www.newsbuzau.ro O ALTFEL DE PRESA!

ORICINE PENTRU ALTII, ACELASI PENTRU CEI CARE MA STIU!

CINE NU STIE CINE ESTE, DE UNDE VINE SI INCOTRO MERGE, ESTE UN NIMENI CARE VINE DE NICAIERI, SI SE INDREAPTA SPRE NICIUNDE, ADICA UN NIMENI ENORM!!!

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Sacrul si profanul, dihotomia mintii...

Sacrul si profanul, dihotomia mintii
sau
“Prastia lui David”, catre Oedipii recenti


Motto: ”Examinand cursul vietii oamenilor, observam ca destinele unora sunt mai degraba determinate de obiectele intereselor lor, in vreme ce ale altora, mai degraba de fiinta lor launtrica, de subiectul lor” C.G.Jung, in “Tipuri Psihologice”

Disponibilitatea fiecaruia de a asculta un discurs, prelegere, predica, cuvant vorbit, etc…este diferita, asa ca, semenii mei care vor sa auda altceva sa dea “cancel” sau “exit” la documentul “word” de fata, sau sa isi ia o cafea, ceai, vin, bere in fata si sa se puna pe citit, nu fara critica sau zambet pe buze. Persoana este un complex de lucruri simple, legate, interdependente ca si doua gauri, intr-o suprafata plana care formeaza clopotele Gaus, miscandu-se asimptotic. Asa cum odinioara, cei vechi, foloseau adnotari stranii de genul “keri” (citire) sau “ketib” (scriere), din ebraica, pentru textele sacre, care dadeau intelesuri diferite desi erau aceleasi cuvinte intiparite, sau cum zicea parintele Noica Rafail, fiul marelui filosof cu acelasi nume, despre cele trei nivele energetice de intelegere a unui cuvant, exista moduri diferite de impropiere a lumii inconjuratoare. Daca vreti, e un fel de legatura ca la aninarea colivei de mai multi credinciosi, interlegati si totusi diferiti. Insasi ea, coliva are boabe de grau (simbolul finite personale) care nu mai incoltesc(“decorticarea” realitatii, in chimia cerealelor), deci nu mai pot de la sine face…fapte, ci doar sunt legate cu aluatul dulce (iubirea in toate cele 4 ipostaze – agape, eros, filia si apathea) si infuzate cu “energie necreata” (Sf Grigorie Palamas), leganata (ca si pruncul care are nevoie de liniste in leganel, pentru a creste) de cei inca vii, care pot rodii, predispune la inter-responsabilitate…..atunci suntem uniti intr-un gand si simtire si asta ajuta sufletul, deoarece simbolistica ajuta trupul plin de duh sa se duca dincolo de el si sa patrunda in lumea si lumina “zilei a-8 a creatiei”. Stiu ca nu ati inteles mare lucru, de aceea mai incerc o explicatie, intr-o fraza…de curand am facut rost de filmul “AVATAR”, cred ca ati vazut reclamele, dincolo de amalgamul new-age ist, combinatie nu tocmai fericita intre shamanism, credintele druidice, S.F., desene, scene sexoase si actiune, gen RAMBO “n”, ochiul avizat poate vedea si altceva…..acolo, la un moment dat exista un anumit copac al sufletelor un fel de network al Pandorei, o planeta anume (atentie si la numele cu rezonante traco-grecesti)…acolo oricine pleca, murea, in acceptiunea civila de azi, nu disparea, chiar si oamenii de stiinta sceptici sositi acolo au “gustat” din ignoranta lor si au aflat adevarul…si acesta, vorba Evangheliei “i-a facut liberi” (In. 8, 32). O intreaga planeta cu regnuri, cu oamenii cu tot ce exista acolo erau conectati si in perfecta comunicare, iar cand cineva suferea, sufereau toti. Daca ar fi sa decodam mesajul acesta am spune ca acolo se depasise bariera sacrului si profanului, sau se “restaurase” starea paradisiaca (Pr.Staniloaie). De fapt parintii filocalici spuneau ca noi nu avem numai misiunea de a ne despatimi si umple de lumina Taborica (fie pe calea martiriului, fie pe cea a misticului) ci si a reda cosmosul (termen mult mai implinit, decat catolicul - univers) imbogatit de dumnezeire, chiar personificat. In AVATAR, Eywa, este de fapt una si aceeasi cu sufletele tuturor fiintelor trecute dincolo si care raman in legatura, nu ca in gluma existentiala (Steinhardt) numita NIRVANA, SAMBALA, cand contopirea cu Marele Tot e de fapt cale inversa crestinismului, deoarece se confunda picatura, eul, cu oceanul uitarii, nemaiavand constiinta de sine. Aici, stii ca esti tu, inaintezi (nu te plictisesti de atat bine si fericire cum spun zeflemitorii flausati de azi) in desavarsire si iubire, fiind pururea cu cei dragi tie, alaturi. Interesant ca si Freud (in “Interpretarea viselor”) la un moment dat vorbeste despre o “cenzura”, care in a doua teorie despre psihic va fi botezat “supraeu”, nefiind altceva decat spirit inconstient, in masura in care incorporeaza valorile si normele cultural-fundamentale interiorizate afectiv, in special in copilarie. Fostul elev al acestuia, Jung, despartit de maestru, tocmai pentru ca existau diferente cu privire la ”psihe” si la nesexualizarea dincolo de limite a vietii, are un concept si mai aproape de adevar: “inconstientul colectiv”. Acesta se vrea ca arhetip dincolo de limita individuala, interlegat cu altele, intr-o enorma retea ce strabate timpul si spatiul si de unde ne vin trasaturile spriritului, creatoare de cultura. Deja crestinismul a depasit acest lucru in modul cel mai firesc cu putinta (“a fi ortodox inseamna a fi firesc” – Pr. Rafail), fie prin exemplul livrat voua, anterior, semnificatia aplicata a colivei si a “vesnicei pomeniri” legate si in mod vizibil prin cei care participa la nasterea leganata a celuilalt…dincolo, fie prin intreaga intelepciune a scrierilor celor din pustie, adica a avve-lor. Ca e coliva, ca e idée din AVATAR, ca e “Forta” (data pe tava stiintificilor de “midicloriane”) din Star Wars, unde si denumirile (Obi-Wan Kenobi, de la “kenobiticul” pustiului, in greaca si altele…) is perfect inspirate din Ortodoxie (George Lucas fiind un practicant!), ca e “inconstient colectiv” (Jung) sau “quarc”, 10 la puterea -14 din metru, cea mai mica particula din orice materie, care vine din….camp energetic, practic din “nimic” (fizica subcuantica ajunge dupa veacuri la aceeasi concluzie biblica, ca “totul e facut din nimic”), toate si toti suntem iterlegati si inter-responsabili. Deci moduri diferite de a privi acelasi lucru….suntem legati prin fire invizibile unul de celalalt, dincolo de ce se vede, de aceea sacrul si profanul trebuiesc reconciliate, spargand crusta subtire de ignoranta si nestiinta. De acum nu mai putem gandi dihotomic, ci unit, dar nu in confundare, ci despartit si totusi una, dupa modelul supreme al Sf. Treimi (afirmat niceeo-calcedonic: “neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespatit”). Oricat ar vrea Diabolos (tradus: “cel ce desparte”) sa ne separe… acest “adevar”, imbrobodire, stalcire…este doar himera, deoarece “distinctia – identitate” (VL. Lossky) este numai aparenta, sacrul si profanul find de fapt fatede al aceluiasi adevar unic!

Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,

Iulian Gavriluta


P.S. “Adanc pe adanc cheama in glasul caderilor apelor Tale” (Ps. 41, 9), cu alte cuvinte: Adancul finite personale, cheama Adancul cel dincolo de adanc, in curgerea darului, energiilor necreate ale Harului Tau!

vineri, 6 noiembrie 2009

INCERCARI DE RECUPERARE A ISTORIEI (Intre destinele lui Horus si Cronos, sau despre Comorile lui Montezuma!)

INCERCARI DE RECUPERARE A ISTORIEI
(Intre destinele lui Horus si Cronos, sau despre Comorile lui Montezuma!)

Ca un om normal ce ma stiu, trecut oarecum prin scoli si care a tocit pragul „inteleptilor” acestui veac, nu pot sa nu observ cum incet incet se lasa o ceata deasa pe istoria romanilor, din care numai magarii se mai vad orbecaind dupa tainuri. Nu mai suntem noi orbiti, dar nici mamaligi. As fi vrut sa incep acest articol sub auspiciile recentei conferinte de comunicari stiintifice de la Brasov („Terra Dacia – Romania mileniului trei”), la care am participat; dar ulterior m-am razgandit urmarind cateva articole din ziarele de pe al noi. Cum putem fi oare asa de strambi si ingusti la minte? Cum ne putem fi oare atat de natangi si indiferenti la radacinile romanilor? Oare nu stiti ca cine se rupe de radacini se usuca si nu aduce roada? Fiecare neam este voit de Dumnezeu(aici superficialii se vor stramba si vor inchide documentul word!:), la Cincizecime s-a vorbit cumva „esperando? Sau engleza? Nu, categoric, fiecare vorbea in limbile necesare raspandirii evanghelice, atunci de ce ne ferim de arhietipurile din visele lui Dumnezeu? Cui ii e frica de neamul stravechi al romanilor(cu descendentii: daci, traco-daci, traci, traci stravechi si pretraci…)? O sa ziceti ca nu va intereseaza decat lungul nasului, sau painea de pe masa…aveti si voi dreptatile voastre, dar fara sa stii de unde vii, cine esti, incotro te indrepti, esti un zero absolut, care vine din zero absolut, adica un nimeni enorm! Painea de pe masa enormului nimeni nu adaseste, nu sporeste, nu satura ci cel mult ameteste saturand vremelnic. Minunea este aceea ca daca intrezari adevarul , pur si simplu te „recreezi”, mori tu cel vechi, pentru a renaste, oarecum un altul, cu acelasi pret cu care oricum odata al sa-l oferi. Pacatul acestor veacuri este acela ca din indiferenta si uzul exagerat de „prea zilnica paine”, uitam ca nimeni nu este de ajuns siesi. De aceea prima datorie a oricarui este aceea de a-si cunoaste nedisimulat si imediat trecutul, nu poti fauri ceva din viitor, daca nu ai temelia celor din spatele tau…altfel al cui te revendici, pentru ce si in numele caruia anume faci ce faci?
Sa stii de pilda ca esti de 34, 40, 50, 60, 70, 80, …de ani roman, prin nastere si de vreo 4578 de ani mentionat in Biblie(2572, anul cand Noe imparte fiilor lumea, respectiv lui Iafet-Magog, scitii, Tiras-tracii + 2006 = 4572); parafrazare la spusa acelui evreu care zicea ca este numai de vreo 40 de ani american si de peste 5000 de ani evreu! A doua pomenire Biblica o vedem la II Macabei, 4, 47(„Si pe Menelau….si la sciti…”, 175-161, i.d.Hs, deci 2181 ani!) Imperativ este si faptul sa stii ca esti mostenitorul unei civilizatii stravechi, minunate, fara pereche, dupa Inzi, cel mai mare, numeros si viteaz neam(Herodot). Cu mandrie sa afirmam radacinile noastre Melchisedeice(nu de la evrei, cum zice unul Tesu in „Romania Iudaica”, ci de la „preotia nnemuritoare” a personajului pomenit, care decriptat MELC=ZAMOL-xes), sa mai stim de pilda ca Tracii Ahei si Dorienii fauresc mandra Grecie si Tracii Iliri, Roma antica. Avem cu ce ne mandrii, asa-i? Daca mai punem ca latina vulgara era limba obisnuita a dacilor, nu cea culta, de cancelarie, cu „neologisme”, ci cea populara. Acolo in capitala Daciei vechi, cadranul solar de la Sarmisegetuza cel mai precis din toata lumea veche inca nu a fost descifrat in totalitate. La fel si tablitele de la Tartaria, cu scrisul cuneifosrm mai vechi ca al sumerului…hiperboreenii care au plecat de pe la noi, Tracul Enea, Cavalerii Danubieni, Henoteismul dac, etc, sunt tot atatea dovezi si radacini puternice, pe care ne putem faurii „etajele” civilizatiei recente. Tocmai pentru ca avem astfel de radacini suntem furati constant si adanc. Cum Dumnezeul dacilor nu a incaput in panteonul popoarelor cucerite, deoarece nu incapea in causul gandirii romane, asa nici acum nu se vrea a pricepe aceasta forta milenara a jertfei romanesti. Si de aici incep toate. Veritabila „scara a lui Iacob”, trebuie sa urce ratiunile romanului dornic de cunoastere, adevar si bine pentru valorile nepieritoare si de necontestat a romanismului. Am pierdut gandirea, munca in chip ritual(Granet, Eliade, Gusdorf) si facem totul doar prin prisma „cravatei renascentiste”, adica rece, distant si rational. Sa parcurgem asadar retrospectiv, istoria zbuciumata a neamului nostru, punctand doar evenimentele mai importante.
Burebista care reusise pentru prima data sa uneasca diferitele triburi geto-dacice si a carui tinut se intindea din Carpatii Padurosi pana la Muntii Haemus(Balcani) si de la Dunarea de Mijloc la Marea Neagra, litoralul pontic de la Olbia(Bug) pana la Apollonia Pontica(Sozopol, Bulgaria). Dar sfarsitul sau este violent datorita complotului sustinut de diferiti aristrocrati tribali. Mai departe, Proconsulul Macedoniei, Licinius ajutat de tradatorul local, geto dac –Roles supune pe Dapyx si Zyraxes, conducatori destoinici geto-daci. Deoarece Roma nu tolera nasterea unui alt Burebista, Domitian tine sub observatie stricta pe Decebal, regele dacilor urcat in 85 d. Hr. Ceea ce falsifica aproape toti istoricii(doar Istoria este scrisa de invingatori-cuceritori)este inaltul stadiu de civilizatie si cultura a dacilor sub Decebal din primul secol dupa Hristos. Herodot, Strabon, Dion Chrysostomos si Iordanes vorbesc in termeni mai mult decat laudativi despre inalta civilizatie daca(tablitele descoperite recent de la Tartaria care atesta scrierea cuneiforma mai veche ca cea sumeriana, ceasul solar cu cadran de la Sarmisegetuza, mai precis ca toate cele existente in lume la acea data, limba latina-vulgara vorbita de daci, etc.). Decebal, dupa lupte sangeroase accepta un armistitiu dar pregatindu-se pentru un nou atac, face o intelegere cu regele partilor, Pacorus pentru a ataca simultan….acesta, fireste tradeaza si astfel marele Decebal nu mai are de ales decat intre o moarte demna de rege si o captivitate rusinoasa. Alege prima varianta si se sinucide, scapand astfel de rusine. Anul 106 este consemnat ca anul cand romanii cuceresc Dacia. Noua cucerire era asa de importanta incat la Roma se inalta de acelasi Apollodor din Damasc Columna lui Traian cu scene de lupta din razboiul daco-roman. O alta facatura a cuceritorilor este aceea ca in Dacia nu mai erau barbati si au fost adusi dina lte parti ale imperiului(Eutropius). Alta aberatie este cea sustinuta de istoricii Eutropius, mai tarziu de J. Nouzille si altii care sustin ideea „golirii” populatiei bastinase in timpul retragerii romanilor sub Aurelian (270-275 d. Hr.). Acestia isi sustin fara acoperire aberatiile ca sa demonstreze ca oricine isi poate cere paternitatea pe aceste meleaguri(cum rusinos o face Tesu Solomovici(?!) in „Romania iudaica”, carte sponsorizata de Ministerul Educatiei si cercetarii (Culturii)…recte, pe vremea aceea, Razvan Teodorescu(atentia si ala cest personaj la cum si a schimbat numele!!!). Urmeaza o perioada mai cetoasa in istoria poporului nostru, de la 271 la 1241 odata cu mare invazie mongola. Aceasta perioada este mai cetoasa cum ziceam datorita putinelor izvoare occidentale si orientale care sa se fi referit la aceste spatiu. Invaziile repetate ale gotilor, hunilor, gepizilor, avarilor, slavilor, pecenegilor, uzilor, cumanilor, tatarilor si ale altor triburi au gasit pe bastinasii nostrii mai putin sau mai mult pregatiti. Cert este ca asa cum au venit asa au si plecat nelasand urme semnificative in felul de a fi sau in limba stramosilor nostri. Elementele geto dacice erau prea adanc infipte in cer si pamanr ca sa fie spulberate de triburile inferioare care ne cotropeau. Desi au luptata cu Imperiul Roman(Constantin Cel Mare incheie in 332 un armistitiu cu gotii)sau cu celelalte puteri, gotii, vizigotii si ostrogotii nu s-au putut integra in familiile bastinase geto-dace. Se pastreaza izvoare din timpul domniei lui Attila(448), solia lui Priscus din Panion in care s evorbeste despre vitejia pamantenilor in fata invadatorilor. Dupa Attila vin slavii si gasesc deja pe aceste pamanturi formata o populatie bastinasa de traci romanizati numiti si protoromani. Desi trecuseera multi peste ei, isi pastrasera limba – latina – si obiceiurile, aceasta demostrand superioritate lor fata de cele ale poporelor migratoare. Ca dovada este si faptul ca dupa edictul de la Milan(313) dat de Constantin Cel mare, calugarii Ioan Cassian pleaca spre Roma si fondeaza monahismul crestin acolo, iar celalalt, Dionisie Exiguus este cel care calculeaza era crestina dupa anul nasterii lui Hristos, valabil pana astazi. Mai tarziu odat cu intrarea ungurilor in Transilvania, un anume notar al regelui Bella (se presupune a fi Bella al II lea, 1173-1196) Anonymus spune ca se gaseau cnezatele si voievodatele lui Menumorut(Bihor), Gelu(Tara Crisurilor), Glad () resedinta in Bantul sarbesc.

Va urma

P.S. multe din insuccesele acestui neam nu se datoreaza in primul rand naturii umane decazute ci tradatorilor si poate a increderii pre amari in oameni a unora dintre ai nostrii! In fine incursiunea, va continua......

I.G.
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu!

marți, 25 august 2009

SEMINAR TAKEDA RYU, BUZAU 11-13 SEPT.2009

NOU !!! Stagii si seminarii de TAKEDA RYU



Cu ocazia infiintarii unui nou club de Aikijutsu Takeda Ryu in Buzau, si in colaborare cu DJS Buzau, s-a luat initiativa organizarii unui Seminar National de Aikijutsu si Iaido / Kenjutsu, in perioada 11-13 sept. in pitoreasca zona Poiana Pinului, langa Buzau, finalizat in ultima zi cu o demonstratie publica realizata de mai multi instructori din tara.

TEMA SEMINARULUI - "Kenjutsu - Aiki Jujutsu IchiJo "

Condus de Sensei Cristian Laiber, 5 Dan Aikijutsu Takeda Ryu , expert DNBK Kyoto, Shoden Menkyo Batto Jutsu Enshin Itto Ryu, seminarul va avea ca tema - Relatia dintre Sabie si tehnica de mana goala din Aikijutsu - "Kenjutsu - Aiki Jujutsu IchiJo "

Detalii si inscrieri ON LINE

http://www.takeda.ro/takeda_seminar.htm

sâmbătă, 8 august 2009

Personalităţile – model, noduri gordiane ale vietii

Personalităţile – model, noduri gordiane ale vietii

« Valoarea unei vieti nu este data de numarul de diplome de facultate sau de conturi din banca, ci de modul cum intelegi lumea si cum te aliniezi la marele flux al trairii »

Intr-o vreme cand valorile sunt inversate si cele autentice is ingropate in puterea vulgului ca intr-un grajd al lui Augias, unde superlativul murdariei umane si al neoranduielii e la ea acasa. Democratia cu hiba ei, conducerea vulgului, ca si cealalta extrema, dictatura, sunt sortite falimentului iremediabil si asta pentru ca, niciodata vulgul nu a stiut, nu are in menire, nu poate sa conduca(cantitatea in detrimentul calitatii), iar dictatura nici ea nu i mai breaza, datorita unei singure vointe bolnave si mandre, ahtiate dupa putere. Deci care este modelul ? Conducerea dupa modelul Arhetipurilor divine, aici pe pamant: conducerea in sobor a elitelor, acele valori crescute in generatii si generatii. Daca vreti modelul monarhic e mai aproape de adevar, desi si el are pacatele sale si a subcombat lamentabil in istorie. Vorba lui Tutea, care desi suferise pentru idelaurile nationaliste in inchisorile de temut ale comunistilor, dupa 1991, la alegerea lui Ilescu ca presedinte, spunea : « sa faci 13 ani puscarie pentru un popor de idioti ! », socanta afirmatie din partea « romanului absolut ». totusi cei care-l cunosc stiu ca aceasta afirmatie trebuie coroborata cu alta : « trebuie facuta o diferenta dintre neam si popor, neamul cuprinde pe cei dinainte, prezenti si viitori care traiesc si simt romaneste, pe cand poporul este secventa neamului in timp...poporul poate fi deplorabil la mmentul asta in marea lui majoritatea, dar neamul e sublim ». De aceea, trebuiesc elitele sa conduca nu no-name-urile din partide sau iviti ca ciupercile dupa ploaie. Iata o mica abordare a catorva chipuri de romani, adevarate faruri ale neamului (de unde vine si notiunea de natiune, nationalism). De altfel, tot Tutea spunea ca "poti fi patriot de 10 ori in viata, potrivit tarii de adoptie, dar nationalist numai o singura data, acolo unde te-ai nascut !"

Arheologia valorilor : Eliade, Cioran, Noica, Tutea

Tinerii din ziua de azi au anumite valori, pe care nu si le pun in evidenta, probabil datorita varstei si a psihologiei adolescentului. Astfel, ei cauta un anume model pe care sa-l urmeze, pentru a-si cladi un viitor stabil, apeland la personalitatea, puterea de persuasiune, intelectualul,statutul social al respectivului model. Insa ce e trist, este faptul ca tinerii gasesc modele (pentru ei) demne de urmat in persoanele in care nu ar trebui sa se increada. Asa cum spunea Mircea Eliade: ”acesti tineri sunt imuni la orice fel de lectii de morala,dar inca pot trai si respira in lumina unui model”, acea viata marturisita ar putea sa insemne un reper si o schimbare de destin. Avem exemple de peroanalitati ale perioadei interbelice, care s-au impus in societatea romaneasca din mai multe puncte de vedere: politic, social si cultural,care sunt adevarate modele demne de urmat. Dat fiind faptul ca vom vorbi despre perioada interbelica, putem selecta anumite peronalitati din mai multe domenii,cum ar fi: politica - in politica un nume mare il constituie Petre Tutea, care, hartuit in permanenta de regimul comunist prin autoritatile sale represive, a avut curajul sa-si exprime convingerile sale nationaliste pana in ultimele clipe ale vietii lui marete: ”Un Roman absolut trebuie sa fie legionar”, spunea el. ”C.Z.C. a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenteaza ambianta prin simpla lui forta “harismatica”; un om cu har”. Analog lui Petre Tutea, un alt mare om politic si filosof desavarsit se inalta vertiginos in clasamentul personalitatilor-model, Constantin Noica. In paralel acesta duce o politica de dreapta si este devotat acesteia, pe cand alte personalitati din domeniul atat literaturii cat si politicii-si anume Mircea Eliade si Emil Cioran pleaca din tara dupa perioada adolescentei, negand faptul ca au avut conceptii bazate pe nationalism(potrivit conceptiei Bisericii, Dumnzeu a vrut d ela inceput neamuri, si al final vor fi judecate separat sia cestea): ”au fost doar “valurile” tineretii care m-au determinat sa gandesc astfel. De fapt, pentru ca eram inca in plina formare, indreptarea mea politica de la acea vreme nu se justifica”. Revenind la Constantin Noica, in sufletul acestuia, ca de altfel in sufletul tuturor adolescentilor, poţi întîlni coexistenţa a două tendinţe contrarii, a două atitudini pe cît de opuse pe atît de fireşti: pe de o parte, o tendinţă centripetă pe care o poţi numi foarte bine "spirit de frondă"; pe de altă parte, o tendinţă centrifugă, şi anume nevoia inerentă a oricărui suflet tînăr de a se dărui unei cauze din afara lui. Graţie celei dintîi tendinţe, cauţi instinctiv să te defineşti opunîndu-te uzanţelor şi obiceiurilor, încercînd să faci ceea ce ceilalţi nu fac. E pornirea de a te deosebi de ceilalţi, de a fi excentric, de a ieşi în evidenţă. Graţie celei de-a doua tendinţe, simţi nevoia să-ţi defineşti fiinţa aderînd la spiritul sau umoarea ce frămîntă minţile semenilor tăi. Din derularea acestor două mişcări potrivnice a prins fiinţă personalitatea lui Noica şi metabolismul vieţii lui interioare. Elev fiind la liceul Spiru Haret, în firea lui Noica se face simţită vibraţia lirică. Începe să scrie poezii aşa cum încep să scrie toţii tinerii: dintr-o vagă euforie expansivă şi din dorinţa nemărturisită de a-şi epata colegele. Terminînd liceul, Constantin Noica se înscrie la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1931. Timp de trei ani de zile va trăi sub vraja celui care a dat, ca nimeni altul, tonul filozofic al epocii interbelice: Nae Ionescu. Omul acesta cu chip de lup şi cu sprîncene arcuite drăceşte, a cărui privire pătrunzătoare îţi dădea fiori şi a cărei faimă era direct proporţională cu scandalurile în care se lăsase tîrît, omul acesta desprins de tot şi toate, neavînd parcă nimic sfînt în el, dar reuşind, printr-un har pedagogic fără pereche, să însămînţeze în sufletul studenţilor nebunia filozofiei, omul acesta capabil să calce în picioare orice canon universitar şi orice normă de conduită profesorală cu o uşurinţă frizînd impertinenţa, omul acesta care venea în faţa studenţilor şi le spunea: "Ehee, voi sînteţi studenţi, aşadar trebuie să citiţi. Eu? Eu sînt profesor, aşadar nu mai citesc...", ei bine omul acesta a fost, se pare, cel mai mare profesor de filozofie pe care l-a avut România vreodată. Dupa ce v-am prezentat pe scurt o comparatie intre Petre Tutea,Mircea Eliade,Emil Cioran si Constantin Noica,in continuare ne vom axa pe doua dintre cele mai importante personalitati: Mircea Vulcanescu si Nae Ionescu.


Mircea Vulcanescu si Nae Ionescu

In anul 1904, la 3 martie, se nastea la Bucuresti Mircea Vulcanescu. A fost (“primus inter pares”) intr-o generatie miraculoasa, din care mai faceau parte in ordinea ivirii pe lume, Petru Comarnescu(1905), Mircea Eliade(1907) si Emil Cioran(1911). Ajunsa la sorocul creatiei in perioada interbelica, aceasta generatie avea sa lase in urma opere si fapte ziditoare de vesnicie. Dupa marturia lui Constantin Noica, Mircea Vulcanescu se arata capabil de a satisface trei exigente: sa intelegi ce vrei, sa tii minte ce vrei, sa exprimi ce vrei; altfel zis, raspundea la criteriile genialitatii absolute. A facut studii de filosofie, sociologie, drept, economie. A fost fascinat de “pesimismul eroic” al lui Vasile Parvan, ca sa-si modeleze ulterior personalitatea sub inrurirea metafizicii a lui Nae Ionescu si a pozitivismului promovat de Dimitrie Gusti. S-a savarsit astfel Mircea Vulcanescu, in 1952,in temnita de la Aiud, indemnul sau testamentar ”sa nu ne razbunati!” - proiectand in jurul finite sale o autentica aura de martir. Pe de alta parte, George Voicu se concentreaza mai intai asupra figurii profesorului de metafizica Nae Ionescu, a cerui personalitate a fascinat o intreaga generatie de intelectuali straluciti si a influentat orientarea unora dintre ei, in anii ’30, spre identificarea antisemitismului Garzii de Fier. Cine a fost acest misterios Nae Ionescu, care le-a putut lasa contemporanilor sai o imagine atat de controversata, osciland intre un personaj demonic-genial si un cabotin cu o opera filozofica? ”Nae Ionescu(1890-1940), logician roman, metafizician, filozof al religiilor...” Intorcandu-se la surse-bogata activitate publicistica a lui Nae Ionescu-, Voicu examineaza gandirea lui politica, dovedind si inaintatea afilierii sale entuziaste la Garda de Fier, in 1933,Nae Ionescu a fost consecvent antidemocrat si antiliberal, adept al unei teorii colectiviste si al unui absolutism de dreapta. Inamicii cei mai periculosi sunt pentru el si pentru ceilalti intelectuali mentionati mai sus, cum e de asteptat, rationalismul si iluminismul, iudaismul si masoneria, gandirea anglo-saxona si fireste, Liga Natiunilor. Unii lideri de opinie din viata intelectuala si academica vad inca in Nae Ionescu un model cultural de gandire mistica,ocultind fondul politic, ca si formele facute de anti-Semitism “rafinat” justificat teologic. Pentru altii, nu putini, Nae Ionescu e un personaj fabulos, un sfant roman, ale carui contururi raman mereu ambigue.
“Cred, cu toate ca este absurd; cred tocmai pentru ca e absurd; caci in dusmania mintii fata de credinta eu vad tocmai putinta unei vieti mai inalte.” (Nae Ionescu)

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
I.G.

duminică, 19 iulie 2009

Eternitate si timp (Sau….despre timpul, ca infasurare intre Rezonanta Schumann, Profetiile Cassandrei si evlavia crestina)

Eternitate si timp

(Sau….despre timpul, ca infasurare intre Rezonanta Schumann, Profetiile Cassandrei si evlavia crestina)

“Periuta de dinti”
Ce e timpul? Angoasa raspunsului a ramat mintile cele mai stralucite din vechime si ingheata pe cat se poate, viitorologii de azi. Fie ca stai la o bere cu prietenii, fie ca esti cu burta pe carte, timpul trece…..dar aici , nu ma refer la falsa eternitate de tip parmenidian, adica aceea a unei substante neschimbabile, dar nici hegelian, referitoare la una schimbabila, a unei deveniri continui. Timpul, de fapt, este distanta dintre o chemare si raspunsul la ea. Timpul este viata deci, iar eternitatea este viata in miscare. Nu o miscare in cerc, plictisitoare, ci una deasupra oricarei miscari. Cu toate acestea, timpul….infatisat cateodata pe peretii bisericilor din tara sub forma unui sul de hartie care se infasoara sau a unei cochilii de melc….va avea un sfarsit, asa cum il cunaostem noi. Unii se grabesc sa sperie cu…bu-hu-hu-ul armaghedonic, fiintele slabe de inger, altii se hazardeaza in profetii stiintifice, dar intre acestea se interpune, majestuos, evlavia crestina, care darama ipotezele si zideste viata, eternal. Potrivit specialistilor, timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar. Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda. Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cit era odinioara. In curand, spun zvonacii va ajunge la….zero! De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului, multi se pling ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut. Si mai mult, fiintele vii nu mai au rabdare se maturizeaza si evident imbatranesc mai repede. Ce sa insemne oare condensarea timpului, este el memoria materiei si daca se grabeste, se grabeste evident si materia?
“Haiim-ul” in Eon
In ebraica, cuvantul “viata” nu are singular. “Haiim” inseamna de fapt mai multe vieti vesnice sau ocazii. Asadar, in Biblie, acel “Cereti si vi se va da” este “transfinite”, vorba lui Kantor, discipol al lui Einstein. Gandirea biblica este de fapt in afara timpului, de aceea nu trebuie sa intrebam cand vom primi, pentru ca, Cerul este dincolo de timp. Atunci, mai conteaza rezonanta Schumann, pentru un crestin? Tutian vorbind…aceste teorii si multe altele is bune ca…”periuta de dinti”, atata tot! De aceea, gaoacea mintii omului recent nu pricepe ca, “viata de veci, este, ca sa te cunosca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat…” (In.17,3). In acea viata dumnezeiasca fiind, nu exista trecut, pentru ca prin trecut se masoara distanta parcursa spre desavarsire, nici un viitor, pentru ca prin viitor se spera o inaintare intr-o desavarsire care nu e posedata in prezent. “In viata dumnezeiasca este un prezent fara o referire la trecut si al viitor, pentru ca se traieste pururea in plenitudine”, zice parintele Staniloaie. Si acum, spuneti-mi, cine poate sa afecteze aceast Eon al zilei a 8-a, a Creatiei, ziua nesfarsita, plin de eternitatea prezentului, poate ceva finit, sa afecteze infinitul? Nicidecum! Asadar, crestinul traieste dincolo de profetiile Cassandrei, acele premonitii abundente in ultimul timp, stiintifice sau mai putin, si, vietuieste chiar in afara de “periuta de dinti” stiintifica, pregustand in mod fin si subtil, inca de aici, desfasurarea si infasurarea timpului trait, intre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul sau la aceasta, oricare ar fi acela…ca un sul de hartie ce se infasoara intr-o cochilie de melc!
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,

Iulian Gavriluta
P.S. Parafrazandu-l pe Tarkovscki, gandul (omul) nu-si poate face casa pe pamant, decat acolo unde S-a pogorat binecuvantarea lui Dumnezeu, locuinta omului trebuie sa fie si casa duhului sau, adica taborica….in misterul zilei nesfarsite, transcendand timpul, nu oprindul mecanicist!

duminică, 5 iulie 2009

Între Rastignire si...cracire! Sau, posibila punte între cei doi Petre (Pandrea si Tutea)

Între Rastignire si...cracire!
Sau, posibila punte între cei doi Petre (Pandrea si Tutea)

Motto: „Intre Scylla şi Charybda, adica momentul de grea cumpana si cumplita primejdie, aparent fara iesire dar care rezerva oricui dreptul sa fie egal cu Ulise, este asteptat de toti...pentru unii insa, a sosit la Buzau, odata cu scandalul de la manastirea Carnu...”

Scandalizeaza titlul, nu-i asa? Sa scandalizeze, doar asa ne vom trezi cate putin din letargie ceea ce inseamna ca vom incepe sa traim, vorba lui Nicu Steinhardt. Avea si Nae Ionescu o vorba cu Petrica Tutea, pe holurile Universitatii, cind il sacaia, intrebadu-l daca a ramas tot de stanga si amintindu-i ca nu-i normal sa fie asa pana la batranete. In acest context si Petrica Tutea spune ca pana la 30 de ani a fost de extrema dreapta, iar dupa de extrema stanga. Petre Tutea infiera prostia si negustorismul ieftin din Ortodoxie, iar Pandrea, de stanga, apara calugaritele de la Vladimiresti. Nu-i asa ca e minunat? Dar ce vreau eu sa spun aici? Vreau sa fac o punte de legatura intre acest mare filosof crestin (Petre Tutea) si eruditul om de stanga Petre Pandrea (Avocatul Petre Pandrea - autor al volumului "Calugarul alb", aparut la Editura Vremea, 2003 - este angajat in 1954 de catre Maica Veronica sa apere obstile monahale de la manastirile Vladimiresti si Sihastru, haituite de Securitate pentru rezistenta lor anticomunista). Culmea, intamplator sau nu, si evenimentele recente de la Manastirea Carnu (Buzau) si cele de la Vladimiresti (Galati) au in comun...episcopii de Buzau si...ura diavolului („diabolos”=cel ce dezbina, in greaca). Dincolo de porcismele si caragialismele demne de un film tragico-comic, ramane „duhul lumii” revarsat prin concursul „cuierelor de reverenda”, numiti popi, nu preoti(nevrand sa smitesc, trebuie sa operez o deosebire clara intre preoti care au cele doua dimensiuni: a da si a lua, cu cea de popi numai cu dimensiunea de a lua!) cred ca, daca ar fi trait cei doi Petre (Tutea si Pandrea) ar fi pus umarul la apararea obstei de maici de la Carnu (nu „ciori”, cum le-au zis, calugareste, intr-un stil mai abject decat glumele lui Damian Stanoiu, Intaistatatorul noii unse ca arhiepiscopie - a Buzaului si Vrancei, Epifanie Ne(Norocel), cel cu multe dosare de securist, cu copiii in vita, facuti pe cand era staret la Neamt, vezi cartea „Pantecele desfranatei”, jurnalul episcopului Andrei din Franta, tiganul din fundul Moldovei care nu si-a primit nici propria mama la episcopie si megalomanul cu limuzina de 100.000 de parai, pe spatele preotilor sarmani pe care ii asupreste prin camata pe „epitrahil” si nu numai).

Mai rau ca la Vladimiresti

Scene armaghedonice, de o cruzime si neobrazare fara seaman s-au petrecut atunci, in 1954- 1955, cind, PS Antim Anghelescu, obedientul episcop de Buzau, cateriseste comitetul de conducere al Manastirii Vladimiresti si, pentru ca maicile refuza sa paraseasca asezamantul, Episcopia Buzaului intenteaza proces civil de evacuare si proces penal pentru port ilegal de uniforma monahala. Si asta nu e tot, povesteste Petre Pandrea (in „Calugarul Alb”), avocatul maicilor, care atunci s-a dovedit mai de dreapta decat altii, la plecarea in pripegie a maicilor, un „comando” din protopopi, preoti si „lingecredinciospicioarele”, adica slugile lor securiste, fac carare pe sute de metri de o parte si de alta a drumului lor si le bat cu picioarele cu pumnii cu pietrele si ce mai apucau....poate, in cel mai jidovesc gest din istoria B.O.R. Astfel, dupa ce au rezistat asaltului Securitatii si al propriilor ierarhi pana la inceputul anului 1956, refuzand categoric sa paraseasca asezamantul, cele 304 calugarite ale Manastirii Vladimiresti si aproximtiv alte 50 de persoane solidare, din imprejurimi, au fost imbarcate in 30 de camioane, triate ulterior si risipite prin intreaga tara. Eroica Manastire Vladimiresti detine, astfel, performanta trista de a fi primul asezamant monahal romanesc desfiintat abuziv de Securitatea regimului comunist, aflata in stransa legatura cu ierarhia colaborationista a patriarhului Justinian Marina si a slujitorului sau apropiat, Teoctist Arapasu. Avocatul Petre Pandrea, aparator in instanta al calugaritelor anticomuniste de la eroica Manastire Vladimiresti, arestat el insusi in 1958 si condamnat la 15 ani de munca silnica, are cuvinte neiertatoare, in cartea sa "Calugarul alb", la adresa ierarhiei care a colaborat cu regimul comunist si Securitatea.

Manastirea Carnu si patimele din urma ale calugaritelor

Cine a fost prin acest Athos al Gradinii Maicii Domnului, Buzaul, unde a trait Vasile de la Poiana Marului si atati alti duhovnici vestiti, au admirat frumusetea locurilor si binecuvantarea lui Dumnezeu asezata „ca mirul pe cap, ce se coboara pe barba, pe barba lui Aaron, ce se pogoara pe marginea vesmintelor lui" (Ps. 132, 2-3). Numai ca diavolul este pizmas de pace, liniste, credinta si frumos, asa ca, prin slujitorii lui, uneori imbracati in sutane negre (sau albe mai nou), pentru a avea tupeu prostesc in fata dumnezeirii, atunci cand vor fi acuzati de ingeri de, colaborationism, indeamna pe „paduchii flausati” ai unui sistem inchis cum e B.O.R. si aici ma refer la administratie nu la duhovnicie, sa faca mai dihai ca pe vremea comunistilor, nelegiuiri cu carul. Daca pe vremea comunistilor, maicile de la Vladimiresti au avut totusi timp de urzeala a rugaciunii, apoi parte de proces in instanta si unele din ele, alaturi de Parintele martir Ioan Iovan, de temnita sfinteniei, acum, dracul e mult mai abil si nu mai vrea martiri ci....proscrisi si damnati. Si-a schimbat tactica si fie ca erodeaza in pace, trezvia fie ca in frica si teroare laxa, trimite la iesirea din cler sau din adminstratia bisericeasca, unele din cele mai curate suflete sau...ne-aparate de oameni forme de vietuire crestina. Dincolo de nenumarate „neplaceri”, aduse de maicile de la Carnu, Episcopiei Buzaului a fost si aceea ca si-au vazut de canonul monahiilor si au inflorit, la propriu, acele locuri, facand manastirea ca o gura de rai. Trupe de galigani din jandarmerie, manelizati, politisti rurali agitati, consilieri episcopali cu „alba neagra desantatei lor credinte” pe frunte, s-au luptat zile in sir cu „Tatal Nostru”-ul copiilor din biserica care plangeau pentru ca nu voiau ca, maicile lor sa plece de la manastire si chiar cu oamenii care au blocat drumurile si, s-au pus inaintea masinilor pentru ca „ingerii” lor, cum le numeau pe maici, sa ramana locului. Dupa spusele satenilor si ale altora implicati direct in conflict zile in sir, episcopul Epifanie ar fi zbierat la trepadusii lui de serviciu, sa trimita pe cineva obisnuit cu astfel de indeletniciri cainesti „ sa omoare ciorile de la Carnu ca nu ...asculta si fac galagie”, dar, intre timp, credinciosii din satele din jur care cunosc bine situatia de acolo si iubesc manastirea, au sarit cu sutele si au blocat drumul, s-au pus in fata masinilor si au amenintat pe trimisii episcopului sa ii lase in pace, spunand, intr-adevar ca, „biserica, manastirea e a credinciosilor, nu a capilor de la episcopie”, lucru confirmat si de canoanele bisericesti. Nu este o exaltare plina de isterie a unor habotnici, pentru ca se cunoaste clar diferentierea dintre felurile acestora de manifestare. Aici nu a fost vorba de asa ceva. Maicile inspaimantate au asistat la sudalmele trimisilor de la episcopie si in amenintarile (ceva nou, fata de Vladimiresti? Nu cred, dracu e jalnic imitator...), nemancate si cu capul in jos. Unora dintre ele chiar le-au venit rau si numai interventia medicilor le-au salvat de la moarte. Scopul mutarii lor de la Carnu nu este pe departe nici o incercare de ascultare, ci este mult mai...”pamantesc”, aducerea altor maici, mai „90/60/90” (mane-chinuitele deziluziilor calugaresti), dupa cum spun enoriasii, la Carnu si constructia langa manastire a unui...hotel pentru turisti. Zvonacii spun ca si episcopul Buzaului ar vrea sa se retraga acolo (la hotel?) in aceasta companie „selecta”, cat mai curand, la o binemeritata pensie (vezi dezvaluirile despre raportul al SRI dn 9 iunie 1991, ce zice ca, in timpul Revolutiei au fost distruse prin rupere mai multe dosare ale Securitatii, printre care si se numara dosarul si mapa de informator a lui Epifanie Norocel, episcopului Buzaului si Vrancei, care a fost un „om de sprijin”, cum spune si un raport al CNSAS-ului). Pana una alta, maicile de la Carnu trec prin „multiplele rastigniri ale lui Hristos – Evrei cap.6” si nu are cine sa le ajute, decat...Dumnzeu si credinciosii laici care au dat inca o data dovada de mai mult curaj decat majoritatea preotilor fricosi, stand la „caldura „binecuvantatei” inactiuni si a prezbiterului ban”. Statul in stat, Administratia Bisericeasca, are legile ei, impenetrabile ca si vulturul bicefal si asta va spun din propria experienta, sub sutana, daca ai „origine sanatoasa” poti ucide, la propriu, poti bate, face copii, monah fiind si orice alte blestematii de ii sta mintea in loc si diavolului cred, fara sa fi deferit justitiei, pentru ca, in primul rand, esti judecat de...”ai tai”. Sa fiti siguri, cititorilor, „Marea Solutie”, cum spunea profetic Wagner, va fi aplicata bestial si la Carnu, ca si la Vladimiresti si nimeni nu le poate salva pe maici de destinul hotarat de „umerasele cu haine negre”, deoarece fie nu suntem sfinti ca sa ajunga rugaciunea, fie suntem lacsi....adica fara transpunere in practica a virtutiilor crestinesti si ne limitam la..o lamentare uzurpatoare de spirit si vieti. Maicile vor trece maine, luni 6 iulie, a.c. prin cel de-al treilea infern, in sens orwellian si invers ca la Sf.Ap.Pavel, vizionarul din Tarsul Siciliei, deoarece vor fi chemate la...”Imparatie” pentru a da socoteala de „rascoala”. Concluzia nu este decat una: unii se rastignesc si astazi in tacere, iar altii se cracesc ca si „curva” apocaliptica in vazul tuturor, fara ca cineva sa-i scuipe...goliciunea afisata obraznic. Prea intoarcem capul si credem ca doar rugaciunea rezolva sau....atitudinea unora....astfel ne aratam credinta putina, scofalsita, stramba, nedeplina si deteriorata relatie cu divinitatea de unde iese in social, patologicul dobandit recent de credinciosul de duminica!

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta

P.S.
Cine doreste imagini inedite, nu ce a prezentat presa, de la scandalul de la Carnu si actiunea „comandoului” popesc, sa -mi scrie pe Email cu mentiunea expresa pentru filmuletze si le voi trimite. Poate asa se misca ceva,...poate!

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Baraba din noi!

Baraba din noi!
(Intre iisusiaticul chip si dezlanata asemanare post modernista)

“Adanc pe adanc cheama in glasul caderilor apelor Tale” – Psaltire
Adancul creat, cheama adancul necreat in glasul nerostit al caderilor energiilor Tale necreate

Rostind Evangheliile (12) din Joia Mare mi-a venit in gand sa va scriu cateva randuri. Va intrebati probabil…ce mai vrea si asta, acum cand totul a fost scris si predicat? Poate aveti dreptate, totul este scris, totul este vorbit, totul in tot si totusi… luminile intelegerilor ne apartin. Sint daca vreti, chior, unul dintre multi, care se chinuie sa tina faclia sus ca sa vedeti pe unde veti merge, printre smenari, vrajitori, samani, taumaturgi, chemati sau nechemati. De altfel, nimic nou sub soare, deoarece diabolos (cel ce desparte) nu este creator ci numai scofalsitor al creatiei divine, ba..mai mult, pentru el, portile viitorului sunt cu desafarsire inchise, totusi are intuitie uscatul, doar e duh! Citim Evangheliile, scrisorile iubitilor, prietenelor, apropiatilor, ziarele, cartile sau E mail-urile mai nou, in diagonala, pe sarite, doar finalul si inceputul….oare de ce? De ce omul recent, postmodernist nu mai are rabdare? Din nerabdare vine neintelegerea corecta si erezia intr un final. Unde mai este acel al treilea nivel de comuniune al cuvantului, de care vorbea parintele Rafail Noica, fiul marelui filosof? Vulcanescu vorbea si el de o pierdere a granitei dintre sacru si profan, o inaltare a profanului despicat, extras din sacru de rationamentul dialectic odinioara de conhorda de revolutionari. Sa fie clar, lui Dumnezeu ii plac indraznetii, nu obraznicii…ii plac curajosii nu conformistii, ii plac inteligentii fara viclenie nu mediocrii mandrii! Sa dau cateva exemple: Moise se impotriveste lui Dumnezeu cand acesta vrea sa distruga poporul evreu care se inchinase la vitelul de aur: “…Lasa-Te de raul acesta pe care vrei sa-l faci poporului Tau…” (Exod), sau Iov, care L-a acuzat pe Dumnezeu ca rade la procesul nevinovatului, lasand pamantul pe mana raului (Iov), sau David care se ruga cu disperare: “Pina cand Doamne, ma vei uita neincetat?” (Psalmi), Ilie la fel nu ceda in fata lui Dumnezeu ca sa ridice seceta si atatea altele….cateodata Dumnezeu trebuie “fortat” prin indrazneala sfinteniei sa faca ce vrea omul! Si Dumnezeu care ne-a chemat zilele acestea cu apelativul “prietene” ne va indeplini daca avem indrazneala si e spre binele nostru totul. Steinhardt ian vorbind sintem de plans daca noi credem ca numai jumatate de credinta sau intelegere ajunge. “Capul plecat, sabia nu-l taie…dar nici soarele nu-l vede”, sune neamul nostru…si cat adevar sunt in aceste cateva cuvinte, de obicei citate trunchiat dupa cum convine.

Zilele cele mari

Zilele acestea Hristos, Frumosul Cel dincolo de Frumos si Binele cel mai mare decat tot binele a fost batjocorit, care a fost oare atitudinea Lui? Multi veti zice….de umilire, de smerenie….e in parte adevarat, dar o jumatate de adevar este egala cu nici un adevar! Hristos a fost si demn……aduceti-va aminte ce a raspuns in fata iudeului care-l palmuia: “daca am spus gresit, dovedeste, dac anu, de ca ma palmuiesti?”..iata Omul, iata demnitatea, iata ce trebuie sa mai invete si unii crestini…verticalitatea, numai asa vor intelege Crucea, sarutarea maximala dintre cer si pamant! Biciul in Templu e alt exemplu, numai sa fie vazut si inteles correct. La fel, pe al treilea nivel energetic de intelegere (parintele Rafail Noica) al cuvantului evanghelic sta si davarul….grupul de litere din Biblie care inseamna totodata si lucru si cuvant. Asta parca ne duce cu gandul la einsteniana a patra dimensiune… spatiu-timp continuu. Atunci cum sa intelegem cuvintele din acestea zile Mari si cele ale Invierii? Exista peste tot asa numitii maestrii de ceremonii, fie ei unii pastori, preoti sau simplii credinciosi care nu pot da….cofita cu apa vie a intelegerii cuvantului ziditor si-ti ofera troaca rationalismului new-age-ist! De pilda, strigatul lui Hristos: “Eli, Eli, Lama sabahtani”, din evanghelia lui Marcu, tradus indeobste prin “Dumenzeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit”, poate fi tradus fara probleme si asa: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, cat M-ai proslavit!”, deoarece sabahtani este persoana intai, timpul trecut de la mesabeah, care de fapt e abandonat, dar si sinonim cu a slavi. Si multe alte intelesuri, scapa omului cu internet la bot si cu comoditatea in fire. Pai ce sa mai caute intelectualul de azi care parca a inghitit un bat cand vede un preot pe drum, in biserica sa se aplece, sa l taie transpiratiile stricandu-I mirosul de fresh-stick la o icoana a rastignirii? Ce sa mai punem daca ar fi vorba sa se spovedeasca, nici pomeneala, nu are el prieteni de pahar, de service, incercati nu gluma… nu acesta amarat popa de cartier, nu are el cabinet de consiliere psihologica, nu are el netul atoatestiutor care sa-I ofere chat si sprijin? Uita insa, vorba lui Tutea ca va muri ca un dihor, iar baba care vine obosita de la munca cu talpile crapate si isi odihneste tampla si gandurile la poalele Crucii este adevaratul academicioan al vietii acesteia. Si asa, schiopatand trecem prin tenebrele Crucii….brrr, nu ne place, “prea multa violenta ”, imi spunea un coleg de redactie…..apropo de filmul Patimile lui Hristos de Mel Gibson. I-am zis acelui prea sensibil amic: si inca nu poate fi redat toate cate a indurate El! Trecem cu post fara post cu dieta cu salam de soia care ne gadila papilele cu branza de soia care ne imbolnaveste ficatul, dar cica ne face mai usor postul…trecem…..ca de asta I menirea postului, sa treaca, nu? Trecem ca gasca….prin apa si ajungem la Slavita Inviere. Il dezgropam zilele acestea pe Baraba din noi si-L vinem pe Hristos prin orice gand inchinat aiurea de tinda Bisericii. Fum, par ars, somnolenta, durere de sale, barfa cat se cuprinde…..ce sa mai vada omul recent, ce sa mai inteleaga el din acest unic eveniment? Nimic! Mai stie el de Lumina Sfanta care vine neincetat la Pastile Ortodoxe, ca o boare nematerialnica de peste 2000 de ani si pe care au studiat-o toti oamenii de stiinta mai actuali sau nu si au amutit? Mai stiu ei de simbolul oului rosu din traditie, viata cuprinsa de dragoste care se sparge ca si craparea catapetesmei si lasa bucuria, lumina sa iasa afara din tenebre? Mai stie cineva de toate acestea?….si totusi, sa nu vedem numai jumatatea goala a paharului….noi care ne bucuram de orice pacat pe care-l descoperim la un adversar, in loc sa invatam de la Marele genteleman - Hristos (Nicu Steinhardt) sa fim discreti sa stam la usa, sa ciocanim, si nu sa intram cu bocancii in sufletul cuiva chiar daca noua ni se pare ca e bine (vezi ispita din dreapta) sau sa ne insusim discretia Bibliei care recurge la eufemisme si tacere cand e vorba de scaderi omenesti. Hristos Invie, noi cand?

Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu
Iulian Gavriluta

Us Barabbas! "(Between iisusiaticul chip parallelism and teased post modernist)" Deep calls to deep water falls in your voice "- created Psalter depth, depth necreat name unsaid in the voice of your energy falls necreate utter Gospels (12) of my Maundy Thursday had in mind to write a few lines. We ask ... probably more like this now when everything has been written and preached? Maybe you are right, everything is written, everything is spoken, everything ... and yet all the lights understandings we belong. If you are, blind, one of many who are hard to keep up Facla to see where you go, the smenari, wizard, Saman, thaumaturge, called or uncalled. Otherwise, nothing new under the sun because diaboli (the separating) is not only creative but scofalsitor of divine creation, ba .. more for him, the future of the gates are closed desafarsire, intuition is still dry, is just genius! Read the Gospel, the letters loving, friends, apropiatilor, newspapers, books or E-mail are newer, in diagonal, jumped on, only the end and beginning .... Why? Why man recently, postmodernist has no patience? Excitement comes from misunderstanding and correct a fallacy in the final. Where is the third level of the word communion, which the father spoke Rafail Noica, son of the great philosopher? Vulcanescu and he spoke of a loss of border between sacred and profane, a Inaltarea the laity split, extracted from the sacred dialectic reasoning once conhorda of the revolutionaries. To be clear, God likes indraznetii not your lip ... likes curajosii not conformistii, spending inteligentii not without guile mediocrii proud!

Uns Barabbas! "(Zwischen iisusiaticul Chip-Parallelität und foppte post-moderne)" Deep fordert die tiefe Wasser fällt in Ihrer Stimme "- erstellt Psalter Tiefe, Tiefe necreat Namen Ungesagten in die Stimme der Energie fällt necreate äußern Evangelien (12) meiner Gründonnerstag im Auge hatte, um ein paar Zeilen schreiben. Wir bitten ... wahrscheinlich mehr davon, wenn jetzt alles, was geschrieben wurde, und predigte? Vielleicht haben Sie Recht, alles, was geschrieben ist, alles, was gesprochen wird, ... und alles, was noch alle Lichter Verständnis wir angehören. Wenn Sie sind blind, eines von vielen, die sich nur schwer zu halten Facla um zu sehen, wo Sie die smenari, Assistenten, Saman, thaumaturge, genannt oder unangebracht. Ansonsten nichts Neues unter der Sonne, weil diaboli (die Trennung) ist nicht nur kreativ, sondern scofalsitor der göttlichen Schöpfung, ba .. mehr für ihn, die Zukunft der Tore sind geschlossen desafarsire, Intuition ist immer noch trocken, ist nur genial! Lesen Sie das Evangelium, die Buchstaben zu lieben, Freunde, apropiatilor, Zeitungen, Bücher oder E-Mail sind neuere, in der Diagonale, sprang auf, nur das Ende und Anfang .... Warum? Warum man vor kurzem, postmodernistischen hat keine Geduld? Spannung kommt von Missverständnissen und korrekt ein Trugschluss im Finale. Wo ist die dritte Ebenedes Wortes Gemeinschaft, die der Vater sprach Rafail Noica, der Sohn des großen Philosophen? Vulcanescu, und er sprach von einem Verlust der Grenze zwischen heilig und profan, ein Inaltarea die Laien gespalten, aus dem heiligen Dialektik Argumentation einmal conhorda der Revolutionäre. Um es deutlich zu sagen, Gott liebt nicht indraznetii Ihre Lippen ... mag curajosii nicht conformistii, Ausgaben inteligentii nicht ohne guile mediocrii stolz!

Nous Barabbas! "(Entre iisusiaticul puce parallélisme et taquinés post moderniste)" Deep appels à des chutes d'eau profonde dans la voix "- créé Psautier profondeur, profondeur necreat nom du non-dit dans la voix de votre énergie tombe necreate total Evangiles (12) de mon Jeudi saint avait en tête d'écrire quelques lignes. Nous demandons ... sans doute plus comme ça maintenant, quand tout a été écrit et prêché? Peut-être vous avez raison, tout est écrit, tout est dit, tout ... et pourtant, toutes les lumières compréhension nous appartenons. Si vous êtes aveugle, l'une des nombreuses personnes qui sont difficiles à maintenir Facla pour voir où vous allez, l'smenari, assistant, Saman, thaumaturge, appelé ou non appelé. Sinon, rien de nouveau sous le soleil parce que Diaboli (la séparation) est non seulement de création mais scofalsitor de la création divine, ba .. plus pour lui, l'avenir des portes sont fermées desafarsire, l'intuition est toujours à sec, c'est juste génial! Lire l'Évangile, les lettres d'amour, des amis, apropiatilor, journaux, livres ou E-mail sont plus récents, en diagonale, sauté, seule la fin et au début .... Pourquoi? Pourquoi l'homme récemment, la patience n'a pas de post? L'excitation vient de malentendus et de corriger une erreur dans le final. Où est le troisième niveau du mot communion, que le père parlait NOICA Rafail, fils du grand philosophe? Vulcanescu et il a parlé d'une perte de la frontière entre le sacré et le profane, un Inaltarea les laïcs split, extraites du sacré, une fois conhorda raisonnement dialectique de la révolution. Pour être clair, Dieu aime indraznetii pas vos lèvres ... curajosii aime pas conformistii, les dépenses inteligentii pas sans ruse mediocrii fier!

vineri, 6 martie 2009

Paradigma omul recent, sau despre tranzitarea dintre “Chinurile lui Tantal” şi “Chipul Meduzei”

Paradigma omul recent,
sau
despre tranzitarea dintre “Chinurile lui Tantal” şi “Chipul Meduzei”

Refuzul omului recent de a da lui Dumnezeu ce-I a Lui, după J.Riviere, şi de a se substituii în opinteala lui autonomă, este principala sursă a răului ce-l înconjoară în mod absolutist. De pildă, asemenea “Chinurilor lui Tantal”, el se defineşte din ce în ce mai puţin lizibil pe firmamentul cosmic ca fiinţă filială de sus în jos şi astfel se autotorturează infernal în iluzia autonomiei. Faţă de acest ultim chin, înainte de negarea pe faţă a Arhetipului divin, orice motiv păleşte şi-l face pe om să se scufunde în “black hole”-ul nimicului. Aşa se face că toţi care admiră “Chipul Meduzei” şi rezistă privirii ei insuportabile, ca peisaj fatal, provoacă consternare în jur şi la urma urmei…îşi pierde viaţa….veşnică. Haida-de, zicem steinhradt-ian, cine să mai îngenunche, cînd avem tot ce ne trebuie, cine sa se mai aplece pentru a săruta o icoană tocita de buze în suferinţe sau nădejdi, cînd avem internet şi ascultăm o slujbă on line? Omul recent este pururea adîncit în teoria nimicului şi de acolo scoate la iveală un mănunchi de iluzii proaspete şi le dăruieşte ca emoticoane la ochii roşii, zgîiţi pe geamul monitorului. Cică socializare s enumeşte cînd de fapt e curată condensare a vidului personal. Mi-a duc aminte cum un bătrîn călugăr, pe care nimeni nu prea l-a văzut zîmbind, cum rîdea cu poftă atunci cînd a aflat, la o mănăstire din Făgăraş, că nebunul care vorbea singur, mergînd prin curtea mănăstirii, de fapt era un tînăr student cît se poate de sănătos la cap cu…hands free la telefonul mobil! Într-adevăr reperele s-au inversat şi nimic nu mai este din ceea ce pare a fi. Noul ascunde capcane tocmai pentru că este ne-cercat, iar tradiţia este numită în mod uzurpator, frînă la modernism, considerîndu-se învechită…şi asta pentru că “şmenarul albei-negre cotidiene”, nu mai vede în tradiţii drumul arhibătătorit şi adîncurile de înţelepciune strînse de veacuri. Şi toată nebunia veacului cel de pe urmă merge de la Senat, pînă-n Deal şi altar, deoarece se observă (odată cu Nesmelov)o naturalizare a credinţei, o karma-zofie, un fel de echivalenţă a acţiunii şi a reacţiunii, cum ar fi spus Nicolae De la Rohia: “na-ţi paraua, dă-mi sarmaua”! Acum izbăvirrea şi ieşirea din cercul strîmt, înseamnă mîntuire, uitîndu-se lamentabil că nu pentru izbăvire de rău trebuie să fim buni, ci pentru că aşa este normal… “restaurarea” omului (Patriarhul neîncoronat al Ortodoxiei, Stăniloaie) este rezultatul urmării Căii, nu meditării asupra Ei! “Sotirios”, în greacă are sensul de întregire, nu de frică să nu cădem la draci în furcă, ci din dorinţa de a fi în comuniune, întregiţi, urcînd din fericire în fericire, fără sfîrşit (Parintele Galeriu, cel mutat în silvestru cerului). Iată cum citim fără să înţelegem şi ne afundăm şi mai rău în habotnicie…de pildă aproape nimeni nu ia în seamă un spect cunoscut de foarte puţini, şi anume, că, toate spaţiile libere din Biblie au sens şi pot fi folosite la decodificarea părţilor cifrate (Richard Wurmbrand). Evreii folosesc un cifru simplu “Atbaş”, în care prima literă a alfabetului ebraic, poate fi schimbată cu ultima şi aşa mai departe….că este aşa se vede clar din faptul că aplicînd algoritmul menţionat….cuvîntul Şeşac din Biblie, un nume de neam care de fapt nu a existat, este …Babel, numele ebraic al Babilonului, deci, spaţiile sînt de multe ori mai importante chiar decît literele şi semnele în sine. Aşa este şi în viaţa reală, tacerile anagramează cîteodată vocile şi înţelesurile…asta pentru cine are inimă să simtă. Cu toate că în psihanaliză se vorbeşte despre conştiinţă ca despre ochi (C.G.Jung), deci de un cîmp de vedere, de un punct de vedere…totuşi adevărul nu poate fi negociat sau votat democratic…el nu există, ci este… apriori! Aşadar, ansamblul de presupoziţii denumite generic paradigma omului recent nu este decît pragul de sus în care dă cu capul viselor lui, vieţuitorul zilelor hîde de azi, el a reuşit ce nu a putut nici diavolul: retragerea treptată din viaţă a sacrului (Tarkovski, în “Filmul ca o rugăciune”), de aceea autonomia cu care încă se făleşte îi este mumă vitregă şi tranzitează între “Chinurile lui Tantal”, martirul etern al lipsei de măsură vindicativă transformîndu-şi “isusiaticul chip şi hristoidica asemănare” (G.Papinni) în chipul hîd, fatal al gorgoanei celei mici: Meduza! Remediul? “A quoi bon tant d’amis? Un seul suffit quand il nous aime” – fabulistul francez Florian (La ce e bun atîţia prieteni? Unul singur e deajuns, dacă ne iubeşte!) – adică HRISTOS! “C’est le commencement de la fin” - E începutul sfârşitului (diplomatul francez Tallyrand).

Acelaşi pentru cei care mă ştiu,
Oricine pentru alţii

Iulian Gavriluţă

marți, 10 februarie 2009

ANTIHRISTUL!

Antihristul


Vladimir Soloviov - cu 4 comentarii a unor teologi filozofi rusi G.P. Fedotov, Anastas Mateina, Boris Malcelov, S.N. Bulgacov. Cine este Antihristul? Care este esenta sa? (I. Ioan 2.22) < (4,2...3) În aceasta să cunoaşteţi pe duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte ca Iisus: Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume>>
(II Ioan 1,7)<>
Esenţa spiritului antihristului este: tagăduirea plenitudinii Dumnezeului - om Hristos
Hristos este adevăratul Dumnezeu şi adevăratul om El este totalitatea ipostatică.
Antihristul este pretutindeni unde Hristos este adevărat cât de puţin: în filozofie, în artă, în viaţa socială sau în starea unui individ luat izolat. Oriunde se manifesta aceasta, acolo este antihristul. Antihristul este obiesctivarea unui Hristos adevăratul. El este "taina fărădelegii" care acţionează impotriva lui Hristos (II Tes. 2,7). Orice negare istorică a Fiului lui Dumnezeu, nu este în fond altceva decât o continuare şi o evoluţie a acelei negări rimare care s-a infăptuit în ceruri.
Este posibil ca la sfârşitul istoriei cand puterile divine şi demonice se vor manifesta cu tărie, aceasta orientare negativă generală să capete aspect personal.
Sfânta Scriptură oferă temeiuri în acest sens: Cond. Sf. Ap. Pavel previne pe tesalonicieri în privinţa credinţei în grabnica venire a lui Hristos, el indică pe antihrist ca un semn al sfarşitului istoriei care se apropie:
"Să nu vă dezamăgească nimeni, cu nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi, până ce mai întâi nu va veni lepadarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu."(II Tes. 2,3-4)
Dacă istoria pământească, înseamnă o sporire neîncetată a răului, nu este deloc imposibil ca această putere malefică să se concentreze într-un singur punct, şi că personalitatea umană vă abdică o victorie neobişnuită concepând o anume "întruchipare", o imitare a întruchipării lui Dumnezeu. Apocalipsa oferă temeiuri pentru traterea Antihristului ca persoana, aceeaşi Apocalipsa arată că Antihristul este un fenomen permanent al istoriei. Sf. Ap. Pavel spunând foarte desluşit în acest sens: "Pentru că taina fărădelegii se şi lucrea. Până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege(II Tes. 2,7-8). Antihristul ca persoană va fi cea mai coaptă roadă a eternului spirit antihristic(I Ioan 2,18): "...şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat." - duhul care nu-l mărturisesc pe Iisus Hristos "este chiar în lume" (4,1-3)
Vremea din urmă a istoriei a început odată cu urcarea lui Hristos la ceruri.
Semnele spiritului Antihristului
Antihristul nu este un ateu. Crede in Bine, Dumnezeu, Mesia, dar de iubit se iubeşte numai pe sine - crediinţa şi iubirea sunt separate. Înzestrat cu o minte scurtătoare el nu tăgăduie pe Dumnezeu, pentru că numai un nebun spune ca Dumnezeu nu există:
(Iacob. 2,4) "Demonii cred şi se cutremură. Una este să-l aflii pe Dumnezeu cu mintea şi cu totul alta este să-L mărturiseşti cu inima şi să-L iubeşti."
(I Ioan 4,2) "In aceasta să cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu (şi duhul rătăcirii): orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu."
Altfel spus: cine cunoaşte şi mărturiseşte plenitudinea divino-umană a lui Hristos este de la Dumnezeu; iar cine nu cunoaşte şi nu mărturiseşte pe Hristos ca Dumnezeu şi om, acela este antihrist. El poate crede în Dumnezeu şi Mesia, ca Antihristul lui Soloviov şi ca mulţi reprezentanţi ai lui în lume. Poate oferi religiei drepturi considerabile şi ********** cât de mare, poate să se declare protectant şi cârmuitor al bisericii. Însă nerecunoaşterea lui Hristos il aşează în rândul aderanţilor fiarei şi toate eforturile sale ajung să fie doar o acoperire pentru lupta sa cu Mielul.
A-l exclude pe Hristos din creştinism înseamnă a exclude conţinutul său ontologia, transformându-l într-o relaţie pur morală cu Fiinţa Supremă.
Orice antihrist recunoaşte mai mult sau mai puţin cu dragă inimă valorile creştinismului. Mai mult, orice antihrist considera religia sa ca fiind cea mai de preţ în susţinerea umanităţii, moralităţii, în înfăptuirea păcii, democraţiei şi ridicarea culturii.
Cu toate acestea nici un antihist nu recunoaşte conţinutul ei ontologic, care este Iisus Hristos
Nici un antihrist nu mărturiseşte substanţa supranaturală a creştinismului.
Nu recunoaşterea teoretică a lui Dumnezeu sau a binelui este semnul Mielului (Hristos), nu ajubrul material sau juritic constituie manifestarea duhului dumnezeiesc, ci însuşi Hristos: cunoaşterea şi mărturisirea Sa, afirmarea caracterului supranatural al creştinismului, venerarea Lui ca Mesia dumnezeiesc.
Ca să dezvălui adevărata faţă a năzuinţelor şi faptelor pământeşti trebuie să te măsori prin însuşi Hritos.
Relaţia faţă de Hritos dezvăluie atât spiritul unei persoane luate izolat cât şi al unei întregi perioade istorice.
Spiritul antihristic nu neagă existenţa istorică a lui Histos.
Hristos este negat ca început şi sfârşit
Chiar nerecunoscând istoricitatea lui Hristos spiritul antihristic încearcă să vadă în El doar un precursor al său.
Nu credinţa în Hritos - Mesia este trăsătura deosebită a conştiinţei creştine ci credinţa în învierea lui Hristos.
Negarea învierii lui Hritos este semnul semnul indiscutabil al spiritului antihristic.

Poze cu si din....mine!

Poze cu si din....mine!

Lumini si umbre...

Lumini si umbre...

Agape'!

Agape'!

I.G.

I.G.

La Birou, in pauza...

La Birou, in pauza...

The old jedi...

The old jedi...

Citind o recenzie...

Citind o recenzie...

Premiul I la concursul national de Proza Vasile Voiculescu

Premiul I  la concursul national de Proza Vasile Voiculescu