A privi!

A privi!

Cu siguranta, privirea ne este cel mai de pret simt…..dar cine mai stie sa priveasca ? Multi dintre cei aproape sau din ce mai departe se uita, da rnu privesc! Cum vine una ca asta? Forte simplu! Nu trebuie sa contemplezi prea mult fiinta umana de pe o scara a lui Iacob ca sa fi atent la miscarile elicoidale ale sufletului celui de langa tine. Evident imi veti aduce argumente de genul subiectivismului sau al obiectivului incarcat de varianta adevarului pe care se zice ca-l poseda orsicine. Vedem, dar nu stim sa privim, ne uitam, dar nu privim, fixam cu ochii, formandu-se in tapetum imaginea, dar nimic nu urca mai sus de bastonase! De fapt, nu, rectific….ne e teama sa privim! Sunt sigur ca in drum spre service sau scoala, ne uitam doar la ce avem de facut, la sireturile de la pingelele de pret, luate de la solduri sau nu, la conturul barbii sau buzelor la parul de pe cap, la chei, la carduri, la facturi, la mobil, la trepte, la autobuz sau autoturism, la calculator sau altele……dar intre timp….atunci cand asta exista, uitam sa vedem frunzele copacilor, norii, sclipirile sau nu din ochile aproape-departelui. Tarkovski surprindea foarte bine privirea…..o ingheta ca un prizonier al timpului cascada (in “Oglinda”). Acolo deja se trecea in alta dimensiune, eonul curgea lin ca intr-o doina sau ca o nota sol pe care un fir de iarba o canta, cand creste. E trist, totusi sa observi fara sa stii sa privesti….dincolo de forme si culori, de aparente si schimonosiri de mers citadin. E ca si cum ai fi aflat “Comorile lui Montezuma” (Le tresors de Monthezuma), dar in acelasi timp ai fi asistat ca si cel in cauza, cel mai bun rege al mexicanilor, la aflarea si decaderea simtamintelor celor din jur. Daca m-ar fi auzit, K.G.Jung ar fi ridicat imediat doua degete si ar fi argumentat ca, “selectia pretinde directie”, deci in ce directie privim? Ce selectam…..? Nu fac un rechizitoriu, dar tare mie teama ca selectia nu exista decat in notiunile abstracte pe care constiinta noastra le manuie ca sa se scuze. Asa cum zicea George Gaylord Simpson: “Toate procesele reale decurg ireversibil…” (in “Ubiformitarianis,…Method in Geohistory and Biohistory), deci atunci cand esti centrat spre un obiect-subiect, fie inteleasa ca si o idée, te absorbi in ea sau ea te cheama sit e inghite si atunci din interior prin stare empatetica, cunosti maximal acela ce putin mai devreme era altul decat tine. Daca vreti, pentru a simplifica sa recurgem la imaginea icoanei bizantine, “fereastra” este deschiza ca in Dali de ambele parti inspre tine si dinspre tine, tzatzanii sunt simbolurile de care eul nostru interior uzeaza pentru a se orienta. Cand privesti o icoana nu stii cat te priveste ea sau cat tu….dimensiunea deja nu ami este si nici spatiu, este contopit ina patra dimensiune, vezi Einstein Albert. Anahoretii nu aveau nevoie nici macar de acest mod de a privi, deoarece ei “vedeau inainte”. Imi aduc mainte de un film excelent, pe care nu trebuie sa l ratati: “Ostrovul”, de rusi, magnific, cred ca si Dostoievschi tresare cand cineva il vede, deoarece din imagini din ce se intampla acolo poti scrie un tom. Imi e ciuda pe mine ca nimeni dintre cei cunoscuti nu se prind in hora pentru…creatie, tot Tarkovski: ”Trecutul trebuie protejat cu grija, ca o zestre nepretuita, trebuie adapat cu apa timpului fluviu, al prezentului, caci el este leaganul, este parintele, este izvorul prezentului, el zugraveste in fiecare clipa, icoana prezenta a omului. Trecutul trebuie iubit” Bineinteles gondacii recenti vor argumneta ca ce e trecut nu mai conteaza ca nu mai pote fi schimbat, etc….saracii….mintile lor se asemuiesc cu un degetar in care tu vrei sa torni o cascada de apa! Trecutul nu este decat prezent arhivat, iar viitorul este tot prezent continuu. Nimic din creatia Lui nu este static, eonul lumii care va sa fie este de fapt un prezent continuu, ca si creatia, care se recreaza mereu. In fapt nimic nu e static, dar ca asa percepem noi. “Toate dovezile omului ar incape intr-un sicriu, si a colora ar fi bine sa stea…” zice Lyall Watson in “The wather people”, si mare dreptate are! Sa ne aducem aminte ca “lumea in sine” a lui Kant nu se gaseste nicaieri, nimeni nu a vazut de asemenea mergand pe strada oamnei, ci numai persone, sau cine a zarit vreo omenire, sa mi o aduca mie sa o intreb de sanatate. Nimeni! Obiectivitatea nue ste decat in raport de subiect si deci in oarecare masura este plina de subiectiv. De fapt, tot cosmosul (prefer aceste termen celui de univers pentru ca ne releva frumuseti!)este subiectiv, este plin de personalitate,d ar nua sa cum credem noi. Si printre sensurile pe care un crestin trebuie sa le implineasca aici este sia cela de a personalize, implinii, subietiviza totul in jur. Se stie ca langa persoanele luminoase (e vorba mai ales de lumina spirituala…a zilei a 8 a , far’ de inserare!) si animalele sau natura este altfel…..! de asemenea mai exista un fel de a privi…zice se, fiecare cu adevarul sau, sunt mai multe carari care de fapt duc in acelasi loc, varf, etc. Numic mai fals! Mai multe adevaruri este egal cu nici unul! Gandirea oamenilor recenti, seamana mai mult cu chiuitorile de gang, decat cu ariile cantata de pe aripile norilor. NU exista decat pareri si un singur Adevar! Adevarul meu,a devarul tau…..risc sa reactionez ca si Tutea…partzz! Asta cand citea despre “omul autonom” a lui Kant. Adevarul nu este o categorie pe care fiecare individ, nu persoana sa o ia cum vrea el, El este si atat! Restul, cum am zis sunt idei mundane mai aproape sau mai departe, dar sigur elipsoidale. A privi, deci nu tine decat de subiectiv, de persoana, numai o persoana care e constienta ca exista ca are una numit destin…poate privi! In categoria arhetipala a timpului te poti incadra cu felul tau de a privi, cu ideile tale, cu experienta ta acumulata si impregnate de energiile necreate si de cele create. Poti misca pentru lume pentru aproapele sau departele caruta adevarului unic. Sa nu va fie teama sa priviti cerul sau inima omului, si sa nu uitati ca teama vine de fapt dintr-o legatura viciata cu divinitatea. Vorba lui Henric al VI-lea: “Dintre toate patimile, frica este cea mai blestemata!”

I.G.

Suntem toti, una Atat de una, incat mereu suntem toti Gandim, neganditul, Cand de fapt Neganditul, ne gandeste Adeseori ma cufund in caderea in sus ce izvoraste din tine Si ma uit, iremediabil in mine Sunt de fapt eu, sau voi? Si voi imi sunteti Eu, sau mereu Noi? Cand eram mic, de fapt eram un mare Iar mare, m-am simtit mereu un mic Ritulul de pasi il simt cum cotrobaie prin mine Atunci cant tu ma gandesti pe mine/tine Niciodata nu as inceta sa fiu eu Daca tu, bineinteles nu mi-ai gusta din EU De fapt cine sunt eu, Cine nu-mi esti tu acum? Tacute ritualuri aninate in jos Aorte legate de sinapse, prin vise pline ochi de frumos Ce sta sa picure-n voi amintiri ce tin de sufletu-mi facut vacum Nu-mi sta mintea decat la neganditul gand Ca maine, poate...vom fi un simplu vant Ce sigur isi face loc murmurand Pe aripi de luna plina ce canta fara de avant Sunt eu... Esti tu... Mereu tu/eu Si mereu Eu/tu Ne confundam in gand... Atat imi esti de eu Si cat iti sunt de tu... I.G.

“Putini suntem, putin vom fi” Intre Bahtalo-ul tiganesc si “Labirintul lui Dedal”, al clipei de astazi

Sunt clipe in viata noastra cand regreti ca nu esti fie sfant fie supraom. Zic asta pentru ca in acest veriabil “Labirint a lui Dedal”, loc al ratacirii si confunziei mundane doar “firul Ariadnei” al firescului si bunului simt elementar mai poate fi salvator. Tiganiada de zilele acestea, de la sticla TV-ului la hartia ziarelor a ingalbenit constiinta romanilor si in loc sa ne aducem aminte de istorie si insemnatatea trista sau nu, dar sigur de comentat, a lui 23 august, ne-am hlizit – unii – la coroanele de aur a urmasilor lui Ham si ale indienilor de pe la noi – tignii. In anul mantuirii 2013, dupa Hs, 23 august principiul monarhiei a fost tavalit prin bocetele si tanguirile tiganesti de la moartea asa zisului rege Cioaba si culmea culmilor, incoronarea a 2 regi in loc de unu! Ce mai urmeaza? Numirea unui presedinte interntional interimar de catre staborul tiganesc – un fel de CSM al tuciuriilor. Arhetipul monarchic, uns si sfintitor a fost terfelit printre fuste colorate, opulenta tiganeasca si minti inguste ce au preluat in nestire aceasta varza de informatie. Ce o fi in capul realizatorilor de la tembeliziuni (unele) si a spoielilor de redatori sefi de au dat acordul pentru asa matrapazlac? Am uitat sa vorbim despre faptul ca in 1944 au avut loc mult mai multe evenimente care au marcat pentru totdeauna destinele acestei natii haituite de toti: abdicarea regelui si intoarcerea armelor impotriva germanilor (vorba unui istoric – “daca mai dura putin razboiul si nemtii ramaneau in Romania, soarta tarii era poate alta, mult mai buna decat cu sovieticii si comunstii pe cap”). Pentru tembeliziuni si necititii din presa si nu numai reproducem aici firul evenimentelor din aceasta 23 august 1944, fara tigani, regi de aur si femei carora le-au cazut pietre in cap (Gaboroaica) sau Stefanesti care se sinucid neintelegand dimeniune suferintei in viata: “In dimineata zilei de 23 august 1944 a avut loc la Snagov sedinta Guvernului, tema fiind analizarea situatiei critice de pe frontul care se apropia de Bucuresti. Dupa ce s-a hotarit ca armata sa se retraga pe linia fortificata, maresalul Antonescu a plecat la Palatul Regal, fiind invitat de urgenta de Regele Mihai sa participe la sedinta Consiliului de Coroana. Coloneii Gheorghe Magherescu si Radu Davidescu l-au sfatuit pe maresal sa plece cu o escorta intarita, dar Ion Antonescu a ales ca masina sa blindata sa fie insotita de numai doua masini cu agenti de paza. Ajuns la Palat in jurul orei 16,00, a fost arestat impreuna cu Mihai Antonescu (vicepremier si ministru al Afacerilor Straine), generalul Constantin Piky Vasiliu (subsecretar de stat in Ministerul de Interne), generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi) si colonelul Elefterescu (prefectul Politiei Capitalei). Inainte de a fi arestat, maresalul a avertizat: ''O capitulare neconditionata in fata rusilor este ca un salt din avion fara parasuta''. Din echipa celor care au decis intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste faceau parte multi generali si ofiteri. Regele Mihai, dupa ce a inregistrat pe o placa de patefon celebrul mesaj istoric care a fost difuzat la radio la orele 22,00, a plecat la Dobrita (jud. Gorj) chiar cu masina blindata cu care venise la Palat maresalul Antonescu, in mica localitate din Valea Sadului fiind asteptat de generalul Nicolae Macici, pentru a-i da ultimele informatii din zona. Istoricii au estimat ulterior ca prin actiunea de la 23 august 1944 razboiul a fost scurtat cu sase luni. Pentru acest motiv, Stalin i-a oferit Regelui Mihai valoroasa medalie Ordinul Victoria, incrustata cu 115 diamante, iar presedintele american Harry Truman l-a decorat cu Legiunea de Merit in cel mai inalt grad (Comandant Sef). Ulterior, Regele Mihai a fost somat sa plece din tara intr-un exil rusinos, fiind obligat sa renunte la tron si titluri, in numele sau si al urmasilor. Un element important si trist, peste care se trece usor cu vederea, este acela ca, dupa ce a fost difuzata la radio istorica proclamatie a Regelui Mihai prin care se anunta ca s-a incheiat armistitiul cu URSS-ul, Armata Rosie a luat in continuare prizonieri peste 130.000 de ostasi romani. Derutati si aflati intr-o confuzie totala, acestia au depus armele crezind ca si sovieticii respecta noua alianta. Multi dintre ei au fost dusi in URSS, in lagare de munca fortata. In fapt, abia la 12 septembrie 1944 s-a semnat armistitiul cu URSS, in termeni impusi aproape in intregime de Uniunea Sovietica - iar in cele trei saptamini, efective importante ale armatei romane au fost luate in prizoneriat de Armata Rosie, fara lupta. Practic, timp de 20 de zile Romania a avut doi inamici antagonici: Germania si URSS! Un mare paradox. Privit in ansamblul sau, pe fondul starii de spirit din acea vreme, actul de la 23 august 1944 nu i-a impresionat prea mult pe sovietici, care, oricum, nu isi faceau probleme ca nu vor cuceri Romania. Din delegatia Romaniei prezenta la Moscova pentru semnarea Tratatului de Armistitiu a facut parte si Lucretiu Patrascanu. In timpul dezbaterilor, liderul comunist roman a intrebat contrariat de ce conditiile impuse de sovietici sint mult mai dure decit cele negociate anterior cu Ion Antonescu. Comisarul rus al Afacerilor Externe, Viaceslav Molotov, a raspuns sec: ’’Antonescu reprezenta poporul roman, voi nu reprezentati pe nimeni!’’ De altfel, chiar si Ana Pauker, posesoare a gradului de colonel de informatii in Armata Rosie, desi ii reprezentase la Moscova pe comunistii romani, stia extrem de putine despre evenimentele din tara, dar urma cu strictete viziunea lui Stalin. Iar cind a sosit la Bucuresti pentru a organiza noul minuscul partid comunist, dezorientata, Ana Pauker l-a intrebat pe Lucretiu Patrascanu: ’’Ce s-a intimplat cu Foris? Ce v-ati apucat sa faceti la 23 august?'' (dupa cum a declarat Tatiana Bratescu, fiica cea mare a cuplului Ana si Marcel Pauker in interviul realizat de Lavinia Betea in Jurnalul National). Au existat si comandanti romani care nu au aderat la miscarea de intoarcere a armelor impotriva Germaniei, considerind o datorie de onoare sa respecte aliatii. Printre ei a fost contraamiralul Horia Macellariu, care imediat dupa 23 august a luat masuri urgente pentru a permite retragerea trupelor germane din Constanta. Desi a fost somat de sovietici sa predea intreaga flota romana, contraamiralul Macellariu a incercat, la miezul noptii, sa deplaseze vasele romanesti spre Bosfor, dar vasele de razboi sovietice l-au inconjurat imediat. Arestat, dupa indelungi procese, contraamiralul oltean a executat 16 ani de temnita grea in inchisorile din Aiud si Rimnicu-Sarat. In manualele de istorie actul de la 23 August 1944 a fost consemnat sub mai multe denumiri: Insurectie armata, Ziua eliberarii Romaniei de sub jugul fascist, Ziua eliberarii Romaniei de catre Armata Rosie, Revolutie de eliberare nationala si sociala, antifascista si antiimperialista, evident condusa de clasa muncitoare reprezentata de Partidul Comunist (care in realitate avea in jur de 750 de aderenti). De fapt, istoria a demonstrat ca 23 August 1944 a insemnat inceputul altei tranzitii, romanii trebuind sa o ia din nou de la capat, pentru a nu stiu cita oara in istorie”. (sursa: ZigZag Roman-Canadian) Asadar intr-o lume tiganizata pana in AND si tembelizata pana in tapetumul ochilor, numai cititul va salva, iar cei carora le sunt profesori Google si TV-ul nu au decat sansa unei ruperi din mundan si a proiectiei in firescul si adevarul de afara, care+I va salva intr-un final de armaghedon! Iulian Gavriluta

Mundanul si “Fetzele lui Ianus”

Ca intr-un zbor al lui Icarus incerc sa ma adun si sa astern o palida umbra a gandurilor ce-mi dau tarcoale. Incerc sa folosesc adunaturi de litere si de fraze ce asezate pe pagina goala imi dau un sentiment de joc de-al mintii dinainte de extaz. Unde se duc aceste litere, cand se transforma in idei forta? Patrund oare pana la voi? In orice caz, important este ca ies din mine si fara acest exercitiu, facut din timp in timp nu as mai fi eu…cu siguranta. De multe ori, mundanul cu ale lui scremete nu ingaduie sa ma aplec peste foaia alba si sa o umplu, dar repede, ori de cate ori, vad “Fetze lui Ianus” in Aproapele sau Departele meu ma apuc de scris. Aceste “Fetze ale lui Ianus” nu sunt decat o forma a veghei, premonitiei si a duplicitatii cotidiene. Oare cat costa o fatza de acest fel? Stiu ca in Cartea cartilor - Biblia, pe langa istorie sfanta, exista si o encodare a simbolisticilor. De exemplu, primul cuvant al Vechiului Testament: “Beresit” (“La inceput”) are un echivalent numerologic si acesta este 913, deoarece fiecare litera din alfabetul ebraic inseamna un numar (B+R+A+S+J+T = 2+200+1+300+10+400, adica in total 913). Care este oare cifra vietii noastre, cat are "departele si aproapele" care-si etaleaza fara jena mundanele “fetze” duplicitare? Cat oare am pierdut, sau ne-au obligat sa pierdem din simfonia unui fir de iarba sau din aria unui frumos calcul matematic al finitei? Cati din noi mai stiu ca cifra 7 este cifra cheie din Biblie si din viata? Sa ne aducem aminte ca in urma cu ceva vreme, doi oameni de stiinta, Isidor Rabi si William Markowitz au descoperit ”timpul universal” si au definit secunda nu ca o fractiune a timpului ci ca masura in care un electron apropiat de stratul din afara al unui atom de cesiu vibreaza de 9 192 631 770 ori. Va rog sa recititi, cifra este un multiplu al cifrei sacre 7. Mai stie cineva oare ca un anumit cercetator la Centrul astronomic al Academiei Franceze – George Chariere (citat de istoricul Daicoviciu) vorbea despre inalta stiinta a stramosilor nostri: “calendarul ajunsese atat de precis. Preotii dacilor aveau un cult de initiere in tainele cerului si al stelelor, iar sanctuarul de la Sarmisegetuza, descoperit nu de mult, confirma ca anul era impartit in luni, perioade, zile, saptamani si chiar intuia anul bisec…constituind o enigma astronomica a vechii civilizatii dacice care depasea calendarul clasic babilonian si persan….si inca nu s-a descifrat cadranul solar al canctuarului…”? Astazi suntem relaxati daca mergem la cumparaturi in Austria sau in vacante cu yahtul pe aiurea, dar uitam cu desavarsire ce avem aici langa noi. Preferam ca aproapele sa aibe doar o fata intoarsa catre noi, adesea cea care ne convine si sa-I intoarcem cand vrem una din multiplele fete ale persoanlitatii noastre, aceea pe care o consideram oportuna, pentru a obtine in mod egoist avantaje de la el. Ne credem business-mani, politicieni, genii neintelese, vrem sa fim mereu admirati, la moda, hranindu-ne astfel ego-ul la maxim, dar niciodata sa fim noi insine, firesti si buni, asa cum trebuie sa fim. Fiecare din noi alegem feluritele fetze din jur, uitam sa fim noi, acea persoana, fiinta intreaga ce are capacitate de enispostaziere (P.Evdokimov). Acest “neam de viteji” (stramosii nostri), care odinioara au dominat lumea si au creat cultura, se vad astazi asaltati (prin noi insine) de tot felul de falsi profeti, masoni, popi fara Duh, samani financiari, politicieni fara anvergura, oameni de afaceri flausati si multi altii si nu mai au niciun reper de care sa se agate. Totusi in acest iad mundan, o licarire ca de far trezeste constiintele si inspaimanta pe sarlatanii sufletesti si trupesti ai romanilor – constiintele latent ale acestui neam nu vor putea fi nimicite de niciun val si afirmatia nu este una poietico-filosofica ci una ancorata in realitate, important este sa stii sa privesti in jur si nu numai sa te uiti si vei vedea ca acesta e adevarul. In adevaratele “Grajduri ale lui Augias” de astazi, unde exista un superlativ al mizeriei si neoranduielii, numai un suflet curat poate observa si perspectiva, printr-o munca supraomeneasca, o refacere a ordinii si curateniei lumilor ce vor sa vina. Iulian Gavriluta

Actual sau intre “Ochii lui Argus” si “Nodul lui Gordius” “Daca raul din mine va fi o data atat de lucid pe cat a fost binele in tine, ma voi forta sa intunec putin icoana Mioritei, sa vorbesc si de galbeaza ei” Emil Cioran catre Mircea Vulcanescu (care ii trimisese lucrarea sa: “Dimensiunea romaneasca a existentei”) Va rog, cascati adanc inainte de a citi cele ce urmeaza! Suntem in incurcatura, clar! Incurcatura din care nu iesim prin mijloace conventionale. Paradigma vietii si a sensului ne este mai incurcata ca un “Nod a lui Gordius”, din care, eonul actual nu poate iesi la lumina decat prin mijloace si rezolvari neconventionale, cele firesti sunt de-a dreptul inuman de insuficiente. “Ochii lui Argus”, varianta elina a “Big Brotherului” desantat din acest eon mundan, sunt atintiti asupra aortei si sinapsei fiecaruia si numai o miscare isteata ne fereste de privirile sale diabolice, chinuitoare. Nu vreau sa vorbesc despre “politically correct”, or “analphabetically incorrect”, desi ma mananca buricele degetelor pe taste sa torn si eu o fraza desteapta, dar consider ca universul e saturat in acest orizont, ca aria in vijelia de vara…ma las deci purtat putin de tanguirea lui Vulcanescu, despre L.Bloy: “J’ai aime. J’ai souffert. Je comptais, au moins pouvoir (selon Bourdaine) m’en server. Je renounce. J’ai guitte la corde” (Potomak. Pg.311) - Imi place. Am suferit. Am numarat cel putin sa fie capabil (in functie de Crusin) in serviciul meu. Am să renunt…. – este vorba de un strigat al firului de iarba nemangaiat, daca va place asta, de vantul caldut de dimineata si de picatura de roua. Ma intereseaza atat unduirea dupa “teoria haosului” sau a fractalilor, a poeziei firului de iarba, cat si atitudinea subiectului care o priveste. Va rog sa cascati adanc cand cititi aceste randuri si sa va imaginati scena urmatoare: In plina criza economico-politico-spirituala un fir de iarba din Baragan sau de aiurea, se inclina progresiv si aparent haotic, dupa legile numai de el stiute, in viziune fractaliana….subiectul, adica tu, eu, noi, voi…fara de care nu ar exista aceasta miscare, nu ar fi observabila si pt noi deci nu ar trai cu adevarat totul…noi, trebuie sa fim undeva intre nevrotic si infantil pentru a percepe cum unduirea aproape browniana a firului de iarba este constientizata de faptul ca nu mai este ea. Ok, inteleg…nu ati inteles nimic..luati-o d ela capat…Toate astea sunt ce sunt fiindca Rezonanta Schumann ne arata ca ziua nu mai e zi si unduirea nu mai e unduire…asadar, ati prins ideea? Nici eu! Important este ca pentru cateva clipe ati reusit sa va desprindeti de voi, de ei, de politica, de Facebook si de ziua de maine si ati trait in azi! Cam asa trebuie facut ori de cate ori simtim ca nu mai intelegem nimic din prefacerile zilei de astazi….sa evadam! Unii folosesc intoarcerea (ca intr-un film de Tarkovsky) la prima clipa si primul suflu cand am venit pe lume…inchideti ochii si respirati adanc…amintiti-va jung-ian cum a fost prima clipa cand ati respirat prima data si cand deschideti ochii cum ati vazut lumea asta…ce va legat de speranta luminii vazute pentru prima data si cu ce nesat ati respirat prima data…liberi….si din acea senzatie, care-ti dilata porii si pupilele, sa va trageti tot ce e vital pentru a rezista in aceste zile armaghedonice. Lumea e bolnava! Tulburarea psihologica aproape generalizata din societatea de astazi duce rapid sau trece rapid in nevroza, Chiar daca nu vrem sa recunoastem, suntem bolnavi si fantasmele noastre se pot vedea in incercarile esuate de adaptare ce scot la iveala atitudini cel putin cauzate pentru un observator “iesit din scena”. Odinioara, K.G.Jung, in prelegerile sale publice arata ca omul este prea putin constient de sine insusi si de mecanismele interioare si fie din cauza culturii sau a traiului de zi cu zi sau a fricii de el, constientul incearca sa sugrume vocea interioara si incearca iarasi sa suplineaasca lipsa de cunostinte sau frica de descoperire prin extraversia si imprastierea in exterior. Astfel, niciodata nu am observa cati oameni vorbesc despre lucruri exterioare si cati despre cele interioare. Neglijand interiorul, “lumea de dincoace”, in detrimental “celei de dincolo”, ajungem ca astazi sa fim atat de bolnavi. Nicicand nu exista mai multi oamnei care vorbesc singuri pe strada (nebanuindu-I de apartenenta la un “hands free”). “Ne inselam daca credem ca inconstientul este ceva inofensiv care poate fi transformat in obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios in orice conditii; dar de indata ce apare o nevroza, acesta e un semn ca in inconstient exista o acumulare de energie, adica un fel de incarcatura care poate exploda…” – C.G.Jung (“Doua descrieri despre psihologia analitica”). “Nu e ciudat”, zice iarasi Vulcanescu, “ ca omenirea aceasta “moderna”, care isi zice “crestina”, dumneavoastra, eu, am ajuns sa putem gandi cu vis si cu sange rece, ba chiar sa facem planuri, de asa indeletniciri, si ca exercitarea intrebuintarii acestor mijloace a devenit peste tot nu numai o datorie, ci principala datorie a ceasului de fata, in toata omenirea, poate cu exceptia zulusilor!” (M.Vulcanescu in “Logos si Eros”). Intre crestinism si cretinism (observati ca doar o litera – “S” – desparte cele 2 abisuri enuntate) Meister Eckhardt spunea odinioara ca “cel care-l adora pe Dumnezeu e un necredincios….dar cel care crede ca e unit cu El si nu mai e nevoie sa-L adore de la distanta”…e un credincios! Crestin versus cretin…distanta este mica…de o singura litera…e ca in viata - pragul limita, distanta dintre un om normal si un nebun este mica, foarte mica, la fel…intre viata si moarte intre adevar si minciuna. “A fi ortodox, inseamna sa mergi toata viata pe un fir intins” – Sf Grigorie Teologul. Da, distanta dintre extreme este foarte mica ..ca distanta intre doua puncte, dar in acelasi timp e adanca (Vezi “psihologia adancurilor”). Este asemenea biblicului termen “meshabeah” – care in ebraica inseamna si “a slavi” si “a abandona” (“Eloi, Eloi, lama sabahtani” – intr-o traducere poate insemna: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai parasit” Mc 15:34, dar si “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, cat M-ai preaslavit!”). “Zis-a un parinte oarecare: stejarul de nu va fi clatinat de vanturi, nici nu va creste, nici radacina nu va slobozi…” (Patericul egiptean). Iulian

newsbuzau.ro - NEWS BUZAU TV - ON AIR!

newsbuzau.ro - NEWS BUZAU TV - ON AIR!

newsbuzau.ro - Un ALTFEL de RADIO - NEWS BUZAU

newsbuzau.ro - Un ALTFEL de RADIO - NEWS BUZAU

Despre “Noi” sau “Otravurile lui Mithradates” din fiecare

Motto: “Nu intri in rai maine, nici poimaine, nici peste zece ani; intri ACUM, daca esti sarac si rastignit”

Cand ati stat de vorba cu voi insiva ultima data? Nu in mod psihanalitic, nu mistic, nu scalambat in mundan sau hazliu in infantilismul tarziu….ci pur si simplu…cand? Potrivit “Pastorului lui Hermes” una dintre cele mai vechi scrieri crestine, fiecare dintre noi are atat un inger cat si un demon interior. Nu de putine ori suntem sfasiati in interiorul nostru prin adasarea lui “da-nu” si cedam cel mai adesea variantei care ne convine. Intotdeauna ne vom gasi la granite subtire a lu Schiller si Goethe, adica la limita introversiei si extroversiei, la omul din interior versus cel din exterior, la fasonarea, spoiala eonica a gardului vopsit si a fiorosului leopard din interior. Si oare cine a construit aceasta cusca, oare cine a hranit gratiile ei infame, oare cine a facut aceasta dedublare de acum? Totul ni se pare ca niste “otravuri ale lui Mithradates” – relatia cu orice fel de rau, care printr-un procedeu anume isi pierde efectul fatal, facand sa devina totul suportabil la modul cel mai surprinzator? Cine isi mai adice aminte de “carpe diem-ul” “Cainelui din Sinope” – Diogene? Care prin faimosul sau “butoi” face elogiul supravietuirii la limita, sfidand conventiile? Suntem robi si sa recunoastem, un rob nu are decat elibertatea lantului sau….nu suntem liberi deloc! Cine crede ca este liber se imbata cu apa rece…suntem noi in noi insine mai departe de noi decat noi de noi, deci suntem robii nostrii eterni atata timp cat nu ne descatusam cu noi si pentru asta trebuie sa ne cunoastem. Pare un sofism ieftin, de cafenea tip “Capsa” interbelica, sau “La Felinare”-le buzoian…dar nu este. Suntm proprii nostri robi intre un “da” angelic si un “nu” demonic ce se luptaatat de Talmudic in noi. Luxurianta vorbarie tip: ia pastila, citeste cartea asta, asculta-ti instinctele, descatusaza-ti energiile, etc nu sunt decat glume bune in fata acestui “Noi”. Cat de mult ne intelegem noi, pe noi insine? Cat de mult ne cunoastem? Cat de des fugim in altii de noi insine? Am o vorba…”mine-insuti” si “tine-insumi” si este perfect adevarat! Ne confundam, murim de dorul contopirilor efemere pentru a nu ramane noi cu noi insine niciodata singuri. Ne drogam lent cu Hammerfall, cu INNA, cu Mozart – Eine Klaine, cu AC DC, cu Adriani (ne)minuni si altele numai sa nu dam cu ochii de “noi – insiva”…oare de ce? Nu trebuie sa cauti raspunsuri sleampete in Faust, la Wagner – Parsival, la Schopenhauer, la Nietzsche – Zarathustra sau in Feud - “Interpretarea viselor” si nici macar la Tarkovsky sau Dostoievsky ca sa gasesti raspunsurile, sau ca sa te afle ele pe tine…ci totul e mult mai simplu decat crezi….IN NOI! Faceti-va timp sa vorbiti cu voi, cu noi, cu el-ea, cu ea-el si veti fi mai mult castigati decat daca cititi tomuri intregi de carti sau cartea servita cu “Adevarul” sau “Jurnalul National”. Amnezia copilariei, denuntata de Jung incepe atunci cand nu mai vorbesti cu tine insuti, cand nu mai suspini din interior odata cu…”Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi?” (Ps.41.6). Limita minimei rezistente trebuie depasita si nu inseamna “eo ipso” – evitarea neplacerii (ce zice lumea daca ma aude vorbind “singur”???), ci echilibrul (“Calea imparateasca” – parintii neptici) dintre placerea de a vorbi cu tine si neplacerea asta, incastrata in psihoterapie mundana. Unde este sarbatoarea Junimii in noi? “Cand a venit Creanga la Junimea si si-a citit el singur povestile – zice Panu – a fost o adevarata sarbatoare” – imaginati-va cum este sa-ti citesti singur dialogul cu tine insuti….fenomenal! Am gasi caile de comunicare si puntile de legatura intre “Eu” si “supraEu”, intre miscarea elicoidala a sufletului si cea rectilinie a mintii. Realizati asta, vorbiti cu voi, din cand in cand, altfel veti muri pentru voi insiva.
“Pasesc inaintea gandurilor mele intr-o mare coloana de liniste” L.Bloy.

Iulian Gavriluta din “Recente si Incomode”

“Pascha” – Marea Trecere ce nu trece, sau despre sfortarile victoriei “a la Pyrrhos” a lui “homo anonymous”

Motto: „Cine nu stie ce este, pentru ce este, de unde vine si incotro merge, este un zero absolut, care vine din zero absolut si se îndreapta tot spre un zero absolut – adica un NIMENI ENORM!”

Pastele, “Pascha” – Marea Trecere, care ne ingheata neuronii si ne dilata aorta, este culmea culmilor omenesti, punctul de strategica rupere a rarunchilor gandirii si a logicii carteziana…este pedagogie divina “high level”…clar! Totul este “Pascha”! “Homo anonymous”, var cu “homo ludens” si frate cu “homo vanitas” este cel care in mod uzurpator s-a cocotat pe mintea si sufletul lumii de azi si nu se mai vrea dat jos nici cu batul. El, capusa veacurilor armaghedonice, introneaza renascentist scofalsitoarea-i minte in locul minunii, daramand arhetipurile “precum in Ceruri asa si pe pamant”, intr-un tapsan al kisch-ului monden. Pirus (Pyrrhos), a fost pentru o scurta perioada si rege al Macedoniei, dar cu ce pret? Victoria-i a fost la fel de costisitoare ca si esecul…la fel cum omului recent ii este indiferent Pastile sau Craciunul…de aici si confundarea lamentabila, mediatizata atat de belzebutian de tembeliziunile de acum. Prea des, saltimbancii valorilor actuale, traduc”sabahtani-ul” iisusiatic cu persoana intai, timpul trecut – “a abandona”, desi el poate fi foarte bine in ebraica tradus si cu “a slavi” (“Eloi, Eloi, lama sabahtani” = “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit”, poate fi tradus fara nicio problema si asa: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, cat M-ai proslavit”!). Oare unde ne e speranta? De multe ori am crezut ca de fapt traim in romanele lui Orwell si nicidecum in anii de gratie ai zidirii, altfel nu-mi explic de ce simbolurile onirice le interpretam mereu prin prizma psihanalizei freudiene si nu prin ce a seductiei filocalice (“filos+kalos” – iubire de frumos). Uite un exemplu: Pastele…ce mai inseamna el pentru crestinii de astazi? Cozonaci, oua rosii, gratare, urari sablonoide luate cu “copy paste” de pe internet sau de aiurea si c-am atat. Trist! La biserici, preotii super aglomerati de nimicurile “care-I va judeca” savarsesc o Liturghie mumificata, in mod mecanicist, fara sa intelaga ceva din ea si fara sa dea “cofita cu apa vie”, ascultatorilor cascati…la propriu. Si totusi, “minunea minunilor”, Hristos intelege “huma insufletita” si vine an de an si aprinde Lumina Sfanta la Mormantul Domnului si toata sleatha de Mosad-ari, CIA-isti, NSA-isti si NASA-isti nu reusesc sa explice minunea venirii de peste 2000 de ani a “Luminii Sfinte”, care este altceva decat foton sau caldura…..este “lumina Zilei a8-a Creatiei”, “Lumina dumnezeiasca a Taborului”…cati se duc in Tenerife si cati la Ierusalim? Nu am auzit sa fie ingramadeala pe biletele de turist pentru acea destinatie. Fiti cu ochii pe “Lumina Sfanta” de la Mormantul Domnului din Ierusalim….cand va fi un an in care nu o sa mai apara, luati-va degrab patul si mutati-va in munti, sfarsitul este aproape si lasati horoscopurile din “Can-Can” si alte calendare mayase de perete. De ce atata putinatate in gaoacele mintii umane? De ce vrea asa degrab “ludens-ul” sa treaca in “anonymous”? Ati fost la Inviere? Ati luat Lumina Sfanta? Pastrati-O in voi insiva, in privire, in minte, in inima, in aproapele si departele vostru si in case….fiti voi insiva, atat cere Cerul si Pamantul in aceasta seara minunata. Inchei cu Leon Bloy, citat de Vulcanescu – martirul inchisorilor comuniste, in “Chipuri ale spiritualitatii romanesti”: “Doua lucruri adanc uitate de toti crestinii, aproape fara exceptie… Intai: Avem dreptul sa cerem tot lui Dumnezeu. Al doilea: Dumnezeu nu are nimic sa ne refuse”….Voi, cititorilor ce ati cerut la primul “Hristos a inviat!”? “Adevarat a inviat!”….eu stiu ce am cerut si-mi va fi! Sarbatori line, romanesti!

Acelasi pentru cei care ma stiu,
Oricine pentru altii,

Pr.Iulian Gavriluta

De mult, de putin....!

De mult nu mai visez ca s fulg/
De mult nu mai merg la inmormantari de vise hade
De putin timp nu mai scriu mirosuri calde
De foarte putin nu mai te aud in tine...tarandu ti picioarele prin mine!
Dar ma voi regasi in picatura de roua
in diminetile ti umede de suflul iesirilor din mine
Si voi umple golurile materiei ce plange dupa noi
Voi intra in ele si ele in mine si vom fi una
odinioara, pe aria vietii, visam gandul lumii!