Distrofiile unei preotii mutilate!

Distrofiile unei preotii mutilate!

“ Om si inger in acelasi timp, ba mai mult, om si imputernicit al lui Dumnezeu pe pamant, am si chip al lui Hristos, de doua ori facut, dupa chipul si asemanarea lui Dumenzeu, si ca om, si ca preot este dupa randuiala lui Iisus Hristos Mantuitorul.”

Prof. Teodor M Popescu: “Meditatii teologice” – Vrednicia slujirii preotesti

Nu este asa ca va plac aceste citate? In literatura de bun simt si in cea sacra gasiti nenumarate scrieri despre Institutia preotiei, admirabil scrise, chiar dumnezeiesc aratate.

Calea preotului este calea Luminii, el este chemat sa indumnezeiasca creatia decazuta, si chiar s-o personifice. Pe langa aceste piscuri inalte, de netrecut pentru preotul de azi, oamenii imbracati in negrul reverendei, cei pe langa care traim sunt bieti “paduchi volterieni”, ce traiesc in voluptoasa moliciune a smititelor veacuri din urma. Confuziile impardonabile vin atunci cand uitam cum suntem si ne “protapim” pe calcaie si maraim de la amvonuri de termopan. Tenacitatea unui astfel de lampas naimit mamonei lasa de dorit. Insumi eu sunt trist, deoarece m-am delasat si nu mai pot decat sa “rabd”, ioc sfintenie care muta muntii, ioc virtute…oare de ce o fi zis Sf. Ap. Ioan in Apocalipsa ca cei ce vor rabda pana la sfarsit vor fi mai mari decat cei din-ntai? Incomensurabila aritmetica divina!

“Orice pasivitate este egala cu complicitatea”, scria un mucenic nou, parintele Boris Raduleanu, in cartea sa: “ Din lupta pentru dreapta credinta”; oho! zic, cati pasivi sunt astazi! “…in numele si cu puterea lui Iisus Hristos este si el un mantuitor, prin delagatie de cuvant si de slujire, daca intelege, daca stie, daca vrea si daca poate sa infaptuiasca mantuirea credinciosilor sai…”, agraia iarasi acest “mare Staniloaie”, laic: Teodor M Popescu. Deci, mai cititi odata, grabitii mei cititori…:” daca intelege, daca stie, daca vrea si daca poate…”, deci nu oricum, prin imaginea deformata de scolastica: “harul opereaza indiferent de starea preotului”, atunci ar fi ceva supra-adaugat, artificial, nu in comuniune iubitoare cu puterile omului, deci nu mai prejos ca o magie, care actioneaza si ea, fara interes de starea celui ce o face. Bineinteles aceste lucruri le descoperi, daca nu esti “sictirit” de Dogmatica din seminar si mai pui mana pe o carte din cand in cand. Imi aduc aminte de un cuvant al vrednicului Pr. Prof. Ioan Buga : “…ultima rugaciune adevarata a unui teolog este aceia inainte de hirotonire, dupa nu mai are timp, sau considera ca ii este de ajuns harul primit…nimic mai fals!”.

Sa ne intre bine in cap, Harul dumnezeiesc nu este Robul nostru, ci noi suntem sub har din mila Domnului! Preotii traiesc ca nimeni altcinava atat in cer cat si pe pamant, toate demnitatile omenesti sunt de cinste, dar cu atat mai mult starea preotiei este mai mareata, dar odata cu maretia ei, vine si raspunderea fara de seaman. Odata, la o conferinta la Buzau, imediat dupa facatura Revolutiei din decembrie 1989, pe cand Pr. Prof. Ion Buga nu era un preot interzis si cenzurat, in pauza, acesta mi-a raspuns la intrebarea mea: “cum este preotia parinte?”…”daca ati stii ce grea este nu v-ati mai face preoti..!”, am ramas mut, deoarece ma uitam cu un aer tamp la dansul si-l vedeam intreg, curatel, bine dispus…am pus pe seama “smereniei”, care la ora aceea era citita din carti, de mine. Aveam sa constat ca doar nebunii, sau naivii nu vad si latura “problematica” a preotiei la noi, si asta nu pentru ca Preotia instituita de Mantuitorul ar avea vreo hiba, Doamne pazeste! Ci pentru ca aici isi baga coada si dusmanul lui Dumnezeu….si prin cine credeti? Tot prin preoti, doar ei il pot naste pe Hristos(aspectul mariologic al Bisericii, vezi V. Loski)dar il si pot “omori” si judeca si batjocori, si “folosi”, pe Dumnezeul nostru.

“Cu rugaciunile lui se infrunta si se alunga duhul potrivnic, la rugaciunile lui se supun stihiile lumii, putand deschide norii spre ploaie. Cu harul si cu rugaciunile lui se poate dezlega pamantul, cu aceasta putere care este unica pe lume, pentru ca este puterea lui Dumnezeu. Cu autoritatea lui Dumnezeu si in serviciul comandat de el, dispune de cea mai mare putere si de cel mai mare drept ce se poat gasi incredintate unui om, dreptul de a lega si dezlega pacatele noastre.” Imi aduc aminte, pe cand bateam cu piciorul potecile manastirilor din Moldova, am poposit la Sihastria (era pe vremea cand se considera ca a cere bani pe cazare, pelerinilor este o rusine si un pacat!), pe cerdacul avvei cu “ochi albastrii”, Cleopa Ilie. El povestea depre un mare sfant Avva Marcu al Efesului, care a trait in pustie 90 de ani, fara sa vada fata de om, iar apropiindu-se mutarea sa la cele vesnice, Dragutul de Dumnezeu I-a trims pe alt avva, Serapion, ca sa-I dea sfintele taine, acesta ajungand cu greu in muntele Abisiniei, unde intr-o pestera locuia acest dulce-inspaimantator Avva Marcu, a fost hranit pe drum de pasari, l-a vazut plin de par, ca un animal, parul revarsandu-I-se mult in spate…il protejase Dumnezeu de toate intemperiile. In jurul lui mirosea a mir sfant. Avva Serapion a crezut ca este vreun animal, dar acesta a grait si l-a chemat cu blandete la el. Cand ridica mainile la cer, stalp de foc era, iar fata(aceasta particica din trupul omului in care Creatorul a suflat “suflare de viata”)I se facea ca soarele de stralucitoare. L-a intrebat pe Avva Serapion daca mai sunt oameni pe pamant…acesta I-a raspuns ca mai sunt…”dar din aceia care zic muntelui du-te de aici si te muta in mare, mai sunt?”, I acele clipe, muntele, creatia Domnului, crezand ca sfantul parinte I se adreseaza lui, a inceput sa se miste si sa se cutremure, mutandu-se cale de 5 Km in mare. Atunci, Avva Marcu zice: “Stai munte ca nu tie ti-am zis, l-am intrebat pe avva Serapion…mergi inapoi!”, si muntele, supus s-a mutat inapoi!(va zic ca istoria consemneaza un mare cutremur care a mutat oarecand muntele Abisiniei spre mare). Avva Serapion, ingrozit I-a zis ca nu mai sunt in lume oameni asa. Mirat Avva Marcu a zis:” cum Evanghelia nu poate minti, daca Domnul a zis asa, asa trebuie sa fie!” Mai tarziu un leu a venit si a astupat gura pesterii, dupa ce acest mare sfant a trecut “dincolo”, cu pietre foarte mari. Avvei Serapion nu I-a ingaduit Avva Marcu sa ia din moastele sale decat un singur fir de par….lung de cativa metrii. Apoi acesta a fost luat in spinarea unui bou cu aripi(inger trimis de Avva Marcu)si dus de unde venise, din Atena.

Iata dragilor, crestinii autentici, nu noi…din falsa iconomie se zice ca minunile nu mai sunt necesare azi, deoarece Evanghelia a fost propovaduita, etc…nimic mai fals, minunile nu se mai fac deoarece nu mai sunt oameni minunati…macar pe la glezna sfantului Marcu al Efesului. (“de va vrea omul de dimineata pana seara atinge masura sfinteniei”, zice Patericul – dar omul nu vrea!)

Cum sa nu fie asa, cand iata ce zice parintele Boris Radulescu: “ Un preot nu trebuie sa se margineasca numai la partea harismatica, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor. Aceasta latura trebuie sa fie insotita sau chiar sa-I premearga lucrarea misionara.”

Dar cand sa mai aibe timp si de as creste harismele? Preotul astazi este ba agrigultor, ba zootehnist, sau eu stiu mai ce. Este adesea, cand nu e incantat s-o faca, nevoit sa fie, spre putinatatea folosului duhovnicesc. Curtea casei parohiale sau parohia insasi arata ca un adevarat C.A.P. sau Colhoz daca va place mai mult (ce pacat ca nu instituie ceea ce Dostoievchi scria in “Fratii Karamazov” : “institutia duhovniciei diferita de cea a igumenilor”, ceva asemanator s-ar putea si in preotia laica introduce, de se va vrea!). El, preotul, care este chemat sa stavileasca stihiile lumii, devine din ce in ce, pe nesimtite, un simplu “lucrator; de pamant”, nu ca ar fi ceva rusinos in asta, dar nevoile ii bat stringent la geamul fiintei sale. El se trezeste, dupa perioada idilica si pitoreasca a imaginii preotiei, citite de prin manuale, in cel mai de plans TRIUNGHI AL BERMUDELOR, odata intrat, nu mai ai scapare. UNA din laturi este PAROHIA, CREDINCIOSII, ALTA – FAMILIA SA, IAR ALTA – EPISCOPIA! Poate sunteti nedumeriti, dar va propun un exercitiu de sinceritate.

Am vazut pe forumurile ortodoxe, discutii despre salarizare, despre traiul si venitul preotilor…sterile si nepotrivite, pentru ca nu misca nici piatra din loc. Iata adevarul: preotul trebuie sa fie echidistant de laturile ACESTUI TRIUNGHI, trebuie sa fie bun jongleur, deoarece daca neglijeaza o latura v-a avea de suferit. Daca se apropie de credinciosi, de PAROHIE, atunci vrand nevrand se departeaza echidistant de celelalte laturi…FAMILIA, pe care nu o mai poate intretine la aceleasi standarde, si EPISCOPIA, careia nu-I mai poate ”livra” “cuvenitul venit pe epitrahil”; daca cumva opteaza pentru o apropiere de latura FAMILIEI, si ii ingrijeste decent, se plang si “sufera” latura EPISCOPIEI, care se vede neglijata de…”cadourile care I se faceau”, ca unei fete mari si te “milostiveste” cu niscaiva controale administrative, iar latura PAROHIEI, este si ea geloasa, catadicsindu-te cu cateva reclamatii mai mult sau mai putin pertinente. Daca cumva te apropii de latura EPISCOPIEI, si ii intrii in favoruri cu “donatii si contributii”, la vreo “nevoie mare” sau “mica”, sau la parcul de masini straine, de lux; atunci latura de sange, FAMILIA, umbla desculta, si preoteasa ramane fara farduri “Chanell”, iar geloasa PAROHIE este impovarata si cocosata la maximum. Cea mai buna solutie este deci, echidistanta si meditatia la zicerea Sf.Ioan Gura de Aur: “ Sufletul preotului este mai batut de valuri, decat o corabie in furtuna..!”, oare de ce a zis asta acest mare sfant, care preamareste preotia mai mult ca ori-si-cine? Daca intrii cu corabia sufletului in TRIUNGHIUL BERMUDELOR, numai Harul lui Dumnezeu te mai poate scoate intreg!

Bineinteles, acestea sunt calcule omenesti, dar raman valabile doar pentru preotii cinstiti, nu pentru cei naimiti mamonei sau pentru cei avuti.

“Pe locul lui Iisus Hristos asteapta, primeste sau respinge de la altar pe credinciosi, imparati si regi sau dregatori vestiti ai lumii; in locul lui Iisus Hristos primeste sau respinge ofranda lor, le da iertare sau ii supune penitentei oricat de sus ar sta fruntea lor in lume”, agraieste acelasi Teodor M. Popescu. “Cine se teme de Biserica?” a fost pusa odata intrebarea? Biserica, pamanteasca este o forta, pentru ca ea isi are radacinile in cer, ca un paradoxal copac inversat. Asadar, cine se teme de puterea Bisericii, manifestate pe pamant? Satana si slujitorii lui. Ei vor ca Biserica sa se secularizeze, sa se laicizeze si in final sa fie distrusa, nimicita. Stiti ca o cetate tare, cu ziduri care nici posrtile iadului nu o vor biruii, poate fi usor infranta din interior….injunghiata miseleste pe la spate! In cartea sa, Pr.Prof.Ioan Buga, (care ramane totusi un mare teolog, cu toate problemele si valurile starnite pe langa dansul, dar se vede de departe ca, crucea cu moaste a Sf. Serafim de Sarov, purtata in pustie si de catre Avva Cleopa, de la pieptul dansului il ocroteste de viperele rosii noi si vechi): “Fiinta injunghiata”, se refera la acesta abominabila incercare de crima: Asasinarea Bisericii prin oamenii bisericii. Daca preotii sunt chemati sa sfinteasca in locul si cu puterea conferita de Hristos, tot ei incearca ce nimeni nu a incercat vreodata, nici macar Satana nu cuteaza sa se gandeasca la asa ceva…: asasinarea lui Dumnezeu prin armele lui Dumnezeu.

O vorba spusa de la un amvon, la care acum nu mai am acces, pt ca…”le zic prea pe fata..”, vorba parohului; era: “ de 2000 de ani se straduiesc unii preoti sa darame Biserica lui Hristos si nu reusesc…!”, cum preotii? Scuzati, nu ma puteam adresa cu..popii, desi acestia, nu preotii vor sa darame Biserica, preotii o cladesc, popii o darama! Credeti ca am luat-o razna, nu fratii mei, iata o pilda: “ se zice ca un mare Avva a prins un drac si l-a fortat sa zica daca acolo in iad a vazut preoti…acesta in ruptul capului a zis ca nu sunt. “Mai drace, te mai intreb odata, ai vazut tu preoti acolo, chinuindu-se in iad?” “ Nici unul nu este acolo…!”, cum sa nu fie, cand stiut este ca sunt multi care vin la preotie ca la…oricare meserie…apoi Avei ii vine in minte sa intrebe altfel…: ”dar de astia in haini lungi, negre ai vazut (“popi” Zic eu – n.a.)?”, “Oho, zice aghiuta, sunt cati vrei, dar preoti..niciunul!”. deci iata-va diferenta, dragilor. Popii au amputat Sfanta Cruce, taindu-I un brat, asa si ei, au doar o singura dimensiune….”aceeea de a lua!”, preotii, pastreaza Sfanta Cruce intreaga, cu cele doua brate, ei poarta doua dimensiuni: ”de a lua si a da!” (“mai fericit este a da, decat a lua” – zice Sf. Evanghelie!).

Imi e mila de cei care ne hotarasc soarta de preoti pe acest pamant, deoarece poarta mare raspundere, de multeori sunt santajati cu trecutul lor rosu, sau roz, si nu se mai pot folosi de darul cel mai de pret al dumnezeirii: LIBERTATEA! Ei actioneaza la comanda, sa ne rugam si sa ne fie mila de ei. Cum ar fi altfel, cand duhovnicul meu imi marturisea oadinioara ca a fost izgonit din manastirea unde isi ducea jugul, deoarece “inspaimanta calugarii”, facea exorcisme, iar spurcatul le zicea pacatele stiute de el tuturor calugarilor, episcopilor care participau la aceste slujbe. A plecat, dar continua sa faca ce stie mai bine…sa vindece sufletele rau posedate! Ce mai puneti, ca unii ierarhi se indoiau de existenta diavolului, acuzandu-l pe parinte ca face teatru pentru bani si faima. A mai auzit asemenea nazdravanie cineva? Cred ca putini, foarte putini. E ca in acea gluma, cand intrebat un cleric daca el crede in Inviere, in Sf. Cruce, in Sf. Taine…zice ca da,!“ dar in Dumnezeu credeti?”, acesta raspunde: “Hm….nu stiu ce sa zic!”.

QUA ERA DEMONSTRATUM!

Trec pe langa dealul Mitropoliei si vad statuia masonului Cuza, care a facut atata rau Bisericii lui Hristos, parca vad cum satana zambeste obraznic de dupa statuie. Vedeti dragilor pastori, ce ziceam, in loc sa “se teama de Biserica”, o batjocoresc! Ati facut vreo punte cu politicul, cu diavolul, acum culegeti roadele acestei punti…imi e mila de voi,…si de noi!

Sa vindecam impreuna aceste recente distrofii ale viziunii preotiei in lume!

“ Sa nu se uite niciodata ca scara de foc dintre pamant si cer, pe care se savarseste si se traieste slujirea preotului, este scara fericirii sau a osandirii lui; pe ea sufletul lui se poate purifica si mantui sau se poate pierde si osandi. Amin.”

Acelasi, pentru cei care ma stiu,

Ori si cine, pentru altii,

Parintele Iulian Gavriluta

“ Om si inger in acelasi timp, ba mai mult, om si imputernicit al lui Dumnezeu pe pamant, am si chip al lui Hristos, de doua ori facut, dupa chipul si asemanarea lui Dumenzeu, si ca om, si ca preot este dupa randuiala lui Iisus Hristos Mantuitorul.”

Prof. Teodor M Popescu: “Meditatii teologice” – Vrednicia slujirii preotesti

Nu este asa ca va plac aceste citate? In literatura de bun simt si in cea sacra gasiti nenumarate scrieri despre Institutia preotiei, admirabil scrise, chiar dumnezeiesc aratate.

Calea preotului este calea Luminii, el este chemat sa indumnezeiasca creatia decazuta, si chiar s-o personifice. Pe langa aceste piscuri inalte, de netrecut pentru preotul de azi, oamenii imbracati in negrul reverendei, cei pe langa care traim sunt bieti “paduchi volterieni”, ce traiesc in voluptoasa moliciune a smititelor veacuri din urma. Confuziile impardonabile vin atunci cand uitam cum suntem si ne “protapim” pe calcaie si maraim de la amvonuri de termopan. Tenacitatea unui astfel de lampas naimit mamonei lasa de dorit. Insumi eu sunt trist, deoarece m-am delasat si nu mai pot decat sa “rabd”, ioc sfintenie care muta muntii, ioc virtute…oare de ce o fi zis Sf. Ap. Ioan in Apocalipsa ca cei ce vor rabda pana la sfarsit vor fi mai mari decat cei din-ntai? Incomensurabila aritmetica divina!

“Orice pasivitate este egala cu complicitatea”, scria un mucenic nou, parintele Boris Raduleanu, in cartea sa: “ Din lupta pentru dreapta credinta”; oho! zic, cati pasivi sunt astazi! “…in numele si cu puterea lui Iisus Hristos este si el un mantuitor, prin delagatie de cuvant si de slujire, daca intelege, daca stie, daca vrea si daca poate sa infaptuiasca mantuirea credinciosilor sai…”, agraia iarasi acest “mare Staniloaie”, laic: Teodor M Popescu. Deci, mai cititi odata, grabitii mei cititori…:” daca intelege, daca stie, daca vrea si daca poate…”, deci nu oricum, prin imaginea deformata de scolastica: “harul opereaza indiferent de starea preotului”, atunci ar fi ceva supra-adaugat, artificial, nu in comuniune iubitoare cu puterile omului, deci nu mai prejos ca o magie, care actioneaza si ea, fara interes de starea celui ce o face. Bineinteles aceste lucruri le descoperi, daca nu esti “sictirit” de Dogmatica din seminar si mai pui mana pe o carte din cand in cand. Imi aduc aminte de un cuvant al vrednicului Pr. Prof. Ioan Buga : “…ultima rugaciune adevarata a unui teolog este aceia inainte de hirotonire, dupa nu mai are timp, sau considera ca ii este de ajuns harul primit…nimic mai fals!”.

Sa ne intre bine in cap, Harul dumnezeiesc nu este Robul nostru, ci noi suntem sub har din mila Domnului! Preotii traiesc ca nimeni altcinava atat in cer cat si pe pamant, toate demnitatile omenesti sunt de cinste, dar cu atat mai mult starea preotiei este mai mareata, dar odata cu maretia ei, vine si raspunderea fara de seaman. Odata, la o conferinta la Buzau, imediat dupa facatura Revolutiei din decembrie 1989, pe cand Pr. Prof. Ion Buga nu era un preot interzis si cenzurat, in pauza, acesta mi-a raspuns la intrebarea mea: “cum este preotia parinte?”…”daca ati stii ce grea este nu v-ati mai face preoti..!”, am ramas mut, deoarece ma uitam cu un aer tamp la dansul si-l vedeam intreg, curatel, bine dispus…am pus pe seama “smereniei”, care la ora aceea era citita din carti, de mine. Aveam sa constat ca doar nebunii, sau naivii nu vad si latura “problematica” a preotiei la noi, si asta nu pentru ca Preotia instituita de Mantuitorul ar avea vreo hiba, Doamne pazeste! Ci pentru ca aici isi baga coada si dusmanul lui Dumnezeu….si prin cine credeti? Tot prin preoti, doar ei il pot naste pe Hristos(aspectul mariologic al Bisericii, vezi V. Loski)dar il si pot “omori” si judeca si batjocori, si “folosi”, pe Dumnezeul nostru.

“Cu rugaciunile lui se infrunta si se alunga duhul potrivnic, la rugaciunile lui se supun stihiile lumii, putand deschide norii spre ploaie. Cu harul si cu rugaciunile lui se poate dezlega pamantul, cu aceasta putere care este unica pe lume, pentru ca este puterea lui Dumnezeu. Cu autoritatea lui Dumnezeu si in serviciul comandat de el, dispune de cea mai mare putere si de cel mai mare drept ce se poat gasi incredintate unui om, dreptul de a lega si dezlega pacatele noastre.” Imi aduc aminte, pe cand bateam cu piciorul potecile manastirilor din Moldova, am poposit la Sihastria (era pe vremea cand se considera ca a cere bani pe cazare, pelerinilor este o rusine si un pacat!), pe cerdacul avvei cu “ochi albastrii”, Cleopa Ilie. El povestea depre un mare sfant Avva Marcu al Efesului, care a trait in pustie 90 de ani, fara sa vada fata de om, iar apropiindu-se mutarea sa la cele vesnice, Dragutul de Dumnezeu I-a trims pe alt avva, Serapion, ca sa-I dea sfintele taine, acesta ajungand cu greu in muntele Abisiniei, unde intr-o pestera locuia acest dulce-inspaimantator Avva Marcu, a fost hranit pe drum de pasari, l-a vazut plin de par, ca un animal, parul revarsandu-I-se mult in spate…il protejase Dumnezeu de toate intemperiile. In jurul lui mirosea a mir sfant. Avva Serapion a crezut ca este vreun animal, dar acesta a grait si l-a chemat cu blandete la el. Cand ridica mainile la cer, stalp de foc era, iar fata(aceasta particica din trupul omului in care Creatorul a suflat “suflare de viata”)I se facea ca soarele de stralucitoare. L-a intrebat pe Avva Serapion daca mai sunt oameni pe pamant…acesta I-a raspuns ca mai sunt…”dar din aceia care zic muntelui du-te de aici si te muta in mare, mai sunt?”, I acele clipe, muntele, creatia Domnului, crezand ca sfantul parinte I se adreseaza lui, a inceput sa se miste si sa se cutremure, mutandu-se cale de 5 Km in mare. Atunci, Avva Marcu zice: “Stai munte ca nu tie ti-am zis, l-am intrebat pe avva Serapion…mergi inapoi!”, si muntele, supus s-a mutat inapoi!(va zic ca istoria consemneaza un mare cutremur care a mutat oarecand muntele Abisiniei spre mare). Avva Serapion, ingrozit I-a zis ca nu mai sunt in lume oameni asa. Mirat Avva Marcu a zis:” cum Evanghelia nu poate minti, daca Domnul a zis asa, asa trebuie sa fie!” Mai tarziu un leu a venit si a astupat gura pesterii, dupa ce acest mare sfant a trecut “dincolo”, cu pietre foarte mari. Avvei Serapion nu I-a ingaduit Avva Marcu sa ia din moastele sale decat un singur fir de par….lung de cativa metrii. Apoi acesta a fost luat in spinarea unui bou cu aripi(inger trimis de Avva Marcu)si dus de unde venise, din Atena.

Iata dragilor, crestinii autentici, nu noi…din falsa iconomie se zice ca minunile nu mai sunt necesare azi, deoarece Evanghelia a fost propovaduita, etc…nimic mai fals, minunile nu se mai fac deoarece nu mai sunt oameni minunati…macar pe la glezna sfantului Marcu al Efesului. (“de va vrea omul de dimineata pana seara atinge masura sfinteniei”, zice Patericul – dar omul nu vrea!)

Cum sa nu fie asa, cand iata ce zice parintele Boris Radulescu: “ Un preot nu trebuie sa se margineasca numai la partea harismatica, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor. Aceasta latura trebuie sa fie insotita sau chiar sa-I premearga lucrarea misionara.”

Dar cand sa mai aibe timp si de as creste harismele? Preotul astazi este ba agrigultor, ba zootehnist, sau eu stiu mai ce. Este adesea, cand nu e incantat s-o faca, nevoit sa fie, spre putinatatea folosului duhovnicesc. Curtea casei parohiale sau parohia insasi arata ca un adevarat C.A.P. sau Colhoz daca va place mai mult (ce pacat ca nu instituie ceea ce Dostoievchi scria in “Fratii Karamazov” : “institutia duhovniciei diferita de cea a igumenilor”, ceva asemanator s-ar putea si in preotia laica introduce, de se va vrea!). El, preotul, care este chemat sa stavileasca stihiile lumii, devine din ce in ce, pe nesimtite, un simplu “lucrator; de pamant”, nu ca ar fi ceva rusinos in asta, dar nevoile ii bat stringent la geamul fiintei sale. El se trezeste, dupa perioada idilica si pitoreasca a imaginii preotiei, citite de prin manuale, in cel mai de plans TRIUNGHI AL BERMUDELOR, odata intrat, nu mai ai scapare. UNA din laturi este PAROHIA, CREDINCIOSII, ALTA – FAMILIA SA, IAR ALTA – EPISCOPIA! Poate sunteti nedumeriti, dar va propun un exercitiu de sinceritate.

Am vazut pe forumurile ortodoxe, discutii despre salarizare, despre traiul si venitul preotilor…sterile si nepotrivite, pentru ca nu misca nici piatra din loc. Iata adevarul: preotul trebuie sa fie echidistant de laturile ACESTUI TRIUNGHI, trebuie sa fie bun jongleur, deoarece daca neglijeaza o latura v-a avea de suferit. Daca se apropie de credinciosi, de PAROHIE, atunci vrand nevrand se departeaza echidistant de celelalte laturi…FAMILIA, pe care nu o mai poate intretine la aceleasi standarde, si EPISCOPIA, careia nu-I mai poate ”livra” “cuvenitul venit pe epitrahil”; daca cumva opteaza pentru o apropiere de latura FAMILIEI, si ii ingrijeste decent, se plang si “sufera” latura EPISCOPIEI, care se vede neglijata de…”cadourile care I se faceau”, ca unei fete mari si te “milostiveste” cu niscaiva controale administrative, iar latura PAROHIEI, este si ea geloasa, catadicsindu-te cu cateva reclamatii mai mult sau mai putin pertinente. Daca cumva te apropii de latura EPISCOPIEI, si ii intrii in favoruri cu “donatii si contributii”, la vreo “nevoie mare” sau “mica”, sau la parcul de masini straine, de lux; atunci latura de sange, FAMILIA, umbla desculta, si preoteasa ramane fara farduri “Chanell”, iar geloasa PAROHIE este impovarata si cocosata la maximum. Cea mai buna solutie este deci, echidistanta si meditatia la zicerea Sf.Ioan Gura de Aur: “ Sufletul preotului este mai batut de valuri, decat o corabie in furtuna..!”, oare de ce a zis asta acest mare sfant, care preamareste preotia mai mult ca ori-si-cine? Daca intrii cu corabia sufletului in TRIUNGHIUL BERMUDELOR, numai Harul lui Dumnezeu te mai poate scoate intreg!

Bineinteles, acestea sunt calcule omenesti, dar raman valabile doar pentru preotii cinstiti, nu pentru cei naimiti mamonei sau pentru cei avuti.

“Pe locul lui Iisus Hristos asteapta, primeste sau respinge de la altar pe credinciosi, imparati si regi sau dregatori vestiti ai lumii; in locul lui Iisus Hristos primeste sau respinge ofranda lor, le da iertare sau ii supune penitentei oricat de sus ar sta fruntea lor in lume”, agraieste acelasi Teodor M. Popescu. “Cine se teme de Biserica?” a fost pusa odata intrebarea? Biserica, pamanteasca este o forta, pentru ca ea isi are radacinile in cer, ca un paradoxal copac inversat. Asadar, cine se teme de puterea Bisericii, manifestate pe pamant? Satana si slujitorii lui. Ei vor ca Biserica sa se secularizeze, sa se laicizeze si in final sa fie distrusa, nimicita. Stiti ca o cetate tare, cu ziduri care nici posrtile iadului nu o vor biruii, poate fi usor infranta din interior….injunghiata miseleste pe la spate! In cartea sa, Pr.Prof.Ioan Buga, (care ramane totusi un mare teolog, cu toate problemele si valurile starnite pe langa dansul, dar se vede de departe ca, crucea cu moaste a Sf. Serafim de Sarov, purtata in pustie si de catre Avva Cleopa, de la pieptul dansului il ocroteste de viperele rosii noi si vechi): “Fiinta injunghiata”, se refera la acesta abominabila incercare de crima: Asasinarea Bisericii prin oamenii bisericii. Daca preotii sunt chemati sa sfinteasca in locul si cu puterea conferita de Hristos, tot ei incearca ce nimeni nu a incercat vreodata, nici macar Satana nu cuteaza sa se gandeasca la asa ceva…: asasinarea lui Dumnezeu prin armele lui Dumnezeu.

O vorba spusa de la un amvon, la care acum nu mai am acces, pt ca…”le zic prea pe fata..”, vorba parohului; era: “ de 2000 de ani se straduiesc unii preoti sa darame Biserica lui Hristos si nu reusesc…!”, cum preotii? Scuzati, nu ma puteam adresa cu..popii, desi acestia, nu preotii vor sa darame Biserica, preotii o cladesc, popii o darama! Credeti ca am luat-o razna, nu fratii mei, iata o pilda: “ se zice ca un mare Avva a prins un drac si l-a fortat sa zica daca acolo in iad a vazut preoti…acesta in ruptul capului a zis ca nu sunt. “Mai drace, te mai intreb odata, ai vazut tu preoti acolo, chinuindu-se in iad?” “ Nici unul nu este acolo…!”, cum sa nu fie, cand stiut este ca sunt multi care vin la preotie ca la…oricare meserie…apoi Avei ii vine in minte sa intrebe altfel…: ”dar de astia in haini lungi, negre ai vazut (“popi” Zic eu – n.a.)?”, “Oho, zice aghiuta, sunt cati vrei, dar preoti..niciunul!”. deci iata-va diferenta, dragilor. Popii au amputat Sfanta Cruce, taindu-I un brat, asa si ei, au doar o singura dimensiune….”aceeea de a lua!”, preotii, pastreaza Sfanta Cruce intreaga, cu cele doua brate, ei poarta doua dimensiuni: ”de a lua si a da!” (“mai fericit este a da, decat a lua” – zice Sf. Evanghelie!).

Imi e mila de cei care ne hotarasc soarta de preoti pe acest pamant, deoarece poarta mare raspundere, de multeori sunt santajati cu trecutul lor rosu, sau roz, si nu se mai pot folosi de darul cel mai de pret al dumnezeirii: LIBERTATEA! Ei actioneaza la comanda, sa ne rugam si sa ne fie mila de ei. Cum ar fi altfel, cand duhovnicul meu imi marturisea oadinioara ca a fost izgonit din manastirea unde isi ducea jugul, deoarece “inspaimanta calugarii”, facea exorcisme, iar spurcatul le zicea pacatele stiute de el tuturor calugarilor, episcopilor care participau la aceste slujbe. A plecat, dar continua sa faca ce stie mai bine…sa vindece sufletele rau posedate! Ce mai puneti, ca unii ierarhi se indoiau de existenta diavolului, acuzandu-l pe parinte ca face teatru pentru bani si faima. A mai auzit asemenea nazdravanie cineva? Cred ca putini, foarte putini. E ca in acea gluma, cand intrebat un cleric daca el crede in Inviere, in Sf. Cruce, in Sf. Taine…zice ca da,!“ dar in Dumnezeu credeti?”, acesta raspunde: “Hm….nu stiu ce sa zic!”.

QUA ERA DEMONSTRATUM!

Trec pe langa dealul Mitropoliei si vad statuia masonului Cuza, care a facut atata rau Bisericii lui Hristos, parca vad cum satana zambeste obraznic de dupa statuie. Vedeti dragilor pastori, ce ziceam, in loc sa “se teama de Biserica”, o batjocoresc! Ati facut vreo punte cu politicul, cu diavolul, acum culegeti roadele acestei punti…imi e mila de voi,…si de noi!

Sa vindecam impreuna aceste recente distrofii ale viziunii preotiei in lume!

“ Sa nu se uite niciodata ca scara de foc dintre pamant si cer, pe care se savarseste si se traieste slujirea preotului, este scara fericirii sau a osandirii lui; pe ea sufletul lui se poate purifica si mantui sau se poate pierde si osandi. Amin.”

Acelasi, pentru cei care ma stiu,

Ori si cine, pentru altii,

Iulian Gavriluta