Deconspirarea controversei: Codul lui Da Vinci

Deconspirarea controversei: Codul lui Da Vinci

(încercare de critică tautologică)

Suntem clar în anii lui Orwell(George Orwell cu romanul său: „1984”), unde eroul principal, Smith suntem noi toţi. Deşi genialul scriitor spunea că „ Fratele cel Mare stă cu ochii pe noi”, se pare că fratele cel mic, adică restul care nu Conspiră, va adormii din „marele cascat”(Dostoievschi) prin explicaţiile, teoriile şi toate controversele actuale vis a vis de „Codul lui Da Vinci”, puhoaiele de „Evanghelii” care nu se mai termina de „descoperit”. De ce atâta nebunie şi risipă de tuş? De unde moda să se lupte cu vântul? Căci lupta cu aceste pseudo Conspiraţii este luptă clară cu vântul. O să spune-ţi că vreau să deturnez atenţia Da Vinci-ologilor spre un teren fals, dar nici pe departe nu este aşa. Care sunt argumentele? Le voi spune pe scurt:

În primul rând argumentul forte este sterilitatea, aristotelismul si raţionalitatea mediului de unde provin toate aceste zbateri oculte. Într-o lume în care cetăţenii fac mereu raporturi de răpiri extraterestre, de urmăriri ale Secret Services, ale O.Z.N. –urilor şi ale Ocultei, premergătoare de Coduri şi Evanghelii gnostico-fateziste; unde raţionalismul a secat în aşa măsură conştiinţele, încât este aproape normal ca „plictisiţii” sa se oprească acum la Conspiraţii care mai de care mai caraghioase. Sătui de metalul zgârâie-norilor si de alimentele cu gust de plastic, occidentalii vor să se întoarcă la spiritualitate, dar găsesc calea mai uşoară şi mai superficială a psudo-spiritualităţii. Obişnuiţi cu „despicarea firului în n părţi”, cu accentul mai mult pe natura dumnezeirii decât pe „lucrarea” Ei, Occidentul, tributar marilor scolastici şi raţionalisti acum se scufundă şi crează confuzie în însăşi credinţa lui superficială.

CE ZICE CODUL?

Codul lui Da Vinci începe cu o enumerare succintă a două dintre organizaţiile oculte care acţionează în carte: „ La Prieure de Sion” şi „ Opus Dei”. Să spunem pentru început ca acestea două s-au format mai ales din Catolicitate, mai precis din unii membrii ai ei, cum ar fi Cavalerii Templieri, Rosa Crucienii, Cavalerii de Malta, etc. Ce ne izbeşte dintr-un început este faptul că toate aceste organizaţii mai mult sau mai puţin oculte, foloseşte ca paravan pentru început credinţa creştină, dar în acelaşi timp ajung până la odioase orgii satano-masochiste. Cine au fost cei care au iniţiat aceste mişcări? Nu este important în primul rând înşiruirea de nume(majoritate pseudo nume) ci doar să spunem ca aceştia toţi, s-au bucurat mai mult sau mai puţin de protecţia Vaticanului şi ca nu urmareau decât un scop: PUTEREA (în spiritul subjugator a psihanalistului Alfred Adler). Restul, dacă sunteţi atenţi este detaliu, circ şi orgie hedonistă. Luând stricto-sensu Biblia si scrierile vechi, cu ochiul raţionalist avid de putere ajung la aberaţii de genul: „ Sfântul Graal este vaginul unei femei…a Mariei Magdalena…”(Codul lui Da Vinci). Neputând funciar să vadă dincolo de materialismul credinţei lor superficiale, trecând prin experienţe de tipul „ stigmatelor” din palme, încercând să vadă doar o „Împărăţie lumească” a lui Dumnezeu pe pământ, administrată de Vicarus Christi(Vicarul lui Hristos-Papa) eventual cucerită cu forţa(Cruciadele) este aproape normal că au ajuns la acest apogeu de tembelism, cum este Codul lui Da Vinci sau Evangheliile lui Iuda, Toma, Nicodim, Filip şi câţi vor mai fi. Neavând călauza „Pnevmatologiei”(„ştiinţa Sfântului Duh”) răsăritene, negând din incapacitate de înţelegere „Energiile necreate”(vezi disputele isihaste dintre Sf Grigorie Palama si călugărul Varlam) se trece rapid la Filioqve(adaosul din Crezul catolic) distrugând astfel Taina Sf Treime şi chiar bunul simţ creştin. Dacă priviţi cu atenţie Codul lui Da vinci este plin de astfel de inepţii copilăreşti (Graalul este vasul din care Iisus Hristos a băut la Cina cea de taină, când se ştie că nu materialul în sine este dătător de viaţă sau de puteri miraculoase, ci Taina prefacerii Pâinii şi Vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos – Sf. Taină a Împărtăşaniei - , altfel cădem în magie şi nu mai este nevoie de credinţa în cele nevăzute!) şi chiar blasfemiatoare (De mult se luptă duşmanii creştinismului se opintesc să demonstreze că Iisus Hristos a fost de fapt un om deştept, ba chiar un profet, dar atât, nu a fost Dumnezeu adevarat, este o înşelătorie veche pe care Sfinţii Părinţi de la primul sinod Ecumenic – 325 e.n. au condamnat-o în termeni duri). Există în acest roman combinaţii de prost gust, cu tentă sexualo-poliţistă. Nu mai „prindea” altfel la public dacă nu era un amestec de sex de tip occidental, cu aluzii orgiastice si decor renascentist. Secretomania cu coduri, supra coduri este şi ea prezentă, bineînţeles cu rezolvări tip „ghici ciupercă ce-i!” pentru minţile simpliste ale unor cititori telenovelişti. Nu putea să fie în altă parte decât în Franţa şi la fel de previzibil nelipsita piramidă tronează în raţiunile limitate de ocultismul renascentist.

CE RĂSPUNDE BISERICA?

Mă intrigă totuşi faptul că Biserica Catolică şi chiar şi cea ortodoxă au intrat în jocul acestor „paduchi volterieni” (Dan Brown si ceilalţi „evanghelişti”)şi în loc să meargă la esenţă se pierd în detalii şi controverse caraghioase. Trebuie toate puse la punct, în modul cel mai elegant dar şi în spiritul adevărului(sinonim cu „frumosul care va salva odata lumea!” - Dostoievschi). În primul rând „ ideile de Organizaţii secrete, templiere, masonice, sataniste, etc”, apoi ideea hazlie, materialisto-darwinistă (nu degeaba şi Darwin a făcut zice-se parte dintr-o asemenea organizaţie ocultă) de „ aşa zis sfânt Graal, Piatră filozofală, alchimie, cămaşa lui Iisus sau suliţa cu care ar fi fost împuns Hristos, stigmatele, spiritismele, abundenţa de morţi întorşi la viaţă, etc”. Mă mir că acest Cod a lui Da Vinci nu a mers mână în mână cu alt roman scris de acelaşi Dan Brown, şi anume: „Fortăreaţa digitală” unde se arată cum Guvernul american interceptează toate sms-urile şi E-mailurile. Oare de ce nu se face tam-tam şi pe această temă?

Suntem supuşi aşadar unei diversiuni, pe baza căreia se bat în continuare câmpii chiar şi de cei care ar fi trebuit să ne lumineze cumva. Poate unii vor zice că aceasta este o poziţie ortodoxă şi deci anti-catolică; acestora le amintesc că şi în ograda Bisericii Ortodoxe este mult de lucru, dar noi nu putem funciarmente scoate asemenea cărţi de prost gust şi chiar dacă unii dintre ortodoxişti au colaborat cu poliţiile politice din vechiul regim, totuşi nu am făcut parte din naivele şi sclerozatele Organizaţii Oculte. În afară de faptul că cineva mai pune în atenţie vreun teatru deşănţat şi de prost gust cu Iisus Hristos (cum a fost cazul la Iaşi cu „Evanghelia” Lui Iuda), totuşi nu suntem aşa de infantili să facem scenarii de „râsu-plânsu” că acest nefast Cod al lui Da Vinci.

Ca şi poetul-profet Eminescu putem spune că noi nu dăm din palme ca cei de la Cannes unde s-a ţinut premierea filmului lui Dan Brown: ”Codul Lui Davinci” (o decepţie totală după ultimele zvonuri), deoarece:

„Când zicem “român”, fantasma psihologică care trece pe dinaintea ochilor noştri în acest moment e un om a cărui semn distinctiv e adevărul. Rău sau bun, românul e adevărat! Inteligent fără viclenie, rău—dacă e rău—fără făţărnicie; bun fără slăbiciune; cu un cuvânt ni se pare că atât calităţile cât şi defectele românului sunt întregi, neînchircite. El se arată cum este. N-are cocoaşă intelectuală sau fizică ce caută a o ascunde, nu are apucăturile omului slab, îi lipseşte acel iz de slăbiciune care precumpăneşte fenomenele vieţii noastre publice sub forma linsă a bizantinismului şi a expedientelor. Toate figurile acele făţarnice şi rele, viclene şi fără inteligenţă, toate acele câte ascund o duplicitate în expresie, ceva hibrid nu încap în cadrul naţiunii române. Poate deci că acei oameni nu au avut timp să se asimileze, poate apoi ca să fie din rase mai vechi, prea osificate, prea staţionare, pentru ca prin încrucişare să poţi scoate ceva din ele.”

Iulian Gavriluţă