www.newsbuzau.ro O ALTFEL DE PRESA!

ORICINE PENTRU ALTII, ACELASI PENTRU CEI CARE MA STIU!

CINE NU STIE CINE ESTE, DE UNDE VINE SI INCOTRO MERGE, ESTE UN NIMENI CARE VINE DE NICAIERI, SI SE INDREAPTA SPRE NICIUNDE, ADICA UN NIMENI ENORM!!!

Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 mai 2010

Pagini de istorie neagrã a Basarabiei reflectate în arhivele buzoiene

Pagini de istorie neagrã a Basarabiei reflectate în arhivele buzoiene.
28 iunie - 3 iulie, zile de coşmar.
Motto: “ Eşti ţară de dor Basarabie”

În vara anului 1940, România se găsea într-o situaţie extrem de critică, ca urmare a victoriilor înregistrate de Axa fascistă şi a politicii revizioniste a statelor vecine. Cercul se strângea tot mai tare în jurul României, care devenise o ţară izolată din punct de vedere politico-militar.
Profitând de această situaţie, U. R. S. S. A daresat României la 26 si 28 iunie 1940, două note ultimative în care cerea cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
În urma unor dezbateri aprinse în Consiliul de Coroană, s-a aprobat cedarea fără luptă a Basarabiei si Bucovinei de Nord, decizie motivată prin imposibilitatea armatei române de a rezista în faţa agresiunii colosului militar soviatic.
După acceptarea retragerii armatei şi a autorităţilor române din teritoriile cuprinse în notele ultimative sovietice, graniţa de est a României Mari se prăbuşise, iar sute de mii de români din Basarabia de Nord şi Ţinutul Herţa au luat drumul pribegiei, retrăgându-se pe teritoriul vechiului Regat al României.
Populaţia românească din aceste teritorii a fost surprinsă de notele ultimative sovietice şi se găsea într-o panică de nedescris în momentul intrării trupelor sovietice. Sutem de mii de refugiaţi basarabeni si bucovineni au reuşit să treacă in Vechiul Regat, dar mulţi dintre ei au fost atacaţi şi împiedicaţi să se retagă, de către trupele sovietice care înaintau în devans faţă de trupele române.
Din păcate, atitudinea majorităţii populaţiei evreieşti şi rusofone din aceste teritorii a fost ostilă armatei române şi populaţiei româneşti aflată în retragere. De exemplu, în judeţul Lăpuşna, evreii atacau şi jefuiau pe români, savârşind chiar asasinate, aşa cum se arată în Dosarul nr. 15/1940, fila 145, al Fondului Poliţiei Buzău. Mai departe se arată că:”opulaţia românească a fugit peste câmpuri, prin păduri, până când a ajuns unităţile militare româneşti, care i-au luat sub pază”, iar în judeţul Orhei:”comuniştii şi evreii constituiau bande care jefuiau la drumul mare pe refugiaţi...femeile evreice, în plină criză de histerie urlau contra romănilor şi pentru comunism.”
Ştirile despre atrocităţile comuniste împotriva refugiaţilor şi militarilor români continuă în acelaşi Dosar, nr. 15/940, al Poliţiei Buzău:”La punctul Herţa, judeţul Dorohoi, unde trupele sovietice au depăşit linia, de demarcaţie, un locotenent.... ...şi un caporal au fost împuşcaţi de evreii din Herţa, iar Comandantul Unităţii de Cavalerie a dat ordin şi s-a tras focuri asupra evreilor.”
La 3 iulie 1940 guvernul sovietic a închis complet noua graniţă cu România. Ziua de 4 iulie(acum, ziua Americii! - n. R.)a fost decretată ca zi de doliu naţional, în capitală şi în toată ţara, iar la orele 13 s-a păstrat un moment de reculegere, steagurile româneşti fiind îndoliate.
Situaţia românilor din teritoriile cedate s-a agravat. Prin instaurarea regimului stalinist-soviatic a început un lung şir de crime şi atrocităţi:genocid, deportări, înfometare, interzicerea oricăror legături cu ţara, etc.
Într-un ordin circular din 26 august 1940 trimis Legiunii de Jandarmi Râmnicu-Sărat(Dosar nr. 19/940, fila 4)se prezintă această situaţie a românilor din teritoriile ocupate de soviatici:”...Viaţa românilor din Basrabia şi Bucovina a devenit foarte grea, mulţi dintre ei fiind arestaţi în puterea nopţii, bătuţi şi împuşcaţi de către organele O.G.P.U. Care sunt compuse din evrei...populaţia românescă este scoasă din teritoriul Basarabiei şi Bucovinei şi dusă departe în fundul Rusiei, în loc aducându-se bolşevici din alte părţi...Copiii mici au fost luaţi de lânga părinţii lor şi duşi în alte părţi, spre a fi crescuţi în credinţa bolşevică...Lipsa de hrană e din ce în ce mai mare. S-au ridicat de bolşevici alimentele, nerămânând populaţiei decât foarte puţin, oamenii hraănindu-se cu cartofii noi...”.
Atraşi de propaganda sovietică, mulţi minoritari evrei şi rusofoni din Basarabia şi Bucovina de Nord, s-au pus în slujba U.R.S.S.-ului după Marea Unire din 1918, respingând ideea unirii acestor teritorii româneşti cu Patria-mamă; desfăşurând o intensă activitate de spionaj, organizând chiar incidente armate în 1924 la Tatar-Bunar, Nicolaevska, Cişmele, Nerusai, Galileşti, etc. Aceasta au facut-o, pentru a destabiliza situaţia din zonă şi a grăbi dezmembrarea României Mari.
Pentru stabilirea adevărului istoric trebuie menţionat faptul, că nu toţi evreii din Basarabia şi Bucovina de Nord s-au făcut vinovaţi de actele de agresiune contra armatei şi populaţiei româneşti aflată atunci în retragere. Însuşi mareşalul Ion Antonescu a recunoscut că nu toţi evreii din acle provincii româneşti, au fost implicaţi, dar că nu mai puteau fi aflaţi “devăraţii vinovaţi, toţi vinovaţii” şi că ei” sunt mulţi, sunt acoperiţi”.(vezi:”Mareşalul Ion Antonescu, secretele guvernării. Rezoluţii ale Conducătorului Statului - sept.1940 - aug. 1944, editura Românul, Bucureşti, 1992, pag. 75.)
Trecutul istoric cu luminile şi umbrele lui trebuie cunoscut sub toate aspectele sale; el trebuie să stea mărturie pentru generaţiile prezente şi viitoare.
“Cine uită istoria riscă să o repete.” Toţi aceia care acuză România de holocaust, nu au voie să ignore tragicele evenimente petrecute în vara anului 1940 în Basarabia şi Nordul Bucovinei, precum şi în Ţinutul Herţa, reflectate, printre multe alte documente şi în aceste arhive locale, precum şi în memoria unor personalităţi din acele timpuri. Atrocităţile şi manifestele antiromâneşti ale minoritarilor evrei şi rusofoni din teritoriile cedate U.R.S.S.-ului în 1940, vor contribui la tensionarea relaţiilor dintre români şi evrei, la manifestările antievreieşti din 1941, soldate cu victime şi deportări, după ce ramata română a eliberat Basarabia şi Nordul Bucovinei de sub dominaţia sovietică.

Nota Redacţiei: După câteva materiale extrase din Arhivele Naţionale buzoiene, pe această temă, la care avea oricine acces, brusc ele au fost ridicate şi transportate la I.G.P. - În Bucureşti, “pentru microfilmare” - zic oficialii...deci cine a apucat să extraga astfel de adevăruri, bine! cine nu....nu mai are de unde!? Coincidenţă? Haida de! - vorba părintelui Steinhardt. Pe când studiul asupra Holocaustului evreiesc la români se predă în şcoli(chiar înainte de a se finaliza ancheta comisiei respective!!), Arhivele româneşti dispar, iar manualele de istorie tac!
CONCLUZIA ...O TRAGE-ŢI VOI!
Noapte bună România!!!

“Forţa pumnului evreiesc vine din mănuşa de oţel americană şi din dolarii care o capitonează.”
Yeshayahou Leibowitz, Israel şi Iudaism

miercuri, 12 mai 2010

NEW AGE - PARADIGMA HOLISTA

NEW AGE - PARADIGMA HOLISTA

„DACĂ V-AŞ SPUNE CĂ SUNTEŢI CREDUL ŞI NAIV; DACĂ V-AŞ SPUNE CĂ NU ÎNŢELEGEŢI NIMIC DIN SCHIMBĂRILE DIN JUR?(CARE VĂ AFECTEAZĂ IREMEDIABIL VIAŢA!)
DACĂ V-AŞ SPUNE CĂ EI V-AU PUS OCHELARI DE CAL DE CÂND V-AŢI NĂSCUT? SUNTEŢI UN COBAI…INIŢIAŢII, PĂPUŞARII SUFLETULUI OMENESC VĂ MINT ŞI VĂ FOLOSESC FĂRĂ SCRUPULE.
TREBUIE SĂ VA DESCHIDEŢI OCHII!

“Primul lucru pe care il face o conspiratie este sa convinga lumea ca nu exista nici o conspiratie!”
Dr. James Lucier

NEW AGE - PARADIGMA HOLISTA (Revrăjirea viitorului)
ŞCOLILE WALDORF - Promotoarele educaţiei NOII ORDINI MONDIALE

Am fost “sfătuit”, înainte de a începe acest articol: “Las-o mai moale cu...Waldorf, New Age, Francmasoneria, Noua Ordine Mondială, Iluminaţii, Rottary, etc., Schimbă şi tu numele acestea, sunt perimate, dar şi periculoase,...!” Am întrebat: “Dacă sunt perimate, de ce periculoase? Iar dacă sunt doar închipuiri, cine se teme de ceva inexistent?”. Am lăsat pe acest “corupt ontic” să-şi vadă de cele 18-20 de grade ale sale (nu celsius!) pe care cu mândrie le afişa(ca şi insigna cu rigla şi compasul) , şi m-am pus pe treabă. Pe lângă dibuitorii lamentabili de mici secrete (de cele mai multe ori citite din cărţi), sunt şi unii (din păcate prea puţin cercetaţi!) care cunosc într-adevăr toate “transpiraţiile” acestor sisteme, poleite pentru naivi cu aura de “club select al oamenilor de succes” , care în final converg prin cercuri din ce în ce mai concentrice în adularea Marelui Arhitect al Universului (Antihristul - Satana). Bineînţeles că asta nu este destul de cunoscută ”profanilor”, dar beţia acestor veacuri hâde ne cere să luăm mai cu seamă aminte la schimbările ce se produc în jurul nostru (să nu ne folosim de soluţia “struţului”, pentru că astfel ne facem părtaşi prin omitere şi non-acţiune, la răul ce se instalează treptat, dar definitiv). Iată cum ni se pregăteşte subjugarea totală a trupului şi a sufletului nostru: “Ne trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ POLITICĂ deoarece cea veche a colapsat, a produs numai neînţelegeri şi războaie; ne trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ ECONOMICĂ, deoarece cea veche nu a putut soluţiona crizele economice mondiale; ne trebuie o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ RELIGIOASĂ, deoarece cea veche este depăşită, anacronică; iar neînţelegerile inter-religioase par să nu mai aibe sfârşit...într-un cuvânt: O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ!” Aici ne-am propus să ne oprim doar la NOUA ORDINE MONDIALĂ EDUCAŢIONALĂ (parte integrantă din NOUA ORDINE MONDIALĂ RELIGIOASĂ)., sau de “Schimbarea paradigmei-adică Holismul”.
Noi ne propunem să prezentăm pericolele la care se expun oamenii lăsându-şi copiii să parcurgă aceste forme de învăţământ satanice şi să tragem un semnal de alarmă; ar fi prea frumos ca să credem că putem schimba acest curs apocaliptic, de aceea rugăm pe eventualii colaboratori, opozanţi să ia legatura cu noi pentru mai multe detalii şi clarificări! Pentru început, la rugămintea multor cititori, facem o descriere în paralel a Vechii Paradigme educaţionale, cu Noua Paradigmă, uzând de descrierea exactă a specialistului în New Age, Bruno Wurtz, în cartea sa: “New Age”:
Principiile Vechii Paradigme (P.V.P.): - Accentul cade pe conţinut, pe însuşirea de informatii “corecte”, odată pentru totdeauna, definitiv;
Principiile Noii Paradigme (P.N.P.): - Accentul cade pe învăţarea învăţării permanente, pe totalitatea conexiunii sensurilor, pe receptivitatea faţă de conceptele noi, pe modul accesului la informaţii definitive;
P.V.P. - A învaţa este un rezultat, o sosire o destinaţie;
P.N.P. - A învăţa este o evoluţie, o cale fără sosire, a învăţa este un proces;
P.V.P. - Structura ierarhică şi autoritară, conformismul e recompensat, rebeliunea gândirii diferite e descurajată, imparţialitatea este dezavuată;
P.N.P. - Principiul egalitarist, antierarhic, antiautoritar, toleranţă faţă de imparţiali şi faţă de cei ce gândesc altfel. elevii şi dascălii se preţuiesc reciproc ca oameni, nu ca roluri. Promovarea autonomiei.
P.V.P. - Structură relativ rigidă, programă analitică obligatorie;
P.N.P.- Structură relativ flexibilă, predomină opinia că există multe căi şi mijloace în predarea unei teme date;
P.V.P. - Proces prescris. Cunoştinţele se însuşesc într-un ritm obligatoriu pentru toţi. Accentul cade pe vârsta potrivită pentru diferitele activităţi. Separarea vârstelor;
P.N.P. - Flexibilitate şi integrarea vârstelor. Elevul nu e legat în mod automat prin vârsta de anumite teme. Ritmurile înaintării în materie pot fi diferite;
P.V.P. - Prioritate randamentului, a performanţelor, a reuşitei;
P.N.P. - Prioritatea sinelui, a valorii propriu a individului-care generează performanţele;
P.V.P. - Accentul cade pe lumea exterioră. Experienţa lăuntrică e considerată ca neavenită;
P.N.P. - Existenţa launtrică trebuie considerată ca liant şi coeziune în învăţare. Se promovează activarea imaginaţiei, povestirea de istorii, scrierea de jurnale ale visurilor, cercetarea sentimentelor, etc;
P.V.P. - Instituţiile şi ideile care se abat de la convingerile generale sunt dezabrobate;
P.N.P. - Instituţiile şi ideile care se abat de la convingerile comune sunt promovate, ca parte a procesului creativ;
P.V.P. - Accentul cade pe gândirea analitică, liniară, a emisferei stângi;
P.N.P. - Se fac eforturi pentru a constituii si instituii o educaţie care să solicite întregul creier. Raţionalitatea emisferei stângi e complementată prin strategii holistice, neliniare si intuitive. Se urmareşte insistent confluenţa şi contopirea ambelor procese;
P.V.P. - Utilizarea etichetării în aprecierea elevilor, în caracterizarea lor şi a performanţelor obţinute, o practică ce duce la stigmatizarea şi la fenomenul “autoîmplinirii profeţiei”. Educabilul se plafonează la limita exprimată de eticheta care i s-a aplicat;
P.N.P. - Limitarea etichetării la un rol auxiliar, descriptiv si subordonat. În nici un caz, ea nu trebuie sa devină valoare fixă, ce stigmatizează prin aplicarea pe biografia educabilului.
P.V.P. - Preocuparea faţă de norme. Încrederea acordată prioritar cunoştinţelor livreşti, teoretice, abstracte;
P.N.P. - Preocuparea faţă de performanţele individului în conceptele potenţialului propriu. Predomină interesul pentru punerea la încercare a limitelor exterioare şi pentru depăşirea limitelor percepute, indentificate. Completarea cunoaşterii teoretice prin experiment şi experienţă. Învăţarea are loc atât în sala de clasă cât şi în afara ei. Se practică diferite incursiuni în cercetare, ucenicia meşteşugărească, demonstraţii practice şi întâlniri cu experţii;
P.V.P. - Sălile de clasă se proiectează potrivit cu scopul şi destinaţia lor specială. Condiţionare birocratică. Rezistenţă faţă de propunerile colectivitaţii.
P.N.P. - Preocuparea pentru ambianţa învăţării se extinde asupra condiţiilor de iluminare, de cromatică a interioarelor, de aerisire, de comoditate fizică, asupra nevoii de alternanţă dintre claustrare şi interacţiune dintre activităţile liniştite şi exuberante. Propunerile colectivităţii găsesc sprijin. Există chiar şi un control obştesc;
P.V.P. - Educaţia e considerată necesitate socială pentru o anumită perioadă, în vederea formării unui minim de aptitudini şi în vederea interpretării unui anumit rol. Se învaţă pentru prezent, nu pentru viitor. Reciclarea e consecutivă progresului;
P.N.P. - Educaţia e privită ca evoluţie de-a lungul întregii vieţi. Ea are o legătura doar tangentială cu şcoala. Se învaţă mereu pentru viitor, progresiv, derulându-se mult mai repede decât viteza succesiunii generaţiilor. Reciclarea anticipează progresul.
P.V.P. - Încerderea crescândă în mijloacele tehnice (dotare audio-video, computere, tehnică de prelucrare a textelor, profesor robot, etc.). Dezumanizarea învăţământului. Numai dascălul emite cunoştinţe, sens unic al fluxului instructiv-educativ;
P.N.P. - Utilizarea strict instrumentală a unor mijloace tehnice adecvate. Dascăl uman, relaţiile dascăl-elev de neînlocuit. Dascalul învaţă şi el de la elevi. Reciprocitatea învăţării.”
Atragem dintr-un început atenţia asupra a doua aspecte lămuritoare: 1) Ambele modele educaţionale (atât P.V.P. cât şi P.N.P.), conţin în ele însele şi lucruri bune, dar, nu uitaţi, ele sunt creaţia aceleaşi “ELITE”, ale ILUMINAŢILOR, deoarece P.N.P., este o ALATĂ ETAPĂ, în programul lor satanic de subjugare a conştiinţelor. Tot Ei au creat şi P.V.P., Pentru ca umanitatea să fie suprasaturată de “insuccesele” ei şi să vrea o “schimbare”, apoi ca nişte “părinţi luminaţi”, vin şi ne arunca în braţele P.N.P., Arătând cu degetul optuzitatea şi perimarea P.V.P.! Să nu uităm că aceste procese se desfăşoară pe perioade întinse de timp, pentru a scăpa şi celui mai atent observator, mai ales când sunt “stropite” din belşug cu ...fonduri de împrumut din “rezervele N.O.M.”- de aici şi obligativitatea aplicării lor în cel mai scurt timp şi întocmai! 2)Aceste studii se adresează cunoscătorilor familiarizaţi atât cu limbajul New Age-ului, cât şi cu cel al pedagogiei educaţionale actuale.
Dacă primul model pare rigid şi dogmatic (aşa cum a vrut să şi pară!), fiind atribuit învăţământului de tip tradiţional-conservator, cel de-al doilea pare mult mai flexibil, deschis, încurajând autoînvăţarea, autoevaluarea, autonomia de orice tip. Dar ce-i rău în asta, vă veţi întreba? Copii vor fi mai pregătiţi pentru viaţă, mai practici. Să ne înţelegem de la bun început: una este libertatea ca dar a lui Dumnezeu şi alta este ecoul lozincilor revoluţiei franceze (libertate, egalitate, fraternitate), adică autonomia uzurpatoare, declanşatoare de conflicte emoţionale distructive. Ştiţi cine a vrut să fie prima creatura autonomă? Lucifer, bineînţeles! Tatăl minciunii şi al mândriei new-age-iste, Desbinatorul (diabolos-cel ce desbină!), Marele Arhitect al Francmasonilor, Marele Iluminat al New-Age-ului. Aceste modele “noi” îşi au începutul concret în cartea: “The Aquarian Conspiracy”, a binecunoscutei Marilyn Ferguson, dar şi în cărţile teosofului şi antropozofului Rudolf Steiner-fondatorul modelului educaţional-WALDORF.

Ce e HOLISMUL?

A sosit momentul să explicăm ce înseamnă-HOLISM. Dacă până acum s-a mers pe o idee liniară în observarea şi studierea tuturor aspectelor vieţii (adică pe doua dimensiuni, cum ar fi: lungime-lăţime, cantitate-calitate, etc.) acum se vrea ca HOLISMUL (HOLOS-o imagine în trei dimensiuni: lungime, latime, adâncime-profunzime) să fie o totalitate a fenomenelor din care nu ne mai putem retrage, deoarece vom provoca o catastrofă. Acest HOLISM (fundamentul NOII EDUCAŢII MONDIALE) pare un panteism liric, tandru, în aparenţă o dragoste neţărmuită pentru toate vieţuitoarele (şi nevieţuitoarele), oferă o faţă blandă, surâzâtoare, ademenitoare prin noul ce-l aduce. Cu aceasta faţă surâzâtoare şi aparent paşnică se acaparează multe suflete miloase, doritoare de mai bine şi cărora încet, încet le sunt spălate creierele fie prin abaterea de la problemele fundamentale ale vieţii, fie prin împrăştiere sau prin diferite tehnici speciale. Iată cum un întâintemergator new-age-ist (Herman Schultze-Berndt-apud Ruppert) defineşte pe scurt New-Age spirituality:
“1) Depersonalizarea lui Dumnezeu;
2) Divinizarea panteistă a omului;
3) Derealizarea lumii, realitatea obiectivă fiind declarată iluzie şi loc vremelnic de joacă a spiritului pur (mai târziu se alunecă inevitabil în reîncarnare).
4) Propovăduirea “mântuirii”, de fapt a automântuirii prin diferite tehnici şi ritualuri de dobândire a stării de iluminare (de la simple tehnici de relaxare până la “complicatele” meditaţii transcedentale de sorginte yoghină.
5) Identificarea răului cu starea de ne-iluminare spiritulală(”de ce să existe existe o personificare a răului-satana, când nu există Dumnezeu-persoană?”- Zic ei.); Şi cum se fac toate acestea? Treptat printr-o “aură” semi-stiinţifică şi semi-raţională. Iată, concret cum se desfăşoară aceasta, prin tehnici şi metode ca: “bio-feed-back, antrenamentul autogen, strategii de “dezvoltare a conştiinţei”, grupuri de autoîntrajutorare, hipnoză şi autohipnoză, meditaţia de orice fel: zen, budism tibetan, meditaţie transcedentală, cabalistică, Kundalini, Raia Yoga, Tantra Yoga, psihosinteză, sufism, Koans, dansul derviştilor, tehnici şamaniste, E.S.T.(Erhard Seminary Training), S. M. C. A.(Silva Mind Control Actualizations), Lifespring Arica, teosofia lui R. Steiner şi Gurdjieff, logoterapia lui Victor Frankl, Procesul Fischer-Hoffmann, terapia gestalistă, nenumăratele discipline mascate sau terapii aşa-zis fizice de tip Hatha-Yoga, terapia Reich, Sistemul lui Bates pentru ameliorarea văzului, Jogging+homeoterapy, Rolfing, bioenergie-radiestezie, tehicile Felderkrais şi Alexander, Kinesiologia aplicată, experienţe transpersonale, etc.(lista ar putea continua foarte mult!).Trecând peste faptul că multi părinţi îşi “abandonează” copiii în braţele acestor veritabile tehnici de manipulare şi spălare a creierelor, unii făcând-o din lipsă de cunoaştere a implicaţiilor pe termen lung a “noii educaţii”, iar alţii din mirajul cu care este înconjurat această “nouă paradigmă”, cu promisiunile de a-şi vedea copiii în afara ţării, în lumea aşa-zis “civilizată”; se vede că avem de-a face cu o gravă violare a intimitîţilor sufleteşti şi mentale ale copiilor, uzându-se de noţiuni pompoase, de promisiuni luminate, când de fapt este vorba despre o faţă gri a demonului. Toate duc spre un singur ţel: SUBJUGAREA UMANĂ TOTALĂ, DE BUNĂ-VOIE ŞI FOLOSIREA ACESTOR “ROBOŢEI” PE POST DE SOLDAŢI AI VIITOAREI NOI ORDINI MONDIALE.

I.G.

"Într-o lume a cărei origine şi esenţă e unitatea şi dragostea harică, nici o separare, nici o patimă ruinătoare nu poate fi totală sau definitivă. Nici un “adânc al satanei” (Apoc2,24)nu poate desfinţa “fiinţa”. Căci fiinţa e anterioară oricărei negaţii şi unitatea e anterioară oricărei dedublări.” Pr Staniloaie

Avem cea mai teribilă poruncă: să înviem! Trebuie să înviem, dar nu oricum; să nu ne înşelăm: dacă vrem să înviem, trebuie să murim; daca nu trecem prin moarte autentică, să nu ne aşteptăm la Înviere autentică. Altfel este doar talk-show cu iepuraşi! Numai Hristos ne poate plini această nedeplinătate!”

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii
I.G.

sâmbătă, 8 mai 2010

Crucea istoriei si Invierea neamului

Blog 90

* Modifica

Cuvintele is visele transfigurate in concret...fie ele scrise cu penelul sau cu buricele degetelor pe tastatura....poti zidi lumi, sau darama constiinte, poti vindeca sau injunghia, totul depinde de energia si sensurile cu care le umpli si de disponibilitatea celuilalt de a prinde nivelul la care ai scris...restul e hazard! VA INVIT ASADAR, LA "DAVAR" ("CUVANT", in ebraica)....infruptati-va si lasati un gand decent despre cele citite...

*
Crucea istoriei si Invierea neamului

Crucea istoriei si Invierea neamului

“Sã ia aminte Europa! Sã stie popoarele civilizate! Noi ne luptãm pentru dreptatea noastrã cea asupritã de a veacurilor nedreptate!” Avram Iancu

"Telul final nu este viata. Ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului Iisus Hristos. Va veni o vreme cand toate neamurile pamantului vor invia, cu toti mortii si cu toti regii si imparatii lor. Avand fiecare neam locul sau inainte tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, “invierea din morti”, este telul cel mai inalt si mai sublim catre care se poate inalta un neam.
Noua, romanilor, neamului nostru ca orisicarui neam din lume, Dumnezeu ne-a sadit o misiune. Dumnezeu ne-a hotarat un destin istoric. Cea dintai lege pe care un neam trebuie s-o urmeze este aceea de a merge pe linia acestui destin, implinindu-si misunea icredintata. Neamul nostru n-a dezarmat si n-a dezertat de la misune oricat de grea si de alunga i-a fost calea Golgotei lui. Si acum ni se ridica in fata obstacole inalte ca muntii. Fi-vom noi, oare, generatia debila si lasa, care sa lasam din mainile noastre, sub presiunea amenintarilor linia destinului romanesc si sa parasim misiunea noastra ca neam in lume?” C.Z.C.

Mostenirea Dacica, coordonata esenþialã a sufletului si al neamului nostru

Crucea istoriei a fost şi grea dar şi uşoară, după cum ne-o descrie din letopiseţe cronicarii noşti, când împinşi de clevetirile neamurilor înconjurătoare au fost nevoiţi să aştearnă istoria neamului nostru. A fost uşoară crucea istoriei, pentru că a fost frumoasă, unică, ca orice cruce de altfel, dar grea atât datorită altora care ne puneau poveri peste poveri, acelor ce le întinsese mâna pentru ajutor la nevoie dar care ne-o scuipaseră de atâtea ori, cât şi pentru simplul faptul că atunci când s-a întipărit din ea nu prea au avut alt sprijin (poate nici nu se voia) decât limba vorbită de popor cu mărturiile ei.
Grigore Ureche şi Miron Costin, amândoi trecuţi prin colegii iezuite din Polonia, leagă limba românească cu cea latină pe care o învăţase la şcoală (şi nu cu „latina populară vulgară” care era de fapt o latină dacicizată), au scris letopiseţe stângace în care se străduiau să convingă că:”De la Râm ne tragem” (Grigore Ureche) . Dimitrie Cantemir, contemporan cu ei aminteşte de daci, dar insistă că întreaga ţară, pe careo locuiseră, a fost prefăcută în provincie romană şi că: „poporul dac a fost parte nimicit, parte risipit încoace şi încolo”. Numai stolnicul Constantin Cantacuzino, pomenit mai cu bun simţ al istoriei decât dintr-o cunoaştere a trecutului, spunea că: „Din Dachi şi Gheţi erau încă mulţi rămaşi, că nu s-au putut stinge toţi oamenii dintr-o ţară, cum nice că poate, ci tot au rămas.” Şi mai adăugă: „Dachii şi Romanii multă vreme tot într-un loc trăind şi locuind bine unii cu alţii, s-au amestecat prin rudenie, unul luând fata altuia, altul feciorul altuia atâta s-au amestecat şi s-au unit, cât mai pre urmă tuturor Dachi le zicea”. Având slăbiciunea sufletească venită cine ştie de când, în haine străine “şcoala ardeleană” de mai târziu prin Samuil Micu susţinea că după “descălecarea romanilor în Dacia”, aceştia i-au „stârpit” pe daci; acelaşi lucru scriindu-l şi Gheorghe Şincai. În romanitatea pură a poporului nostru a crezut şi Petru Maior. Iar nu demult un cărturar ca I.I. Russu, de data aceasta fără scuza lipsei de informaţii, a scris că populaţia Daciei, în aproape doua veacuri după venirea romanilor a fost supusă unui „voit proces de deznaţionalizare, violent şi rapid, care a avut o primă urmare: înlocuirea treptată a limbii dacice cu adoptarea limbii romane”. Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu să ne „încerce”, să ne „ispitească” cu astfel de scriitori ai istoriei care se „dedau” după aşa zisele „mari popoare”, nu de alta ci pentru a le fi bine sau pentru socoteala greşită de „a crede că ne fac un bine”. Dar era “un bine forţat” şi deci un fals căci spun Sf. Părinţi ai ortodoxiei: “Un bine nu este bine decât dacă este făcut bine.” Primul care “dovedeşte moştenirea dacică, ca o coordonată esenţială a sufletului nostru” a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu, deschizând drumul pe care-l va bătători N. Desuşianu, Vasile Paravan şi atâţia alţii. Cu mintea spunea: “Suntem romani, mai romani decât francezii, decât spaniolii, decât italienii, în sensul că totul am moştenit de la romani.” În inimă însă şi cu ciuda lipsei de cunoaştere adauga: „Nobleţea noastră este veche ca pământul, dar aceasta nu poate fi demonstrată decât reconstituind viaţa şi antica civilizaţiei dacilor, elementul primordial al fiinţei poporului nostru.” În studiu său „Pierit-au dacii?” folosind texte din Eutropiu, Dio Cassius şi alţii, criticând apoi pe reprezentanţii şcolii ardelene pentru chipul greşit de a tălmăcii unele cuvinte latine, conchide că Traian a supus dar nu a stârpit pe daci, că după moartea lui Traian numai o parte a Daciei a rămas sub stăpânire romană şi că timp îndelungat după cucerirea Daciei şi că timp îndelungat după cucerirea Daciei, dacii îşi păstrau vechea lor naţionalitate. Tot el îl pomeneşte pe istoricul latin Appian, care prin al patruzeci şi treilea an de la cucerirea Daciei vorbea de: „romanii ce-i stăpânesc peste Dunăre pe geţi, ce îi cheamă tot daci”. După Haşdeu însă nici unul din cele “câteva elemente” aflate la temelia neamului nostru „n-au fost predominante” iar „firea acestor elemente şi chipul cotropirii lor în unul singur, au fost ca noi să fim o viţă neatârnată … ale cărei însuşiri acum sunt de istov deosebite însuşirile fiecărei părţi consecutive, din cele ce au fost dinr-un început introduse în ce.”
Mai presus de morfologie şi sintaxă, dincolo de nestinsele întinderi ale minţii de a pipăii înţelesuri neaflate în lucruri si oameni, dincolo de „împrumuturile” cu care neamurile se înfruptau din agonisirile limbii altor neamuri, duhovnicia vede atât la obârşia cuvintelor, cât şi la temelia neistovitelor izvodiri de înţelesuri, Cuvântul lui Dumnezeu.De aceea, cum spune „patriarhul neîncoronat al ortodoxiei româneşti” părintele Dumitru Stăniloaie: „Cuvintele au în ele virtualităţi nesfârşite pentru că nesfârşite sunt virtualităţile Celui în care au ele ultimul izvor, Cel care îi sileşte pe oameni să cuprindă tot mai mult din înţelesul Lui şi din ale lumii create de El şi să le exprime”. Cuvântul este însoţit de o putere care nu decurge din cuvânt dar care nu se manifestă niciodată în afară de cuvânt ci numai prin cuvânt şi în cuvânt.

Noi

Iar darurile acestei puteri, izvodită odată cu însăşi cuvântul din mintea cuvântătoare, sunt inepuizabile şi diverse, vădindu-se ca tot atâtea înţelesuri. De altfel un părinte al bisericii noastre, contemporan cu noi, spunea că: „Orice cuvânt are trei niveluri de energie: unul informatic, altul informaţional şi al treilea şi cel mai important: de comuniune. Acestă din urmă dacă-l pierdem atunci trăim în comuniune cu cel ce a scris sau a spus cuvântul, fiind deasupra timpului sau a spaţiului”. Acesta este de altfel, şi înţelesul primelor cuvinte din fiece Sf. Evanghelie: „În vremea aceea …”, ele fac legătura, puntea comuniunii cu acele timpuri şi personaje, ridicându-ne în afară de temporal în lumina dumnezeieştilor Bune-Vestiri.
În limba strămoşilor noştri din a care-i structură şi chivernisire s-a împlinit limba ce-o vorbim, se nevoia o destoinicire ne-aflată în nici o limbă şi pe care numai trăirea în duh o poate explica. E vorba de topirea împreună a unor cuvinte într-un cuvânt nou cu înţeles unitar. Constantin Noica socotea această lucrare osârduitoare a minţii şi a inimii spre atingerea neajunselor praguri duhovniceşti, drept un „fenomen propriu limbii române”, prin care ea dospeşte „sinteze specifice”. Iar teologul secolului, părintele Dumitru Stăniloaie dă ca exemplu cuvântul: “Dumnezeu”, ” născut din topirea împreună a lui Dominus şi Deus. Nici un popor latin (dar nici alte popoare) n-au putut crea un astfel de cuvânt şi un înţeles nou. Deus, prin topirea cu Dominus - atotstăpânitor, ia cuvântului Dumnezeu caracterul distant şi rece al stăpânirii folosit pentru domnii feudali romani şi pentru împăratul aşezat pe soclu de zeu. Dumnezeu devine atotstăpânitor lăuntric, ascultat prin iubire care nu Se sfieşte să-Şi lucreze milele Sale chiar şi in cei păcătoşi. Pe de altă parte, prin topirea cu Dominus, este vădit că Deus e ridicat din planul puterii de ordin lumesc mai presus de orice orânduială omenească sau a zeilor. El nu este stăpânitor dar nici un zeu oarecare, ci este Unic. El nu poate fi pus în rând cu nimeni şi cu nimic. Dumnezeu a dobândit astfel un înţeles paradoxal: e foarte osebit de toţi şi de toate şi foarte apropiat … “Confundarea noţiunii de Domn în cuvântului Dumnezeu, poate face pe credincios să spună: Doamne Dumnezeule! fără să aibe sentimentul că se repetă. Vocativul crează o stare de apropiere, chiar dacă se pune înaintea lui Dumnezeu: „Doamne!”, spunea acelaşi mare teolog român.
Dumnezeu a ajuns atât de lăuntric, apropiat, încât poporul nostru Îi va spune mai târziu, folosind un cuvânt slav: „Dumnezeu Drăguţu”, nu în sens de diminuare păcătoasă, ci prietenie, apropiere intimă, personală, îndrăznire dată datorită sfinţeniei şi lucrării virtuţilor. Germanii vor zice: „Der liebe got”, iar grecii: „Agapitos teos” şi latina literară: „Deus amantus”, dar nu vor simţi afecţiunea pe care o simte românul când spune: „Dumnezeu Drăguţu”.
La fel se întâmplă şi cu o seamă de alte cuvinte cum ar fi: vreme, Fecioară (Măicuţa Domnului), dor, mioară, gingăşie şi altele. Împletirea aceasta de pozitivism şi de misticism o întâlnim în graiul nostru. Noi avem de pildă pentru marea realitate a timpului nu numai termenul geometric şi fizic de măsurare a lungimii, „timp” cum e cazul la toate popoarele latine. Noi avem şicuvântul “vreme”, de trăire sufletească a timpului. Cuvintele: “vreme”, “vremelnicie” n-au marginile înţelesului retezate în mod precis şi pozitivist ci plutesc într-un abur, într-o atmosferă de înţelesuri, de sugestii producătoare de trăiri totale ale fiinţei noastre, nu numai de sensuri mentale. Aceste cuvinte sunt ferestrele firii noastre spre orizontul de mistere. Prin ele respirăm curatul aer „de afară”, de dincolo de închisoarea pozitivistă. Termenii folosiţi de celelalte popoare latine, sunt lipsiţi în general de polenul misterului. Prin aceasta, însă, nu voim să zicem că numai termenii din limba românească au virtutea sugerării realităţilor tainice. Termenii latini vechi din vocabularul nostru românesc încă au această putere. Nu numai cuvântul slavon „veşnicie” exprimă mai bine realitatea vieţii viitoare, faţă de termenul rece, fizic şi impersonal „eternitate” (exemplele se pot înmulţi) dar şi cuvântul latin „Fecioară” are un înţeles cu mult mai învăluit de vraja înalt sufletească decât termenul catolic, comun celorlalte popoare latine, de „Virgină”, termen care are un înţeles de precizări fiziologice, fiind aproape jignitor pentru simţirea noastră religioasă. Să nu mai vorbim despre faptul că poporul nostru a dat un plus de apropiere caldă spunând Fecioarei: “Maică a Domnului”, iar în elanul mistic cei înduioşaţi o cheamă cu „Măicuţa Domnului”, termen mai fierbinte şi apropiat sufletului de român dreptcredincios (acest ultim termen este netraductibil în altă limbă, ca şi alţii de acest fel.)
„Explicaţia nu poate fi decât aceea că Ortodoxia şi-a coborât în cuvintele religioase româneşti (indiferent slavone, sau latine) vraja ei mistică…”, spunea părintele Staniloaie Cel Mare.

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii
Iulian Gavriluta

luni, 3 mai 2010

Meltenii virtuali Sau cum te poti depersonaliza pe internet

Meltenii virtuali
Sau cum te poti depersonaliza pe internet

Motto: „Sufera ingerul rau de schizofrenie intre aripi?”

Melteanul (neam-prost, marlan, mitocan), o caricatura de om, terfelit prin ungherele tenebrelor sale si-a facut aparitia si printre internauti. Pai, ce va ganditi voi ca scapa acest domeniu de putuarea sa? Intrebat odata un mare om (Monahul De La Rohia – Nicu Steinhardt) care este cea mai mare „inventie” a fostului regim...raspunde frapant: navetistul! Staniloaie preia ideea si o dezvolta....ulita satului, in care te vedeai cu vecinul si aveai contact cu natura este transformata pe o verticala uzurpatoare in scara de bloc, unde cel mai adesea te vezi cu „aproapele de apartament” o data pe luna. Navetistul, dupa mine, nu e nici taran (in acceptiunea arhetipului frumos), nici orasean (locuitor al „gri”-urilor ceausiste), vine cu aerele sale de necizelat si infumurat, de prost crescut si obosit la brantzuri mirositoare si tample cu gel ieftin, sa-si verse putoarea sa in... oras si, evident strica tot (omul strica locul!). La fel, pleaca dupa ce iese de la munca lui si se duce in sat, cu aere de orasean...cu pantofi cu lac si sosete albe flausate, ascultand manele „de pret valutar”. Situatia citadin-armaghedonica, este asa, pentru ca, Ceasca a vrut blocuri la sate si tarani la oras, ca sa munceasca in uzine, nascand acest hibrid monstruos.....navetistul! Nu e mai mare inventie ca aceasta si stiti de ce? Pentru ca oriunde ar fi, cu putoarea sa laxa strica toate relatiile si toate arealurile in care paseste balegos.

Melteanul „up-gradat”

Va sa zica aceasta noua tipologie a fost scoasa de la fenzandat de nimeni altul decat dusmanul omului, evident. Totusi, se pare ca si printre ingeri exista schizofrenie, nu in placi ci intre aripi, sau o fi avand paduchi la pene, de vreme ce crede ca prin aceasta noua gaselnita puturoasa, recte - Melteanul virtual – poate sa mai ameteasca pe unii cu radacini in pamant si in cer. Parafrazandu-l pe Murphy, care zicea ca „prostii si nidrogenul este omniprezenti in univers”, pot zice ca si extraterestrii de ar exista au...meltenii lor. Cum descoperim un meltean virtual? E sec, are familie, sau nu, nici nu importa’....e insa copy-paste-ist de elita chiar, ...nu are nimic original, atrage muste ca si el, pe tapsanul gaunos al pseudo-elitei si al aculturalismului recent, dudui si cuconet frustrant de libidinoase. In fine se da carturar, isi face o bruma de gagici, racolandu-le din zoaia de familiste ajunse la menopauza intelectuala, le imbrobodeste cu ceva de genul: „suntem doar amici, avem in comun filme, atentii, muzica, mici distractii...”, in timp ce tasteaza doar cu o..mana, alta avand treaba.... Ii mai recunosti cum invadeaza PC-ul copiilor ca sa vb cu....meltenii sai virtuali, fie ca-s fatalai sau fufe....si de altfel se dau casnici si insurati si afiseaza poze cu progeniturile lor. In fine, cum gasesc ceva original care nu incape in gaoacea lor, asemenea unui „mare” condesator al vidului, sar ca arsi ca-s raniti in orgoliu lor de lingecredinciosipicioarele si de manelo-ciobani. Vi se pare ca vorbesc dur? Va inselati, traiti putin de voie, de nevoie, in preajma acestei „aure puturoase”, necrestinesc vorbind, si veti scoate mai dihai epitete decat mine despre aceasta monstruozitate care se fatzaie in cyber-spatiu. Depersonalizarea acestor hibrizi e totala si ar fi bine ca oamenii de bine, din toate domeniile sociale sa se aplece putin asupra studiului de caz prezentat. „Sinner”-ian vorbind, pe net te poti da orice, oricand, oricum.....chiar daca in realitate esti scofalsitor de habarnavist si ce mai pui ca molipsesti si pe alte persoane nevinovate...la inceput. In fine, se pare ca in noua gaselnita diabolos-ista se inoata c-am greu si inca o data doar spiritele incercate pot deosebi duhurile, sau pleosnitele de albinele purtatoare de nectar si miere. NU exista reteta! Din pacate, fiecare experienta e personala, obictivism neexistand, asa ca internautilor, daca ati adulmecat un astfel de personaj, ascultati-ma pe mine...nu are vindecare, departati-va cat mai rapid, pentru ca, desi nu e destept, are o viclenie venita din strafundurile-i experimentale si deci poate sa pacaleasca, doar....naivii(ele), evident! Fi-ti voi insiva!

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta

Poze cu si din....mine!

Poze cu si din....mine!

Lumini si umbre...

Lumini si umbre...

Agape'!

Agape'!

I.G.

I.G.

La Birou, in pauza...

La Birou, in pauza...

The old jedi...

The old jedi...

Citind o recenzie...

Citind o recenzie...

Premiul I la concursul national de Proza Vasile Voiculescu

Premiul I  la concursul national de Proza Vasile Voiculescu