www.newsbuzau.ro O ALTFEL DE PRESA!

ORICINE PENTRU ALTII, ACELASI PENTRU CEI CARE MA STIU!

CINE NU STIE CINE ESTE, DE UNDE VINE SI INCOTRO MERGE, ESTE UN NIMENI CARE VINE DE NICAIERI, SI SE INDREAPTA SPRE NICIUNDE, ADICA UN NIMENI ENORM!!!

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 31 octombrie 2010

“Fragmente şi fragmentări”


“Fragmente şi fragmentări”
Sau
despre reflexia “Idelor lui Marte”, în mundane

Motto: “Două lucruri adânc uitate de toţi creştinii, aproape fără excepţie:
Întâi: Avem dreptul să cerem tot lui Dumnezeu. Al doilea: Dumnezeu nu are nimic să ne refuze” - Leon Bloy, în “Chipuri spirituale”, de Mircea Vulcănescu


“Leomer”-ul pe care vreau să vi-l împărtăşesc este unul simplu, mai simplu nici că se poate: este vorba aşadar despre “a vorbi” (“leomer” în ebraică) în limbajul oamenilor vechi cu sinele nostru (“Căci dinauntru, din inima omenească, ies gândurile rele…” Marcu 7, 21). De când nu aţi mai stat de vorba cu voi înşivă? De când nu aţi vorbit cu inima voastră (nu în mod psihanalitic, rece şi distant), ca şi cu un prieten bun, cel mai bun, vechi…cel mai credincios? Geniul dialogului cu noi înşine străbate istoria şi devine, când conştientizăm acest fapt, ca un argument puternic (“Idele lui Marte”), de netăgăduit, prin numeroasele sale înţelesuri, sensul şi nu scopul existenţei, în mundan. Cu cât vorbim mai puţin cu noi înşine, cu atât suntem mai puţin noi înşine şi, cu atât mai mult avem nevoie de dialogul cu “afar’de sinele” nostru. „Unde eşti când nu eşti în tine însuţi?” („Immitatio Chisti” – Thomas de Kempis). La prima vedere, logica aristotelică cu care am fost infuzaţi în anii de şcoală, unde 1+1=2, pune degetul la tâmplă şi ne arată o posibilă hibă sau de ce nu, alienare mintală, totuşi, ea rămâne corijentă pe tărâmul sufletesc. „Psihe’ ” – ul jungian aplicat (refulat de pro-freudienii de serviciu), nu se mulează de loc pe gândirea pavloviană a omului recent şi ca atare respinge orice altă normă de cunoaştere supra-arhetipală (Frankl, Dostoievsky, Grigorie Palamas) ce ar putea răzbate din aritmetica divină, unde unu şi cu unu dau întotdeauna alte valori. Pe când logica şi calculul contabilicesc („dracul şi contabilul îs acrii” – Parintele De La Rohia, Steinhardt) predispune la târguiala clasică, tărâmul religiei, metafizicului (Nae Ionescu şi filosofia nimicului) este acela ce este şi va fi dincolo de calculul exact, cu virgulă chiar, al vieţii de zi cu zi. Aşadar, în aceste lumini...v-aţi vorbit vreodată? Tu şi cu tine...sufletul tău şi ieşirea din tine...cu tine. „A vorbi” este cu mult mai mult decât „a gândi”, pentru că este „a avea” după „a fi”. Gândeşte ca şi cum ai sta de vorbă cu cel mai bun prieten (ionatanian vorbind, chiar aşa este!), care nu te va părasi niciodată, pe pământ, în iad sau rai fiind. Pe rând toţi, dar absolut toţi te vor părăsi...prietenii, părinţii, iubitele....numai el, singurul voievod al inimii...nu! Şi când vei simţi pe buzele minţii acest gust, sigur te vei întreba...dar, nu am ştiut că se poate, că există, că trebuie...nu este scuză mefistofel-ică mai acătări de perfidă ca aceasta, pentru că, singura realitate este negată cu înverşunare şi ascunsă singurei „realităţi”, de către duşmanul Vieţii - Dezbinatorul. El, sufletul, este mai aproape de noi înşine, decât noi...de noi înşine...numai să conştientizăm acest lucru. Tot el, este cel mai desăvârşit genteleman al tuturor eonilor ştiuţi şi neştiuţi: de aceea, Împăratul împăraţilor, Hristos, stă de vorbă cu el....undeva în pridvorul fiinţei noastre....când bate la uşă (în iconografia creştină, Hristos stă la uşa sufletului şi bate, dar uşa nu are decât pe dinăuntru clanţă, deci nu se deschide decât în sens unic!). „Hristoidica asemănare şi Iisusiaticul chip” (Giovanni Papini – „Fiul lui Dumnezeu”) se prelinge de pe pragul gândirii filosofice în mireasma sufletului însetat de Cunoaşterea lui Dumnezeu – Vladimir Lossky, (în accepţiunea postmodernistă, „filosofie” – iubire de frumos, Sofia - este egal cu „filozofie” – dar, lucrurile nu stau chiar aşa...cuvântul - filosofie este unul compus din „filo” care are înţelesul de iubitor, şi „sofia” care înseamnă înţelepciune, deci filosofia înseamnă iubitor de înţelepciune. Se pare că „zofia”, contrar înţelepciunii, înseamna „nebunie”, ceea ce ar schimba complet sensul cuvântului. Sursa: Dex online). Aşadar, fragmentarea gândirii şi îmbrobodirea ei cu minciunile acestui veac hâd, nu duce decât la ascunderea adevărului: nevoia intrinsecă de a vorbi cu tine însu-ţi (sau cum zic eu, scandalos pentru unii: „tine însu-mi”, sau „mine însu-ţi” – în ideea impropierii adevăratei cunoaşteri a aproapelui, prin iubire, când, pătrunzi în sâmburele fiinţei celuilalt şi-l cunoşti din interior, nemaiştiind exact de unde începe el şi unde te termini tu, ca şi cunoaştere, fără identificare sau contopire panteisto-hindusă. Părintele Stăniloaie, a lansat ideea aceasta de apofatisf-catafatism, specific Răsăritului Drept-măritor!). Fragmentele adevăratei spiritualităţi se cer regăsite în veacul fragmentărilor de tot soiul şi o cale, după mine este dialogul cu sufletul fiecăruia...atât de bătut de valuri, mai abitir ca marea în furtună.

Oricine pentru alţii,
Acelaşi pentru cei care mă ştiu,

Iulian Gavriluţă

Poze cu si din....mine!

Poze cu si din....mine!

Lumini si umbre...

Lumini si umbre...

Agape'!

Agape'!

I.G.

I.G.

La Birou, in pauza...

La Birou, in pauza...

The old jedi...

The old jedi...

Citind o recenzie...

Citind o recenzie...

Premiul I la concursul national de Proza Vasile Voiculescu

Premiul I  la concursul national de Proza Vasile Voiculescu