficiale. Cateva lamentari sub pseudonume pe spatiul virtual al internetului, cativa calugari renegati cu crucea in mana, altii sub poala ascultarii de ei insisi si c-am atat. La atata scofala se rezuma protestul Frumoasei adormite. In rest pregatiri pentru lupta cea rea de amplasare strategica in vreo tabara insuflata de « vantul a-sfant » din viitoarea rascoala patriarhala. « Calcaiul lui Ahile » este prezent la toti si la toate din tabere, dar ce te faci ca unii sunt cu totul, numai calcai ? Cine stie sa priveasca in valtoarea apelor neduhovnicesti ale Frumoasei poate intrezarii « Chipul Meduzei » viitoare cu toti arhi-serpii fara de inima porumbeilor agatati de capul Ei. Unde esti tu Boca Duhovnicule ? Unde esti tu Sandule Tudor, rugule aprins ?Unde esti tu Gafencule Noule Mucenic ? Unde esti tu El Sabio de la Rohia-Steinhardt ?Unde esti tu Staniloaie Cel Mare ? Unde esti raiule de Cleopa ? Unde esti tu Argatu postului si al rugaciunii ? Unde esti Galeriu cel Jertfelnic? Si lista ar putea continua la nesfarsit…Acesti adevarati « Colosi din Rodosul romanesc » au adormit, pentru ca in vremurile din urma cei buni pleaca si timpul celor rai se arata. Timpul acestora a fost important nu pentru numarul anilor, adunatura de cifre ireale ci pentru starea care au dat-o, pentru memoria lor sacra si pentru ucenicii adevarati ai lor care vor fi la sfarsit mai mari ca cei dintai de vor arde ca aceia. Din pacate observam la zenit cum se inalta rusinos si blestemat « Complexul lui Oedip » al noilor teologi si recentilor culturalnici. Ucid pe tatal lor(neamul romanesc)si se casatoresc cu mama lor placerea si desfraul mandriei de sine. Frumoasa ca prim cap al bicefalului bizantin a fost indelung curtata de celalalt cap ala celuiasi blazon si in sfarsit plictisita si fara support interior(cineva zicea: ”Da, Hristos a zis ca portile iadului nu o vor biruii – Biserica – dar portile raiului?”) s-a lasat sedusa de acesta si a intrat cu totul in « cutia Pandorei ». Acum este santajata de al doilea cap si nu mai poate da inapoi, desfraul trebuie sa mearga pana la capatul armaghedonial. Desfranata in Apocalipsa lui Rozanov Vasili este Biserica care curveste cu Puterea(calareata!). Desi au acelasi trup, format din bietii cobai ce-si zic ba credinciosi ai Bisericii nationale, ba cetateni ai Romaniei UEuropenizate, totusi culmea prostitutiei este acea « onanie de prestigiu » (Tutea Petre)care o face de vreo 50 de ani incoace cu singurul si propriului sau trup slabanogit. Ca in acea intamplare cu maestrul Michelangelo care cauta un model pentru al picta pe Hristos si mergand prin piata vede un tanar cu trasaturi angelice pe care il convinge sa-i pozeze . Putin mai tarziu ajunge la imaginea lui Iuda si cauta iarasi un model prin aceiasi piata, un model urat, schimonosit de rautate gaseste imediat dar cand il pune pe scaun ca sa-l picteze nu poate de timpul rasului a aceluia ales. Il intreaba de ce rade, si acesta ii spune ca nu se poate abtine, deoarece primul model a fost tot el, acum angelicul trecand in grotesc dupa o viata de huzur si promiscuitate. Deci iata acelasi model in timpuri diferite ros de patimi. Similar cu Frumoasa Adormita, care din cap egal, al Bicefalului trece in calareata ordinara, in Desfranata apocaliptica. Pare insinuos, pare fantastic? Este crudul adevar! Scandalizez, se prea poate, deci suntem vii! Curva, Desfranata este cea care odinioara era Frumoasa(daca vroia sa “salveze lumea” - Dostoievschi)dar a adormit in somnul ratiunii si in patucul cu saltele relaxa al moliciunii caldicee omorand(avortand)copii si Fetii-Frumosi acestui neam. Parastasul Ei a inceput si vine navalnic catre sfarsit. « Eu nu caut, eu gasesc » zicea Picasso, cati mai au aceasta « tensiune de mers pe fir intins », cum zicea Sf. Grigoie de Nyssa ? « Drumul Damascului » de azi e plin de gropi scolastice si capcane cu arome de spaga si s-ar cuvenii asfaltat si desfundat de « noii mucenici » cu mandate de rabdatori, dar cine sa o faca (Paralelism sugubat despre Biserica Paralela!)? Este timpul, sau inca il mai asteptam ? Timpul este atunci cand visul lumii se pune in acord cu fapta vitejilor. Nici Dumnezeu Atotputernicul nu are tupeu sa sileasca pe omul liber daca acesta nu vrea, caci s-ar nega pe sine Insusi si ar viola libertatea care vine tot din Atotputernicia Sa. Odata, la un curs, Avva Galeriu, celui ce ia lipsit putin sa nu devina Patriarh(era un Patri-arh in tot cuvantul biblic, dar si un genteleman si chiar un cavaler de vita nobila) spunea de « marirea omului » caruia Creatorul ia pus in mana Viata si Moartea, sa aleaga. Pe langa aceasta nici Dumnezeu nici dracul nu poate intervenii, ce-si alege omul liber aceia are, ceilalti doi sunt titani neputinciosi. Era un timp supra mundan cand il ascultai impreuna cu « abisalele » ce le izvodea necontenit. In fond timpul nostalgiei esentelor de viata il traieste fiecare in felul sau, important este ce ramane si ce pune in practica, altfel este strigare in pustiu si “vanare de vant”(Phoenix). Ma intreb daca aceste randuri, memorii vii ale cosmosului va misca vreo piatra de suflet sau imi racesc degetele de pomana pe tastele calculatorului ?
Recuperarea timpului pierdut si a spatiului risipit se face in frumusetea cat mai este a Frumoasei care asteapta un Fat Frumos[ori o Il(El, Elohim, Elohe)eana Co-san(sanctus)zea(Zamolxe)na] sa o sarute liturgic(nu mumificant) si sa o trezeasca din somnul ratiunii(“care va naste monstrii” cu anteriu si fara). Suntem predispusi la superficialul poleit cu asa zisa civilizatie de bun simt, un fel de « politycal corect », pax americana. « Fetele lui Ianus » palesc in fata acestor noi concepte new age-iste de facatura talmudica si ar trebuii macar intelese ca « haine vechi, second hand » , nu fardate, deci falsificate, ci dezvelite, pentru a le vedea rusinea toata lumea dez-dumnezeita de astazi. Cine mai este pregatit sa ia astazi « furcile caudine » fie si in dos, pentru adevar si dreptate ?(Dreptate, ochii plansi vor sa te vada !) Prea-latii doctoranzi, doctori docenti, care nu sunt « fara de argintii » iudei ? Culturalnicii academicieni cu cravate franceze la gat din loje bombastice? Muncitorii manelisti de azi ? Taranii navetisti dez-taranizati de arhietipul lor cosmic ? Tinerii capsunari ce-si duc zilele in mandrie prin cotloanele europene ? Institutorii, invatatorii, profesorii, universitarii fara de diploma bunului simt romanesc ce-si rod ciolanele pe aiurea si maraie pe sub catedrele lor cand cineva ii contrazice sau ii pune la cititul alfabecedarului vietii ? Studentii dupa un chef orgiastico-masochist stropit cu aburii alcoolului din pasta de dinti si pufoaica de pe la camine, ma au ei chef de revolta ? Haida-de ! A mai ramas careva ? Protesteaza cineva ? se abtine cineva? Vazu-si in Piata Universitatii plina de gay si gay-tze, cine protesteaza, cativa idealisti verzi, cateva babe intre doua colive de la biserica, un popa amestecat prin multime si c-am atat. Frumoasa in atimpul acesta face conferinte de presa in somnu-i si se va trezi si Ea intr-un inceput de sfarsit cu o perna de gay in cap sau sub cap, dar va fi prea tarziu, mult prea tarziu. Marsul spre Europa naste idioti si idioate(ca sa fie egalitate intre sexe !) ce-si etaleza rusinile si sterpeziciunile. « Nu stilul cultural determina atitudinea morala a omului, ci invers ! » zice nu Berbecul din Dealul Tomisului, ci « Apostolul » Tarcovski, in « Motivul Timpului in filmele lui Andrei Tarcovski », un adevarat Eisberg din pacate prea putin cunoscut, dar caruia prea putini ii sunt vrednici sa-i « descalce legaturile sandalelor » metafizice romanesti. Cine se mai apleaca astazi pentru modelul « calusarului », pentru arta lui de a imbina cumintenia neamului cu ce mai mare « arta martiala » a « dasnsului sau sacru ». Sau care ochi se mai opreste pe liniile si combinatiile de culori de pe portul acestui frumos neam de viteji ? « Arta sacra ortodoxa este expresia vizuala a dogmei transfigurarii », zice Leonid Uspensky. Acest fabulos adevar este incrustat cu litere si culori in portul romanesc care are cea mai amre varietate de culori, admirabil si ne-intamplator combinate. Este cosmologia lumii scrisa pe camasa taraneasca veche si pe itzarii lui. Si ce ami pui ca au fot afierosite prin munca si sudoare si nua rareori prin sacrificiu. Nici vreun destept nu s-a gasit sa cerceteze serios acestea, sau sa faca obiect obligatoriu la scoala de studiu, in loc de « Romeo si Julieta » sau « Don Juan », sau Esca si Marius Tuca, modelatori de opinie. Care opinie monser? Comunismul a castrat aceasta vivacitate a neamului si noi prin scursurile calailor vrem sa mai dam o palma neamului. Smerenia nu este prostie si lasitate, am mai spus-o. Cand Mantuitorul statea palmuit, a fost demn, l-a intrebat pe Palmuitorul jidovesc : « Daca am gresit, dovedeste-mi, daca nu, de ce ma palmuiesti ?» Cine mai are coloana verticala astazi ? Zicala : « Capul plecat, sabia nu-l taie…. » este citata trunchiat, poate de toiagele igumenice, dar intreag suna c-am asa : « Capul plecat, sabia nu-l traie, dar nici soarele nu-l vede ». Hai fiti sincer, ca la spovedanie, nu va place mai mult proverbul intreg, decat trunchiat ? Si atunci de ce nu strigati de pe acoperisuri ? « Cel ce intelege frumusetea coloanei drepte, ajunge la intelegerea arhietipului Celui Drept ! », parafrazare nu prea reusita a mea la cuvintele Sfantului Grigorie de Nyssa (« Cel ce intelege frumusetea icoanei – Evdochimov – ajunge la intelegerea arhietipului»). Probabil ca acel cap plecat se va apleca si mai mult, din ce in ce mai mult, pidosnic de mult, pana ce un bocanc ii va calca fata pentru totdeauna(aluzie la imaginea omenirii in viitor) si astfel se va ineca in propira lui teorie smerenica. Nu mai sunt de acord si nci timpurile nu am au rabdare sa cugetam ca in vremurile primelor veacuri crestine ca, sangele martirilor rodeste alti credinciosi sau martiri etc, acum sangele trebuie protejat in prima faza si facut in asa fel incat din caldura lui sa emane energii, cuvinte care sa schimbe constiinte si sa mute pietre din loc. Mai folositor este sa actionezi in duh, decat sa te retragi letargic. Samson, Ghedeon(ca profeti si atat!) trebuie sa renasca din neamul nostru!Acum este vremea actiuni binecuvantate, a cuvantului ziditor, care zideste tocmai pentru ca este viu, si mai de folos este o ceata de marturisitori vii, decat una de morti marturisitori(nu stiu cine a zis, dar a zis bine: “Un sfant trist este un trist sfant!”). Pentru ca suntem muritori, vom plati oricum odata acest pret, dar pana atunci sa nu dormim in caminele noastre caldicele cu facturi platite si cablu TV, ci sa iesim la Armaghedon . Timpul acestuia este mereu! Sa trezim Frumoasa adormita, daca nu printr-un sarut de rugaciune, atunci printr-o galeata de apa aruncata drept in fata, sau fie si printr-un bat la fund.
Ramanem noi la ale noastre in continuare? Sa nu fie! Amin!

“Cine nu stie ce este, de unde este si incotro merge, este un zero absolut care vine din zero absolute si se indreapta tot spre un zero absolute, adica un nimeni enorm!”
Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,

Iulian Gavriluta

Extratereştrii şi (în) Biserică

Extratereştrii şi (în) Biserică


Suntem tentaţi să respingem ceea ce nu înţelegem şi să atacăm ceea ce nu ne convine. Ceva din fiinţa noastră ne împiedică să privim în faţă realităţile mult mai complexe ale vieţii şi să mergem pe firul lor întins încercând să recuperăm istoria ocultată sau pierdută pe drum. Extratereştrii în accepţiunea largă sunt aceia care nu provin de pe Terra dar totuşi locuiesc fie şi în minţile ahtiate după senzaţional. Şi totuşi, la ce s-o fi referit Hristos când zicea că lasă cele 99 de oi şi se duce să o găsească pe cea pierdută? Avva Galeriu cel mutat în silvestrul cerului ne explică această frază/citat în “modul lumilor care au fost şi nu mai sunt”. Foarte frumos, cu ochii săi albaştrii, părintele Cleopa de la Sihăstria Neamţului ne povestea într-un amurg o “întâmplare” minunată: “un anume sfânt a murit şi este dus la ceruri de către îngerul său păzitor…acesta îi arată frumuseţile raiului şi fericiţii săi cetăţeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era aşa de mare acesta încât nu îţi ajungeau 500 de ani mergând într-o direcţie sau alta şi era plin ochi de carţi de aur. Nedumerit îşi întrebă înaripatul păzitor: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea carţi? Îngerul, candid îi răspunde: Istoria lumilor care au fost!” Extraordinar, nu? Dacă vă minte Cleopa, Galeriu şi alţii, vă mint, deci şi eu, dar nu aş crede!
Dar nu vreau aici să dau apă la moară nenumăraţilor căutători de OZN-uri sau psihopaţilor şi şarlatanilor; ci despre cu totul alţi “extratereştrii” vreau să vă vorbesc…despre cei din Biserică. Nu există aşa ceva? Eu vă asigur că da! “Extratereştrii” de aceştia sunt la tot pasul, numai să-i prinzi pe retină. Îi vezi printr-un cătun de munte cu reverenda transpirată leoarcă, cu cizmele de cauciuc în picioare, ducându-se cu “botezul” la toţi amărăştenii şi nu numai. Sau îi poţi zări şi prin oraşele şi târguleţe, pe şantiere de biserici sau pe la capul bolnavilor din spitale. Adevărat, nu au “publicitate omenească” şi nici nu sunt mulţi, deoarece şi aurul este preţios nu atât pentru propietăţile sale ci mai ales pentru că este rar şi nu se găseşte pe toate drumurile. Bine sunt cu adevărat rari sus, în posturile de conducere sau pe la vedere şi vad comercial, deoarece ar fi prea de tot. Pe ei nu o să-i auzi niciodată spunând după atâtea ”calende” că au trasat ceva informaţii “nevinovate” cu pixul, dar nu au omorât pe nimeni cu asta (nici chiar sufletul nu e omorât, aşa-i? Deşi vă spune un preot asta, se întreba atunci ca şi acum despre politică şi politicieni, nu numai păcate personale, de altfel suntem naivi să credem că în strâmtoarea de atunci răbdau sufletele mari să nu vorbească despre “regimul odios”!). Pe cine prostiţi dom(n)-ilor? Unii dau vina pe frică, ceea ce e grav, deoarece frica arată o relaţie deteriorată cu Dumnezeu, alţii pe faptul că: “toţi făceau asta, nu?” NU! Alţii mai ipocriţi învinuiau pe divol, să vă aduc aminte următoarea: “Într-o mănăstire oarecare, stareţul a hotărât pentru ajutor de sus ca o perioadă anume să nu se facă foc în chilii, adică să se ţină un post special. Ştiindu-l pe un frate mai neascultător şi mare pofticios, de teama ca să nu strice rânduiala, îl vizită inopinant şi ce oare văzu? Fratele nostru, nevrând să se bage de seamă că el totuşi, calcă postul rânduit, încerca să pregătească un ou la flacăra lumânării…astfel nu va observa nimeni, socotea în sine-i. Dar iată că socoteala nu se potrivii şi prin iconomie se văzu faţă în faţă cu stareţul. Prins, fratele nostru încercă să dea vina (meteahnă adamică) pe ispita diavolului care l-a împins la o asemenea scorneală: “Diavolul m-a pus să fac asta, eu nu aveam de unde sâ gîndesc aşa ceva…!” Nesuportând asta, ascuns după soba din chilie, diavolul zise: “minte călugărul ăsta, nici chiar mie nu-mi trecea prin cap o asemenea drăcovenie, să fierb oul la flacăra lumânării de rugăciune…!” La o asemenea poveste patericală, au rămas muţi toţi cei prezenţi! De unde învăţătura că nu de puţine ori, omul poate să-l întreacă şi pe scaraoschii în şmecherii. Aşa şi cu “prea-mărturisitorii” noştrii cei de toate zilele şi nopţile…să prostească pe cine vor, să dea vina pe narcotice, frică, limite, constrângeri, frig, foame, întuneric, bătăi, cazne, şi nu în ultimul rand….ce credeţi: “alegere” un Înalt Ierarh Alb din zilele noastre orwelliene zicea: “Noi am ales calea mai grea a luptei din afară, nu pe ce mai uşoară din închisorile comuniste!! (NO COMMENT!)…nu merge! Priviţi “extratereştrii” care poate au suferit mai mult ca unii din voi şi “nu au avut tinereţe”, pe unii Dumnezeu ia păzit(sau ei L-au păzit pe El sa nu “moară” în sufletele de români) de o astfel de pată şi mai ales de ruşinea de pe urmă “musco-marchişiană”. Nu vă luăm neamul şi averile la palme, după talmudica voastră colaborare, dar măcar aveţi ruşinea şi tăiaţi-o de acolo de unde v-aţi cocoţat pe cadavre şi conşiinţe…aţi trăit destul până acum(în trepăduşelnicul vostru culcuş) şi încă cum! Nu vreau să vin eu acolo, sau alcineva care nu a cunoscut gulagul de atunci….ci vreun “extraterestru” sadea! Merită! Şi apoi dacă aţi omorât sau făcut să sufere pe cineva…să vă pedepsim cu demascarea gol-goluţă…în schimb eu v-am iertat!
Să vă mai uimesc cu ceva…de când si pana unde “întoarce şi obrazul celălalt” a fost tradus tălâmb şi strâmb aşa ca voi? Adică, faceţi-mă să înţeleg, care sunt limitele obrazului(în sensul numărului şapte sau al ”n” lea neam al nostru?)…dacă nu mai am obraz să întorc, sau putere, sau a fost smuls până la os, ce să vă mai întorc….dosul? Unii aţi vrea, cei mai mulţi UE-cetăţeni! De la Cleopa, dacă pentru unii mai reprezintă azi un reper şi nu un simplu “vraci” cum ziceau unii stufoşi de profesori, doctori, preoţi, contra-preoţi, etc…zicere: la întrebarea cum şi ce să facem dacă vreun hoţ intră în casă şi ne atacă familia(citiţi bine critici de carton: multiplul, alter-eul nostrum nu unul şi acelaşi eu!): “Păi ai văzut ce face lupoaica dacă vrea să-i iei puii? Asta să faci şi tu…!” Să comentăm o ţâră împreună la ipoteticul şi Doamne-pazeşte-cul caz: Dacă vreunul intră în casă(putem lărgi înţelesul la neam) neinvitat, noi după ce i-am dat toţi banii aceluia din saltea, ciorap, (după predica deşelată a vreunui popa de cartier) etc, eventual şi (mai ales) din puşculiţa celui mic…şi tot nu-l săturăm(te cred şi eu, la un m cinstit, fără termopane, merţanuri şi alte alea…) şi are ceva pofte la soţie, noi, ca “buni”(tâmpi) creştini (dela creştin la cretin, ca semantică este foarte puţin cum zicea părintele Steinhardt) să zicem: “domnu” hoţ, violator, borfaş, găinar, puşlama…dacă nu te saturi cu ea, te rog să o iei si pe fetiţă sau la rând pe cine mai pofteşti, că noi suntem creştini (cretini) şi trebuie să ţi dăm tot ce vrei, să întoarcem nu numai obrazul ci şi inima (sufletul oare de ce nu avem voie, nu? Sau credinţele, principiile, etc?) pe faţa cealaltă…noi nu suntem barbaţi, ci…creştini de după ’90…!!!” Aşa-i că până la acest punct balamucian trebuie împinsă explicaţia hâdă şi şleampătă a ascultării şi nonviolenţei creştine? Ce dacă cei care au colaborat cu sistemul au făcut pact cu însuşi sistemul…să iertăm, să uităm, este îndemnul şleampăzilor colaboraţionişti, căldiceilor dogmatişti de buzunar! Ce vom ştii noi oare vreodată ce şi cât a scris şi unde au dus aceste “nevinovate” rânduri (de ce se zice că îngerii notează tot ce facem, sau mă rog, pentru pretenţioşi, rămân în conştiinţă? Sau de ce la Judecata finală se vor descoperii totuşi toate? Mai bines ă se răzgândească Dumnezeu după vreo ordonanţă de urgenţă omenească, nu? NU!)…dar eu nu înţeleg de ce mai îşi recunosc vinile sau ipoteticile vini şi mai stau acolo, păi iertarea păcatelor făra pocăinţă ce-i? Fără canon, ce-i? Du-te frate şi plânge-ţi slujirea, dar du-te, nu aştepta pensia,că e mânjită cu sânge nevinovat, mai les daca eşti monah! Sau cumva psihologia schimonosirii sufleteşti te-a făcut să crezi şi tu jumătate, trei sferturi, 99% din ce zici acum? La unii mai funcţionează asta….sau sunt aşa de indiferenţi şi cu spatele acoperit încât îţi râd în nas….acestora trebuie să le luăm cu forţa scaunul de sub picioare(sau fund, depinde unde preferă), căci Dumnezeu ne-a arătat cum şi când să fim demni…nu să stăm la “rugăciune” cum făceau credincioşii din Sfânta Sofia…stăteau şi se rugau iar turcii i-au înconjurat şi cotropit….laxă mişcare parşivilor! Vă aduceţi aminte acel eveniment simplu, dar plin de învăţăminte despre echilibru, când într-o biserică curentul a fost întreupt brusc şi aproape toţi cei prezenţi se rugau fierbinte ca Dumnezeu să le redea curentul pentru a se termina slujba…numai unul oarecare din spatele bisericii observând că cineva a călcat firul care era băgat într-o priză şi alimenta toată Biserica, s-a dus, natural şi la pus la locul său. Cei mai mulţi au crezut că venind curentul electric, Dumnezeu făcuse o minune şi răspunsese la rugăciunile lor(de fapt răspunsese, dar altfel, mai aproape de felul Lui), dar mai târziu, preotul le descoperii şi habotnicilor că de fapt acesta era adevăratul creştin şi nu ei, care doar se rugaseră şi nu transpuseseră în faptă roadele rugăciunii. După unii chiar dacă ar mai fi Hristos cu trupul pe pământ (în modul în care a fost atunci, păşind), l-ar fi criticat şi pe El, de ce a intrat cu biciul în Biserică sau de ce a cutezat să întrebe: “De ce mă pălmuieşti?”, nu? Cum ai cutezat Hristoase să nu asculţi de canoanele habotnicilor şi fariseilor, de mai Marii Preoţilor şi de Carturari? Ai venit să ne “scandalizezi”? – Steinhardt – “pleacă de la noi, ascultă acestă gherghesiană rugăminte”. Sau, nu asculta…toate rugăminţile şleampede şi teologumenele aerate de colb sunt “blesteme”, Tu ai zis-o!
Cum vă puteţi închipuii că poate să existe iertare cu uitare? Să uităm răutatea pricinuită, dar nu fapta în sine, nu se roagă psalmistul: “Fărădelegea mea este pururea înaintea ochilor mei…”? (Ps.50) Deci să iertăm, dar nu fără canon(de dragul ecumeniştilor fără frontiera…bunului simţ), să nu uităm fapta, de frică să nu se repete, ci numai răutatea pricinuită şi încă ceva….: nu avem dreptul să iertăm decât ceea ce ni se întâmplă nouă, personal, nu putem ierta ceea ce au făcut alţii…altora. Tâmpiţi nu suntem cu toţii, ci numai…”extratereştrii”! Eu unu aleg Golgota, Taborului, şi crucificarea – ascezei (deşi nu-s diferenţe de fond), fiecare cu ce şi cum i se potriveşte pe “scheletul metafizic al eului”, ambele căi duc tot Acolo.

Acelaşi pentru cei care mă ştiu,
Oricine pentru alţii,

Iulian G.

Poze cu si din....mine!

Poze cu si din....mine!

Lumini si umbre...

Lumini si umbre...

Agape'!

Agape'!

I.G.

I.G.

La Birou, in pauza...

La Birou, in pauza...

The old jedi...

The old jedi...

Citind o recenzie...

Citind o recenzie...

Premiul I la concursul national de Proza Vasile Voiculescu

Premiul I  la concursul national de Proza Vasile Voiculescu