Jertfa, masura masurilor

Jertfa, masura masurilor

Daca lui Dedal ii sunt atribuite calitatile artisului desavarsit, numele lui Icar este asociat cu visul indraznet si gandul neingradit de nici o limita a omului şi sacrificiul cu care este inzestrat. Nimeni, deci nu poate ajunge la ceva cu adevarat maret decat prin sacrificiu. De ce sa ne mai jertfim noi azi, pentru ce acuza, pentru ce aspiratii? Haida de! Apasam pe un buton si toate vin, de la bani la altele. Daca incerci sa deschizi gura astazi si sa le vorbesti acestor „paduchi volterieni” despre jertfa, adevar, credinta, neam…iti bufnesc in nas si te categorisesc imediat ca oaia neagra, izolandu-te. „Jertfa nu desfinteaza eul, ci il afirma…!” – G.Madinier. Daca vreti sa va verificati puterea jertfei, ganditi-va ca in clipa aceasta veti pierde tot, ce veti face cu adevarat? Sunteti in stare sa radeti imediat? Fiti sinceri….sunteti mai legati de aceste nimicuri decat ele insele de voi. Cat putem jertfi, atata suntem; jertfim putin, putini suntem. Sa nu va ganditi cumva ca numai jertfa suprema cantareste in Ochiul celui Vechi de Zile, nu! ci si fiecare clipa este un moment al jertfei. Jertfesti un gand pentru aproapele, te lupti la locul tau de munca pentru un adevar, catd e mic, pentru corectitudine, deci esti in stare de jertfa. Dumnezeu nu e fraier, stie El cat si cum incerci calea jertfei. De fapt aceasta stare este proprie omului, restul este matrapazlac diavolesc. ”Jertfa nu vrea moarte pentru moarte, ci moarte pentru viata” – V. Jankelevitch. Cine, cat si ce mai se jertfeste astazi? Daruirea insa trebuie sa fie dezinteresata, totala si indreptata spre adevar si frumos(nu e vorba de estetica, ci de „Acel adevar care va salva odata lumea!” - Dostoievschi). Jertfa se imputineaza si se schimonoseste pe zi ce se trece spre Armaghedon. Din ce in ce sunt mai rar oamenii jertfei si se inmultesc filaftienii (iubitorii de sine). Recentului om ii este din ce in ce mai straina frumusetea iubirii dezinteresate, astazi, „Violon d’Ingres”, acel inaccesibil visat, cu ardoare, mistuitor numai exista decat in cartile prafuite sau in DVD-urile uitate de vreme. Observati, frumusetea nu mai este observabila, deoarece ea presupunea jertfa, dar aceasta este desuet astazi. Ne luptam pentru orice, pentru o viata mai lunga, mai comoda, pentru o masca pe fata, sau un ruj din grasime de caine maidanez. Construim si ne vindem sufletele pentru palate cu fel de fel de masinarii ca sa ne lase timp mai mult de autoadmiratie si flecareala, dar cu cat cheltuim mai mult inafara, cu atat ne inputinam in interior. Zbaterea citadina este la fel de valoroasa ca si victoria „a’ la Pyrrhos”, unde succesul este la fel de costisitor ca un esec. Nimeni numai vrea sa urce „Scara lui Iacob”, toti vor in lift, comoditatea a ajuns scopul suprem al omului de azi. Nu vrem sa pricepem si pace: starea de jertfa tine lumea, si cand te gandesti ca este asa de fina ca nici nu se observa aproape. Suntem niste prefacuti oriunde ne miscam si privim, suntem negata de jertfa, oricat de mica ar fi ea. Suntem superficiali de uriasi si asta se vede de la liliputana distanta a bun simtului celui mai elementar. Ne place sa flecarim, sa mintim, sa ne depersonalizam neincetat, sa fin orice numai noi insine nu…sa pozam intr-o artifcialitate demna de epoca tavernelor. In fata aproapelui care ne este acum departele, ne dam oricum, oricand dar numai noi nu…ne e rusine sa recunoastem eul nostru? Cati nu auziti zilnic ca nu sunt ei? Scaune vremelnice ocupate de trepadusi flausati cu aere de mistagogi contrabandisti, de la vladica pana la opinca. Ciolanul plin de viermii efemeri ai mariri omenesti si a pantecului preaplin e ras de putregaiuri hade putind a colonie Chanell, sau Dolce Gabana care isi mananca de sub unghii pentru ceva politichie sleampada si maraie putind pe sub mese. Nu-i asa ca poate fi vecinul sau chiar eul interior? Apa are smerenie desavarsita, pentru ca ea cauta locurile cele mai de jos si nu se ridica neinvitata spre slavi….in schimb mormintele varuite zise si comuniste, securiste, capitaliste si alte…-iste se ridica neobrazat cerandu-si uiumul. Cati mai au tupeul Sf Ioan Botezatorul, sa zica in fata ce e de zis…? Va spun voua, amin, niciunul nu ar trebui sa mai ridice capul la Sfanta Sfintelor, sau la mandrul soare, dar cati gatosi nu avem? Cei mai multi dintre noi nu am facut „Trecerea Rubiconului”, adica momentul de rascruce, clipa de decizie cu ireparabile consecinte, ci am ramas ancorati in mocirla puturoasa a mediocrului…vedem cativa care se chinuie si ii tragem la fund…de ce sa fie ei mai sus ca noi…..de ce sa fie altfel ca turma sleampada?
Greu e sa fi Dumnezeu, sau altfel spus: singura tristete capitala este ca nu sunt dumnezeu!…Doamne cate as mai putea face, cat bine…..!!! Si asa ma bucur altadata ca sunt simplu om….inteleg neintelesele taine, adevarata „Prastie a lui David”…increderea in miracolul desavarsit, aparent de neimaginat, jertfa care e la indemana orsicui…e viu….functioneaza mai bine decat credeti, chiar si in eonul asta amarat. Nimic in univers nu subzista in afara jertfei, de la nebuloase si quasari pana la neuroni si quarci, totul este jertfa gratuita, nu cascati ochii la asta, prea micii mei cerberi? Ca sa nu va sustin mintile si aerele prea intinse, incerc sa inchei, rugandu-va sa nu fiti superficiali, de la simpla spalare pe fata de dimineata si pana puneti geana pe geana seara. Trebuie imperios sa iesiti dintre „Scylla si Chaybda”, adica din greaua cumpana si primejdie, aparent fara iesire a uliseului vostru suflet…si cum asta? Prin jertfa, care la urma urmei este masura masurilor…adica propriul EU! Nu avem incotro, credeti-ma!

Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,
Iulian Gavriluta