www.newsbuzau.ro O ALTFEL DE PRESA!

ORICINE PENTRU ALTII, ACELASI PENTRU CEI CARE MA STIU!

CINE NU STIE CINE ESTE, DE UNDE VINE SI INCOTRO MERGE, ESTE UN NIMENI CARE VINE DE NICAIERI, SI SE INDREAPTA SPRE NICIUNDE, ADICA UN NIMENI ENORM!!!

Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

vineri, 17 iulie 2015

M-ai rugat sau nu m-ai rugat?

M-ai rugat sa ard…eu eram deja in flacari, M-ai rugat sa curg…eu eram deja apa in causul palmelor tale, M-ai rugat sa rad…dar stiam ca sufletu-mi e plin de marcari M-ai rugat sa te ating…dar stiam ca esti munte, in a mea vale, Nu m-ai rugat sa te sarut… Pentru ca eram deja, de mult ca un mut, Nu m-ai rugat numai sa te ascult… Pentru ca eu eram deja un “tu” de demult, M-ai rugat sa te implinesc, iubind, Nu m-ai rugat insa sa te gasesc venind M-ai rugat sa te umplu pana la refuz cu noi, Nu m-ai rugat insa sa fim numai noi doi. M-ai rugat intr-un final sa nu-ti fac rau, cand te privesc Nu m-ai rugat deloc insa in tine sa salasluiesc M-ai rugat venind, Sa nu ma rog, iesind. Sa stau si sa atarn rugand Cerul sa se opreasca intr-un lin “cand” Iti promit ca ma voi ruga Ca niciodata sa nu fiu doar eu..ruga M-ai rugat, sau nu m-ai rugat venind? Raspunde-mi… ca sa ard, sa curg, sa rad si sa te ating! I.G. 13 iulie 2015

What tнē #$*! D̄ө ωΣ (k)πow!?

What the Bleep Do We Know!? -What tнē #$*! D̄ө ωΣ (k)πow!? (Ce naiba stim?) Ce stim despre noi, despre univers, despre sentimente, psihic, creier, suflet, padure, sarut, atingere? Tot mai des eu cred ca mai nimic! Dar oare trebuie sa stim cu adevarat ceva sau doar sa simtim? Anticii spuneau ca noi gandim cu inima...nu cu muschiul cardiac... inima, in acceptiunea oamenilor de demult insemna sufletul care patrunde peste tot...creierul fiind doar un auxiliar, important evident dar care nu isi depaseste rolul sau de mijlocitor sau vechiul al gandirii pure...asadar ce stim sau ce naiba stim de fapt? Poate intrebarea trebuie pusa invers: Stim ceva cu adevarat? Cunoasterea presupune altceva....ce stim cand ne sarutam de exemplu? cred ca stiinta adoarme instant si adevarul din om iese la suprafata...nevoia lui de "a fi" nu de " a avea" are mireasma sa si cantecul sau deosebit...numai cine a experimentat asta intelege!

“Adormita din frumoasa padure” – incercare de explicatie exhaustiva a misterului din poveste si a sarutului invietor!

Parafrazand povestea cu pricina – “Frumoasa din padurea adormita” vreau sa va impartasesc uimirea mea ori de cate ori citesc sau traiesc o poveste…descopar alte si alte intelesuri. O sa ziceti ca e o gaselnita sau o paradigma folosita pentru a iesi in prim plan, dar sincer, va spun ca in povesti sunt encriptate multe din secretele si tainele lumii. De exemplu o fata frumoasa se trezeste la o realitate dupa ce este iubita si sarutata, intr-o padure fermecata (povestea!)…asa este! In scrierile Areopagitice, Dionisie “distinge doua cai teologice cu putinta: una procedeaza prin afirmatii (teologie catafatica sau pozitiva), iar cealalta, prin negatii (teologie apofatica sau negativa). Cea dintii ne duce la o anumita cunoastere a lui Dumnezeu - ea este o cale nedesavirsita; cea de-a doua face sa ajungem la necunoasterea totala - aceasta este calea desavirsita, singura care se potriveste cind e vorba despre Dumnezeu, care in natura Sa nu poate fi cunoscut. Intr-adevar, toate cunostintele au drept obiect ceea ce este; ori Dumnezeu este dincolo de ceea ce exista. Spre a ne apropia de El ar trebui negat tot ceea ce este mai prejos de El, adica tot ceea ce este”. Asadar in padure – apofatism si catafatism amestecat teandru are loc teofania – Aratarea lui Dumnezeu - trezirea frumoasei adormite (“Frumosul va salva odata lumea” - Dostoievschi), adica a persoanei care in stare normala nu ar putea fi asa. Trezirea, in poveste este facuta printr-un….sarut (sau mai multe – povestitorul nu precizeaza clar acest aspect). Sarutul este intalnirea maximala dintre doua suflete care isi “cumineca” duhul…suflarea de viata si astfel intr-un fel devin una…pentru ca respire acelasi aer – PNEVMA! Prin sarut Iisus a fost tradat, dar tot prin sarut, prin suflare, omul a luat fiinta si mai tarziu, tot prin gura a fost restaurant, rascumparat…gura fiind “poarta sufletului” – pe care sufletul iese la finalul vietii pamantesti, conform traditiei rasaritene (“dupa cum ochii sunt ferestrele sufletului” – prin care acesta priveste si este privit!). Fara a forta o explicatie, insasi Sfanta Cruce este un imens sarut dintre Cer (Sfantul Duh) si pamant (Fecioara Maria), prin cei trei “Fie”, omul se restaureaza – Dumnezeiescu “Sa fie om…” de la Geneza, Gabrielnicul “Fie” din noul Testament si Feciorelnicul “Fie mie…” – incuvintarea fecioarei Maria la vestirea ingerului pentru intruparea Minunii celei dincolo de orice minune, asadar voinicul din poveste, in apofatism si catafatism, invie prin sarut o frumoasa, o mama care va zamlii vieti spre Slava Vietii!

Lumea e bolnava de neintregire! Unde e Doctorul?

M-am gandit sa reproduc cateva idei mai vechi, dar actuale, pentru ca mi-am imaginat ca unor muribunzi sau bolnavi nu este bine sa le citesti prea mult sau sa-i dadacesti...iata ce am gasit:"Tulburarea psihologica aproape generalizata din societatea de astazi duce rapid sau trece rapid in nevroza, Chiar daca nu vrem sa recunoastem, suntem bolnavi si fantasmele noastre se pot vedea in incercarile esuate de adaptare ce scot la iveala atitudini cel putin cauzate pentru un observator “iesit din scena”. Odinioara, K.G.Jung, in prelegerile sale publice arata ca omul este prea putin constient de sine insusi si de mecanismele interioare si fie din cauza culturii sau a traiului de zi cu zi sau a fricii de el, constientul incearca sa sugrume vocea interioara si incearca iarasi sa suplineaasca lipsa de cunostinte sau frica de descoperire prin extraversia si imprastierea in exterior. Astfel, niciodata nu am observa cati oameni vorbesc despre lucruri exterioare si cati despre cele interioare. Neglijand interiorul, “lumea de dincoace”, in detrimental “celei de dincolo”, ajungem ca astazi sa fim atat de bolnavi. Nicicand nu exista mai multi oamnei care vorbesc singuri pe strada (nebanuindu-I de apartenenta la un “hands free”). “Ne inselam daca credem ca inconstientul este ceva inofensiv care poate fi transformat in obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios in orice conditii; dar de indata ce apare o nevroza, acesta e un semn ca in inconstient exista o acumulare de energie, adica un fel de incarcatura care poate exploda…” – C.G.Jung (“Doua descrieri despre psihologia analitica”). “Nu e ciudat”, zice iarasi Vulcanescu, “ ca omenirea aceasta “moderna”, care isi zice “crestina”, dumneavoastra, eu, am ajuns sa putem gandi cu vis si cu sange rece, ba chiar sa facem planuri, de asa indeletniciri, si ca exercitarea intrebuintarii acestor mijloace a devenit peste tot nu numai o datorie, ci principala datorie a ceasului de fata, in toata omenirea, poate cu exceptia zulusilor!” (M.Vulcanescu in “Logos si Eros”)"... NOTA: In toata lumea s-a incercat sa se dea raspunsul la intrebarea: "Ce e boala?" S-au incercat diferite forme de a turna in cuvinte, raspunsuri... dar cel mai simplu mi se pare asta: "lipsa sanatatii"! Dar sanatatea? Acum, nu vrem sa facem un sofism si sa raspundem tot asa...sanatatea este de fapt atunci cand esti intreg...vracii, medicii si altii tratau odinioara omul ca un intreg ("sufera un madular - intreg trupul sufera" - Biblia). Asadar cand suntem bolnavi nu suntem intregi....fie trupeste, fie sufleteste ("bolnav din dragoste" - L. Bloy)...omul, aceasta faptura "cu putin mai mica fata de ingeri" are capacitatea ca si dumnezeirea (Atunci cand vrea, poate si i se da asta prin "Har") de a se impartii nedespartindu-se si a se unii neamestecandu-se...doar tindem spre "hristoidica asemanare avand Iisusiatic chip" (G. Papini) ...fiind dumnezei "prin Har" nu prin fiinta...ganditi-va la experimentul acela cu raze Kilian in care se rupea o parte din frunza si sub aparate aparea mereu intreaga....sau la bolnavii care au mancarimi in membrele amputate, etc...tindem cu toata fiinta spre intregire, mereu, in toata viata noastra si nu tinem cont de reguli, civisme sau morale, de aceea Hristos i-a zis femeii desfranate: "De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit" (Lc 7:47). ...ce iubise? Pacatul? Iertarea? A IUBIT SI ATAT! A iubit... intregirea! I.G. 16.iulie.2017

duminică, 11 ianuarie 2015

EDITORIAL: DIASPORA si EXIL (incercare de critica tautologica!)

Motto: „Cine in Lumea Noua nu pleaca duhovnicesc pana in trup, devine repede carnal pana in duh!”(Parafrazare la Fer. Augustin). A sosit momentul sa disecam putin termenii acestia (Diaspora si Exil), fara a face-o neaparat in spiritul lui Jaspers si Lacroix (care faceau diferenta intre origine si inceput!). Pe noi ne intereseaza sensurile recente ale termenilor ci mai ales spiritul lor. „Iubirea de sine” (a diasporenilor) „urateste totul” (Sf Ioan Damaschin) Printre multe alte teluri ale „apostolilor” (fie laici, fie clerici) in SUA este si acela de a raspunde in mod crestin obiceiurilor nesanatoase ca de pilda: Halloween-ul, sau pesterile cu paie lustruite si Iisusi cu becuri colorate. Newman spunea: “Craciunul inseamna moartea vechilor deznadejdi!”, noi avem o misiune (nu aceea de a colecta roscovele occidentului sau banii amarastenilor de romani de pretutindeni si de nicaieri!): Sa aducem „mireasma unica” (Sf. Vasile Cel mare) a datinilor noastre in marele camp universal al Lumii Noi. Aici trebuie sa personalizam mai mult decat altundeva, aici este mai greu, de aceea trebuie! „Persoana e o categorie a spiritului si nu o parte (cum e individul!) ci contine in ea totul, fapt care explica capacitatea de a enipostazia” (P.Evdokimov). Prea putini romani din „afara granitelor” se comporta ca persoane inter-legate (dar nu in Retea!) si isi ascut mereu individualismul, umbland si umpland vorba aceea care circula: „sa te feresti de romanii din afara! „Uitam ca telul nostru este de a „restaura legile imparatiei lui Dumnezeu!” (si ale neamului, nota mea!) - (Mitrop. Antonie de Surog), oriunde ne-am afla. La asta este chemata istetimea, adaptabilitatea romanului din afara granitelor tarii sale. Nu la smenul borfasesc si capsunar incurajat de securisti si ciudati. Multi romani de peste hotare se plang de lingusitorii care sunt mai vechi pe aceste meleaguri straine…acestora le raspund cu un cuvant al Filocaliei (Filo-Kalos – „Iubire de frumos”): „Placerea de a-ti cere sfat ascunde in ea o mandrie. Nu te increde in cel ce-ti cere sfat, caci poate o face ca sa te linguseasca sau e pericol sa te lasi ispitit de slava desarta” (Filocalia XII, pg.225). Multi mi-au spus ca au incercat gustul amar al acestor experiente. Daca emigratia noastra este plina de DIALECTOLOGI de ocazie sau nu, ar trebui ca noi sa le raspundem, de stim cu APODICTICA Ortodoxiei (demonstrabila!). „Cele din afara sunt frumoase cand sunt si cele dinauntru!” (Teoclit Dionisiatul, Sfantul Munte Athos). Oare ne-am intrebat vreodata cum ar fi privit Sf. Apostol Pavel sau alti apostoli, Occidentul de azi (recte, America!) cu problemele lui? Sigur cu cuvintele lui de la Romani 14, 14: „Stiu si sunt incredintat in Domnul Iisus ca nimic nu este intinat prin sine, decat numai pentru cel care gandeste ca e ceva intinat; pentru acela este intinat” (raspuns pentru cei care ba urasc Romania si vin in America, ba urasc America si vin in Romania!). Aici s-ar cuveni o aducere aminte de spusele lui Paul Goma (de unii adorat, de altii hulit…maestre, bine ca nu este lumea indiferenta la opiniile tale, asta ar fi cu adevarat rau!) despre „instrainarea” de pestera natala. „Intors, ti se spune tradator…: ce stiti voi ce e aici, ati plecat, plecati sunteti”, nu mai esti bine primit in tara ta….invidiosi, „neam prost”. Maestre, am devenit neam prostit, nu prost (vorba altuia – Tutea: „Ce face poporul roman este mai putin important decat ca el exista!”), stii prea bine asta (amestecatura de sange, obiceiuri, cultura…). Hulim fara deosebire totul si toate, zicem: America (sau unii: Romania) satanizata, materialista…etc…dar uitam ca: „Materia tot din bine se trage!” (Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul). Romania cum a iesit din sondaje? Natiunea cu cei mai multi ortodocsi, dar in realitate, paradoxal, cu cei mai putini credinciosi! Intelegem pe dos de la o vreme. Dovada? Un evreu convertit in i nchisoare, Parintele Steinhardt, de la Rohia , citand un mare ganditor rus din exil zicea: „Datoria materiala pentru aproape este datorie spirituala.” Trebuie inteles ca, chipul Diasporei trebuie sa treaca treptat in asemanarea Exilului (poate pe undeva pierdut!). Asemenea unor monahi albi, noi trebuie sa luam cu noi tara toata cu datinile ei si sa ne „canonim” cu ele in inima si fapta romaneasca, iar biruinta noastra va fi si biruinta neamului (Vasile Voiculescu). Intr-adevar, diasporenii nostri nu mai vad chipul aproapelui decat prin ochii lui Mamona, nu mai vad in el, „bucuria intalnirii personale” (de doua ori!) – Sf. Serafim de Sarov: una a aproapelui si alta a Persoanei Supreme. Vad bicisnicul eventual „folos” si astfel facand obiect pe cel din fata, devine obiect si el insusi! Mai mult ca oricand si oriunde suntem chemati in afara causului stramosesc sa fim martiri gnostici. DIASPORA, se contureaza astfel la renuntarea de „a fi”, pentru „a avea”, pe cand EXILUL renunta la „a avea” pentru „a fi”, sau cel putin asta este in teorie! EXILUL daca nu duce la creatie nu-si mai are justificare. Din pacate si cu tristete constatam ca Diaspora este revers al EXILULUI. Se vede o adevarata galceava intre paradigmele Diasporene si Exilice pe care fiecare incearca sa o rezolve cum si cat poate. Se simte nevoia unei explicatii din partea Elitei Exilului, care tace, tace…de ce oare? DIASPORA cu singura ei dimensiune de „a primi” se opinteste in ultima vreme sa puna pumnul in gura EXILULUI, din gelozia ca acesta, EXILUL a dat cele Doua Dimensiuni: „a primi” si „a darui”. Observam, dar ramanem la „ale noastre” si apoi ne lamentam! In EXIL te re-creezi tu ca un TU deosebit, cu coloana vertebrala si personalitate, in DIASPORA te diluezi si devii un animal in turma, fara coloana, in patru labe si un numar pe site-urile trepadusilor cica reprezentativi. Nu am vrut sa comentez ad-literam ce inseamna acesti doi termeni (DIASPORA si EXIL) tocmai pentru a nu da criticilor mei prilejul de exhaustiva analiza. Am lasat la latitudinea fiecaruia sa se incadreze unde se simt bine, unde le convine, am subliniat deci numai cateva calitati si defecte ale EXILULUI si DIASPOREI. Cu siguranta exista si determinari precise ale termenilor, dar scopul meu a fost de a exemplifica cateva trasaturi esentiale si atat (unii impart romanii de peste hotare in: EMIGRANTI - cei ce au venit pentru o viata mai buna si mai comoda; EXILATII – cei care nemaiputand indura ticalosia guvernelor lor au plecat pentru a se alatura celor care lupta din afara, in lumea „libera”; DIASPORENI, de la dispersie, imprastiere – Paul Goma - indicand semintia aici). Cert este ca EXILUL are o alta dimensiune ontologica si eshatologica si ca nu oricine are accedere la el (a se citi cu atentie romanul lui Vintila Horia: „Dumnezeu s-a nascut in Exil”). EXILUL, el si numai el, poate fi si un „sfarsit al duplicitatii” (Mircea Martin). Se poate merge si mai departe cu analiza si observa mici diferente i ntre EXILATI, ca de pilda: poate exista categoria EXILATILOR CLASICI (Ovidiu din romanul lui H. Vintila), adica nu de buna voie…cum a fost marea masa a fostilor detinuti politici si luptatori anti-comunisti si EXILATII MODERNI (ca voluntari si nu prin impunere!). Oricum ar sta lucrurile se impune o Recuperare a Exilului romanesc, dar numai prin expunerea acestor adevarate „Psihologii ale Exilatilor”. Romania are de ales intre o DIASPORA stupida pana la prostitutie si un EXIL imbatranit si „prea cuminte”. Depinde de noi cei de aici si cei de dincolo ce alegem! O posibila cadere irecuperabila a Romaniei vine si de aici! INTRE DOUA DESTINE, DE DIASPOREAN SAU EXILAT, SA ALEGEM ! Iulian Gavriluta

vineri, 11 octombrie 2013

Imbratisari exhaustive Ma si mir, la fel ca si voi, De titlul putin suchiu, dar atat de fistichiu, Ce mai vrea si asta sa zica mai apoi? Paradigme, teologumene sau axiome de pret parpanghiu? Nicidecum, iubiti condesatori cu blid, Flausati de atata mundan, Doresc sa fiu eu-ul vostru cel avid De atata gand nebun, intr-o lume nebuna si plina tot mai mult de atata urat catran, Ma regasesc in simfonia firului de iarba, Ce se tot leagana, Sub povara gandului tau…luna sau stea a visului de dalba, Atingerea ta, imi dilata aorta si-mi adanceste sinapsa, si o las…ca ma tot intr-una ingana, Despre lumi ce nu-s si totusi parca-s, Mici-mari batai din aripi de fluturi, Ce vin navalnic spre urma pasilor tai din nisipul acelas Si se pierd, prin ochi, pe buzele spre samburele fiintei pline de creaturi Ale lumilor noastre ce nu mai sunt, Si totusi vor sa vina Intr-un alabastru de dorinti ce dor atat de crunt, Pe langa mireasma ta din ce in ce mai putina…ce o pierd in genuna. I.G.

sâmbătă, 24 august 2013

A privi!

A privi!

Cu siguranta, privirea ne este cel mai de pret simt…..dar cine mai stie sa priveasca ? Multi dintre cei aproape sau din ce mai departe se uita, da rnu privesc! Cum vine una ca asta? Forte simplu! Nu trebuie sa contemplezi prea mult fiinta umana de pe o scara a lui Iacob ca sa fi atent la miscarile elicoidale ale sufletului celui de langa tine. Evident imi veti aduce argumente de genul subiectivismului sau al obiectivului incarcat de varianta adevarului pe care se zice ca-l poseda orsicine. Vedem, dar nu stim sa privim, ne uitam, dar nu privim, fixam cu ochii, formandu-se in tapetum imaginea, dar nimic nu urca mai sus de bastonase! De fapt, nu, rectific….ne e teama sa privim! Sunt sigur ca in drum spre service sau scoala, ne uitam doar la ce avem de facut, la sireturile de la pingelele de pret, luate de la solduri sau nu, la conturul barbii sau buzelor la parul de pe cap, la chei, la carduri, la facturi, la mobil, la trepte, la autobuz sau autoturism, la calculator sau altele……dar intre timp….atunci cand asta exista, uitam sa vedem frunzele copacilor, norii, sclipirile sau nu din ochile aproape-departelui. Tarkovski surprindea foarte bine privirea…..o ingheta ca un prizonier al timpului cascada (in “Oglinda”). Acolo deja se trecea in alta dimensiune, eonul curgea lin ca intr-o doina sau ca o nota sol pe care un fir de iarba o canta, cand creste. E trist, totusi sa observi fara sa stii sa privesti….dincolo de forme si culori, de aparente si schimonosiri de mers citadin. E ca si cum ai fi aflat “Comorile lui Montezuma” (Le tresors de Monthezuma), dar in acelasi timp ai fi asistat ca si cel in cauza, cel mai bun rege al mexicanilor, la aflarea si decaderea simtamintelor celor din jur. Daca m-ar fi auzit, K.G.Jung ar fi ridicat imediat doua degete si ar fi argumentat ca, “selectia pretinde directie”, deci in ce directie privim? Ce selectam…..? Nu fac un rechizitoriu, dar tare mie teama ca selectia nu exista decat in notiunile abstracte pe care constiinta noastra le manuie ca sa se scuze. Asa cum zicea George Gaylord Simpson: “Toate procesele reale decurg ireversibil…” (in “Ubiformitarianis,…Method in Geohistory and Biohistory), deci atunci cand esti centrat spre un obiect-subiect, fie inteleasa ca si o idée, te absorbi in ea sau ea te cheama sit e inghite si atunci din interior prin stare empatetica, cunosti maximal acela ce putin mai devreme era altul decat tine. Daca vreti, pentru a simplifica sa recurgem la imaginea icoanei bizantine, “fereastra” este deschiza ca in Dali de ambele parti inspre tine si dinspre tine, tzatzanii sunt simbolurile de care eul nostru interior uzeaza pentru a se orienta. Cand privesti o icoana nu stii cat te priveste ea sau cat tu….dimensiunea deja nu ami este si nici spatiu, este contopit ina patra dimensiune, vezi Einstein Albert. Anahoretii nu aveau nevoie nici macar de acest mod de a privi, deoarece ei “vedeau inainte”. Imi aduc mainte de un film excelent, pe care nu trebuie sa l ratati: “Ostrovul”, de rusi, magnific, cred ca si Dostoievschi tresare cand cineva il vede, deoarece din imagini din ce se intampla acolo poti scrie un tom. Imi e ciuda pe mine ca nimeni dintre cei cunoscuti nu se prind in hora pentru…creatie, tot Tarkovski: ”Trecutul trebuie protejat cu grija, ca o zestre nepretuita, trebuie adapat cu apa timpului fluviu, al prezentului, caci el este leaganul, este parintele, este izvorul prezentului, el zugraveste in fiecare clipa, icoana prezenta a omului. Trecutul trebuie iubit” Bineinteles gondacii recenti vor argumneta ca ce e trecut nu mai conteaza ca nu mai pote fi schimbat, etc….saracii….mintile lor se asemuiesc cu un degetar in care tu vrei sa torni o cascada de apa! Trecutul nu este decat prezent arhivat, iar viitorul este tot prezent continuu. Nimic din creatia Lui nu este static, eonul lumii care va sa fie este de fapt un prezent continuu, ca si creatia, care se recreaza mereu. In fapt nimic nu e static, dar ca asa percepem noi. “Toate dovezile omului ar incape intr-un sicriu, si a colora ar fi bine sa stea…” zice Lyall Watson in “The wather people”, si mare dreptate are! Sa ne aducem aminte ca “lumea in sine” a lui Kant nu se gaseste nicaieri, nimeni nu a vazut de asemenea mergand pe strada oamnei, ci numai persone, sau cine a zarit vreo omenire, sa mi o aduca mie sa o intreb de sanatate. Nimeni! Obiectivitatea nue ste decat in raport de subiect si deci in oarecare masura este plina de subiectiv. De fapt, tot cosmosul (prefer aceste termen celui de univers pentru ca ne releva frumuseti!)este subiectiv, este plin de personalitate,d ar nua sa cum credem noi. Si printre sensurile pe care un crestin trebuie sa le implineasca aici este sia cela de a personalize, implinii, subietiviza totul in jur. Se stie ca langa persoanele luminoase (e vorba mai ales de lumina spirituala…a zilei a 8 a , far’ de inserare!) si animalele sau natura este altfel…..! de asemenea mai exista un fel de a privi…zice se, fiecare cu adevarul sau, sunt mai multe carari care de fapt duc in acelasi loc, varf, etc. Numic mai fals! Mai multe adevaruri este egal cu nici unul! Gandirea oamenilor recenti, seamana mai mult cu chiuitorile de gang, decat cu ariile cantata de pe aripile norilor. NU exista decat pareri si un singur Adevar! Adevarul meu,a devarul tau…..risc sa reactionez ca si Tutea…partzz! Asta cand citea despre “omul autonom” a lui Kant. Adevarul nu este o categorie pe care fiecare individ, nu persoana sa o ia cum vrea el, El este si atat! Restul, cum am zis sunt idei mundane mai aproape sau mai departe, dar sigur elipsoidale. A privi, deci nu tine decat de subiectiv, de persoana, numai o persoana care e constienta ca exista ca are una numit destin…poate privi! In categoria arhetipala a timpului te poti incadra cu felul tau de a privi, cu ideile tale, cu experienta ta acumulata si impregnate de energiile necreate si de cele create. Poti misca pentru lume pentru aproapele sau departele caruta adevarului unic. Sa nu va fie teama sa priviti cerul sau inima omului, si sa nu uitati ca teama vine de fapt dintr-o legatura viciata cu divinitatea. Vorba lui Henric al VI-lea: “Dintre toate patimile, frica este cea mai blestemata!”

I.G.

Suntem toti, una Atat de una, incat mereu suntem toti Gandim, neganditul, Cand de fapt Neganditul, ne gandeste Adeseori ma cufund in caderea in sus ce izvoraste din tine Si ma uit, iremediabil in mine Sunt de fapt eu, sau voi? Si voi imi sunteti Eu, sau mereu Noi? Cand eram mic, de fapt eram un mare Iar mare, m-am simtit mereu un mic Ritulul de pasi il simt cum cotrobaie prin mine Atunci cant tu ma gandesti pe mine/tine Niciodata nu as inceta sa fiu eu Daca tu, bineinteles nu mi-ai gusta din EU De fapt cine sunt eu, Cine nu-mi esti tu acum? Tacute ritualuri aninate in jos Aorte legate de sinapse, prin vise pline ochi de frumos Ce sta sa picure-n voi amintiri ce tin de sufletu-mi facut vacum Nu-mi sta mintea decat la neganditul gand Ca maine, poate...vom fi un simplu vant Ce sigur isi face loc murmurand Pe aripi de luna plina ce canta fara de avant Sunt eu... Esti tu... Mereu tu/eu Si mereu Eu/tu Ne confundam in gand... Atat imi esti de eu Si cat iti sunt de tu... I.G.
“Putini suntem, putin vom fi” Intre Bahtalo-ul tiganesc si “Labirintul lui Dedal”, al clipei de astazi
Sunt clipe in viata noastra cand regreti ca nu esti fie sfant fie supraom. Zic asta pentru ca in acest veriabil “Labirint a lui Dedal”, loc al ratacirii si confunziei mundane doar “firul Ariadnei” al firescului si bunului simt elementar mai poate fi salvator. Tiganiada de zilele acestea, de la sticla TV-ului la hartia ziarelor a ingalbenit constiinta romanilor si in loc sa ne aducem aminte de istorie si insemnatatea trista sau nu, dar sigur de comentat, a lui 23 august, ne-am hlizit – unii – la coroanele de aur a urmasilor lui Ham si ale indienilor de pe la noi – tignii. In anul mantuirii 2013, dupa Hs, 23 august principiul monarhiei a fost tavalit prin bocetele si tanguirile tiganesti de la moartea asa zisului rege Cioaba si culmea culmilor, incoronarea a 2 regi in loc de unu! Ce mai urmeaza? Numirea unui presedinte interntional interimar de catre staborul tiganesc – un fel de CSM al tuciuriilor. Arhetipul monarchic, uns si sfintitor a fost terfelit printre fuste colorate, opulenta tiganeasca si minti inguste ce au preluat in nestire aceasta varza de informatie. Ce o fi in capul realizatorilor de la tembeliziuni (unele) si a spoielilor de redatori sefi de au dat acordul pentru asa matrapazlac? Am uitat sa vorbim despre faptul ca in 1944 au avut loc mult mai multe evenimente care au marcat pentru totdeauna destinele acestei natii haituite de toti: abdicarea regelui si intoarcerea armelor impotriva germanilor (vorba unui istoric – “daca mai dura putin razboiul si nemtii ramaneau in Romania, soarta tarii era poate alta, mult mai buna decat cu sovieticii si comunstii pe cap”). Pentru tembeliziuni si necititii din presa si nu numai reproducem aici firul evenimentelor din aceasta 23 august 1944, fara tigani, regi de aur si femei carora le-au cazut pietre in cap (Gaboroaica) sau Stefanesti care se sinucid neintelegand dimeniune suferintei in viata: “In dimineata zilei de 23 august 1944 a avut loc la Snagov sedinta Guvernului, tema fiind analizarea situatiei critice de pe frontul care se apropia de Bucuresti. Dupa ce s-a hotarit ca armata sa se retraga pe linia fortificata, maresalul Antonescu a plecat la Palatul Regal, fiind invitat de urgenta de Regele Mihai sa participe la sedinta Consiliului de Coroana. Coloneii Gheorghe Magherescu si Radu Davidescu l-au sfatuit pe maresal sa plece cu o escorta intarita, dar Ion Antonescu a ales ca masina sa blindata sa fie insotita de numai doua masini cu agenti de paza. Ajuns la Palat in jurul orei 16,00, a fost arestat impreuna cu Mihai Antonescu (vicepremier si ministru al Afacerilor Straine), generalul Constantin Piky Vasiliu (subsecretar de stat in Ministerul de Interne), generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi) si colonelul Elefterescu (prefectul Politiei Capitalei). Inainte de a fi arestat, maresalul a avertizat: ''O capitulare neconditionata in fata rusilor este ca un salt din avion fara parasuta''. Din echipa celor care au decis intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste faceau parte multi generali si ofiteri. Regele Mihai, dupa ce a inregistrat pe o placa de patefon celebrul mesaj istoric care a fost difuzat la radio la orele 22,00, a plecat la Dobrita (jud. Gorj) chiar cu masina blindata cu care venise la Palat maresalul Antonescu, in mica localitate din Valea Sadului fiind asteptat de generalul Nicolae Macici, pentru a-i da ultimele informatii din zona. Istoricii au estimat ulterior ca prin actiunea de la 23 august 1944 razboiul a fost scurtat cu sase luni. Pentru acest motiv, Stalin i-a oferit Regelui Mihai valoroasa medalie Ordinul Victoria, incrustata cu 115 diamante, iar presedintele american Harry Truman l-a decorat cu Legiunea de Merit in cel mai inalt grad (Comandant Sef). Ulterior, Regele Mihai a fost somat sa plece din tara intr-un exil rusinos, fiind obligat sa renunte la tron si titluri, in numele sau si al urmasilor. Un element important si trist, peste care se trece usor cu vederea, este acela ca, dupa ce a fost difuzata la radio istorica proclamatie a Regelui Mihai prin care se anunta ca s-a incheiat armistitiul cu URSS-ul, Armata Rosie a luat in continuare prizonieri peste 130.000 de ostasi romani. Derutati si aflati intr-o confuzie totala, acestia au depus armele crezind ca si sovieticii respecta noua alianta. Multi dintre ei au fost dusi in URSS, in lagare de munca fortata. In fapt, abia la 12 septembrie 1944 s-a semnat armistitiul cu URSS, in termeni impusi aproape in intregime de Uniunea Sovietica - iar in cele trei saptamini, efective importante ale armatei romane au fost luate in prizoneriat de Armata Rosie, fara lupta. Practic, timp de 20 de zile Romania a avut doi inamici antagonici: Germania si URSS! Un mare paradox. Privit in ansamblul sau, pe fondul starii de spirit din acea vreme, actul de la 23 august 1944 nu i-a impresionat prea mult pe sovietici, care, oricum, nu isi faceau probleme ca nu vor cuceri Romania. Din delegatia Romaniei prezenta la Moscova pentru semnarea Tratatului de Armistitiu a facut parte si Lucretiu Patrascanu. In timpul dezbaterilor, liderul comunist roman a intrebat contrariat de ce conditiile impuse de sovietici sint mult mai dure decit cele negociate anterior cu Ion Antonescu. Comisarul rus al Afacerilor Externe, Viaceslav Molotov, a raspuns sec: ’’Antonescu reprezenta poporul roman, voi nu reprezentati pe nimeni!’’ De altfel, chiar si Ana Pauker, posesoare a gradului de colonel de informatii in Armata Rosie, desi ii reprezentase la Moscova pe comunistii romani, stia extrem de putine despre evenimentele din tara, dar urma cu strictete viziunea lui Stalin. Iar cind a sosit la Bucuresti pentru a organiza noul minuscul partid comunist, dezorientata, Ana Pauker l-a intrebat pe Lucretiu Patrascanu: ’’Ce s-a intimplat cu Foris? Ce v-ati apucat sa faceti la 23 august?'' (dupa cum a declarat Tatiana Bratescu, fiica cea mare a cuplului Ana si Marcel Pauker in interviul realizat de Lavinia Betea in Jurnalul National). Au existat si comandanti romani care nu au aderat la miscarea de intoarcere a armelor impotriva Germaniei, considerind o datorie de onoare sa respecte aliatii. Printre ei a fost contraamiralul Horia Macellariu, care imediat dupa 23 august a luat masuri urgente pentru a permite retragerea trupelor germane din Constanta. Desi a fost somat de sovietici sa predea intreaga flota romana, contraamiralul Macellariu a incercat, la miezul noptii, sa deplaseze vasele romanesti spre Bosfor, dar vasele de razboi sovietice l-au inconjurat imediat. Arestat, dupa indelungi procese, contraamiralul oltean a executat 16 ani de temnita grea in inchisorile din Aiud si Rimnicu-Sarat. In manualele de istorie actul de la 23 August 1944 a fost consemnat sub mai multe denumiri: Insurectie armata, Ziua eliberarii Romaniei de sub jugul fascist, Ziua eliberarii Romaniei de catre Armata Rosie, Revolutie de eliberare nationala si sociala, antifascista si antiimperialista, evident condusa de clasa muncitoare reprezentata de Partidul Comunist (care in realitate avea in jur de 750 de aderenti). De fapt, istoria a demonstrat ca 23 August 1944 a insemnat inceputul altei tranzitii, romanii trebuind sa o ia din nou de la capat, pentru a nu stiu cita oara in istorie”. (sursa: ZigZag Roman-Canadian) Asadar intr-o lume tiganizata pana in AND si tembelizata pana in tapetumul ochilor, numai cititul va salva, iar cei carora le sunt profesori Google si TV-ul nu au decat sansa unei ruperi din mundan si a proiectiei in firescul si adevarul de afara, care+I va salva intr-un final de armaghedon! Iulian Gavriluta

duminică, 4 august 2013

Mundanul si “Fetzele lui Ianus”

Ca intr-un zbor al lui Icarus incerc sa ma adun si sa astern o palida umbra a gandurilor ce-mi dau tarcoale. Incerc sa folosesc adunaturi de litere si de fraze ce asezate pe pagina goala imi dau un sentiment de joc de-al mintii dinainte de extaz. Unde se duc aceste litere, cand se transforma in idei forta? Patrund oare pana la voi? In orice caz, important este ca ies din mine si fara acest exercitiu, facut din timp in timp nu as mai fi eu…cu siguranta. De multe ori, mundanul cu ale lui scremete nu ingaduie sa ma aplec peste foaia alba si sa o umplu, dar repede, ori de cate ori, vad “Fetze lui Ianus” in Aproapele sau Departele meu ma apuc de scris. Aceste “Fetze ale lui Ianus” nu sunt decat o forma a veghei, premonitiei si a duplicitatii cotidiene. Oare cat costa o fatza de acest fel? Stiu ca in Cartea cartilor - Biblia, pe langa istorie sfanta, exista si o encodare a simbolisticilor. De exemplu, primul cuvant al Vechiului Testament: “Beresit” (“La inceput”) are un echivalent numerologic si acesta este 913, deoarece fiecare litera din alfabetul ebraic inseamna un numar (B+R+A+S+J+T = 2+200+1+300+10+400, adica in total 913). Care este oare cifra vietii noastre, cat are "departele si aproapele" care-si etaleaza fara jena mundanele “fetze” duplicitare? Cat oare am pierdut, sau ne-au obligat sa pierdem din simfonia unui fir de iarba sau din aria unui frumos calcul matematic al finitei? Cati din noi mai stiu ca cifra 7 este cifra cheie din Biblie si din viata? Sa ne aducem aminte ca in urma cu ceva vreme, doi oameni de stiinta, Isidor Rabi si William Markowitz au descoperit ”timpul universal” si au definit secunda nu ca o fractiune a timpului ci ca masura in care un electron apropiat de stratul din afara al unui atom de cesiu vibreaza de 9 192 631 770 ori. Va rog sa recititi, cifra este un multiplu al cifrei sacre 7. Mai stie cineva oare ca un anumit cercetator la Centrul astronomic al Academiei Franceze – George Chariere (citat de istoricul Daicoviciu) vorbea despre inalta stiinta a stramosilor nostri: “calendarul ajunsese atat de precis. Preotii dacilor aveau un cult de initiere in tainele cerului si al stelelor, iar sanctuarul de la Sarmisegetuza, descoperit nu de mult, confirma ca anul era impartit in luni, perioade, zile, saptamani si chiar intuia anul bisec…constituind o enigma astronomica a vechii civilizatii dacice care depasea calendarul clasic babilonian si persan….si inca nu s-a descifrat cadranul solar al canctuarului…”? Astazi suntem relaxati daca mergem la cumparaturi in Austria sau in vacante cu yahtul pe aiurea, dar uitam cu desavarsire ce avem aici langa noi. Preferam ca aproapele sa aibe doar o fata intoarsa catre noi, adesea cea care ne convine si sa-I intoarcem cand vrem una din multiplele fete ale persoanlitatii noastre, aceea pe care o consideram oportuna, pentru a obtine in mod egoist avantaje de la el. Ne credem business-mani, politicieni, genii neintelese, vrem sa fim mereu admirati, la moda, hranindu-ne astfel ego-ul la maxim, dar niciodata sa fim noi insine, firesti si buni, asa cum trebuie sa fim. Fiecare din noi alegem feluritele fetze din jur, uitam sa fim noi, acea persoana, fiinta intreaga ce are capacitate de enispostaziere (P.Evdokimov). Acest “neam de viteji” (stramosii nostri), care odinioara au dominat lumea si au creat cultura, se vad astazi asaltati (prin noi insine) de tot felul de falsi profeti, masoni, popi fara Duh, samani financiari, politicieni fara anvergura, oameni de afaceri flausati si multi altii si nu mai au niciun reper de care sa se agate. Totusi in acest iad mundan, o licarire ca de far trezeste constiintele si inspaimanta pe sarlatanii sufletesti si trupesti ai romanilor – constiintele latent ale acestui neam nu vor putea fi nimicite de niciun val si afirmatia nu este una poietico-filosofica ci una ancorata in realitate, important este sa stii sa privesti in jur si nu numai sa te uiti si vei vedea ca acesta e adevarul. In adevaratele “Grajduri ale lui Augias” de astazi, unde exista un superlativ al mizeriei si neoranduielii, numai un suflet curat poate observa si perspectiva, printr-o munca supraomeneasca, o refacere a ordinii si curateniei lumilor ce vor sa vina. Iulian Gavriluta

Poze cu si din....mine!

Poze cu si din....mine!

Lumini si umbre...

Lumini si umbre...

Agape'!

Agape'!

I.G.

I.G.

La Birou, in pauza...

La Birou, in pauza...

The old jedi...

The old jedi...

Citind o recenzie...

Citind o recenzie...

Premiul I la concursul national de Proza Vasile Voiculescu

Premiul I  la concursul national de Proza Vasile Voiculescu